prin puturoase vremuri trec brume puturoase

cu străluciri amare sclipind halucinant

dând bietei tinichele păreri de fascinant

în felul trist în care, noi... legături de oase

 

ne trecem din nimica în veşnicul neant

dar câtă zbuciumare, cât zgomot surd în case

ne-mprăştie, ne-adună peşti muţi căzuţi în plase

la ţărmul unde geme blestemul din Levant

 

 

sărută mamă chipul icoanei Maicii Sfinte

e ultimul refugiu în care taci şi plângi

ce grea şi cât de tristă e haina de părinte

 

când nu mai poţi la pieptu-ţi nimica să mai strângi

iar lacrima îţi este când gheaţă... când fierbinte

căzând pe pâinea asta ce singură o frângi

Vizualizări: 111

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor