Prelucrare a unei vechi teme populare
La marginea unui sat trăiau într-o colibă sărăcăcioasă o femeie cu fiica ei. Ca să câştige pâinea de zi cu zi şi câţiva bănuţi, femeia se îndeletnicea cu torsul lânii pentru oamenii din sat. Dar tot ce câştiga dădea pe doctorii pentru fata ei care era tare bolnavă. Într-o zi, pe când torcea şi plângea de mila fiicei sale, femeia văzu o caleaşcă de foc trecând cu iuţeală dinspre pădure spre sat. Era Crăiasa Primăvară care, auzind-o, s-a oprit şi a întrebat-o de ce este aşa de necăjită. Aflând de boala copilei, Crăiasa a zis:Ţine caierul acesta de foc şi toarce-l firicel subţire, apoi leagă o fundiţă şi prinde-o de pieptul copilei. Puterile mele o vor trezi la viaţă, aşa cum se trezeşte la viaţă întreaga natură după trecerea mea.Femeia mulţumi şi se apucă de lucru. Dar caierul îi ardea degetele şi-i era cu neputinţă să răsucească un firicel cât de mic. Începu să plângă cu lacrimi grele şi aproape că nu băgă de seamă când o altă caleaşcă de zăpadă se opri în dreptul colibei. Era Crăiasa Iarnă, care dispărea cu iuţeală dinspre sat spre pădure şi care, auzind necazul femeii, zise:Ţine caierul acesta de zăpadă. Răcoarea lui va potoli fierbinţeala celui de foc. Răsuceşte-le laolaltă, poate aşa îţi pot fi de folos şi eu.  Femeia mulţumi din tot sufletul şi se puse pe tors. Torcea laolaltă fir roşu de foc cu fir alb de zăpadă şi astfel isprăvi de tors cele două caiere. Iar după ce duse la capăt lucrul, legă o fundiţă de pieptul fetiţei. Aceasta îndată prinse putere şi culoare în obrăjori, sări din pat şi-şi îmbrăţişă cu drag mama. De atunci, în fiecare prag de primăvară, femeia împletea fundiţe alb- roşii, împărţindu-le oamenilor din sat, să le aducă sănătate şi bucurii.

Ziua de 1 Martie, Mărţişorul, după calendarul vechi, era considerată ca începutul unui Nou An, sărbătoarea venirii primăverii.Este un obicei al nostru, al românilor pe care l-au împrumutat şi alte popoare. Mărţişorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit în prima zi a primăverii împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste şi bucurie şi se sărbătoreşte din timpul romanilor, când se sărbătorea  zeul Marte, zeul forţelor naturii, al primăverii şi al agriculturii. Mărţişorul era format dintr-un fir roşu şi unul alb, de care se atârnau monede de aur sau argint. Culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, era atribuită vieţii, deci femeii. În schimb, culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, de albul norilor era specifică înţelepciunii bărbatului.  Fetele îl purtau timp de douăsprezece zile la gât şi-l ţineau astfel până ce înflorea primul pom (de obicei, până la sfârşitul lunii martie). După aceea, cu şnurul legau o creangă a pomului, iar cu banul respectiv îşi cumpărau caş, pentru ca tot anul să le fie faţa frumoasă şi albă. Cu trecerea timpului, de şnurul roşu-alb s-au legat monede de argint şi de aur. În ziua de astăzi, de acest şnur se atârnă obiecte artizanale, întruchipând diferite animale, flori, litere etc. Împletirea celor două culori simbolizează regenerarea vieţii. Rostul şnurului era ca, prin împletirea celor două fire ce simbolizează  - lumină-intuneric, căldură-frig, iarnă-vară- , să se aducă sănătate şi pază de boli .  Cele două culori împletite mai simbolizează şi dragostea şi ura, viaţa şi moartea, binele şi răul. Sărbătoarea tradiţională de 1 Martie a devenit cu timpul un prilej de omagiere a sexului frumos, a femeilor. Scopul purtării Mărţişorului este să-ţi apropii soarele. Prin asta te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere : frumuseţe, veselie şi sănătate, cinste şi iubire. Dăruind un un mărţişor este ca şi cum ai dărui o fărâmă de soare. Un obicei de la sate este ca ţăranii să pună copiilor mărţişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele şi cine nu le poartă are să se ofilească. Poporul mai ştie că mărţişorul trebuie purtat ca lucru sfânt, nu ca pe o podoabă ori ca jucărie. Ca să ne respectăm tradiţia, mărţişorul trebuie legat la răsăritul soarelui, în prima zi a lunii martie. El se poartă de la 1 Martie până când se arată semnele de biruinţă ale primăverii: până se aude cucul cântând, până înfloresc cireşii ori trandafirii, până vin berzele sau rândunelele. După aceea, mărţişorul nu se aruncă, ci se leagă de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc. Dincolo de obiceiuri şi tradiţii, mărţişorul este o întrupare a bucuriei, a dragostei de viaţă, un semn prin care noi, oamenii, salutăm renaşterea naturii odată cu venirea primăverii. Mărţişorul se poartă în zilele Babei Dochia, care sunt între 1-9 martie şi există şi acum obiceiul de a-ţi alege o anume zi din această perioadă, care spune că aşa cum va fi în acea zi, aşa va fi tot anul tău. O zi însorită va prevesti un an bun, iar una mohorâtă un an prost.   Haideţi să ducem mai departe acest străvechi obicei confecţionând mărţişoare!

Vizualizări: 109

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor