Călătorul venit din Europa cu direcţia New York  cu greu îşi va lua ochii de la o colosală statuie plasată pe insula Liberty, aflată în mijlocul portului Manhattan.
Devenită insigna Americii, Statuia Libertăţii a avut o istorie deosebită, zbuciumată şi plină de neprevăzut chiar de la începuturile acestui grandios proiect. Concepută de arhitectul francez Frederic Bartholdi, statuia a fost inaugurată la 28 Octombrie 1886, fiind un cadou făcut de poporul francez Statelor Unite. O femeie purtând o togă largă reprezintă zeiţa libertăţii la romani - Libertas. Era adorată de sclavi şi de cei eliberaţi. Mâna dreaptă a statuii ridică spre cer o torţă, iar în cea stângă  poartă o carte de legi pe care este gravat  - JULY IV MDCCLXXVI -  data Independenţei Americii: 4 Iulie 1776. La picioare zace un lanţ sfărâmat, simbol al descătuşării şi al libertăţii cu care America întâmpină pe noii veniţi. Bartholdi a continuat idea unui politician, René de Laboulaye, care a propus în 1865 că Franţa să dedice noii naţiuni Americane un monument făcut în comun. 
Dar situaţia politică în Franţa lui Napoleon al III-lea era instabilă şi până în 1875 nu s-a întreprins nimic decât că s-a stabilit că statuia va fi făcută de Franţa iar piedestalul de Statele Unite. Apoi vine războiul Franco-Prussian, Bartholdi este recrutat şi serveşte ca maior în miliţia militară. La finele războiului Napoleon III este înlăturat iar noul guvern mai liberal îi permite  lui Bartholdi să traverseze oceanul (în 1871) cu schiţele sale ca să discute locaţia exactă a statuii şi poziţionarea ei pe o insulă. Preşedintele Grant îl asigură că vor obţine terenul necesar monumentului.
După diverse călătorii în lung şi latul Americii Bartholdi revine în ţara sa unde perfecţionează planurile statuii într-un stil final romantic neoclasic. 
Alege suprafeţe largi şi simple, exagerează forme ca să le facă vizibile de departe, dar fără să distrugă proporţiile corecte. După multe ezitări şi schiţe se decide la un simplism extrem care radiază măreţie şi respect. Decide să-i plaseze în mâna ridicată o torţă, simbolul progresului, al iluminismului. La urmă  patentează designul statuii sale. Vor urma lungi discuţii cu firma turnătorilor de metale Gaget, Gauthier & Co, în final Bartholdi hotărăşte ca exteriorul să fie executat din foi de tablă de cupru de 2.4 mm grosime  bătută ca să capete forma dorită. Avantajul este că statuia va fi relativ uşoară în raport cu volumul său şi înălţimea sa de circa 46 de metri. Încredinţează  arhitectului Eugène Viollet-le-Duc construcţia unui soclu intern din cărămidă în care să ancoreze plăcile de cupru. O Uniune Franceză fundată de Laboulaye adună fonduri pentru statuie. Donaţiile vin de la cetăţeni simpli şi municipalităţi. Cuprul necesar ( 91 tone) provine din surse diverse, o mare parte este donată de industriaşi şi comercianţi francezi entuziasmaţi de proiect. 
Lucrările încep. Bartholdi realizase deja capul statuii şi braţul drept ridicat, ambele expuse publicului la diverse expoziţii internaţionale. În America, noul preşedinte Rutherford Hayes desemnează insula Bedloe (cea dorită de Bartholdi) ca locul de ridicare a statuii Libertăţii aşa că francezii se pun serios pe treabă. În 1877 capul este finisat şi este prezentat la târgul mondial din Paris. În căutare de fonduri modele reduse sunt puse în vânzare iar turnătoria de metal Gaget, Gauthier & Co îşi deschide porţile contra unui bilet de intrare.
Guvernul Francez autorizează o loterie cu care se adună 250.000 franci. Curând arhitectul Viollet-le-Duc se îmbolnăveşte şi moare fără să lase instrucţiuni cum să se ataşeze foile de cupru la soclul de cărămidă.
Bartholdi se adresează celebrului Gustave Eiffel. Acesta abandonează miezul de cărămidă şi îl înlocuieşte cu un suport metalic, din oţel izolat cu azbest şi lăcuit contra coroziunii. Structura aleasă de Eiffel nu era rigidă, ea trebuia să permită deplasări sub forţa vântului şi elasticitate suficientă la dilatarea/contractarea metalelor.  La interior Eiffel plasează două scări prin care vizitatorii vor putea urca spre coroana statuii.
Cei doi coordonează cu grijă planurile în aşa fel încât exteriorul de cupru să se îmbrace perfect pe suportul interior construit de fabrica Eiffel într-o suburbie a Parisului. Laboulaye moare în 1883. Statuia este complet terminată, asamblată şi prezentată ambasadorului Morton la o ceremonie în Paris, la 4 Iulie 1884. Guvernul Francez acceptă să plătească transportul statuii la New York. 
 
Dar, pe când francezii lucrau de zor la diverse părţi ale statuii, americanii dădeau din colţ în colţ din lipsă de fonduri. Declinul economic din 1873 făcea ravagii. Mulţi americani se opuneau statuii preferând lucrări realiste, nu statuia unei femei din bronz.  Piedestalul statuii ,desenat de Richard Morris Hunt, trebuia ridicat în 9 luni la o înălţime de 35 metri ca statuia să fie văzută din largul oceanului. Comitetul American stresat de lipsa de fonduri reduce înălţimea la 27 metri. Arhitectura propusă de Hunt era o piramidă teşită, de stil clasic cu portaluri dorice astfel concepută ca să focalizeze privirea pe statuie. Nici granitul  monolitic iniţial gândit de Hunt ca material pentru piedestal nu a fost folosit, în schimb Comitetul a ales o structură mai ieftină de beton învelit în plăci de granit cioplit. Lucrările au fost făcute sub supravegherea unui inginer norvegian, emigrantul Joachim Goschen.  În 1885 lucrările la piedestal au fost total sistate, banii de construcţie fiind epuizaţi. Statuia rămâne la Paris, demontată şi împachetată în lăzi de lemn.
În căutare de bani pentru piedestal Comitetul American organizează evenimente şi licitaţii la care se donau bani. Poeta Emma Lazarus scrie un sonet " Noul Colossus" care devine simbolul monumentului şi este gravat pe o placă fixată la baza monumentului. Dar colectarea de bani mergea greu, magnaţii nu erau interesaţi de proiect . În USA, Joseph Pulitzer, publicist la ziarul "New York Word" porneşte o campanie de strâns fonduri având ca ţintă 100.000 dolari. Pulitzer scrie "Poporul American trebuie să ridice statuia nu bogaţii Americii " şi promite să publice în ziarul său numele tuturor donatorilor, indiferent de sumă. Această promisiune electrizează şi captează imaginaţia locuitorilor oraşului. Imediat apar frecvente donaţii de la oameni simpli, copii sau tineri care îşi sacrifică micile economii. Se strâng 102.000 dolari, cele mai multe donaţii sunt sub un dolar. Cu banii obţinuţi se reîncepe munca la piedestal.  În vara lui 1885 nava franceză de război Isere încărcată cu lăzile conţinând Libertatea ridică ancora spre New York.  În Mijlocul oceanului o furtună teribilă surprinde vasul şi legăturile  cu nava sunt pierdute. Ce se întâmplă cu statuia ?  Nimeni nu ştie, America îşi ţine răsuflarea.
La 17 Iunie 1885 vasul Isere apare nevătămat în rada portului New York.  Circa 200.000 de locuitori au asistat la descărcarea statuii în port. Structura concepută de Eiffel este montată pe piedestal şi gata să primească foile de cupru. Din cauza lipsei de spaţiu nu se puteau instala schele pe piedestal. Lucrători legaţi cu frânghii de structura internă de metal au montat cuprul printr-o echilibristică de circ. Norocul a făcut ca nimeni nu a fost rănit sau omorât. La 28 Octombrie 1886, Statuia Libertăţii a fost dezvelită. O paradă prin oraş a fost încheiată de discursul preşedintelui Grover Cleveland care a spus:
" Unda de lumină a Libertăţii penetrează întunericul, ignoranţa şi opresiunea omului în toată lumea".
 
 
Adrian G 
2014
 
 
   
  

Vizualizări: 418

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor