Înainte de toate, vreau să precizez că toată investigația culturală (aș îndrăzni să-i spun chiar cercetare istorică) legată de acest subiect îmi aparține în totalitate și s-a desfășurat pe parcursul a peste 9 ani. Textul de față reprezintă doar un rezumat publicistic.

 

În antichitatea latină (sec. I î.Ch.), cobza era numită de romani LIRA TRACĂ (Tracae Cythara) şi a fost instrumentul muzical specific imensului teritoriu ocupat de populaţia tracă, din care făceau parte şi geto-dacii. Tot din neamul tracilor făceau parte şi frigienii din Asia Mică.

 

Cultura și spiritualitatea tracă ascunde încă multe enigme. Se știe, de pildă, că Orfeu, simbolul universal al muzicii esențiale, era trac și cânta la liră. A intervenit aici, însă, după părerea mea, un fenomen istoric care s-a manifestat ca un fel de  palimpsest (n.r. pergament sau papirus de pe care s-a șters sau s-a ras scrierea inițială pentru a se putea utiliza din nou, dar pe care se mai văd urmele vechiului text): grecii, deși l-au preluat pe Orfeu în panteonul culturii și civilizației lor, nu au ascuns niciodată că acesta era trac, dar i-au atribuit „recuzita” culturii grecești. Așa că nu e de mirare faptul că, în reprezentările pictografice și sculpturale grecești, Orfeu are în brațe o liră grecească. Rămâne totuși de văzut dacă nu cumva instrumentul la care cânta tracul Orfeu era chiar LIRA TRACĂ, ceea ce pare un lucru cât se poate de logic. Dar să vedem ce spun dovezile istorice.

 

Ce a fost mai întâi: COBZA sau LĂUTA?

 

Dacă e să judecăm după scrierile antice, muzica tracilor pare să fi avut un rol determinant în cristalizarea artei universale a sunetelor. În „Geografia” sa, istoricul şi geograful Strabon din Amesia (60 î.H.-21 d.H.), referindu-se la originea muzicii vechi, făcea următoarele consideraţii: „Muzica întreagă, privită atât ca melodie, cât şi ca ritm şi cuprinzând şi instrumentele, e socotită ca fiind de origine tracă şi asiatică. Aceasta se vede şi din locurile unde muzele sunt cu deosebire cinstite. Într-adevăr, în vechime, Pieria, Olimpul, Pimpla, Leiberthros erau localităţi şi munţi ai tracilor, pe câtă vreme acum pe acestea le stăpânesc macedonenii. Heliconul a fost închinat muzelor de către tracii care locuiau în Beoţia şi care au consacrat nimfelor peştera lui Leiberthros. Se spune că cei care s-au ocupat în vechime cu muzica - Orfeu, Musaios şi Thamiris - sunt traci. Şi numele Eumolp (personaj trac al cărui nume se traduce «cel care cântă bine» n.n.) tot de la traci vine”. Aşadar, dacă luăm ca reper adevărul, unanim acceptat, că Orfeu era trac şi că instrumentul la care cânta era lira, putem avansa ipoteza, istoriceşte sustenabilă, că lira la care cânta Orfeu, tracul, era chiar LIRA TRACĂ.

   

 LIRA TRACĂ (Cobza) este un instrument ritmic și armonic, cu coarde „pleznite”. S-a vehiculat ideea că acest instrument s-ar trage din lăută. Numai că lăuta, care este de origine arabă (al-oud), este un instrument melodic, evoluat, cu coarde ciupite, și a fost așa încă înainte de adoptarea lui în Europa. Nu se cunosc cazuri, în istoria muzicii, ca un instrument ritmic să fie derivat dintr-unul melodic, ci numai invers. Deci în niciun caz cobza nu provine din lăută, eventual lăuta s-a dezvoltat din cobză, căci dezvoltarea se face de la inferior la superior. Ceea ce este evident e faptul că LIRA TRACĂ (Cobza) seamănă într-adedvăr cu lăuta, mai exact cu varianta primitivă a lăutei (de până în secolul al XVIII-lea), care avea şi ea gâtul „fracturat”. Grifura lăutei era însă (şi este) mult mai lungă, ceea ce permite o mai lejeră mişcare a degetelor pe coarde.  

 

Un argument în favoarea ipotezei că lira la care cânta Orfeu era LIRA TRACĂ (și nu lira grecească, așa cum o vedem în reprezentările cu Orfeu din basoreliefurile antice) este și un „detaliu” descoperit de mine în urmă cu câțiva ani, într-un catalog din 1833 din arhiva Muzeului Academiei Regale din Mantova (Museo della Reale Academia di Mantova). În acest catalog, alături de imaginea, în basorelief, reprezentându-l pe „Orfeu în Infern”, este prezentată şi povestea personajului. Scrie, în acel catalog, la pagina 12: „Non è alcuno, che ignori la pietosa istoria d’Orfeo, il quale coll’ incanto della SUA LIRA TRACA uomini e fiere a seguir-lo…”. (în traducere liberă: „Toată lumea cunoaşte impresionanta poveste a lui Orfeu, cel care, cu cântecul LIREI SALE TRACE, oameni şi fiare făcea să-l urmeze etc., etc…”).

 

   

 

ADN-ul Cobzei: forma de pară tăiată în două

 

COBZA a supraviețuit numai în România, în următoarele regiuni: Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova (de pe ambele maluri ale Prutului). Există însă, în Europa, pe o arie impresionantă (din țările nordice până-n Grecia și Turcia și din Italia până-n Ucraina și Rusia) o multitudine de instrumente susceptibile de a fi derivate direct din COBZĂ. Acestea sunt: Trakiotiki Lyra, Lyra Trakis și Cretan Lyraki în Grecia, Lirica Dalmacija (în Dalmația, Croația), Gădulca (în Bulgaria), Kemenche clasic (în Turcia), Rebek-ul (instrument muzical aparținând vikingilor și conservat în tradiția popoarelor scandinave), Gudok-ul sau Hudok-ul (în Ucraina și Rusia) și Lira Calabrese în Italia. Toate aceste instrumente seamănă până la identificare cu Cobza, numai că au trei coarde și arcuș. Un caz aparte îl reprezintă, așa cum am spus, Lăuta (Al Oud), care a reușit să se disemineze pe teritoriul întregii Europe și chiar în lumea întreagă.

 

 

 Cobză

 Lăută

Ceea ce aseamănă aceste instrumente este forma comună de pară tăiată în două. Ceea ce le diferențiază este tipologia lor funcțională: COBZA este instrument ritmic și armonic cu coarde „pleznite”, LĂUTA este instrument melodic cu coarde ciupite iar TOATE CELELALTE (Trakiotiki Lyra, Lyra Trakis, Cretan Lyraki, Lirica Dalmacija, Gădulca, Kemenche clasic, Rebek-ul, Gudok-ul și Lira Calabrese) sunt instrumente melodice cu arcuș.  

  

Antichitatea greacă și latină nu au cunoscut arcușul. Acesta a ajuns în Europa (mai exact în Imperiul Bizantin) în secolul al IX-lea d.Ch., adus de arabi. În privința apariției instrumentelor cu arcuș amintite, istoricii greci se poticnesc tocmai în acest secol IX, confundând perioada apariției instrumentelor, cu perioada apariției arcușului.

 

      

Trakiotiki Lyra, Lyra Trakis și Cretan Lyraki

 

Să acceptăm, teoretic, că ar avea dreptate și că aceste instrumente au apărut brusc, toate, în secolul IX.  Marea nedumerire vine însă din numele a două dintre aceste instrumente: Trakiotiki Lyra și Lyra Trakis. Or, în secolul IX nu mai existau demult traci, devenind total inexplicabil cum aceste instrumente noi au denumirea unui popor care, la data aceea, nu mai exista. Pe de altă parte, denumirile de Trakiotiki Lyra și Lyra Trakis sunt similare cu denumirea latină a cobzei, dintr-o perioadă mult mai îndepărtată: LIRA TRACĂ (Tracae Cythara). Toate acestea conduc la următoarea explicație: Trakiotiki Lyra, Lyra Trakis, Cretan Lyraki și derivatele lor (Lirica Dalmacija, Gădulca, Rebek-ul, Gudok-ul și Lira Calabrese) erau instrumente cu coarde ciupite sau lovite, cărora localnicii le-au adăugat arcușul adus de arabi. Și-au păstrat însă forma de pară tăiată în două, specifică LIREI TRACE (Cobza) și LĂUTEI (Al-Oud). Singurii istorici care au intuit faptul că arcușul a fost adaptat ulterior unui instrument déjà existent au fost istoricii danezi, referindu-se la Rebek (instrument muzical al vikingilor, preluat de aceștia, în secolul IX, de la bizantini).

 

Faptul că, dintre toate aceste instrumente, Cobza (Lira Tracă) este singurul instrument ritmic, îl recomandă ca fiind cel mai vechi dintre ele. Această ipoteză ne înlesnește și înțelegerea apariției și dezvoltării tuturor celorlalte instrumente aici amintite. Oferă, în orice caz, cea mai plauzibilă dintre explicații. Altfel, am continua să ne întrebăm de ce LIRA TRACĂ din România și TRAKIOTIKI LYRA din Grecia seamănă atât de mult la formă și denumire, fiind totuși fundamental diferite ca tipologie funcțională.

 

„Cobzele” cu arcuș

  

      

 

Lira Calabrese, Lirica Dalmacija și Gădulca (foto) își au originile, conform scriselor lui Ibn Khurradadhbih (geograf persan din secolul al IX-lea), în lirele grecești meționate, întrunite sub genericul Lira Bizantină.

 

Instrumentul ucrainian numit Gudok nu mai există, ca instrument popular, de câteva secole. Toate exemplarele prezente sunt replici. Originea lui se află în resturile unui instrument găsit în excavațiile de la Novgorod, datând de pe la 1190 și care este, de fapt, un Rebek viking. Care a fost preluat și el, în secolul IX, din Constantinopol (Bizanț). Gudok-ul este revendicat, ca reprezentativ pentru cultura proprie, și de ruși, și de ucrainieni. 

 

  

Rebek

Gudok (Hudok)

 

Instrumentul turcesc numit Kemence popular derivă din instrumentele persane sau arabe cu arcuș și are o formă aproximativă de cutie lunguiață. La sfârșitul secolului al XIX-lea turcii, inspirați probabil de cutia de rezonanță a lirelor cu arcuș, au construit un Kemence având forma de semipară a acestora. Acest instrument poartă denumirea de Kemence Clasic.

 

Nu am inclus în instrumentele ca posibil derivate din cobză și pe cel numit Rabab sau Rebab (instrument cu coarde aparținând arabilor), pentru că nu există niciun indiciu că el ar face parte din această „paradigmă a cobzei”. Rabab-ul este, se pare, instrumentul care a adus arcușul în Europa, preluat, probabil, de la indieni (unde existau instrumente cu arcuș cu 2.000 de ani înainte de Cristos). În privința formei, există totuși o posibilă filiație dinspre Trakiotiki Lyra, Lyra Trakis sau Cretan Lyraki către Rebab, căci una dintre variantele Rabab-ului are, ca și cele grecești, formă de „semipară”.

 

   

Kemence clasic și Rabab

 

Concluziile acestei expuneri ar putea fi următoarele:

1. Prestigiul cobzei nu vine numai din faptul că a făcut gloria lăutarilor noştri de până la apariţia ţambalului (a fost, printre altele, instrumentul emblematic al celebrului staroste Barbu Lăutaru), ci mai ales din vechimea lui aproape ancestrală. Cobza, care se numea în antichitatea romană LIRA TRACĂ, a fost instrumentul specific al imensului teritoriu ocupat de populaţia tracă, din care făceau parte şi geto-dacii.

2. Instrumentul la care cânta Orfeu era LIRA TRACĂ (Cobza). Confirmarea acestei ipoteze de către specialiști ar putea avea valoarea unei restituiri colosale, atât pentru patrimoniul mondial al spiritualității, cât, mai ales, pentru cel național.

3. LIRA TRACĂ este instrumentul din care au derivat direct următoarele instrumente: Lăuta, Trakiotiki Lyra, Lyra Trakis, Cretan Lyraki, Lirica Dalmacija, Gădulca, Kemenche clasic, Rebek-ul, Gudok-ul și Lira Calabrese. Ele ar putea fi reunite, simbolic, în sintagma „Paradigma cobzei” sau „Taraful lui Orfeu”.

4. În cadrul unei simbioze culturale exemplare, LIRA TRACĂ a primit de la Rabab-ul arab arcușul (ceea ce a dus la apariția altor 9 instrumente), dăruind, în schimb, forma (și, implicit, cutia de rezonanță) Rabab-ului și Kemence-ului clasic.

5. Cobza nu se trage din lăută, ci lăuta se trage din cobză.

 

 

P.S. Ar fi de imaginat (și chiar de realizat) un proiect multicultural care să reunească într-un concert-dezbatere toate aceste instrumente. Spectaculozitatea și oportunitatea unui asemenea proiect ar fi aceea că demonstrează unitatea și compatibilitatea spirituală, pe o anumită dimensiune, a unor popoare de culturi și civilizații diferite, plasate geografic la distanțe uriașe. Liantul acestor culturi ar fi, în cazul acestui proiect, spiritualitatea tracă, sau cel puțin dimensiunea muzicală a acestei spiritualități.

Vizualizări: 250

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor