Literatura,COLOCVIUL CULTURAL-SOCIOLOGIC de la Sibiu, ediţia a 4-a, 2004, G.A.S.

COLOCVIUL CULTURAL  – SOCIOLOGIC  DE  LA  SIBIU      

Discurs encomiastic  ţinut de scriitorul eseist Gheorghe Apetroae la deschiderea lucrărilor  Colocviului cultural-sociologic  de la Sibiu,  ediţia a patra,  2004, Gheorghe Apetroae Sibiu – organizator

 

¤  Onorat auditoriu,

     Ediţia a patra a Colocvilui cultural sociologic de la Sibiu  se desfăşoară sub patronajul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul  Naţional  Cultural Sibiu, reprezentată la lucrări de  inspector prof. Aurelia Marcu, şi are loc în sala de conferinţe a Ordinului Arhitecţilor din România. Ca organizator al acestui colocviu şi în numele colaboratorilor mei  la realizarea  tematică, ţin să  mulţumesc celor două instituţii  pentru solicitudine şi pentru generozitatea gesturilor  amfitrionice.–-

Rostul acestor  colocvii cultural sociologice , pe care le-am iniţiat personal în anul 2001, în cadrul acţiunilor culturale ale Asociaţiunii ASTRA, este de a identifica axiologic şi reliefa  personalităţile româneşti   din domeniul culturii şi  din celelalte sfere ale societăţii, în dreptul spaţiului  istoric şi contemporan , pentru  contributiile conceptuale şi artistice  în elevarea acestor domenii, pentru aportul  sistemic  în construcţia fortificaţiilor culturale, spirituale şi ştiinţifice – sindinamice ale poporului nostru, în spaţiul cultural şi social european.–- De această dată am gândit la rolul acestei ediţii în actualizarea celui care a  fost Mircea Vulcănescu, sociologul şi eticianul român adânc implicat social, acum când s-au împlinit 100 de ani de la naşterea sa. Acesta, făcând parte din pleiada de stele ale culturii româneşti , amintind de Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Petru Comarnescu, H.H. Stahl ş.a. ,  prin întreaga sa activitate  s-a remarcat  un  redutabil publicist şi sociolog,  un  strălucit tehnocrat , o personalitate care,  deşi regretabil de repede  golită de biologic, spiritualitatea-i  adâncă continuă a ne vorbi şi a-l   înălţa în panteonul intelectualilor sacri.–-

¤ SCURTE REFERIRI LA EDIŢIILE  ANTERIOARE

    Pentru început , ca iniţiator  şi organizator al colocviilor cultural-sociologice de la Sibiu, îngăduiţi-mi, vă rog, a realiza  retrospectiva acestor colocvii, nominalizând principalele teme şi participanţii cu studii şi comunicări la ediţiile anterioare, precum şi a releva succint  istoricul apariţiei  şi consolidării sociologiei ca disciplină  fundamentală  în ierarhia  ştiinţelor  social-umane.–-

Primul colocviu, pe  care l-am organizat în anul 2001, a avut ca temă generală “ Rolul  raţionalismului  în dezvoltarea societăţilor  umane”. –-Această temă a  înflăcărat  spiritul cărturăresc al unor reputaţi magiştri de la institutele universitare din Sibiu, răspunzând la chemările mele persoanalităţi cu o activitate prodigioasă în planul cultural- filosofic, teologic  şi ştiinţific al Sibiului.– .Amintesc pe domnul prof. univ.. dr. Alexandru Hudiţeanu, doctor în filosofie,  directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului  Didactic din Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, mult considerat pentru participarea principială constantă a domniei sale cu comunicări  în  colocviile anterioare ediţiei de astăzi, un prim exponent al acestei activităţi cultural- sociologice.–- Tema prezentată de domnia sa  în primul colocviu a fost “ Raţionalismul cartezian reflectat prin prisma criticismului raţionalist kantian şi raţionalismul contemporan la Ferdinant Gonseth,  Jean Piaget,  Gaston Bachelard,  Karl Poper şi Thomas  Kuhn. Tot la prima ediţie a colocviului cultural sociologic de la Sibiu, conferenţiarul universitar  filolog dr. Anca Sârghie de la Universitatea “Lucian Blaga “ din Sibiu, a comunicat  doct despre “Opera filosofică a lui Rene Descartes comentată de Constantin Noica”.  De asemenea prof. univ.ing Alexandru Cinteză, de la Academia Trupelor de Uscat , specialist în astronomie şi teoria erorilor , a comunicat în termeni cardinali, despre “ Incertitudine, hazard şi ştiinţă şi despre opoziţia dintre raţionalismul cartezian şi empirism”  Personal am comunicat  “ Principiile raţionale admise în concepţiile sociologice ale reprezentanţilor Şcolii de la Frankfurt şi ale “Noii Filozofii”, cu extrapolări şi valorizări  ideologice în planul politio-social al societăţii româneşti contemporane”.–-

Referindu-mă la  a doua ediţie a Colocviului cultural-sociologic de la Sibiu, care a avut loc în anul 2002, în această ediţie s-a abordat o tematică mai  variată pe domeniul valorilor  culturale  româneşti, raportate la cele europene.– A fost  de substanţă axiologică cu valenţe cultural- sociologice  comunicarea şi intervenţiile realizate de prof.univ. dr.  Ioan Mariş , de la Universitatea “Lucian Blaga”. Acesta  a prezentat studiul “ Conceptul de blagism în filozofie şi literatură”.– Aceeaşi factură a înregistrat şi participarea preotului prof. univ. dr .  Ilie  Moldovan.  Acesta  a comunicat în valenţe liturgice“Despre valorile cultural- religioase şi compatibilităţile axiologice între religie şi cunoaşterea ştiinţifică, cu referire la Toma d-Aquino,  Soren Kierkegar  şi Louis  Lavelle, accentuând pe aspectele de teologie morală şi de bioetică, cu implicare în morala socială  şi în credinţa ortodoxă a neamului românesc întru iluminarea-i cristică. – In acelaşi context , prof. univ . dr. Alexandru Hudiţeanu a  dezvoltat în cea de a doua ediţie a colocviului, tema “ Valori ale umanismului”, iar profesorul filolog Virginia Hodorogea, vicepreşedinte al  Asociaţiunii “ASTRA” a comunicat colocviului, într-un eseu estetizat şi expus eclatant, încărcat de un tezaur de  metafore, despre “ Goga, poet al lacrimei”.– Personal am comunicat despre “ Critica antropologiei existenţialiste şi deschiderile ASTREI spre promovarea valorilor cultural ştiinţifice”.–-

În ediţia a treia, din 26 decembrie , 2003,  am  conceput şi promovat  în colocviu o temă mai generală : “ Consideraţii filozofice cu privire la evoluţia valorilor culturale şi rolul culturii în sistemele sociale contemporane”. Au fost abordate din spaţiul cultural naţional, cu extrapolări la cel  cultural european şi internaţional , aspecte privind conflictul valorilor în desăvârşirea  ansamblurilor culturale naţionale, liberalismul cultural, libertatea naturală a creaţiei, raporturile dintre cultură, religie şi ştiinţă în dinamica  societăţilor contemporane şi protecţionismul în cultură, ca  mijloc de ierarhizare socială.– După ce am  trecut în registrul colocviului  principalele aspecte  din sfera culturală a socialului contemporan, în intervenţia sa, prof. univ. dr. Alexandru Hudiţeanu, a comunicat despre “ Definirea  valorilor culturale “,relevând , în context, raportul dintre subiectul cognoscibil şi realul social concret şi pragmatismul cultural  promovat de Richard  Rorty , cu cuantificările raţionale ale principiilor ontologice  de “dat “ şi “adus”  în planul  creaţiei şi al cunoaşterii sociologice şi despre cunoscutul său concept” Moartea epistemologiei” –.Prof. Adina Vlaicu, inspector la Direcţia  pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu a comunicat despre “ Cunoaşterea şi valorificarea talentelor şi geniilor creatoare, premise ale marii culturi”, iar prof. univ.ing. Alexandru Cinteză a comunicat despre “Definirea conceptului de cultură în sistemele sociale contemporane”. –In aceeaşi ediţie, scriitorul preot drd. Florin Oancea, redactor-reporter la televiziunea  PROTV a comunicat despre “Admiterea în  identificarea şi promovarea valorilor culturale şi etico-sociale  a conceptului sincategorematic în sintagma “ ascultă  şi cealaltă parte”, un principiu moral tot mai puţin respectat de oportuniştii culturali ai perioadei post-revoluţionare .– Personal am comunicat despre “ Conflictul valorilor culturale în sistemele sociale contemporane şi despre liberalismul cultural”. Am  promovat ,de asemenea, în acest colocviu o analiză gnomică cu privire la condiţia actuală şi de perspectivă a culturii naţionale, pe care am  intitulat-o “Manifestul  Cultural de la Sibiu “,o cartă structurată în 16  capitole, o reflexie  socială privită cu interes de toţi  participanţii la lucrările colocviului.–

Dacă primele trei ediţii ale colocviului le-am organizat sub egida  Asociaţiunii “ ASTRA”, cu calitatea de iniţiator şi membru  fondator al ASTREI, şi cu aportul Bibliotecii  “ASTRA” şi  Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu, a patra ediţie, cea de astăzi, din unele motive tehnice, am organizat-o  sub patronajul exclusiv al  Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu.  Această ediţie,  a 4-a , cu tema  „ Mircea Vulcănescu, 100 de ani de la naşterea sa”, raportată la primele trei , reuneşte un număr mai mare de personalităţi din viaţa universitară, culturală şi socială a Sibiului. Se demonstrează  interesul pentru factura ştiinţifică înaltă a primelor trei ediţii, pentru reuşita acestei manifestări inspirate, iniţiată şi organizată în spaţiul cultural- social al Sibiului. –Tema generală  a acestui colocviu, este “Contribuţia lui Mircea Vulcănescu la definirea sistemului sociologic românesc fundamentat de Dimitrie Gusti  şi  de ceilalţi reprezentanţi ai Şcolii sociologice de la Bucureşti , cu raportarea problematicii sociologice româneşti contemporane la sistemele sociale create de Comte,  Durkheim,  Moreno şi de reprezentanţii Şcolii de la Frankfurt”. Consider că tema  este de o mare actualitate şi de evidentă valoare ştiinţifică sociologică.  De aceea mi-am propus să o relevez cu ocazia împlinirii, în acest an, 2004, a 100 de ani de la naşterea lui Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai importanţi gânditori sociologi existenţialişti  români.– În cadrul acestei ediţii, care promovează un dialog deschis  între participanţi , relevez următoarele studii şi  comunicări tematice:– 1. Influenţa factorilor etico-psihologici în dinamica societăţii româneşti ,de prof. univ. dr. Alexandru Hudiţeanu- directorul Departamentului Didactic din Univ. L.B. Sibiu;– 2.  Mircea Vulcănescu şi “Dimensiunea românească a existenţei, de scriitorul  prof. univ. de literatură comparată  dr. Dumitru Chioaru- Univ. L.B. Sibiu;– 3. Mircea Vulcănescu, gazetar, de scriitorul filosof prof. univ. dr. Ion  Dur – decan al Facultăţii de Filosofie şi Jurnalistică din U.L.B. Sibiu;– 4.Prezenţa  divină în studiile laice-sociologice întreprinse de Mircea Vulcănescu  şi Ioan Covrig Nonea, de prof. univ.teolog  dr. Ilie Moldovan;  –5. Mircea Vulcănescu şi dimensiunea religioasă a existenţei, de scriitorul preot drd. Florin Oancea şi , în sfârşit,  tema a 6- a „Raportarea sistemelor sociologice româneşti la existenţialismul social promovat în cadrul Şcolii de la Frankfurt, despre alienare şi depersonalizare în societatea unidimensională”, de prof.univ.asoc.dr.ing. Gheorghe Apetroae,organizator al  colocviului. –Celelalte teme  programate în cadrul acestei ediţii, aşa cum au fost mediate în presă şi în celelalte medii de informare nu pot  fi momentan abordate  din cauza  unor indisponibilităţi neprevăzute pentru raportori.– In plus de cele relevate până acum, doresc să apreciez, la cele mai înalte cote de moralitate şi recunoştinţă, prezenţa, cu studenţii de la secţia de sociologie- etologie  a prof. univ. dr. Corneliu Bucur,Univ. L.B. Sibiu , senator, care după cum ştiţi ,în funcţia sa de  director general al  Muzeului Tehnicii  şi Tradiţiei Populare “ASTRA”, a militat necontenit, de decenii, pentru promovarea  valorilor cultural-sociale tradiţionale şi intelectuale în integritatea spaţiului naţional – românesc.–

Trecând, la alte aspecte organizatorice ale acestui colocviu, ţin să  apreciez acceptarea domnilor profesori universitari  Ion Dur- şeful catedrei de filozofie şi jurnalistică din cadrul Facultăţii de Jurnalistică şi Filozofie Sibiu  şi   prof. univ.teolog dr.Ilie Moldovan – conducător de doctorate în cadrul Facultăţii de Teologie Sibiu, de a asigura moderarea lucrărilor acestui colocviu.– Sper ca domniile lor să selecteze din  tematică şi să includă în dialog , in acest periplu pe domeniul operei şi activităţii cultural sociologice a gânditorului , spre interpretare şi valorizare a  acelor principii de cunoaştere sociologic-existenţialiste, elaborate de Mircea Vulcănescu, şi să monitorizeze intervenţiile în direcţia conturării personalităţii  sale, astfel ca toţi participanţii să-şi poată releva în comunicări şi intervenţii factura tematică, cu şansa construirii , în sinteze şi concluzii, de noi concepte   şi tipologii sociologice , specifice cadrelor socio-toposurilor româneşti ce pot fi informatizate şi valorizate politic de societatea românească contemporană,  în soluţionarea ipotezelor şi  condiţiilor limitative din socialul contemporan, constituindu-se, astfel,  vectori pozitivi ai cunoaşterii sociologice contemporane în construcţia durabilă  , axiologic – dorită a  societăţii româneşti.

¤–REFERIRI LA  ETAPELE DE FORMARE A  SOCIOLOGIEI CA  DISCIPLINĂ  INDEPENDENTĂ

–-Trecând la o altă etapă a  intervenţiei mele în deschiderea lucrărilor acestui colocviu, aşa cum am ţinut să remarc de la începutul intervenţiei, voi încerca să realizez  o foarte scurtă incursiune istorică in câmpul practicii sociologice, pentru ca auditorul, format  în cea mai mare parte din studenţi de la secţiile de jurnalistică, filosofie şi etnologie din cadrul Universităţii “Lucian Blaga”, a căror participare o salut , şi le mulţumesc, să se familiarizeze cu problematicile cultural-sociologice şi  să se introducă  facil  în această dezbatere colocvială .–-

Vă rog să acceptaţi acest demers, chiar cu riscul de a  răpi un anumit timp din dezbaterile colocviului, pentru care, vă mulţumesc! –– Stimaţi participanţi!  Se  ştie că a existat întotdeauna şi pretutindeni , o nevoie de legitimare a  construcţiei sociale, de descoperire şi valorizare a arhitecţilor sociali autentici, precursori ai sistemelor cultural sociologice, din perspectiva sociologică.– Să luăm, aşadar, ca primă etapă sociologică, sofismul. Fiecare om , desigur în contextul subiectiv relaţionat la  socialul- obiectiv, are adevărul lui, va afirma Protagoras. Orice judecată, cu referire şi la social, este adevărată, tot el o va susţine.– Nici o judecată, bineînţeles, şi  în contextul  subiectului interelaţionat social, nu este adevărată va susţine Gorgias.– Aceste afirmaţii, făcănd abstracţie de  acele ” paradoxuri insolulubilio” – sincategorematice, deci contradictorii, în realitate sunt echivalente, de unde o realitate a adevărului este imanentă în construcţia istorică a societăţilor.– Dar doctrina sofiştilor va fi  combătută categorial- aletheic, de Socrate. Acesta va arăta că ştiinţa are ca obiect generalul şi ca instrument de percepere şi măsurare a generalului, conceptul.–Prin instrumentul “Concept” se realizează acordul omului cu el însuşi şi cu alţii.   Iată, dar, de pe atunci, o evidenţă a inter-relaţiilor generale –  sociale , faptul că Socrate va releva, prin formularea de concept că “ Certitudinea  adevărului este subiectivă- relativă”  în planul social.–

Platon, încercând să dea certitudinii o semnificaţie obiectivă( în raportul dintre subiect şi natural-social), afirma existenţa conceptelor socratice în afara noastră, deci ne-subiective.  Este vorba , dar de epistemologia “realistă” greacă născută din reflexiile idealist-raţionaliste ale lui Platon în  încercarea de a formula legile gândirii logico-matematice  (Platon: Fedon; Lysis; Timaios; Phaidros; Menon-Anamnesis; Republica,XIII; Phaidon; Cratylos ; Symposion  şi ale lui – Aristotel asupra logicii ( Aristotel:Primele analitice; Analiticile secunde; Metafizica)  ,toate, ca ştiinţe ne-experimentale, la acea dată.– În acest registru filosofic ni se relevă faptul  că  Platon va situa ideile  (eidos)  într-o lume exterioară a subiectului, deci transcendentală. Desigur, teoria ideilor va deveni la Platon şi teorie a existenţei, realitatea, devenind, astfel, principială, direct dependentă de intelegibilitate. Pentru că pentru Platon, ceea ce nu este inteligibil, nu există, pentru el, generând astfel principiul existenţialist al idealismului pur. –- Aristotel va  atribui ideilor-analitice sau formelor-geometrice, din perspectiva naturală şi din perspectiva socială “ o existenţă şi un rol independent de subiect şi al căror rol (al ideilor şi al formelor) este  “însuşi” şi  subiectul, subordonat, dar nu va specifica  toposul ideilor şi formelor, poziţia lor spaţială , şi interioară, deci subiectivă, cum o rezolvase Platon, într-o  lume exterioară subiectului, abandonându-le dichotomic, într-un cadru relativ, fie exterior, fie interior subiectului.  –  A fost rândul istoric al raţionaliştilor, începând cu Rene Descartes, neo-raţionaliştilor, prin exponentul lor Imannuel Kant , pozitiviştilor , reprezentaţi , în principal, de Auguste Comte,  care introduce, printre primii şi  termenul de sociologie în stiinţele cunoaşterii scientiste şi, în sfârşit , al neopozitiviştilor existenţialişti scientisti, din cadrul „Cercului de la Viena”. 

–                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                

    ¤–CONTRIBUŢIA LUI  MIRCEA  VULCĂNESCU  LA DEZVOLTAREA ŞCOLII DE SOCIOLOGIE  DE LA  BUCUREŞTI.–

În România, în perioada interbelică, Mircea Vulcănescu , inspirat de şcoala sociologică de la Bucureşti condusă de universitarul Dimitrie Gusti, a cărui  asistent a fost, a devenit un reper  în construcţia ideologică a societăţii româneşti contemporane. –A reuşit acest lucru  prin promovarea  în domeniul sociologic, cunoaşterea ştiinţifică,  epistemologia sociologiei, prin  perceperea  sau descoperirea multitudinii  inter-relaţiilor subiectului ontologic raţional cu viaţa social politică a duratei sale – existenţiale şi , desigur, în  extrapolare istorică, din perspectiva sociologică cu oricare epocă  existenţial umană,, din evoluţia materială şi spirituală a societăţilor umane.– Şi, a reuşit Mircea Vulcănescu, acest lucru  prin interesul manifestat în cunoaşterea cât  mai completă  a raporturilor sferelor sociale în interiorul societăţii româneşti interbelice şi postbelice, cadrele lor sociale obiective, cu un demers  sociologic-epistemologic implicativ pozitiv.– Pentru susţinere, voi releva mai jos  un segment din textul elaborat de Traian Herseni cu titlul originar”  Mircea Vulcănescu (1904-1952), text prin care se prezintă contribuţia lui Mircea Vulcănescu în domeniul  sociologiei, relevând în subtitlul textului   că  “… marea lui vocaţie a fost metafizica, logica şi teoria cunoaşterii…” –Voi reda, în continuare,  spre conturarea personalităţii sale pe domeniul sociologiei , părţi din acest text, scris de acest mare sociolog român: [[ “ Societatea este considerată de Mircea Vulcănescu, interpretându-l pe Dimitrie Gusti, o “ unitate autonomă de manifestări culturale şi economice, organizate juridic şi condiţionate cosmic, biologic, psihologic şi istoric”. Natura acestei unităţi este o “voinţă socială”…Scopul monografiei  este “caracterizarea sociologică a voinţei sociale”.– De asemenea, cu privire la  teoria  raţionamentului experimental  Traian Herseni  a ţinut să releveze unele precizări teoretice realizate de Mircea  Vulcănescu, după părerea mea, prin reuşite  intrapolări factoriale din spaţiul bio-fizic  în  cadrele sociale  şi anume: “1. Numim cadre ansamblurile mari de factori care influenţează voinţa socială. Voinţa socială reacţionează, creând manifestări. –Cadrele nu sunt deci cauze propriu-zise ale manifestărilor, ci numai condiţii ale acestora, voinţa socială având o putere proprie de reacţie.– Aceste manifestări sunt însă efectiv cauzate de către ansamblul factorilor, cadrul şi voinţa  socială  laolaltă. Invers, voinţa socială va fi caracterizată prin raportarea manifestărilor la ansamblul cadrelor…În orice cercetare socială va trebui să deosebim cu îngrijire, prin urmare: I. Cadrele (mediul), II. Manifestările (realităţile sociale), III. Voinţa socială(unităţi, structuri şi procese sociale)”. – Mergem mai departe: “După natura factorilor, distingem mai multe cadre, având fiecare o acţiune proprie asupra voinţei sociale şi faţă de care aceasta are şi ea o reacţiune proprie. Vom avea: Factori ( spaţiu, viaţă, viaţă sufletească, timp); Cadre (cosmic, biologic, psihologic, istoric); acţiune (natură, rasă – tip, constrângere, tradiţie) şi reacţie (cultură, selecţie, tendinţe de economie şi inovaţie). Printr-o notă la text se relevă că “ Problema sociologică a cadrelor stă în determinarea reacţiunilor voinţei sociale, faţă de acţiunea acestora. Reacţiunea se exprimă prin manifestări”. – Tot Mircea Vulcănescu s-a gândit să utilizeze sistemul sociologic al lui D. Gusti pentru calcule previzionale sau prognoze sociale determinate factorial-social. Cadrele însemnând, după el, putinţe (virtualităţi sociale), (şi- n.n.)  raportându-le la manifestările existente, vom avea: 1. Cadre sărace + manifestări reduse =tendinţe statice, perspective de stagnare; 2. Cadre sărace (virtualităţi reduse) + manifestări dezvoltate ( foarte active) = tendinţe de regres, perspective de decădere; 3. Cadre bogate, puternice + manifestări încă reduse = tendinţe revoluţionare, perspective de transformări repezi; 4. Cadre bogate(putinţe mari) + manifestări dezvoltate = tendinţe de progres, perspective de dezvoltare continuă şi echilibrată… –Mai trebuie să amintim şi încercarea lui, acceptată apoi de întreaga şcoală sociologică de la Bucureşti, de a adopta o tipologie a unităţilor sociale, în comunităţi, instituţii şi grupuri, inspirată, înţeleg, din syndinamica tipologiilor biotice, în extrapolări similitudinale,   ceea ce a însemnat, pentru acele vremuri, o dezvoltare autentică şi necesară a sistemului scolii de la Bucureşti…–Mircea Vulcănescu, a fost nu numai ”filosoful” şcolii, dar şi “economistul” ei.  Ne-a rămas  de la el un  studiu extrem de valoros, pe cât de precis, pe atât de complet: Teoria şi sociologia vieţii economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui stat.,… neegalat pe plan românesc până astăzi…îl va releva Herseni.– În  ce priveşte metodologia (cercetării economice) , “ aceste  cercetări  se pot grupa în două momente metodologice…în orice analiză sociologică…vom întâlni două cercetări cu totul deosebite ale realităţii sociale:  1. una fenomenologică şi  2. Alta  etiologică… După el: Max Weber, Scheler, Werner Sombart au meritul de a fi pus pentru întâia oară în evidenţă…importanţa metodei fenomenologice în ştiinţele sociale…( în sensul că după “înţelegere” poate şi trebuie să urmeze ”explicaţia”.   Numai universitarul filosof sociolog ieşean Petre Andrei  în „ Das Problem der Methode în der Soziologie”, Leipzig, Otto Harrassowitz, 1927, 39 p, a mai pus, înaintea lui Mircea Vulcănescu, cu atâta fermitate şi precizie, necesitatea “metodei comprehensive” în sociologie, o metodă calitativă, prin excelenţă…” Pentru sociologie, ca şi pentru orice altă ştiinţă, explicaţie înseamnă…”desprinderea relaţiilor cu sens existenţial dintre un fapt şi alte fapte” .–- Cu alte cuvinte: lămurirea împrejurărilor apariţiei unui fapt însemnând tocmai împrejurarea necesară acestei apariţii. Deosebirea dintre etiologia şi fenomenologia unui fapt se referă, prin urmare, la discriminarea ce se poate face , în existenţa în genere, între esenţă şi prezenţă ( so sein , deosebit de- da sein), deosebire dintre ce e şi cum se produce faptul. În  cadrul sistemului şcolii sociologice de la Bucureşti: ”Explicaţia vieţii sociale constă…în arătarea felului în care virtualităţile devin realităţi sociale, în lămurirea chipului în care ceea ce e posibil prin împrejurări devine existent efectiv, real, în faptă ”…–De o profunzime neobişnuită sunt … ideile  lui Mircea Vulcănescu în privinţa celor două categorii de cadre din acelaşi sistem: De o parte, cadrele sociale, transcendente, exterioare realităţii sociale, reprezentând influenţa factorilor naturali şi biologici.  De altă parte, cadrele imanente vieţii sociale, constituite de înrâurirea manifestărilor sociale, însele asupra  altor manifestări sociale, exprimând prin urmare modul de auto-condiţionare a vieţii sociale prin ea însăşi, de autodeterminare”.Interesant!…– De unde concluzia, valabilă …până astăzi: “Viaţa socială nu se prezintă…ca un obiect inert, supus cauzalităţii mecanice a împrejurărilor exterioare. Ea se înfăţişează ca o totalitate dotată cu o putere de reacţiune sindinamică proprie, la influenţa acestor împrejurări.– De unde, un mod de reacţiune specială a vieţii sociale care corespunde fiecărui mod de influenţă cauzală. Influenţei naturale, societatea îi opune, prin manifestările ei, o reacţiune antropologică, al cărei sens este cultura. –- Influenţei biologice, societatea îi opune o reacţie selectivă, sau contra-selectivă. Propriei sale influenţe psihologice, societatea îi opune o reacţie nouă: individualizarea. Iar influenţei  tradiţionale a trecutului îi opune:  inovaţia. De aici rezultă un al treilea fapt important , şi anume, că înţelegerea cauzalităţii în sociologie are o dimensiune nouă, faţă de ideea de cauzalitate întrebuinţată în ştiinţele naturii.( subl. în orig.) –-Admiţând această forţă de autodeterminare, problema explicaţiei sociologice promovată de Mircea Vulcănescu , ca arhetip social,  nu mai poate rămâne în domeniul strict al explicaţiei mecanice prin cauze exterioare, ci trebuie să aibă recurs la un determinism finalist, la o înţelegere dinamică, prin scopuri, prin motive .–- Am redat , aşadar,  părţi din textul elaborat de Traian Herseni ca prezentare şi confirmare a contribuţiei lui Mircea Vulcănescu în domeniul sociologiei, pentru lucrarea” Sociologia, 1970,  colecţia ” Istoria ştiinţelor în România. Editura Academiei Române.

–- Aş mai releva  referirea la existenţialismul antropologic vulcănescian şi la  spiritul de dăruire pentru  promovarea  valorilor româneşti şi universale al lui Mircea Vulcănescu, pe care o realizează Mihai Şora, în eseul “ Despre Mircea Vulcănescu”, redând textual: “E de-a dreptul uluitor cât de vastă era cuprinderea a ceea ce ştia până-n străfunduri şi cât de precisă era organizarea a ceea ce apucă să comunice, fie că vorbea despre “tomism” şi “augustinism” sau despre “eros” şi “logos” în gândirea creştină, fie despre arhitectura sonoră a compoziţiilor lui Bach şi despre muzicalitatea catedralelor gotice .Sau despre altceva. “

–     În  acelaşi    context, de data aceasta , asupra  istoricului aspectelor  cunoaşterii epistemologice  a problematicilor antropo – sociale , vă ofer domniilor voastre posibilitatea de a releva, în comunicările anunţate, etapele de reflexii sociologice, cu rol determinant în evoluţia socială, în condiţionarea socială a cunoaşterii, acele elemente de construcţie sociologică, printre care existenţialismul antropologic ,  pe care Mircea Vulcănescu  le stăpânea cu multă siguranţă şi autoritate şi pentru care pentru a le promova  a acceptat condiţia sacrificial-peratologică,  chiar şi răstignirea sa pe altarul tragic al  societăţii .

        Încercând , holistic, unitatea hegeliană intelect-raţiune, substanţa acestui colocviu cultural – sociologic,  să zicem „Fides quaerens intellectum”, îngăduiţi-mi  să vă mulţumesc, încă odată, domniilor voastre, pentru participarea şi pentru contribţia substanţială la siguranţa reuşitei acestei reuniuni academice  şi să ofer conducerea lucrărilor  moderatorilor . Comunicările vor fi publicate în volum . –- Gheorghe Apetroae, Sibiu, 2004.

MARGINALII  LA EDIŢIA  A  4 -A   A  COLOCVIULUI  CULTURAL- SOCIOLOGIC  DE  LA  SIBIU …Gheorghe Apetroae Sibiu

               Mircea  Vulcănescu, între un  personalism raţionalist şi un existenţialism uman

            Teleologic vorbind , prin  colocviu s-a încercat  actualizarea mai evidentă a lui Mircea Vulcănescu , sociologul şi eticianul  implicat social, dar  fără a se defini ideologic. Acesta, din pleiada lui M. Eliade, E. Cioran, C. Noica, P. Comarnescu,  H.H. Stahl ş.a., prin excelenţă  metafizicieni, avea să fie un gânditor sociolog,, un apreciat publicist şi un  tehnocrat remarcabil. Implicat ,prin impunerea acceptării unei responsabilităţi într-o  guvernare ce avea a o îndeplini strălucit sub dictatura mareşalului Antonescu, ca subsecretar de stat la finanţe, Mircea Vulcănescu, aşa cum releva  Pv. Dan  citat de Şt. J. Fay, a fost condamnat “nu pentru o vină particulară ci pentru una colectivă, vina  de a fi aparţinut  unei elite intelectuale cu o profundă conştiinţă culturală, naţională”. S-a sfârşit în închisoarea de la Aiud , în anul 1952,la numai 48 de ani şi ca şi alţi intelectuali ,victime ale ideologismului comunist a fost  înhumat, pentru a-şi petrece eternitatea materială ,într-o groapă comună din marginea  Aiudului. Însă, deşi  de biologic repede golit, spiritualitatea-I  continuă a vorbi şi a-l înălţa în panteonul intelectualilor/sacri…    Cu această motivaţie, cu admiraţia şi respectul                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                        cuvenite , orientarea  raţional – existenţialistă a lui Mircea Vulcănescu  a fost analizată  de Ion Dur, Alexandru Hudiţeanu, Ilie Moldovan, Florin Oancea şi Gheorghe Apetroae, participanţi la  colocviu , prin prisma socio-epistemologică,  din perspectiva  sociologică  românească   raportată la sistemele sociologice  create de Comte, Durkheim, Moreno şi de reprezentanţii Şcolii de la Frankfurt. În faţa  numeroşilor studenţi de la secţiile de filozofie, sociologie şi etnologie, prof. univ. dr. Ion Dur de  la Facultatea de Filozofie şi Jurnalistică Sibiu apreciază frecvenţa sporită a apariţiei scrierilor lui Mircea Vulcănescu  la mai multe edituri  şi  relevă meritul universitarilor sibieni de a-l fi omagiat într-un simpozion , în luna aprilie a acestui an ,când s-a împlinit o sută de ani de la naşterea lui , acesta  devenind  o personalitate  cunoscută.  Prof. univ. dr. Ilie Moldovan  relevă, la  dimensiunile unei prezenţe axiologic  divine  studiile laice- sociologice întreprinse de Mircea Vulcănescu  şi Ioan Covrig Nonea, evidenţa  contribuţiei celor doi intelectuali români , primul  sociolog, etician şi economist format la şcoala gândirii sociologice interbelice, cel de al doilea profesor de filosofie, mentor al implementării  ştiinţelor  sociale  în învăţământul românesc.    Mircea Vulcănescu, spune Ilie Moldovan, a acordat  primat  contribuţiei vieţii religioase la viaţa socială  şi,  ceea ce aduce bun religia este specificitatea conţinutului trăirii exteriorizate în sociologia vieţii. Ca teolog, consideră profetică atitudinea lui Mircea Vulcănescu , de condamnare a personalismului energetic în varianta accentuat scientistă  concepută  de filosoful român  C. Rădulescu Motru, deşi  îl respecta pe acesta ca   personalitate filosofică . Şi, când concepţia creştină despre suflet şi veşnicie  părea  clătinată , Mircea Vulcănescu va axiomatiza: ” Nu materia ci spiritul va hotărî destinul neamului” . El vorbeşte  despre supremaţia spiritului şi din acest unghi e un teolog autentic. Sentimentul de comunicare cu Dumnezeu e un act de experienţă demonstrată  .  În conceptul său ontologic, apreciază profesorul teolog  Ilie Moldovan,  sunt idei  personaliste raţionale, în măsură de a fundamenta primatul divinităţii. Pe tărâmul sociologiei, Mircea Vulcănescu  promovează  spiritualitatea, definind familia ca prim nucleu al organismului social, iar tot ce ameninţă integritatea familiei  ameninţă şi societatea, definiri valorice pe care le va promova cu patos şi perseverenţă profesorul Moldovan, promotor al multor studii docte de isihasm şi de bioetică  de reflexie vulcănesciană.  În  aceeaşi concepţie ,trăiristă, Ilie Moldovan  îl încadrează şi pe profesorul filosof  Ion Covrig Nonea. Acesta va adopta, deopotrivă două direcţii, una ştiinţifică şi  una tradiţionalist-spirituală , de cultivare a sufletului românesc cu scopul de a zădărnici orice tentativă asupra românismului ,în tumultul istoriei. Tratatul de pedagogie al lui Ion Covrig Nonea  îl  consideră o capodoperă didactică , în el dovedind puterea morală a sufletului românesc. Îngemănând gândirea lui Mircea Vulcănescu cu cea a lui Ion Covrig Nonea, prin similitudini conceptuale, Ilie Moldovan  remarcă la ambii vaste cunoştinţe ştiinţifice. Ambii  se referă vizionar la destinul neamului românesc într-un spirit ştiinţific noologic. Mai mult,  Mircea Vulcănescu  va promova  în existenţialismul său  naturalist-uman, ca un stâlp al adevărului, materialismul dialectic, încheie Ilie Moldovan  intervenţia. Ca moderator, Ion Dur nu va fi   plenar  de acord cu Ilie Moldovan  şi va afirma că Mircea Vulcănescu nu este un” teolog autentic”. A studiat teologia, doar sub “aspectul de componentă   sociologică a vieţii sociale , aşa cum a studiat  metafizica, logica , teoria cunoaşterii,  etica şi economia “.

. Drd. Florin Oancea îl relevă pe Mircea Vulcănescu  ca  un om deplin al culturii române, care avea să se aplece cu competenţă  asupra problemelor societăţii româneşti. A absolvit studiile universitare de filosofie şi  de drept la Bucureşti  şi a continuat şi finalizat studii de drept şi economie politică la Facultatea de Drept din Paris. Tot la Paris, în contact cu cercurile ortodoxe şi tomiste, a studiat teologia.  Întors la Bucureşti, va ocupa diferite funcţii , printre care cea de asistent la catedra de Sociologie, Etică şi Politică a profesorului Gusti. Ca sociolog, face parte din Scoala Română de  Sociologie condusă de D. Gusti, alături de  H. H. Stahl, Tr. Herseni.  A. Golopenţia., C. Brăiloiu ş.a. .  Participă la  cercetarea  monografică a satelor româneşti şi ocupă o poziţie mediană între dreapta noologică gustiană, reprezentată de Tr. Herseni şi stânga empiristă, reprezentată de H. H. Stahl. Ca filosof, militează pentru o poziţie realistă, naţional-monarhică şi ortodoxă, pe urmele profesorului său Nae Ionescu, al cărui discipol, împreună cu Mircea Eliade ş.a.  Ca                                                                                                                                                                                                                             Ca economist se va preocupa, pe direcţia lui Virgil Madgearu, de caracterele specifice ale economiei rurale româneşti. Vorbeste pertinent despre religie şi credinţă, de faptul că trupul şi sufletul locuiesc organic , relevând  dimensiunea religioasă a existenţei, ca  un suport teologic şi  evidenţei  bisericii ortodoxe,  o dimensiune  dinamică. Religia nu este numai o introducere la normele morale, ci şi aplicaţia iubirii de oameni .În temniţă, grav bolnav , refuză să trăiască.  Este un martir şi un mărturisitor al credinţei. Având trăirea să moară pentru un semen al lui, şi-a îndeplinit-o. Dimensiunea  religioasă a existenţei a stat în gestul lui ultim, exemplul cel mai  grăitor. Pentru aceasta ar putea să  fie pus în calendarul creştin , iar datoria bisericii ortodoxe este de a-l canoniza. Nu are nevoie de caracterizare. Caracterizarea şi-a făcut-o  însuşi Vulcănescu  cu viaţa  dăruită pentru alţii, cu talentul de creaţie, empatia, politeţea, tăria de caracter, prezenţa de spirit şi de sacrificiu, va încheia scriitorul Florin Oancea.          

       Prof. univ. Alexandru Hudiţeanu, doctor în filosofie , Univ. L.B. Sibiu reperează  coordonatele axiologice ale lui  Mircea Vulcănescu  de reaşezare a valorilor  sociale în spiritualitatea românească , redând  un episod  interesant. Era în 5 decembrie 1986, când prof . Hudiţean este vizitat de  Marin Diaconu, Gheorghiţă Geană şi Măriuca , fiica lui Vulcănescu. Pe 6 decembrie, grupul avea să se completeze cu discipolii lui Constantin Noica, Andrei Pleşu şi Gabriel  Liiceanu.  Toţi aveau un singur obiectiv: restituirea  lui Mircea Vulcănescu. Marin Diaconu lucra pe manuscrisele lui Mircea Vulcănescu,. gândind la o integrală  a operei vulcănesciene.. Măriuca Vulcănescu a expus momentul închiderii tatălui său la Aiud ,corespondenţa sa cu familia şi sfârşitu-i sacrificial. Sacrificiul pentru semeni i-a fost permanent , neglijându-i motricitatea în sensul peratologic. Pentru colegul  de celulă  cu o circulaţie periferică slabă , Mircea Vulcănescu   şi-a dezbrăcat  pulovărul de lână,  şi, deşirându-l, i-a împletit  muribundului ciorapi  cu ajutorul unor beţe de chibrit. Tot el avea să -şi  dicteze sfârşitul, aşezându-se pe grătarul de  lemn ce sta pe betonul  umed şi rece al celulei  pentru a-L ţine deasupra sa pe  studentul bolnav, salvându-i viaţa , dându-şi-o, în schimb. Iată câtă forţă  sacrificială , de influenţă asupra propriului destin!. Biografia sa a fost strălucit realizată de Şt. J. Fay, cel care, cum preciza scriitorul filosof Ion Dur ,la Paris ,fiind şi-a oferit disponibilitatea pentru promovarea ortodoxiei, traducându-l pe Nae Ionescu în limba franceză. .M. V. a avut două doctorate, în drept şi economie. A fost director la vămi. Ca subsecretar de stat la finanţe a gestionat  plăţi  şi a negociat contracte , realizând o balanţă financiară pozitivă, favorabilă României în tot  timpul războiului. A fost un erudit , dar cu un destin socratic. A excelat  în sociologie, dar şi în etică,  gazetărie, finanţe şi politică.. Ar fi putut fi lider de generaţie, dar supramodestia, empatia , generozitatea  îl duceau , până la automutilare.  A fost o personalitate crucială pentru destinul românesc. Rolul său  în dezvoltarea etico-psihologică a sociologiei româneşti a fost esenţială. După 1918, toată elita intelectuală era antrenată  în realizarea unui sistem filozofic românesc, iar Mircea Vulcănescu se va găsi în prim planul acestei edificări îndrăzneţe, va  încheia  prof. univ. dr.  A. Hudiţeanu.                                                         

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                   Conf. Universitarul  dr.  Dumitru Chioaru  s-a referit la  “Dimensiunea românească a existenţei” din care a reţinut mai mult aspectul ontologic. Perioada existenţială  analizată de Mircea Vulcănescu  prezintă similitudini  cu  perioada prezentă. Si atunci erau alianţe şi axe, şi acum se promovează alianţe şi axe. Ce se întâmplă acum în plan european constituie o nouă provocare la  ordinea mondială, dar în alte localizări!…Apoi conceptul de ispită…Sufletul poporului român e o arhitectură de ispite, o interpătrundere şi toate aceste ispite se topesc într-un creuzet al naţiunii. De unde românul are un fel al lui , biologic şi social.. Dar tăria unui popor este  cum să se impună în faţa celorlalţi. Sunt şi psihologii care ne unesc. În replică, prof filosof Ion Dur redă din E. Cioran , răspunsul  la supradimensionarea de către Mircea Vulcănescu a ontologicului românesc, atenţionându-l să vorbească ” nu numai de mioriţă ci şi  despre gălbeaza mioriţei  !!”.  Dumitru Chioaru  va concluziona  starea de ispită ca o relativitate a spiritului şi din aceasta  geneza unor trăsături de slabă moralitate. Filosoful Ion  Dur  leaga această stare şi de dictonul cristic “iubeşte aproapele.. ca pe tine însu-ţi…”, ca un fenomen de împăcare , specific societăţilor rurale personaliste, concept abordat  şi de Mircea Vulcănescu  în cadrul cercetărilor sale sociologice. Ion Dur regretă că  Şcoala sociologică  înfiinţată şi dezvoltată de D. Gusti în perioada interbelică nu a mai avut  aceeaşi vigoare după război, identificându-se doar cu  activităţi sociologice sporadice. Dumitru Chioaru sesizează ontologicului social  prezent o perioadă democratică în plan cultural, un prilej  de a recupera tradiţia noastră  sociologică. Bine ar fi să fi fost continuată acea şcoală românească tradiţionalistă şi acum  am fi putut oferi lumii un model sociologic european, apreciază el, în încheiere. 

        Personal, la solicitarea profesorului Dur, am încercat o raportare a sistemelor sociologice româneşti  la  existenţialismul  social promovat în cadrul Şcolii de la Frankfurt . Dar nu mai înainte de a releva succint  evoluţia  istorică a sociologiei prin prisma relaţiei  antropo – dimensionale  dintre subiectul cunoscător şi  obiectul cunoaşterii – multitudinea sferelor vieţii sociale, începând cu presocraticii şi continuând cu Platon, Aristotel , Descartes, Condillac, Condorcet, Kant, Hegel, Comte- cel care  va defini sociologia ca disciplină, apoi pe Spencer, Durkheim, Tarde, Meinnheim şi neoraţionaliştii.  Şcoala sociologică a lui D. Gusti nu s-a dezvoltat de la sine. Aceasta s-a format şi activat în competiţie cu alte şcoli sociologice, cea mai importantă fiind  Şcoala de la Frankfurt. Dar sociologii de la Frankfurt vor aborda un alt fel de sistem social  decât sistemul social românesc- preponderent rural. Analiza pertinentă a schimbărilor în societăţile europene industrializate, contemporane  şcolii româneşti gustiene , a fost  obiectivul adepţilor  acesteia , amintind  doar pe sociologii Theodor Adorno, Jurgen Habermas, Erich Froom  şi, desigur, Herbert Marcuse. Ei concluzionează generalizarea alienării şi depersonalizării în societăţile industrializate, devenite unidimensionale. Dar transformarea societăţii româneşti majoritar rurală , obiect de analiză la Mircea Vulcănescu a avut o caracteristică specifică, cea a legăturilor spirituale puternice ale populaţiei rurale pe pricipiul de vecinătate,  în sat şi la câmp , mult mai dezvoltat sub aspectul religios-caritabil şi moral-tradiţional, faţă de izolarea şi neantul urbanului, unde legăturile umanitare, devin  tot mai slabe, pe măsura industrializării şi urbanizării,  elemente fundamentale ale egocentrismului şi alienării. Revenind la Şcoala de la Frankfurt,  Herbert Marcuse, discipol al lui Heidegger, inspirat de Hegel, şi confirmat de  Georg Lukacs , va aborda socialul prin a-i nega industrializarea, în primul rând, prin dezvăluirea ontologiei singularului  şi  particularului, pornind de la principiul dialectic al negativităţii exprimate în critica societăţii industriale robotizate, în care se manifestă generalizarea fenomenelor de reificare şi de alienare, ambele însoţite de  manifestări social-antropologice cu caracter speculativ  degenerativ, de dezumanizare şi prin aceasta  cerinţa revenirii la echilibru  sistemic social, la o dezvoltare armonioasă a tuturor sferelor vieţii sociale, la  moralizarea economică -socială , concept de reţinut pentru  sistemele  sociale europene  contemporane.. G.A.S.

Literatura, Opera lui  Mihai Eminescu în interpretari critice , Gheorghe Apetroae Sibiu

Gnozisul  axiologic  al studiilor eminesciene
„Archaeus” şi  anamneza  în „Sărmanul Dionis”, elaborate  de Carmen  Negulei
                                                                                                                                         Gheorghe Apetroae Sibiu  -  studiu eseistic
                      Studiile şi eseurile aparţinând lui Carmen Negulei şi inserate în volumul cu acelaşi titlu, apărut la Editura Alfa Press, în anul 1995, se relevă  ca un început inspirat al unei eclatante exegeze asupra  universului gnoseologic eminescian. În context, "Anamneza în Sărmanul Dionis" constituie contrafortul cerebral al unei cunoaşteri perene, „în sacrum”, înălţat cu profesionalism filosofic şi cu vocaţie literară pe fundamentul „Archaeus”, ca nous universal , într-o elevaţie gnostică de natura unei complexe naraţii ideatice. Termenul de Archaeus va fi relevat de Carmen Negulei ca un primat axiologic elaborat, cu caracterul de dominantă a naturii cunoaşterii în raport cu natura ontologică a povestirii, ca sindeterminant al dualităţii gnoseologice. Tot Carmen Negulei va modula şi apoi extrage din Archaeus principiile omoloage între viziunea  europeană şi cea indică asupra Universalului, prin supralicitarea sensului Archaeului ca spirit al Universului. Este aceasta „în fond” o promovare a conceptului de metodă, proprie eminesciană, de „a ajunge la esenţa lucrurilor numai pe limaxul  cunoaşterii, Archaeul fiind invocat de la început ca primat noetic pentru a clarifica variile ipoteze ale gândirii” (C.N., „Studii şi eseuri”, 1995).
                Archaeus va fi considerat, ca şi în Sărmanul Dionis, principiul realului dublu, ca implicit filozofic, de identitate a personalităţii şi fundament gnoseologic, prin expunerea în plan dublu a celor două personaje, unul neiniţiat şi substanţializat, celălalt iniţiat şi purtător al principiului spiritual cognitiv, al bătrâneţii, un Archaeus spiritual, la care „existenţa implică esenţa în ea însăşi”. Dar acest principiu spiritual cognitiv va fi erodat formal de principiul metempsihozei, întrucât sufletul (atman), făcând parte din permanenţa esenţei spiritualizate de ordin ontologic, este un exponent axiologic al relativismului percepţiilor prin analizatori, al propulsiilor universale în spaţii limitate. Archaeus, ca principiu al cognoscibilităţii, se poate induce epistemiologic în ontologicul universal şi elimina prin el, ca pandant al relativismului tautologic, sechelă a devenirii formale. Carmen Negulei, ca indolog, sesizează implicaţiile în marea literatură a brahmanismului, facturate prin supremaţia de castă şi prin inducerea credinţei de reîncarnare, acel concept prefilozofic, care avea să fie depăşit în creaţia eminesciană, marcată de gnomismul indobudist,dar cu deschideri largi spre realismul universalităţii. Carmen Negulei remarcă rolul ontologicului în procesul cunoaşterii filosofice, ca un cadru experimental al percepţiei existenţialului şi va expune, în interferenţă, modalităţile de gândire promovate de poetul filosof, descoperind traseele duble de cunoaştere şi influenţă asupra creaţiei, pe care în aceeaşi măsură le va cerceta.
                Această viziune filosofică este versificată şi identificată la Mihai Eminescu, cu un concept universal al genezei, expus pertinent de poet în Scrisoarea I, un poem care este, în fond, o variantă versificată a Sărmanului Dionis, receptată şi asimilată cu o voinţă schopenhaureană de Carmen Negulei. Dar cine este Dionis, în accepţia metempsihotică eminesciană? Este copilul sărac, copist la 18 ani, „pentru care visul era o viaţă şi viaţa un vis, într-o ordine a realităţii”, cel care-şi gândeşte şi-şi reflectă condiţia socială precară în „înrâurirea zodiilor asupra vieţii omeneşti”. Dionis va conştientiza condiţia sa socială numai când va reintra în reamintire, în anamneză, în antecedentele proprii, în dialogul cu eul său, graţie unei meditaţii socratiene. Se deduce de aici că Eminescu când a conceput Sărmanul Dionis , aprofundase actul Karman, „un act care depinde de spiritul şi de vorbirea care conferă fiecărei individualităţi umane antecedente proprii şi situaţia sa particulară, îi conferă de asemenea un destin care, dacă nu se va realiza în viaţa prezentă, se va realiza după sfârşitul acesteia, într-o reîncarnare pe care o va orienta el” (Jean Filliozat, Filosofiile Indiei, Brahmanele şi speculaţiile ritualiste). Este, în fond, aceasta o renaştere a nousului individual receptat din imnurile ariene rig-vedice şi din canoanele budhiste.
         Şi Mircea Ivănescu, din intervenţiile pe care i le-am urmărit la lansarea acestor studii de către Carmen Negului, va observa în studiul Anamneza în Sărmanul Dionis o viziune eminesciană, graţie filosofiei indiene, prin care se aduc „detalii şi interpretări inedite, necunoscute în literatura română şi străină, în analiza operei eminesciene”. Cred că Mircea Ivănescu s-a referit aici la inspiraţia eminesciană din Rig-Veda, imnul despre creaţiune (X, 129), din care a fost inspirată şi poezia filozofică Scrisoarea I, capodoperă eminesciană a conceptului de geneză, scriere care tratează deopotrivă Archaeus  şi anamneza. Revenind la Sărmanul Dionis, înţelegem că în urma studiului astrologiei lui Ruben, Dionis simte că „sufletul călătoreşte din veac în veac” şi numai moartea materială îl face să uite că a mai trăit. Este acesta un concept bazat pe astrologia bizantină, pe sistemul filosofic ptolemeic geocentrist, în care lumea transpare ca o rânduială dumnezeiască, pentru că în imaginea lui Dionis, ordinii cosmice a lucrurilor – dharma i se opune dezordinea – adharma, iar unei periodicităţi normale a vieţii naturale i se opun perturbaţiile thanatice. Pentru cunoaşterea dionisiacă, opusă dharmei, Carmen Negulei va aserta axiomatic cum că „spaţiul şi timpul sunt în noi”, iar „existenţa lor în noi infirmă atemporalitatea şi ubicuitatea fiinţei umane”. Translaţia în timp şi spaţiu – afirmă C. Negulei – aşa cum este văzută de Eminescu, „nu mai are nimic cu metempsihoza de care vorbeşte Platon, prin faptul că este determinată de către eu, în timp ce la Platon ea are expresia unui etern ciclu obiectiv în care se integra omul. Eminescu îl deconspiră pe Dionis în text: „Călugărul Dan se visase mirean cu numele Dionis”. Anamneza se confundă în text cu metempsihoza, Dan devenind Dionis, dar în vis.
                Dan va călători în Univers pentru a constata realitatea (rta), adevărata natură ordonatoare a lucrurilor (dharman), a periodicităţii vieţii naturii, a timpului ciclic fără început şi sfârşit. Dan se doreşte şi un „brahman”, o cheie a enigmei, a genezei universale când, referindu-se la astrolog, relaţionează fenomenele şi actele terestre la ritmurile cosmice, expresiv vedice, reluându-le sincretic. Să reţinem că adâncimile metafizice ale călugărului Dionis sunt extrapolate din spaţiul citadin al Iaşilor, urmare a vizitei sale (a călugărului Dan) la astrologul Ruben, profesorul metafizician de la Academia din Socola, Dan fiind unul din şcolarii Academiei şi discipolii lui Ruben. Dan se va confesa lui Ruben „echivalând diviziunile timpului cu diviziunile Vedei”, că vremea nemărginită e făptură a nemuritorului nostru suflet, Yajna, o replică care-l va îndritui pe Dan să exclame altcumva decât predicativ şi premoniţional: „Am trăit în viitor. Îţi spun, acum am doi oameni cu totul deosebiţi în mine – Unul, călugărul Dan, care vorbeşte cu tine şi trăieşte în vremile domniei lui Alexandru Vodă, altul cu alt nume, trăind peste cinci sute de ani de acum înainte”. Aşadar, omul cosmic, Purusa, e în corelaţie cu opera rituală (Yajna), care presupune un rit, o succesivitate, concretizată în anamneza lui Dan (că fusese Dionis) şi în călătoria sa în Univers, relevată de răspunsului lui Ruben: „în şir, poţi să te pui în viaţa tuturor inşilor care au pricinuit fiinţa ta şi a tuturor a cărei fiinţă vei pricinui-o tu …”. Carmen Negulei va sesiza că „ Dionis vrea să atingă simultaneitatea prin anularea legii succesivităţii”, de fapt, dorind „o anamneză inversă: o anamneză în care el nu depinde de ce s-a întâmplat odată în el, ci, în care, ceea ce se va întâmpla cu el depinde în întregime de el”. Carmen Negulei va admite „un astfel de sens al anamnezei, ca reamintire a propriei experienţe şi având o altă finalitate: pentru Dionis prima anamneză are importanţă doar atât cât să-l convingă că spaţiul  şi timpul sunt în EL (în individ)”, acceptând apoi, în detrimentul succesiunii, simultaneitatea ontologică, care i-ar genera imobilitatea şi permanenţa. Autoarea consideră că „soluţia pentru depăşirea  legilor spaţio-temporalităţii i-o dă Ruben”. Ea constă în „a primi puterea umbrei pentru a decoda formulele din carta de astrologie”. Mai mult, Ruben îi propune lui Dionis să lase un om din şirul infinit de oameni din el să-i ţină locul cât timp el va fi plecat în univers şi aceasta pentru a înşela, după C. Negulei, legea succesivităţii. Dan se roagă „pentru ca umbra, în timpul vieţii sale eterne să-şi scrie pe pământ memoriile curate. Simţurile umbrei (întunecarea) şi ale lui Dan (lumina), prin întoarcerea foilor, au dimensiuni magice. Căci înlocuitorul este TU  şi acel spaţiu pe care îl ocupi nu poate să rămână gol, deoarece, conform legii succesivităţii, tu nu poţi ieşi din el în timp ce vei călători în Univers. Căderea lui Dionis, explică C. Negulei, este datorată voinţei sale de a încălca „interdicţia de a-l vedea pe Dumnezeu, de a atinge zona de dincolo de fiinţă şi nefiinţă, zona celestă”a igognoscibilului, acolo unde "...perceptibilul există, desigur, înaintea percepţiei,... înainte ca percepţia să fi fost cu putinţă"( Aristotel, Categoriile, 7,7b,  în Organon).
        Apare, evident în eseu şi caracterul obsedant al poetului de a conceptualiza în planul trăirilor viscerale, al unei iubiri adânci imaginare la care material, nu putea să ajungă. Profesoara Mioara Avram, cercetător şi bibliotecar în cadrul Bibliotecii sibiene "ASTRA", în interpretarea studiilor eminesciene (Archaeus şi Anamneza în Sărmanul Dionis) realizate de Carmen Negului,  ne îndeamnă să concepem la Eminescu „anamneza generalizată”, iar „visul” ca având o semnificaţie ontologică majoră, în dauna celei onirice, demonstrând în Sărmanul Dionis existenţa a patru straturi de realitate şi anume: lumea fizică (Dionis, Pământ), lumea avatarurilor (Dan, Pământ, oniric), lumea prototipurilor (Umbra, Lumina) şi lumea absolutului (Dumnezeu, Doma). Cum reuşeşte identificarea acestor stratificaţii ontologice? Numai prin căderea lui Dan din planul reflexibilităţii în cel al contemplării. O  intervenţie  interesantă, pe textul eseului, cu trimiteri la evidenţa percepţiei filosofice a existenţialului în creaţia eminesciană a avut-o şi  conferenţiarul  universitar, doctor în filologie şi cercetător de prestigiu al operei eminesciene, Anca Sârghie.
                Studiile tinerei scriitoare, cu rezonanţe din adâncurile filosofice, de descoperire a centrelor ideatice în lumea conceptelor eminesciene îl va îndreptăţi pe publicistul Aurel Cioran, fratele filosofului Emil Cioran, să deconspire „recunoştinţa eternă pe care trebuie să o poarte Carmen Negulei pentru Constantin Noica, cel pe care scriitoarea l-a vizitat de mai multe ori la Păltiniş şi din a cărui idee tănăra universitară a trecut la studiul limbii sanscrite şi a culturii indiene”. Tot Aurel Cioran va aplauda dubla şansă a lui Carmen Negulei de a-l avea ca mentor spiritual pe Constantin Noica şi de a se hrăni direct de la sursă, prin bursa de studii oferită de University of Poona, Department of sanskrit, obţinută la intervenţia marelui filosof, cu spiritul literaturii şi filosofiei indiene.
         Să înţelegem, dar, că Archaeus, ca spirit al universului şi Anamneza, ca dualitate ontologică, pot da o explicaţie facilă conceptelor filosofice de universalitate trinitară şi posibilitatea cunoaşterii spiritului indian din creaţia eminesciană.   Gheorghe Apetroae Sibiu - Eseu la studiul lui Carmen Negulei, publicat în revista literară "Interferenţe”, nr. 5, iulie 1998

Vizualizări: 103

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor