Literatura eseistică: Cenaclul literar ”Pavel Dan ” și poezia Anei Maria Pușcașu

Eseistica: Cenaclul literar„ Pavel Dan”şi poezia Anei Maria Puşcaşu

                   de  Gheorghe Apetroae, Sibiu

 

    Mai înainte de abordarea poeziei Anei Maria Puşcaşu, postată în paginile Web ale revistei” Tiuk”,o  iniţiativă personală pe care mi-am propus-o în această intervenţie, voi aminti, cu permisiunea membrilor Cenaclului Pavel Dan, şi  de ultima  şedinţă de cenaclu, din 12 mai, a.c..

   În această şedinţă şi-au prezentat ultimile lor creaţii Alexander Stoicovici (proză) şi Marius Aldea (poezie). Aşa cum a consemnat, Eliana Popeţi, în cronica ultimei şedinţe de cenaclu, creaţiile acestora au fost abordate critic de majoritatea membrilor cenaclului. Proza lui Alexandar Stoicovici este relevată, ca interesantă prin temă, dinamica şi magnetismul atitudinal , prin tenta unei ficţiuni şi prin psihologia personajului Margareta, dar cu loc pentru o abordare mai socratică şi onirică a acţiunii  ( Eugen Bunaru), cu loc pentru relaxarea dialogului (Ioana Duţă), pentru creşterea valenţelor personajului (Octavia Sandu), reducţia lentorii acţiunii în schimbul energietismului creator (Eliana Popeţi), explorarea onticului (Marian Oprea, Remus Lazăr, Alexandru Colţan) şi pentru acumularea experienţei în creaţie (Florin Donţu). Cât priveşte poezia lui Marius Aldea, aceasta se caracterizează  prin forţa expresiei estetic - literare, principiilor arhaice- rurale, lirismului autentic şi  fanteziei lexicale cu substrat prozodic ( Eugen Bunaru), prin dinamica contrastului (Bogdan Cazacu), prin evidenţa filonului popular (Eliana Popeţi) şi  definirea principială a contrastelor ontice telluric-apollinic (Alexandeu Colţan, Alexandar Stoicovici).  În activitatea cenaclului “ Pavel Dan”  creaţiile celor doi  scriitori, Alexander Stoicovici şi Marius Aldea sunt relevate  în registrul evidenţei estetice şi al valorificării literale contemporane, în cadrul întâlnirilor literare de creaţie şi  receptare critică a literaturii contemporane cu valenţe axiologice, care pot amprenta pozitiv și energiza literatura  timişoreană şi nu numai.

 Aruncând privirea pe postările Web  ale revistei Tiuk, nu am putut să nu remarc textele versificate ale Anei Maria Puşcaşu, recunoscând-o ca fiind una dintre colaboratoarele redutabile ale cenaclului “ Pavel Dan”. Mi-a atras atenţia ecartul literal al introspectivei imagistice, dialogul socratian între lăuntricul versificat, cu accente ludice şi onirice induse de apofanticul universal  şi realismul social exteriorizat în semantica textului.  Descoperim , la Ana Maria Puşcaşu, o tipologie a subiectivităţii literale estetizate pe undele policorde ale cotidianului social. Se relevă aceasta, în poemul “ patru şi şaptespe dimineaţa” ,în “huruitul fabricilor de bere din care ies  oameni mirosind puternic a drojdie”, dar şi în apreciabila depărtare a lăuntricului sensibil subiectivizat de metalogica gravimetriei contrastelor telurice ontice, de devenire interioară a poetei. Prin reuşita sa, de a ancora facil de spaţialitatea îmagistic-receptoare a cotidianului, cvasisocialul visceral ”fabricile de bere cresc, se multiplică”, în idealizarea  condiţiilor intelectuale ale poetei . Contrastul se realizează prin  extrapolarea lăuntricului sensibil, din spaţialitatea interioară dimensională anabasică, sensibil- profundă, de factură sentimentală -întelectuală, în cea a  unei  bodegi de mahala care “prind conturul unui  bărbat bărbos care cântă la vioară”, antipod în registru oniric, non-angelic. Se eludează, astfel, trecerea şi  se substituie în text cu armoniile arhaice, se elimină misterul şi se înlocuieşte cu icoanele realităţii cotidiene: ” încerc inutil să îmi scot bani/de la bancomat şi cineva/care păzeşte terasa mă priveşte buimac”,prin instantanee în clişee emoţionale. Se remarcă în structura versificaţiei, un discurs prozodic, cursiv şi dinamic, cu puţină metaforă, dar care este complementat de elemente abstracte, intuitive ce diluează sensibilitatea, dar  pentru a genera un magnetism al relativităţii tematice, polisemantic, caracterizat prin raritatea epitetelor.  Imagini care generează starea de claustrare: ” autobuzele cu primul schimb…dube înalte umplute până la refuz”,  te sustrag din cadrul discursului poetic şi te extrapolează în  necuprinsul zenit din ţinuturile celeste ale unui lirism indus antinomic cu energiile apollinicului. Dorinţa de a petrece cu liniştea rurală, glacială, introducerea de clişee într-un text cu principii şi structură, apolinice, adus în tr-un registru al versificaţiei unui cotidian banal, cu reflexii slabe asupra toposurilor metalogice, fără eluvii sinctatice ce sublimează axial o parodiere a onticului aleatoriu şi iubirea cea  maternă se realizează în exhibări ale stărilor viscerale, fără acea sacralitate angelică din registrul luminii apofantice: ” aş vrea doar să mă opresc/şi să vomit cu fruntea sprijinită/de suprafeţe reci/asta ar fi cu adevărat liniştitor/”o exced din spaţialitatea spiritului cosmic şi din zona reflexiilor gnomice: ” vânzătoarele ies să măture trotuarul/acasă mă aşteaptă ei/sau poate nici nu ştiu că ajung/”. În acelaş text, în strofa următoare, poeta mută scena, din relativitatea derizoriului, în zona impulsivă a eroticului: ” …ce bine ar fi să ne întâlnim /din întâmplare într-un oraş din sud/şi acolo să petrecem împreună…”, într-un alt cadru, de o evidentă  expresivitate, obţinută  prin ludismul dintre candid şi incisiv, uneori încifrat: ” şi acolo să petrecem împreună/…/numărând pisicile care străbat piaţa/”, în orizontul citadin premonitiv , în lipsa onirismului juvenil şi al farmecului pitoresc  al locurilor natale.   În poemul “ ultimile zile”  se relevă  lirismul indus într-un vers cu accent  ludic, al cromelor crude în configurări estetice ale universalului material prin induceri de energii astrale fotonice : ” dâre de soare ca un fum gros”,cu persistenţa mirosului “ miroase aproape mai mereu a castane coapte”şi prezenţa asonanţelor ”izbucnirea alarmelor în parcare”. Sun acestea motive de eludare a magicului, pe care-l completează cu elemente olfactive şi optic- apolinice, fără armoniile ispititoare ale celestului, cu un filon de realism metaliterar, cu tentă de solitudine în registrul combinatoriu real - mister - magic, în unicitate, până la agresivitate și la forţarea tropică a metaforei prin  componenta dialectică  a  solitudinii.

   O retorică contextuală  este motivată de ”atingerea costumelor ignifuge/ de pereţii  scărilor de bloc,/în mijlocul zilei/ ”. Staticul şi apocalipticul este indus în vers spre a genera un nou cadru ontic, cu disoluţia antinomică a unicului, prin translaţia în angoasă şi în finitudine thanatică:  ” pot să rămân aşa ore în şir/ în apartamentul ăsta neaerisit/ s-ar putea să faci cancer la …/şi să mori/ bună-ta tot cancer la… a avut/…/ sau o să înnebuneşti/ ca mă-ta să le moşteneşti pe amândouă/…/ ”. Interesant  este , prin fantezia poetică  şi tema temporalităţii, şi poemul “ poţi să tragi din ţigările lor”. Se relevă aici,  o tensiune a condiţiei de vulg urban, în toposul de mahala”/.. acolo la capăt te-ai opri/ bărbaţi ar ieşi în stradă/s-ar strânge în jurul tău/”, desigur, cu subsidiarul factorial al promiscuităţii sexuale”, într-un registru de transfigurări semantice: “ s-ar strânge în jurul tău / şi te-ar privi / te-ar obliga să tragi din ţigările lor / să bei din paharele lor/”, sensuri sublimate în  ironic şi în umor, în introspecţii psihice , cu sentinţe erotice, în încifrări reflexive : ” cineva m-ar privi în ochi,aşteptând/” .        Intervenţiile critice pe textele prezentate nuanţează şi identifică   universul creaţiei acestei poete,   definit de forme de stil şi de principii  gnomice autentice,  raportat la structurile geno- tipologice literare postmoderne, un universal configurat politematic  sinchorologic şi sindinamic.

          Se constată o reuşită a creaţiei în texte, prin uzitarea de elemente  ludice, reflexive, antinomice şi erotice, dar, nu mai puţin, de numeroase  locuri commune, reminiscențe ale gnozisului arhaic.

     Autenticitatea sistemului sau, alunecarea facilă a stilului şi ideaticii în alte sisteme literare, generează tonalităţi armonice, dar şi stridenţele din aritmicitatea  disonantă a  versului, identifică numeroase sintagme  în fluxul reverberaţiilor noetice şi în abordarea celestului. Asistăm, în final, în

    structura versificaţiei textelor Anei Maria Puşcaşu,  la un vizionarism sugestiv al imaginilor în policromii astrale, la contraste de  sustentaţie şi căderi tensive susținute de imagistica creației poetei. Încărcătura metaforei, generată de  expresii plastice, până la pictural-sculpturale, reflexivitatea şi  raţionalitatea discursului, intruziunea numeroaselor elemente valente din cotidian, dinamica schimbării registrelor  mediului- paideic - cultural, spre cel maieutic- socratic, în dialogul categorial dintre lăuntricul anabazic şi cotidianul banal,  toate aceste mijloace stilistice  exprimă la poeta Ana Maria Puşcaşu, un spirit al devenirii autentice, lucid, cu sensibilitate poetică , profunzime  şi suflu de geniu în emergenţă, ce îi conferă, indiscutabil, identitate în marele curent literar postmodernist  şi   vocaţie,  în  cercul  larg al intelectualităţii timişorene. Felicitări!   Cu stimă şi urarea de noi succese literare, cenaclului „Pavel Dan”… Gheorghe Apetroae,  Sibiu.

 

 

Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor