Literatura : IRINA – LUCIA MIHALCA și ”CELĂLALT TRUP – O NOUĂ VIAȚĂ”, Gheorghe Apetroae, Sibiu

Literatura : IRINA – LUCIA MIHALCA și ”CELĂLALT TRUP – O NOUĂ VIAȚĂ”;

Comentariu realizat de GHEORGHE APETROAE, Sibiu

În poemul Irinei – Lucia Mihalca, intitulat ” Celălalt trup, o nouă viață” se descoperă receptarea facilă a forțelor sonanței eternului în spiritual materiei, a sonanței universalității ontologice, capabilă de autodisecție și de creare a temporalității în universal: ”Vuietul veșniciei, auzit noaptea, tăia timpul în două,”… Această sonanță (a veșniciei) întrețesută de crome astrale și izvorâtă, poate, din repertoriul corurilor celeste, dar și din câmpuri de combustii cuantice și megaastrale, este capabilă de culisare în universal si, hiperbolizându-se, poate constitui în sine un punct referential (ac) al universalului: ”Cobora din cer pe pământ, împungându-l cu un ac”… Poeta, sigură pe simbolistica revelației sale, pe care o induce cu succes în discursul său poetic cu accent metaforic, într-o logică a bivalenței, formalizează și transfigurează elegiac suspinul, întru-n sunet subțire, feminin, acesta (feminin), și nu altul, fiind capabil de o replicare referențială duală în cerul din lăuntricul poetei și al celor initiați într-o astfel de logică: ” Calea lacrimilor suspină pe cer./Iute ca privirea femeii, un sunet subțire/ Îndoi cerul-n lumină și întuneric”. Asistăm de acum înainte la un alt plan existential, cel de cunoaștere a vieții entive -lăuntrice, a profunzimilor spiritului uman, având ca element stilistic determinant, atât în armonizarea diferențial formală, cât și în distrucția acestora, tot sunetul: ”Dintr-o îndepărtată nostalgie, o tristă melodie/ Voia să cârpească viața /Acolo unde sunetul o sfâșiase”… Sunetul a învins temporalitatea prin scindare și e în posesia sa în revelația poetei IRINA LUCIA MIHALCA și se constituie referential genezic în câmpul veșniciei, ne îndepărtează de orice metafizică sau de oricare polivalență în explorarea adevărului universal…:”La stânga sunetului era noaptea, La dreapta lui era ziua, Univers presărat cu picături de apă și prezenturi.”… În continuare, asistăm la un exercițiu litotic, de recluziune și întrupare a sunetului, a muzicii sferelor din Universal într-un labirint talic, acolo unde trecerea nu poate fi depășită din cauza diferențelor parteneriale temporale, rezultat al generărilor referențiale sonante, care, de multe ori induse în cel de al treilea trup, devin ”noua viață”, dar cu temporalități perathice-thanatice, sfidând astfel ” vuietul veșniciei”: ”Începând să respire, muzica se strecură prin labirint,/ Călcându-și umbra plină de apă în Canalul Miracolelor./Timpul femeii nu curge pe aceeași cale/ Cu timpul bărbatului,Spre celălalt trup.”. Este un exemplu viu de nouă viață, în armonii și simetrii leibniziene, dar și de vieți, precum cea a lui Icarus, care întruchipat, bineînțeles, din diferențe paternale, în ambiția unei noi vieți sonante, de a atinge soarele, își va găsi moartea...! Interesant este fondul ideatic al acestui poem, parte din înteresantele creații poetice ale Irinei Lucia Mihalca înserate în volumul său de poeme, intitulat ”Dincolo de luntrea visului” ! Felicitări! Gheorghe Apetroae, Sibiu.

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor