ÎN CERUL DIN DUH Gheorghe Apetroae

De când păstorii fideli ai astrelor  plecați în substanța veșniciei întorc cu setea lor minerală sferele și își flueră din lumină eterul, ți-ai lăsat cârmă, inima, cerului  în triumful gândului călător… visezi adânc, în cântec de pasăre, la freamătul de atunci al brazilor: stâlpii celești la cuhla desmină, spre a-ți undui în ierburi moi și flori  pe steiul malachiu - chemările  ritmice, statornicite frunții povară…

 

De când culegi și te joci cu fulgerele  din pieptul jăruit cu japs, în amintiri, în dans cu fulgii în prasen - așezați  lângă tine la rugă, ca îngerii agăţaţi  de sufletul umblător al mamei, sorbi din corindonul sfânt al flăcării, șerpuind pe fereastra inimii tinere, răceala clipei albastre din stele și-o împarți cu universul avid de plăcere…

 

De când săruți solar buzele Lunei și-ți învârți zările ostenite de patimi, sporești secundele calde în roze, narcise, zambile, iriși și magnolii…, rătăcești stelele şi plângi, împreună  cu demonii torturați de liniștea serii la Crucea în cinabru - din mijloc de drum – înlăcrimându-ți trecerea,  să-ți reînvii la cumpăna rece a vieții izvoarele înspumate cu privirea  pătrunsă adânc în ultimul tău gând, să poți reîntoarce în duh, primăverile...!

Suceava - Moișa - Suseni, 10 august, 2000,

revăzut în Sibiu, 10.07.2018

 

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor