Restituiri- POEZIA ÎN AREOPAG

Gheorghe Apetroae, Sibiu

O călătorie de magie în frumuseţea poeziei s-a împlinit astăzi la Biblioteca ASTRA din Sibiu, prin lansarea volumelor de versuri, aparţinând poeţilor: Judith Mezaros, Aurel Pantea şi Dumitru Chioaru. Dintre invitaţii directorului bibliotecii ASTRA, profesorul Ioan Mariş, am remarcat pe criticul literar Alexandru Cistelecan, pe poeţii Mircea Ivănescu, Ion Mircea, Iustin Panţa, I. R. Văcărescu, criticul Ion Dur şi autorii volumelor lansate… Alexandru Cistelecan, moderatorul comentariilor, a descins pe domeniul postdecembrismului literar, reperând caracterul expansiv al acestui curent în sensul recuperării cărţilor interzise, promovării scrierilor literare din exil, integrării literaturii basarabene în literatura naţională, al exploziei literaturii depoziţionale şi, în sfârşit, cel al cuprinderii literaturii de cea mai evidentă relevanţă valorică a acestei perioade în antologia lui Alexandru Muşina, considerată o antologie a poeziei moderne…

  1. Cistelecan remarcă o ascensiune colectivă a literaturii române, specifică fiecărei generaţii de scriitori, urmată de o disociere în individualităţi, din care fac parte şi poeţii Judith Mezaros, Aurel Pantea şi Dumitru Chioaru. Cărţile lor, axiale prin tematică şi structură ideatică, aşa cum remarca poetul Iustin Panţa, au primit, prin editarea la „Euphorion” şi „Arhipelag”, viza valabilităţii critice.

Ion Radu Văcărescu, redactorul și prezentatorul cărţii „Călătoria submarinului galben”, scrisă de Judith Mezaros, a expus pe larg conţinutul volumului şi a prezentat critic poemele cele mai reprezentative…

Poetul Mircea Ivănescu, după ce în numele asociaţiei scriitorilor şi a secretarului acesteia - poetul Ion Mircea, îşi exprimă bucuria reîntâlnirii cu poezia şi dorinţa ca lansările de carte la Sibiu să aibă o periodicitate restrânsă. Califică poezia lui Judith Mezaros autentică, de înălţime livrescă, iar poemul „La 75 de grade latitudine nordică” o indică pe poetă ca fiind „personajul principal al serii”…

  1. Cistelican, raportându-se la Mircea Ivănescu, crede că ”nu a exagerat cu nimic când, personal, a declarat-o pe Judith Mezaros o revelaţie a generaţiei 80 şi regretă necuprinderea ei în antologia lui Alexandru Muşina, fără a umbri pe ceilalţi poeţi, ci dimpotrivă … Aurel Pantea şi Dumitru Chioaru trebuiau să fie demult clasici… ei au fost însă sustraşi de la editare în perioada când aveau nevoie de o expoziţie mai mare şi nu de stocaj…”.

Mircea Ivănescu, cunoscând valoarea certă a cărţilor lui Aurel Pantea s-a introdus în noul său volum „Negru pe negru” prin redarea versurilor: „ o rază neagră până la inima de Christ / a surâsului printre străluciri / ucigaşe ? …”, considerându-l ” un text semnificativ, care nu lasă nici o îndoială asupra valorii creaţiei.”

Alexandru Cistelecan, intervenind din nou pe marginea volumelor lansate, afirmă că poetul Aurel Pantea este mai virulent decât Dumitru Chioaru, se rupe de existenţa comună şi se aruncă direct în hăurile existenţiale ale propriului sine … este un grefier al frământărilor în adâncuri finite. Iată: „Această Veneţie, aceste lagune” şi „Cartea lui” sunt expresii ale unei imaginaţii de tip vizionar.”

Cartea „Noaptea din zi” scrisă de Dumitru Chioaru şi editată la „Euphorion” îi trezeşte lui Mircea Ivănescu sentimentul bucuriei şi admiraţiei pentru deschiderea poetului ” spre dimensiunile copilăriei, a timpului reîntors … o reuşită de integrare în actualitate a timpului pierdut” iar Alexandru Cistelecan consideră că poetul se întoarce spre” candoarea pierdută şi regăsită a copilăriei ” cu balansul şi inserţiile de natură existenţială, dramatizând prin versul ritualic, iar turnura este melancolică” Această poezie duce spre o „ontologizare a evidenţei, rupe poezia de existenţă şi o întoarce spre arhetip.”

Universitarul Ion Dur califică generaţia, fie aceasta opzecistă, ca fiind doar o speculaţie, sesizând la Dumitru Chioaru, prin construcţia poetică şi conţinutul ideatic al poemelor înserate în volumul lansat „Noaptea din zi”, o evadare certă din cadrul şi tiparele formalizate ale acestei generaţii… Comentariul criticului Ion Dur este considerat de Alexandru Cistelecan ca fiind ”sugestiv, aureolează meritul, calitatea creaţiilor poetice ale acestui scriitor şi acesta poate constitui o exegeză eclatantă asupra literaturii postdecembriste ”.

              Cronică realizată de Gheorghe Apetroae

           şi publicată în „Radical”, Sibiu, nr. 1064, anul 1994

 

Vizualizări: 22

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor