Literatura: Universul...., Gheorghe Apetroae, Sibiu

UNIVERSUL GEOGRAFIC, ECONOMIC ȘI SPIRITUAL AL MĂRGINIMII SIBIULUI
- Adunarea Generală a ASOCIAȚIUNII PENTRU LITERATURA ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂN – ASTRA, Făgăraş, 8 septembrie, anul 2000.
Moderator al secțiunii de comunicări științifice: Acad. DUMITRU PROTASE, Academia Română - Universitatea din Cluj. Napoca
PRELEGERE ESEU SUSTINUTĂ DE DR. ING. PROF. GHEORGHE APETROAE în Secţiunea a V – a de comunicări din cadrul Manifestărilor stiințifice ale ASTREI.
DISTINSĂ AUDIENȚĂ, DRAGI MEMBRI AI ASTREI:
Îngăduiţi-mi dorinţa ca acest excurs în programul Adunării Generale să primească conotații cu caracter omagial... Să constituie unul din modulele simbol de afirmare a unităţii noastre naţionale în plan spiritual, prin cultură, în matricea istorică a Mărginimii Sibiului, unul din cele mai nobile și mai îndrăgite ţinuturi româneşti...!
- De ce ? Pentru că o cunoaştere a trecutului naţional şi o sacralizare binemeritată a unor astfel de locuri, prin cultul de univers matriceal geografic, economic şi spiritual, de această data ne solicită o descriere mai exaustivă a acestei fascinante zone sibiene, Mărginimea Sibiului, spre a putea conştientiza neclintirea a tot ce-i cu adevărat românesc în ecuaţia istorii naţionale, cu temporalităţile sale de glorie şi restrictive, în acest spaţiu referential dacic-românesc de bunăstare, de luptă şi de jertfe! Şi, toate acestea sunt așa rânduite, numai pentru conservarea istorică a poporului român, a acestui mare neam în toate fibrele sale, din sacralitatea spațiului său statuat la timpul lui cu răsfirate şi vânjoase rădăcini ancestrale! - De ce? Pentru ca neamul acesta să se statornicească în generaţiile de acum şi în cele care vor veni din urmă, și aici, în Mărginime, ca oriunde în Marea Românie. Pentru că generaţii de mărgineni din adâncimile vremii pleacă în timpuri de restrişte și se întorc în dor la obârșie, la locurile lor străbune. Unde? – În aceste sublime locuri hăruite de pronia cerească, locuri bine-cuvântate de Dumnezeu, întru slavă și românească trăire şi întru săvârşirea în credinţa strămoşească românească, în matricea constelară a Cibinului şi a Lotrului, a Secașului și a Hârtibaciului, până hăt, hăt, spre Târnave și spre Mureș, toate, ferestre deschise larg zenitului spiritului naţional, pe care l-a cultivat aici cu prisosinţă, de multe veacuri, Mărginimea Sibiului!
Dacă vrem să vorbim de Mărginimea Sibiului, trebuie să admitem ontologic conceptul spaţial uman de nemărginire, de loc şi de timp, de locuire la sălaşele perimontane şi montane ale munţilor Cibinului şi Lotrului, în frăţi LOR şi în fascinaţia priveliştilor din negurile şi din lumina vremilor.
Unde? – În împărăţia celor două masive muntoase: Cibinul şi Lotrul, în unirea veșnică a celor doi fraţi buni, fără ură, feţi frumoşi, travestiţi în zâne. Nori crisotili şi de travertin, învăluraţi în mariajul lor celest, trec turme de neguri axinii gonite de vremile nestătătoare pe deasupra pajiştilor alpestre, la întrecere cu puzderiile de turme de mioare ce urcă în fiecare an umanitatea, până la stâncile de micaşisturi în reflexii filigrane şi de paragnaise melanitice în străluciri agreste, mereu dezgolite de ploile nesfârşite şi de vijelia furtunilor.
Din împărăţia crestelor înalte, ei, aceşti doi mari munţi din constelaţia Carpaţilor sudici îşi vor slobozi sub ceţuri pantareice, pantoclastice patimi în susurul izvoarelor cristaline, spre a-şi potoli apoi chemările cu urlete frenetice la cascade, în pitorescul şi în liniştea policromă a poalelor lor îngemănate și dantelate. La al lor strigăt, auzit şi de munţii cei de peste Olt, ai Făgarașului, reverberează de multe veacuri spaţiile antropice ale Boiţei, Tălmaciului, Sadului, Sibiului, Răşinarilor, Gurii Râului, Orlatului, Săliştei, Poienei şi Jinei și se nasc în poalele lor sudice, noi şi noi răspunsuri fraterne… Pentru că aici ei, cu anii lor, şi-au brodat straie cuvântătoare din glasuri de izvoare, veşminte înroite cu stele, frumoasele sate mărginene din ţinutul Sibiului.
Trebuie, dar, ştiut că aceste locuiri îndumnezeite din poalele Lotrului şi Cibinului, pentru că de acestea e vorba, stau încremenite și îndesate, unele, sau dispersate, altele, până la umărul masivelor muntoase, locuite de oameni frumoși, vânjoşi, harnici şi dârji, aşezaţi anthropologic în aceste toposuri genomice naturale din cele mai vechi timpuri, de fapt, de la începutul ultimului postglaciar, cu o atestare de 10 – 11.000 de ani... Statorniciţi aici ca populaţii ariene, în locul populaţiilor eschimoşe aduse în glaciații din Cultura Renului, și nevoite a se retrage spre nord, odată cu retragerea calotei glaciare, de mai multe milenii. Populațiile nou venite şi-au consolidat aici identitatea, sorbind-o ca sevă din principiile și spiritul locului şi si-au cultivat-o în solul milenar ca să dăinuiască aici, precum munţii aceştea... De multe veacuri, populațiile din aceste sate s-au îndeletnicit şi continuă a se îndeletnici cu păstoritul și prelucrarea laptelui, a lânii şi pieilor, cu pomicultura, silvicultura, agricultura, olăritul şi comerţul ( Dumitru Moga, 1982).
Dar, ca să ne introducem în universul geographic, economic şi cultural - spiritual al Mărginimii Sibiului, trebuie să identificăm neapărat, în contextul tematic, două Universuri învecinate geographic, iar din punctul de vedere al antropgenezei, cu forţe economice şi cultural – spirituale în dimensiuni economice și culturale, aproximativ egale şi anume: Universul Lotrului - Tălmaciului şi Universul Cibinului - Săliştei, iar exponențialitatea lor o putem identifica în cele două mari localități: Tălmaciu şi Săliştea Sibiului, spații pe care trebuie să le recunoaştem centrele cosmicităţii economice şi spirituale ale Mărginimii Sibiului.
Aşadar, în Universul Lotrului putem descoperi constelaţia Tălmaciului, de fapt fostul scaun zis al Tălmaciului, cu aşezările Boiţa, Tălmăcel, Tălmaciu, Sadu, Râul Sadului, Cisnădie şi Cisnădioara, iar în Universul Săliştei, zis scaunul Săliştei, identificăm aşezările Răşinari, Poplaca, Gura Râului, Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina (Irimie şi colaboratorii,1985). După cum se ştie, toate aceste aşezări au intrat în secolele XIV – XVII în componenţa ducatului transilvănean al domnitorilor Ţării Româneşti, sub denumirea de Ducatul Amlaşului, cu administrare şi cetăţi românești proprii şi în similaritate organizatorică cu un alt ducat românesc din Ardeal, cel al Ţării Făgăraşului, de peste râul Olt. În contextul amintit, ridicarea unei biserici ortodoxe în Răşinari, la anul 1383, cu sprijinul lui Radu Basarab va fi dovada interesului purtat de către voievozii munteni pentru românitatea de pe ambele maluri ale Cibinului şi a prestigiului de care se bucurau conducătorii (cnezii) mărgineni în relaţiile lor cu domnitorii şi dregătorii Ţării Româneşti.
Sunt consfințite în documentele vremii preocupările şi raporturile bilaterale, de creare a unui climat favorabil dezvoltării în perspectivă a unor relaţii economice româneşti în toate spaţiile Sibiului şi ale Făgăraşului, una din condiţiile obiective, încă de atunci conștiientizate, pentru realizarea unităţii statale de mai târziu ( Nicolae Nistor şi Mihai Racoviţean, 1985; Dumitru Moga, 1982).
Călătorind, dar, în spaţiile geografice ale Mărginimii Sibiului prin cele două constelaţii natural de care am vorbit, într-un cadru cu priveliști paradisiace și cu multiple determinări antropologice, vom descoperi pe faldurile celor doi munţi pajişti înflorite şi versante împădurite ori curmături sculptate de vreme din zbuciumul apelor repezite acolo de culmi şi de creştete, vom descoperi, prin ei, cărări pitoreşti şi accesibile, care au înlesnit circulaţia şi umanizarea unui relief în contur climax, în trepte, de la poalele munţilor spre vârful acestora, cu statorniciri umane de secole materializate de multe generații ale acestor locuri în sălaşe, colibe şi mai nou, în cabane impunătoare şi aşezări turistice, presărate pe zare, pe trupurile acestor prielnici munţi… Pentru că netezimea culmilor, lipsa crestelor pronunţate şi a piscurilor stâncoase, prezenţa înşeuărilor largi şi lipsa pădurilor excesiv de întinse, lipsa abrupturilor de pe laturile lor nordice şi rotunjimea formelor orografice îi califică, deopotrivă, pe cei doi munţi, ca având un caracter de ospitalitate, pentru o dezvoltare a unei vieţi umane intens pastorale, caracteristica unui relief uşor ondulat într-un spaţiu diferenţial armonizat, de o intensă vitalitate, cu adevărat matricială, mioritică, aşa cum îl identifică , cu atributele sale ontologic – metafizice, Lucian Blaga, în subima sa Trilogie.
Mai mult, acest spaţiu montan , uşor accesibil, a favorizat instalarea pe bordura nordică a munţilor Cibin , la mare altitudine , mari aşezări umane. Este cazul satelor Poiana Sibiului şi Jina, două dintre cele mai înfloritoare sate din România şi nu numai, iar în partea sudică acestora, până sus, la 1500 m altitudine, este asezată puzderia de sălaşe şi colibe, de case şi grajduri, de târle şi chiar livezi de meri, până departe în munţi, în Crinț, în direcţia Cindrelului şi a Frumoasei. Nu mai vorbim de prezenţa în munţii mărgineni, la altitudini şi mai înalte, a multor obiective turistice, evidentă fiind Staţiunea turistică și climaterică Păltiniş, situată la altitudinea de 1478 m . Staţiunea Păltinis este una dintre cele mai vechi staţiuni de acest gen din ţară, singulară prin altitudinea la care este aşezată şi benficiază de prezenţa în apropierea ei a circurilor glaciare şi a iezerelor, formaţiuni geologice periglaciare şi glaciare unice, situate pe latura nordică a munţilor Cindrel, cât şi prezenţa unei flore şi faune, în tipologii de o mare diversitate, cu multe elemente endemice, perspectiva unui peisaj variat, prin configuraţia sa geografică, dar de o uşoară accesibilitate, caracterizată prin prezenţa mai multor trasee turistice, de o mare atractivitate.
Pe plaiurile Săliştei şi Jinei, pe lunga lor culme, la cumpăna ei, începând cu cele de la Guga Mare şi Guga Mică de pe teritoriul Jina, urcă de multe secole, pentru a o străbate lejer, unul dintre cele mai vechi şi mai lungi drumuri pastorale, de legătură cu Novacii şi cu alte aşezări de la poalele Carpaţilor sudici. Pajiştile întinse, însorite şi grase, drumurile accesibile şi roirile de construcţii din această zonă, ca şi din altele asemenea , identificate pe toată latura nordică a munţilor Lotrului şi Cibinului, împânnzite cu trupuri mari de păduri de brazi crează vara aici o impresie de activitate parcă mai bogată şi mai vie decât cea de la baza munţilor ( Lucian Badea şi col., 1985). Condiţiile naturale favorabile economiei pastorale, gradientic asemănătoare zonelor de la baza Alpilor elveţieni şi a Tirolului austriac, au permis popularea acestor doi munţi şi valorificarea lor economică, pastorală, silvică şi chiar agricolă, baza existenţei umane, aici de veacuri. Regretabil este faptul că astăzi, din cauza unor migraţii de populaţii din aceste locuri spre alte localităţi cu condiţii urbane mai favorabile şi spre alte activităţi profesionale, resursele naturale ale acestor munţi sunt tot mai puţin valorificate, cu impact negativ în realizarea veniturilor din creşterea animalelor şi agricole. Şi totuşi…, graţie dezvoltării altor ramuri economice în mărginime şi perimărginime, un mare aport îl are astăzi agroturismul, iar locuinţele şi aşezările mărginene din acești munți nu se restrâng, ci, mai mult, se extind, se consolidează şi bat recordul devenirii lor , de la o zi la alta, tot mai frumoase şi mai înfloritoare..!
Părăsind înălţimile mijlocii ale munților şi coborând la poalele Lotrului şi Cibinului, vom descoperi aici un alt segment matriceal din universul geographic, economic şi cultural – spiritual al Mărginimii, un spațiu intens populat, cel al depresiunilor Sibiului şi a Săliştei.
Aceste depresiuni dantelează poalele munţilor cu păduri întinse de stejar şi de şleau în terasele, luncile şi agestrele sudice ale Cibinului şi Sadului cu mulţimea de afluenţi adunaţi la centrul acestora. Aici stratificaţiile litologice şi direcţia drenajului au permis și au favorizat sculptarea în rocile relativ dure a unui lanţ depresionar montan, accesibil pe toată latura nordică, cu rolul de conservare a legăturii monolitice a antropologicului perimontan şi depresionar cu muntele, configurată printr-o fâşie de trecere proluvo - aluvială cu un glacies fragmentat, în cuprinsul căruia se află înşirate toate satele mărginenilor. Se poate aminti aici că, urmare a efectului glaciaţiunilor din cuaternar, mai precis din pleistocenul cunoscut ca perioada în care s-au desfăşurat fazele glaciare, depresiunile de la poalele Cindrelului şi Lotrului au fost terasate interglaciar cu depozite proluvo-aluviale, iar cea mai joasă terasă depresionară, situată în cea mai apropiată zonă a albiei Cibinului şi parţial a Sadului aparţine ultimei perioade glaciare Wurm- Vistula. Această terasă a rezultat din materialele detritice dislocate din cei doi munţi în postglaciaţia Wurm (Vistula), de acum 13-16.000 de ani, cu depozite sediment şi astăzi la zi, rămase, urmare a terminării - întreruperii scurgerilor glaciare, în găleţile ( Iezerele Cindrelului), precum şi din depozitele aluviale pre şi postglaciale, toate aşternute pe straturile perioadelor geologice tortoniene, sarmaţiene, panoniene din zona Cibinului, sau și cele euxinice – partial pe zona Lotrului și în principal a Oltului inferior, după caz, acestea, determinându-şi amplitudinea în bazin în funcţie de arealele de subsidenţă marină ale stratificaţiilor geologice respective…
Revenind la aspectul geografic al zonei se reţine prezenţa în peisaj a reliefului de o mare amplitudine, de la 400 m în Depresiunea Sibiului, la 700 m în piemontul Gura Râului, de 1478 m, la Staţiunea Păltiniş şi cabana ”Fântânele” și de 2268 m, în vârful Cindrel- Frumoasa și Bătrâna. Un relief în trepte şi acoperit în mare parte, pe lângă fitocenozele de pajişti permanente, diferenţiate tipologic de climaxul-altitudinal, stau comode pădurile de Quercete şi Făgete pe etajul altitudinal de la 500 la 800 m, pădurile de Făgete le găsim pe etajul nemoral, de la 800 m la 1000 m, pădurile de Făgete şi de Molidete( picetae), pe etajul de de la 1001 m la 1250 m, pădurile de Molidete şi de Abiete stau imperiale pe etajul de la 1251 m la 1650 m - 1700m , iar la altitudinea de peste 1700 m, pe etajul boreal sunt prezente cu o frecvență și dominant sporită pajiştile alpine cu Pinus cimbra şi Ienuperus sp..
Revenind la abordarea aspectelor de antropomorfism al acestei mari zone şi al universului economic şi spiritual-cultural al Mărginimii Sibiului, continuarea populării munţilor şi piemonturilor Lotrului şi Cibinului în zonele de “Margine” şi montane este dovedită de izvoarele arheologice, aşa cum am mai arătat, cu o vechime de peste 10.000 de ani. Antropomorfismul a fost cercetat şi descoperit aici, ca fiind apropiat de sfârşitul ultimei glaciaţii. Şi nu e un miracol faptul că satele din munţi cu accesul atât spre largul depresiunilor, dar şi spre interiorul munţilor, de-alungul văilor perimontane, sunt legate istoric, ca rezultat al transhumanţei şi al tradiţionalelor legături economice cu aşezările de la sud de Carpaţii Meridionali. Un exemplu îl constituie “ Villa Gallis”, adică aşezarea Galeş de astăzi în coponența Săliștei, din Mărginime. În perioada cât această localitate era cuprinsă, alături de celelalte aşezări limitrofe în Scaunul Săliştei, acestei aşezări săliştene i s-au găsit surori de nume, de obiceiuri şi de port, urmare a fenomenului de transhumanţă masivă a populației din Mărginime, în mai multe părţi ale ţării. Aceste aşezări omologe celor din Mărginimea Sibiului sunt atestate încă din secolele XII-XIII şi dovedesc transhumanţa intensă a locuitorilor păstori din Mărginime. Ei treceau munţii cu turmele de oi, până la Dunăre şi Marea Neagră, până în Crimeia şi Caucaz( Mariana Rusu, 1997; Constantinescu-Mirceşti, 1976) şi îşi organizau noi aşezăminte în zonele de păşuni cu climat mai favorabil în timpul iernii.. Şi nu întâmplător, cea mai apropiată “ surată” a Villei Gallis o găsim pe celălalt versant al Carpaţilor, în Argeş. Această similitudine toponimică şi antropogenetică demonstrează istoriceşte ca un argument în plus, că munţii care despărţeau pe românii din Ardeal de cei din Ţara Românească, în fapt mai mult îi unea şi nu i-a putut despărţi niciodată ( Dumitru Moga, 1982).
Se deduce, dar , cel puţin economic, că păstoritul a fost din vechime îndeletnicirea de bază a locuitorilor din Mărginimea Sibiului, cu început în epoca primitivă, continuat cu intensitate mărită în perioada dacică şi cea daco-romană, devenită înfloritoare în secolele XVII- XIX. În context, însăşi din perioada romană documentele istorice confirmă că unele păşuni din Munţii Cibinului erau considerate “ patrimonium caesaris” şi erau arendate acelor “ conductores pascui” sau unor asociaţii de vite, celelalte rămânând în folosinţa populaţiei autohtone ca “ ager stipendiarius”. Aceleaşi pajişti vor fi împărţite în secolul al XII între mărgineni şi saşii colonişti aduşi aici de regale maghiar, Gheza al II-lea, la anul 1142, strămutarea saşilor, fiind determinată atunci de inundarea de către Marea Nordului a provinciilor saxone Holand, Ziland şi Flandra. Pe saşii aduşi în aceste teritorii transilvane, regele ungar avea să-i înzestreze, în detrimentul Mărginenilor, printre altele, în regimul de folosinţă, cu păşunile munţilor Cindrel şi Lotru, prin actul “ andreanum decretum “ ( Ion Albescu, Monografia satului Boiţa, 1985; Irimie şi colaboratorii, 1985). Acest act poate fi considerat pentru mărgineni, un act ostil, de frustrare a lor de drepturile naturale asupra munţilor… În alt context, în sensul aprecierii economice a celor doi munţi, merită a fi evidenţiat un alt document, de la anul 1721, care înscrie, de această dată, aprecieri economice asupra munţilor aparţinători satelor Sălişte, Fântânele, Galeş, Sibiel, Tilişca şi Vale, ca fiind “foarte buni, atât pentru semănături, cât şi pentru fâneţe şi păşuni, fiind mai mult întinşi decât înalţi şi îi stăpânesc împărţiţi în familii, fiecare proprietar, având aici clădiri comode de locuit”… Iată, dar, un document prin care se confirmă inductiv şi starea economică şi socială a locuitorilor Mărginimii, de la 1721, o apreciabilă bunăstare, graţie valorificării munţilor şi sacrificiilor transhumanţei.
În dimensiunile matricei spaţiale a Lotrului şi Cibinului, se cuvine a se releva, în continuare, aşezările şi civilizaţia din Mărginimea Sibiului, începând de la “Poarta veche boiceană”, sau “ Poarta lui Traian”, de acum 2000 de ani, acolo unde romanii ridicaseră castrul “ Caput sttenarum”, începând, dar, cu satul sibian Boiţa şi continuând pe toată întinderea pericarpatică a Lotrului şi Cibinului. Perlele de aşezăminte mărginene din şiragul amintit, fiecare cu valenţele sale specifice de identitate, de proprie stare, de istorie şi de mit, se vor releva de multe ori dictate de vicisitudini sau în magia dezvoltării acestei zone, pe măsura strălucirii lor, cuprinse în numeroase monografii şi în documente de arhivă.
Trebuie, în acelaşi timp, să amintim și de contextul istoric, de organizarea statală în zonele mărginene ale munţilor Cibin şi Lotru şi cu deosebire, impactul negativ al retragerii aureliene asupra intregului Ardeal. Ori, se ştie că împăratul Aurelian, la anul 274 d. Cr. , luând act de urgiile migraţiilor răsăritene, care ameninţa tot mai vizibil şi în mod repetat Imperiul Roman, din mai multe direcţii, a retras administraţia din oraşe şi armata din fortăreţele dacice, masându-le tot mai concentrate pe malul estic al Dunării. De aici se poate aprecia atitudinea laşă a administraţiei romane de răsărit, care , deşi exploatase intens Dacia transformată în provincie romană, într-un interval de 170 de ani şi după care trăise tot atât timp în lux și în opulență aristocraţia, armata şi populaţia Romană, iar mai târziu cea a Bizanţiului, după bogăţiile şi după truda populaţiei acestei mari provincii dacice care, acum, în loc să fie apărată de imperiul cuceritor în faţa năvălirilor sălbatice, a părăsit-o fără a opune rezistenţă ( Ion Albescu, Monografia satului Boiţa)… Desigur, dacă regatul Daciei, atât de bine organizat şi înfloritor în perioada regilor Burebista şi Decebal ar fi dăinuit, cu siguranţă că acea puzderie de populaţii- în valuri de migraţii distrugătoare de civilizaţie n-ar fi reuşit uşor să calce și să devasteze spaţiile dacice. Şi, mai mult, cum se poate traduce faptul că acest împărat, Aurelian care, întinând memoria cuceritoare a lui Traian și gloria imperială a Romei antice asupra Daciei își retrăgea cu atâta lașitate și dispreț, neputiincios, armata şi instituţiile într-o notă de indiferenţă crasă faţă de destinul populaţiei dacice, lăsată dezorganizată, fără apărare în faţa năvălitorilor sălbatici (Gheorghe Apetroae, 2000; Ion Albescu, Monografia satului Boiţa)?
Populaţia dacă, văzându-se fără apărare la puhoiul hoardelor de goţi şi de sarmaţi, în faţa acelor sălbatici lipsiţi genetic de omenie şi milă, lipsită, fiind și de instuţia romană de apărare, şi aceasta pentru că Dacia devenită provincie romană, nu mai deţinea instituţiile sale proprii de apărare şi de administrare, pe care le avea instaurate în organizarea sa statală dacică anterioară, a fost vulnerabilă la valurile de migraţii, care au durat secole şi a fost nevoită să se retragă din faţa acestora, să părăsească aşezările lor din zonele de sesuri, din interfluviile fertile şi să ia în masă drumul spre ţinuturile muntoase sărace și greu accesibile pentr hoardele devastatoare, spre munţi şi spre ascunzişurile codrilor... În acest context istoric au apărut în bazinele Cibinului şi Târnavelor, ale Someşului şi Crişurilor, insule rămase slab locuite de autohtoni, și care ulterior au fost populate de maghiarii ajunşi tot ca un val migrator în Câmpia Panoniei, într-un ținut fertil rezultat din retragerea Panonianului prin cataclismele din Pliocen, în Egee și unde s-au aşezat definitiv şi s-au organizat ca stat, de unde au expansionat şi în teritoriile dacice rămase mai puţin populate, până în ținuturile italice. Iar pentru că numărul lor nu era atât de mare, încât să ocupe întreg teritoriul rămas mai puţin populat, regele lor, Gheza al II-lea a încuviinţat popularea unor ţinuturi dacice mai libere din această zonă, la anul 1142, cu populaţia saşilor a cărei teritoriu fusese inundat catastrofal de Marea Nordului.
Populaţia autohtonă dacică latinizată, prin impunerea administraţiei şi instituţiilor romane, inclusiv a limbii latine, pe periada de 170 de ani de ocupaţie romană a Daciei, acum retrasă în majoritate în munţi, în alte locuri dacice, mai izolate, își asigura existența aici din creşterea animalelor, la început, doar pentru un strict existential. Dar, trecând și la exploatarea lemnului întinselor păduri, în parallel cu construirea de colibe şi sălaşe, au transformat acești munţi, într-o civilizaţie de “ colibaşi”, cu un potenţial economic tot mai ridicat din creşterea animalelor şi din exploatarea lemnului… Aceaste populații silvestre vor comunica între ele economic şi social, la început pe cărări ascunse şi se conduceau după legea locului “ jus valachicum”… Mărginenii din munții Sibiului, în fapt, în majoritate dacii fugiţi de la şesuri, au supravieţuit aici, în ciuda valurilor de migraţii răsăritene şi de ocupaţie a terenurilor de şes fertile, ușor de lucrat și cu rentabilitate sporită de către populaţiile de maghiari şi de saşii aduși de maghiari. În aceste zone de șesi s-au creat habitate perfecte între sași și maghiari, românii rămânând izolați în ținuturile muntoase, accesul lor în aceste zone fiind un lung timp aproape imposibil… Dar ei nu au încetat să se dezvolte economic şi social, chiar în condiţiile vitrege ale munţilor şi a tranhumanţei, ceea ce a permis tot mai mult schimburile economice, în special cu produse zootehnice şi de lemn, care le lipseau celor instalați pe șesurile dacice, creindu-se astfel o penetraţie expansivă de la munte la şes,a acestora în piaţa populaţiilor de maghiari şi de saşi, chiar dacă fenomenul nu era dorit de aceștea. Astfel, se va reuşi în timp, pas cu pas, strămutarea imperceptibilă, în mod gradat a românilor din munți și în spaţiile lor de cuvenienţă strămoşească…! Mai mult, migrarea lor în munţi, în relieful frămmântat, în acel spaţiu ondulat, identificat sublim de Lucian Blaga în metafizica universului mioritic, avea să-i transfere definitiv din spiritul unui spaţiu ontologic plan, al şesurilor, mai puţin ondulat și să-i înnobileze cu spiritul unui spaţiu învălurat intens, determinant al reperelor matricei spirituale şi de civilizaţie, emblematice românismului atât de pronunțat al Mărginimii Sibiului.
De aceea, se cuvine a introduce astăzi în circuitul cultural şi turistic naţional şi european, localităţile Mărginimii Sibiului, fără selecţie şi, îndeosebi, ca un model antropologic existential transilvan, putându-se exemplifica și comenta aici imaginea
matriceală ontologică şi spirituală a aşezării Gura Râului, ca un referential mărginean incontestabil.
Pentru că, intrând în această aşezare din Mărginime, aşezată la poala Cindrelului, până “sub Iezere”, Gura Râului, o simţi hărăzită de Dumnezeu de veacuri a exista în acest cadru pitoresc fascinant şi de invidiat, îi vezi gospodăriile îngrijite şi străjuite de semnul crucii aşezat pe frontispiciul de la stradă al caselor deosebit de îngrijite şi poţi lesne gândi cum aici obiceiurile şi tradiţiile populare au putut dăinui, fiind spiritualizate şi sublimate de poetul şi cărturarul George Coşbuc în poemul “ Nunta Zamfirei”, iar Lucian Blaga avea să esenţializeze, tot aici, matricea ontologică a spaţiului mioritic românesc , statornicind principiul ontologic “ Veşnicia s-a născut la sat”, pe când îngerii cristici îi cuvântau în sobor gândul nobil din casa preotului Manta (Gheorghe Apetroae, Gura Râului, frumoasă aşezare…, Tribuna Sibiului din 25 ianuarie 1999 ).
Spaţiile lor eterne aveau să imprime generaţiilor noi mărginene, trăirile în imagini perene și în dorul astral al cosmicității locurilor! Şi numai acest dumnezeiesc spaţiu, atât pentru cei plecaţi de aici, majoritatea lor în transhumanţă, cât şi pentru cei mereu în el rămaşi în truda locurilor şi în aşteptarea celor plecaţi din ele, trăindu-le în gândul chinuitor mereu întoarcerea… Transhumanța avea să-i copleşească cu dorul şi cu zbuciumul existenţei, atăt pe cei rămaşi în mărginime cât şi pe cei plecaţi, iar dorul lor, cel mai intens aici, în condiţiile antropologice ale acestor locuri mărginene aveau să şi-l aline numai prin doine şi prin cântece, în tradiţia şi în graiul locurilor (Ioana Postelnicu, Plecarea și întoarcerea Vlașinilor, 1979).
Numai acest spaţiu învălurat, mioritic, de dor și de lacrimi (”Octavian Goga, poet al lacrimei”, prof. Virginia Hodorogea, vicepreședinte al ASTREI centrale, Colocviul Cultural Sociologic de la Sibiu, ediția 2001), care era mult mai cromatizat şi mai teofanic decât spaţiile plane ale şesului , va reuşi să-i recheme, reverberând cu o intensitate thantrică în cei plecaţi din el şi să-i adune mereu la obârşie, la răsăritul lor genomic din mijlocul munţilor și din neclintirea stâncilor, din orice spaţii în platitudine şi să rămână înrădăcinaţi în el cu toate fibrele generațiilor, pentru eternitate, adică întoarcerea în satul de acasă, în satul lipit de munţi, în satul stabil şi neclintit, de obârşie păstorească…
De aceea se explică că nu puţini sunt românii din Mărginimea Sibiului care, pentru păstrarea locurilor şi graiului strămoşesc, şi-au dat din plin jertfa lor de sânge pe altarul unităţii naţionale şi, în fond, aceasta a fost, este și va fi soluţia de mare responsabilitate, în exerciţiul de destin al fiinţei acestui neam.
Se cade, dar, să considerăm, acum, la confluenţa dintre două milenii, lupta de cristalizare culturală şi spirituală a neamului românesc din toate timpurile, de pe aceste locuri, ca de pe toate cele în tradiții și frumuseți etern româneşti, de dobândire sau redobândire, de apărare sacră prin jertfă a gliei strămoşeşti, glie de prea multe ori sfârtecată de străinii de locuri şi de neam, de luptă continuă pentru libertate, pentru drepturi democratice şi de civilizaţie naţională, principii de existenţă proprii dreptului genetic, istoric, proprii tradiţiilor şi aspiraţiilor naţionale, drept înfăptuit în anul de grație 1918.
Este, dar, de datoria oricărui bun român, acum, ca şi înnainte, acum şi din tot deauna , de a-i rememora în gratitudine deplină pe oamenii de renume ai locurilor mărginene. Ei sunt cei care au contribuit din plin la conservarea şi întărirea identităţii naţionale a românilor şi în speţă, ei sunt oamenii politici şi de cultură, de spiritualitate românească care, nu puţini, au fost fiii Mărginimii Sibiului. Luând de model ASTRA, dintre aceste personalităţi mărginene multe au fost active în lupta de identitate naţională a românilor chiar în sânul și în miezul cultural national al Asociaţiunii pentru Literatura şi Cultura Poporului Român – ASTRA… Pentru că ei, de sorgintea locurilor mărginene, s-au implicat profund sub stindardul naţional al ASTREI în actul de Unire al românilor de la 1918, ca şi în cel al consolidării Unirii, după anul 1918 .
Asemenea multor locuri româneşti, încărcate de spiritul adânc şi înalt al conservării matricei spirituale naţionale, locurile Mărginimii Sibiului sunt dintre cele mai încărcate de milenii de umanitate şi de spiritualitate naţională constelară și aveau să sublimeze în oamenii lor de seamă principiile unei existenţe culturale şi spirituale româneşti nobile, tradiționale, intens creatoare…
Desigur, la un loc de cinste națională îi putem aşeza pe oamenii cei mari ai Săliştei Sibiului, care nu sunt puțini şi ni se cuvine îngăduinţa de a enumera chiar şi numai câţiva dintre aceştea: profesorul și academicianul Onisifor Ghibu (1883-1972), cel care professor universitar la Chișinău, fiind, a avut un rol covârșitor în propagarea idealurilor de unitate naţională ale ASTREI în Basarabia, apoi marii istorici ardeleni: prof. univ. Ioan Lupaş (1880-1967) şi prof. dr. Ioan Moga(1902-1950), filosoful hegelian, academician professor D.D.Roşca (1880-1967), academicianul Andrei Oţetea din Sibiel, sat aparținător Săliștei (1984-1972), publiciştii Axente Banciu ( 1875-1959) şi Dumitru Lepădat (1861-1954), cineastul Victor Iliu ş.m.a. Doresc să fie reţinut printre aceștea și numele primarului săliştean, Toma Lupaş, un primar inimos cu fibre mărginene, contemporan nouă care, conştient de valorile culturale si spirituale istorice ale Săliştei Sibiului, în perioada primatului său, chiar dacă acesta s-a desfășurat în perioada comunistă, nu a renunțat să puncteze rolul cultural istoric al personalităților din Mărginimea Sibiului, prin actualizarea valorilor istorice culturale și științifice săliştene și prin reușita restituirii acestei localităţi mărginene, a personalităţilor sale marcante.
Răşinarii Mărginimii Sibiului, la fel ca şi Săliştea Sibiului, are , de asemenea, marele merit de a ajunge într-o perioadă importantă un alt exponent cultural şi spiritual al destinul national românesc și aceasta, în primul rând, prin adopţia de către această localitate a marelui ierarh - mitropolit Andrei Şaguna, devenind prin aceasta leagănul ortodoxismului în Ardeal, dar şi pentru că a dat naţiunii române mai mulţi oameni de seamă. În primul rând l-a dat pe poetul şi omul politic Octavian Goga, identificat cu poetul cel mai de seamă al Ardealului, un împătimit şi un înflăcărat luptător naţional pentru întregirea ţării cu Ardealul cel robit de unguri( Onisifor Ghibu, despre Octavian Goga, 1972), şi cu Bucovina furată şi sfârtecată de habzburgi ( Octavian Tăzlăuanu, 1915)…. Lângă Octavian Goga putem aşeza şi alte personalităţi răşinărene. Amintim aici pe dr. Daniil Popovici Barcianu (1875-1900), botanist, agronom, pedagog, publicist și secretar al ASTREI, semnatar al Memorandumului de la 1892, apoi pe publicistul şi politicianul agronom Eugen Brote (1850-1912), pe doctorul Traian Bratu (1875-1940) şi, nu în ultimul rând, pe generaţiile nobile de preoţi Cioran care aveau să dea spiritualității universale pe filosoful Emil Cioran. Se mai pot releva tot din Rășinari, preoţii Barcianu, din care a descins, după cum bine am fost informat și vicepreşedintele şi secretarul literar actual al ASTREI, redactor șef al revistei ”Foaia Poporului, prof. filolog Virginia Hodorogea.. Legat tot de Răşinari, de spaţiul cultural-spiritual mărginean, cu prisosinţă trebuie revenit şi memorat Andrei Şaguna (1808-1873), cel care aromân fiind, nu s-a sfiit să pășească neînfricat în fruntea mişcării naţionale, în tumultul revoluţiei române de la 1848… El este ierarhul care a restaurat Vechea Mitropolie a Transilvaniei, desfiinţată la anul 1702, restaurată de acesta în anul 1853 cu reşedinţa la Sibiu. Spre înaltă cinstire, răşinărenii l-au adoptat pe Andrei Şaguna pentru eternitate, găzduindu-l într-un mausoleu somptuos, în fața bisericii din Rășinari, întru odinna sa veşnică... Andrei Șaguna este marele cărturar care, în anul 1861, a obţinut dreptul de înfiinţare a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura şi Cultura Poporului Român - ASTRA, acea asociaţie culturală care avea să devină un templu de românitate, de literature și de nobilă cultură, un puternic catalizator de spiritualitate naţională, până în anul 1946 şi ca să redevină, după 1990, o mare tribună de luptă pentru continuarea realizării idealului de unitate naţională a populaţiei din toate spaţiile româneşti.
Să nu uităm, apoi, originea, tot din Mărginimea Sibiului, din Sadu, a marelui cărturar român Inochenţie Micu Clein (1692-1768). Acesta a fost consilier imperial, baron şi membru al Dietei Transilvaniei, filosof şi preot, episcop greco- catolic român, iluminist şi luptător pentru confesiunea sa şi pentru drepturile românilor cuprinse în codixul “ Supplex Libellus Valachorum”. Tot din Mărginime, din Sadu s-a ridicat Samuil Micu Clain (1745-1806), teolog, istoric, filolog, filosof iluminist, reprezentant de seamă a Şcolii Ardelene, cel care a elaborat fundamentele filosofice ale mişcării spiritual-culturale ale Şcolii Ardelene ( Lucian Blaga, Gândirea românească în Transilvania, 1960).
Și, de asemenea, să nu uităm că tot în ţinuturile Mărginimii Sibiului, la Păltiniş, şi-a petrecut o bună parte din ultima perioadă a vieţii sale, începând cu anul 1975, filosoful, eseistul şi scriitorul Constantin Noica (1909- 1987). Îl vom găsi aici, în spaţiile Mărginimii Sibiului, la Păltiniş, în ”creierii” munților Cibinului, pe filosoful cu viziuni parmenidice și heideggeriene, cu afinităţi spre receptarea fenomenologică a spațiului mioritic mărginean, un model paideic de ființare umană întruființă, aici, unde avea să țină în decurs de 12 ani, până la decesul și înhumarea sa în fața schitului ”Păltiniș”, spre a rămâne, după dorinţa sa, ontologic , în eternitatea materială şi spirituală a spaţiilor mărginene, numeroase dialoguri private de filosofie platonică, kantiană, hegeliană și heideggeriană, printre discipolii care l-au frecventat şi printre corespondenţii epistolari, numărăndu-se şi Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Alexandru Dragomir, Dan C. Mihăilescu, Sorin Vieru, Ion Dur, Ion Mircea, Dumitru Chioaru şi alţii…
Aici, în spatiul mioritic mărginean a reflectat C. Noica timp de 12 ani asupra cu-vântului scris şi rostit, asupra fenomenologiei de fiinţare-întrufiinţă şi asupra adevărului - aletheiei socratice-, fiind deschis în permanenţă dialogului socratic cu discipolii şi numeroşii admiratori ai săi ( Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş, 1991). Iată, dar, ce densitate de creativitate culturală, spirituală şi ştiinţifică se generează pe stâncile spirituale ale munților mărgineni, nestrămutate temple ale slovei de cultură și istorie națională, arbori valerieni de sorginte română ce-și trag seva nobilă din solul cultural şi spiritual, fertil al locurilor mărginene!
Iată de ce aceste principii existenţiale de civilizaţie generate de tradiţiile istorice ale acestor locuri se cer a fi absorbite cu nesaţ și nedeterminat de noile generaţii, spre a se nutri cu conştiinţă românească şi a se împlini naţional prin rădăcinile viguroase, ancestrale aici, și nu în altă parte, în paradisul Mărginimii, în frumoasa și marea lor țară, ROMÂNIA ! Iar acest spaţiu, constituit din elemente geografice, economice, culturale şi spirituale mărginene - componente principiale ale spaţiului şi câmpului spiritual românesc, constituie unul dintre cele mai valorase repere de geneză naţională unitară.
Acesta este în fapt şi dezideratul ASTREI, cel propus ca imperative de la înfiinţarea sa, ca şi cel de acum și cel care trebuie marcat și cu ocazia acestui important eveniment astrist, aici, în frumoasa cetate românească, în frumosul oras Făgăraș. Pentru că ASTRA s-a aprins stea transilvană pentru a arde cu luminare naţională, cu flacăra idealurilor româneşti de libertate şi unitate, cu emanaţii ale revoluţiei de la 1948 şi , în aceeaşi măsură, din spiritul de latinitate şi românism al Şcolii Ardelene, pentru a se înălţa în în spirit național şi deveni prin propagarea culturii şi ştiinţei, călăuza şi model de formare a conştiinţei românilor de naţiune unitară nobilă și multimilenară, ideal împlinit la 1 Decembrie, 1918.
Prin ce reuşea, dar ASTRA, încă de la 1861, a înfăptui acest imperativ românesc și în prim-planul Mărginimii Sibiului, devenit naţional ? Prin seminţele nobile de cultură, îndeosebi transilvană, pe care aceasta le-a semănat cu sârg în ogorul spiritual- cultural românesc, ca să răsară în locul urii și indiferenței de loc și de neam numai iubirea fraternă, unitatea în gând şi în simţire, românească, pentru a creşte şi a rodi un spirit înalt naţional, civilizator în toate sufletele, în şimţirile şi în conştiinţele românilor din toate spaţiile lor existenţiale.
Vorbind de modele, lupta de unitate națională prin cultură ASTRA a dus-o pe mai multe planuri, pentru săvârşirea Întregirii şi pentru conservarea limbei, tradițiilor și unităţii naţionale, un aport categoric în lupta câştigată şi consfinţită prin actele politice de la 1918, la locul de înaltă cinste, aflându-se și mulţi astrişti din Mărginimea Sibiului.
Un model, graţie succeselor economice şi cultural- spirituale, în desăvârşirea Unirii, îl va constitui la 1918, aşezarea mărgineană Săliştea Sibiului. Aceasta a fost reprezentată cu totul semnificativ la Marea Adunare de la 1 Decembrie de la Alba Iulia, de 12 delegaţi. Mai mult, dintre delegaţii acestei aşezări, s-au identificat mari personalități ale Săliștei, precum istoricul prof. univ. dr. Ioan Lupaş, medicul dr. Nicolae Comşa, Dumitru Lepădat ș.a., toţi membri activi ai ASTREI Sălişte şi colaboratori distinşi ai ASTREI CENTRALE , aceștea având înalta cinste de a fi aleşi și în Marele Sfat Naţional Român.
Ca şi înainte de 1918, ca şi atunci, la 1918 şi astăzi în condiţiile culturale şi sociale ale populaţiei româneşti, în principal din spaţiile populate masiv de conaţionalii nostri și din alte teritorii românești aflate sub alte administrații naționale vecine se observă o tensiuni și o deteriorare. Şi aceasta se întâmplă, în principal, în condiţiile unei ofensive politice pannaționale a partidelor cu organizare etnică , cele care propulsează, în general, netoleranță cu populația românească din aceste teritorii, în loc să militeze pentru armonizarea relațiilor dintre conaționali și românii din aceste ținuturi, în loc să militeze numai pentru înțelegere și armonie socială a tuturor locuitorilor din aceste ținuturi, pentru liniștea și bunăstarea egală a locuitorilor din aceste zone. De fapt aceste partide manifestă o viziune politică antinațională, când ele ar trebui să acceadă în Parlamentul țării numai dacă se angajează pentru armonizărea vieții conaționalităților din astfel de locuri, condiția accederii lor în Parlamentul țării, reușind să trateze coaliții cu partidele mari, pactizând unilateral, numai pentru interese politice și nu în interesul unanim national, situație care poate face un rău extreme nu numai românilor ci și conaționalilor români. Suntem la timpul când în propria lor ţară, românii din aceste spaţii conlocuitoare sunt tot mai îngrădiţi, în variate forme în a se manifesta cultural şi spiritual, în graiul şi în tradiţiile lor, simţindu-se singuri pe strămoșeștile lor locuri și când agenți străini şi uneltele lor de aici - trădătorii noştri de neam propagă idei politice aberante, cum ar fi autonomia Transilvaniei şi mai nou, federalizarea și când politicienii români parcă sunt cuprinşi de hipnoză și iau act de cele întâmplate cu uşurinţă , trecând totul cu vederea și parcă nici nu ar ști de atrocităţile comise de instituţiile austro-ungare, rusești și ucrainene asupra populaţiei autohtone – române în decursul secolelor în propriile, în legitimile sale spaţii existenţiale, notând din această experienţă, chiar și numai distrugerea sutelor de lăcaşe de cult ortodox de către armata austro-ungară în Transilvania şi tortura intelectualităţii româneşti, a celorlalţi români din aşezările ocupate și administrate de instituţiile maghiare, în manifestările acestora cu fanatism şi sadism, cu lipsă de orice umanitate față de populația majoritar românească, exemplul fiind acțiunile antiromânesti în urma odiosului Dictat de la Viena, din 1940 (cazul Moisei ș.a.).
ASTRA rediviva trebuie să vegheze şi astăzi, ca şi înainte de 1918, la unitatea naţională, la reîntregirea naţională şi la o conlocuire armonizată a tuturor locuitorilor, indiferent de naţionalitate din toate spaţiile etern româneşti. ASTRA a devenit, deja, prima societate culturală naţională competentă cultural şi capabilă de a reuşi într-un termen scurt să înlocuiască din spiritul multor locuri româneşti elementele antinaţionale să le înnobileze cu elemente cu valenţe naţionale de umanitate, de armonizare interetnică, un model constituindu-l, în acest sens, Mărginimea Sibiului.
ASTREI îi revine sarcina să conştiientizeze,în primul rând, tineretul român și de alte naționalități, în primul rând cel intelectual din toate teritoriile românești, de necesitatea conservării şi întăririi unităţii naţionale prin actul de cultură şi prin progresul economic al populaţiei din fiecare aşezare românească, să-l antreneze într-un demers economic, social şi politic unitar naţional, favorabil creșterii bunăstării și civilizației, monolitizării naţiunii române, indifferent de naționalitate și de confesiune, în toate spaţiile sale, așa cum este cel de aici, al Mărginimii Sibiului .
Să esenţializez, dar, în acest final al comunicării, că munca cu folos, graiul, dorul, doina, folclorul , în general, apoi portul, dansul , artizanatul şi tradiţiile locului sunt principii ale etnogenezei poporului român, în diversitatea sa etnică și confesională, ce curg osmotic în eternitatea culturală şi spaţială românească, filoane de aur, de tezaure cultural-spirituale, nestematele sale mult râvnite şi care sunt la mare cinste aici, în Mărginimea Sibiului, în această vatră incinsă de flacăra românismului transilvan, o mină bogată de cultură , știință şi de spiritualitate națională, de valori umane care reuşesc să contureze și să identifice în eternitate un ţinut nobil românesc, căruia cu greu îi poate fi depăşită strălucirea bogăţiei sale milenare!
Vă mulțumesc!
BIBLIOGRAFIE: Ioana Postelnicu, Plecarea și întoarcerea Vlașinilor, 1979; Lucian Blaga, Gândirea românească în Transilvania, 1960; Dumitru Moga, studii, 1982; Irimie şi colaboratorii, Nicolae Nistor şi Mihai Racoviţean, studii, 1985; Mariana Rusu, 1997; Constantinescu-Mirceşti, 1976; Dumitru Moga, 1982, 1985; Nicolae Nistor şi Mihai Racoviţean, 1985; Gheorghe Apetroae, Sibiu, ”Gura Râului, frumoasă aşezare…”, Tribuna Sibiului din 25 ianuarie 1999; Onisifor Ghibu, despre Octavian Goga, 1972; Octavian Tăzlăuanu, studii, 1915; Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş, 1991; Prof., vicepreședinte al ASTREI, Virginia Hodorogea, Colocviul cultural sociologic de la Sibiu, 2001).
Dr. ing. prof. Gheorghe Apetroae, Sibiu, membru fondator
și membru activ al ASTREI rediviva, publicist.
Eseu relevat de „Rondul de Sibiu, din 7 decembrie, 2000, pag.4.

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor