Locul lucrurilor obişnuite - fragment de roman-

Din dormitor s-a desluşit un horcăit, o tuse şi pe urmă linişte, picioarele ei presau pe marginea saltelei, cu gleznele învelite în creţurile păturii răsucite.

Am privit-o din prag cum îşi saltă un braţ, trăgându-l pe cearşaf, scărpinându-se pe obraz, apoi întinzând degetele pe sub pernă şi apucând pe dedesubt colţul de sus, în vreme ce spatele i se încovoia şi gulerul halatului i se ridica peste urechi; patul a scârţâit şi a răsunat trosnetul unui arc din saltea.

M-am scărpinat la coaie şi m-am lăsat în genunchi lângă pat.

Adormise cu halatul înfăşurat pe corp; totuşi am reuşit să-l trag şi să i-l rulez de pe fund; avea şi el câteva zgârieturi, nişte tăieturi fine, înălţându-se precum nişte fisuri din despicătura feselor, probabil atinsese aluniţa de pe buca stângă cu lama, era înconjurată de-un brâu subţirel şi uscat de sânge. Din vulva cufundată adânc între picioarele doar un pic depărtate, i se zărea numai un colţ, cu firele de păr retezate inegal.

I-am desfăcut încet partea de jos a feselor – buzele îi erau strâns lipite şi uscate ca o ceafă ridată de bătrân, degetul mi-a alunecat peste ele fără să dea de nici un pic de umezeală, carnea se prindea de buricul arătătorului. Aplecat spre birou, am luat o gură din paharul cu votcă, am încălzit-o, plimbând-o între dinţi şi am lăsat-o să i se scurgă între labii.

Ţinându-i tot aşa fesele puţin depărtate, mi-am băgat degetul în vaginul ei; era uscată doar la intrare, i-am uns-o bine cu votca călâie, mai încolo dogorea strâmtă, degetul înainta ca-ntr-o presă incandescentă.

Am mişcat din el foarte uşor şi am mai lăsat un strop de alcool să se scurgă acolo, adunându-l mustind din încreţiturile anusului, pe urmă am lins-o pe porţiunea dintre rozetă şi umflătura ridicată în manşon deasupra arătătorului şi-am împins profund , începând să rotesc vârful degetului; nu s-a trezit, nu a schiţat nici un gest, când m-am urcat în pat cu totul, o convulsie i-a lipit fesele şi strânsoarea ei a devenit o secundă puternică, înainte de a-şi pocni genunchii şi de-a azvârli cuvertura de pe glezne.

Degetul îmi sclipea la becul veiozei, jilav şi cu un inel de spumă transparentă, cu bule mărunte de aer la rădăcină, pe mont.

Adina a oftat, a strâns iarăşi din fund şi s-a sucit sub mine, cu faţa-n sus, frecându-se la ochi. M-am săltat să-i fac loc.

Halatul s-a desfăcut de pe ea, dezgolindu-i pieptul.

Pe ţâţe i se imprimaseră cutele cearşafului.

Cum stăteam aşa pe pat, călare pe genunchii ei, am trăit senzaţia că sunt dintr-o dată foarte departe, undeva unde nu conta că e uneori întuneric, într-un puţ nesfârşit, acolo, fără vârstă, încremenit, neînconjurat de nici un lucru la care să fiu silit să mă gândesc în momentul următor; creierul îmi era doar o adunătură confortabilă de măruntaie.

M-am aplecat şi-am sărutat-o pe buric. Adina s-a foit sub mine, şi-a dat părul din ochi, s-a uitat la birou şi la veioza aprinsă.

- Mi-e sete, a zis ea.

Am luat paharul de pe şerveţel, mi-am băgat degetul umezit în el, l-am clătit, apoi i-am dat votca. A băut gâlgâind, ridicată pe coate, cu gâtul încordat. S-a frecat la subraţ şi şi-a tras picioarele de sub mine. Pleoapele care i-au fluturat pentru câteva secunde, s-au închis ca peste două găuri într-un maldăr de unt rânced, iar răsuflarea ajunsă la mine dintr-un căscat duhnea a acru.

S-a rostogolit pe pat, cu pizda la vedere. Pe cearşaf, în urma ei, s-a întipărit o pată cleioasă. M-am întins şi am mângâiat-o. A găsit o ţigară, a aprins-o şi s-a lungit pe spate, cu paharul la piept.

Mi-am dus mâna pe pulpele ei julite, pe genunchi şi pe brâul firav de grăsime, cu trei cute scurte de sub buric.

Fumul se înălţa deja deasupra patului în ghemotoace calme şi rotocoale destrămate în spirale şi arabescuri, vulva umezită de votcă îi lucea.

Am apăsat-o şi mi-am strecurat degetul între labii, purtându-l în sus, încercând să dau de clitoris. Cu o sforţare scurtă, Adina s-a tras pe coate şi cu ţigara între dinţi şi-a săltat picioarele în poala mea, căutând să-mi pipăie cu ele pântecul. Fumul urca în prelungirea şuviţelor ei murdare de păr, adăugându-le nişte extensii ireale, înghiţite de următoarele valuri de fum pe care le tot sufla spre tavan.

Mi-am petrecut mâna pe sub glezna ei stângă şi cu unghiile celeilalte mâini, i-am zgâriat dosul coapsei şi pielea delicată dinapoia genunchiului. Apoi i-am apropiat călcâiele şi mi-am băgat între ele penisul deja întărit, începând să îl frec uşor. Picioarele i s-au lăsat grele pe mine; le-am ridicat şi le-am sărutat degetele, chipul ei nu avea nicio expresie, era o mască de cauciuc care revenea la forma iniţială îndată ce resortul neştiut care o făcea să reacţioneze la atingerile mele, se relaxa şi golul lăsat de ţigara scoasă dintre buze se nivela ca şi urma de zâmbet ce-i strâmbase obrazul.

I-am dezlipit călcâiele.

I-am îndoit picioarele.

Am mângâiat-o şi am fugit cu limba în urma palmelor, muşcând-o de stinghii.

A aruncat chiştocul în pahar, l-a împins alături, pe noptieră şi crăcănată în faţa mea, a închis ochii şi şi-a îndesat perna sub cap.

Mirosea slab a alcool, mirosul urinei era mult mai pregnant, emana de undeva de la pubisul scrijelit şi se prelungea pe picioare; a oftat şi s-a clătinat înfiorată când am împuns-o cu vârful nasului pe labii şi mâinile ei mi-au şters în treacăt părul şi fruntea. Am îngenuncheat şi mi-am furişat palmele sub fesele ei, apoi i-am lins intrarea vaginului şi am căutat să-mi strecor limba înăuntru.

Cu apăsări lente şi rotind-o, am reuşit să pătrund de câteva ori, de fiecare dată rămânând cât puteam de mult acolo şi încercând să mişc vârful, cu bărbia şi nasul îngropate între picioare. Coapsele îi vibrau şi se îndoia pe cearşaf vrând să mă simtă cât mai bine, mâinile mi-au şters iarăşi fruntea şi creştetul capului.

După un timp, am ieşit din vagin şi am urcat printre labii la clitoris; l-am atins, am coborât, mi-am strecurat limba în vagin şi am urcat încă o dată, tot aşa de câteva ori, până ce fesele i s-au contractat în mâinile mele şi a scăpat un geamăt. Mi-am scos  palmele de sub ea, am prins-o pe după pulpe şi trupul i s-a curbat. Capul i s-a scufundat în pernă, izul de pişat era peste tot pe faţa mea, era tot ce puteam mirosi, nasul şi buzele şi pielea de deasupra lor jilavă şi valuri de căldură au început să-mi curgă din ceafă pe şira spinării.

Adina încremenise cu gura căscată. Am zărit-o lingându-şi dinţii, apoi a deschis ochii şi s-a uitat la mine acolo, vârât în pizda ei şi masca de cauciuc s-a curbat cu încetineală şi s-a netezit.

Vizualizări: 152

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor