Logica divină a lucrurilor, de Sf. Irina

            Exista o vreme când, logica lucrurilor era mai aproape de logica divină a lucrurilor, iar cei cu adevărat inteligenţi nu aveau mintea scurtă şi aveau putere reală asupra naturii. Toate aceste mărturii de la final sunt istorice şi sunt reale. Sunt model didactic pentru evoluţie, chiar dacă acum turma merge în partea opusă, spre retard mintal, care, direct proporţional, întotdeauna se crede buricul pământului, cu cât retardul e mai mare.

            Există 3 programe virus, prin care sistemul de operare uman, menţine omul, de circa 3500 de ani, la nivelul de retard mintal. Asta în timp ce sub deşertul Sahara, există o mare de sticlă radioactivă, rezultată în urma unui vechi razboi atomic în zonă, ardere de tot, sau holocaust atomic, denumire invocată în anumite ritualuri păgâne vechi, precum şi în efectul bumerang karmic aferent de care nu scapă nimeni. Cine ridică sabia, de sabie va pieri (Matei 26, 52). Nu e singurul, au mai fost în sudul Indiei, etc. 

            În mod normal, prin analiza EEG, s-a demonstrat că există în creierul uman, mici semnale electromagnetice, atrofiate şi nedecodificate mai departe, ce apar cu 6 ore înainte de cutremure sau alte catastrofe. Mai scapă totuşi informaţii care nu pot fi ţinute sub control şi se dau de gol, pe măsură ce FIARA îşi reconstruieşte periodic organismul, prin proprii mediumi ştiintifici ce nu-l au pe Hristos în existenţă, organism al FIAREI care este nimicit tot periodic de Sfinţii cu putere reală asupra naturii holografice a acestui Univers, cum a fost şi Sf.Irina şi mulţi alţii. Comparaţi la sfârşit viaţa Sf. Irina cu viaţa celui mai "inteligent" om de pe planetă, William James Sidis IQ=275, să vedeţi diferenţa în lumea reală.

            Aceşti Sfinţi, din Paterice şi Calendare Creştine, pe care îi pomenim cât mai des, acţionează şi sunt contemporani cu noi într-un Multivers pe care nu-l vedem, tocmai din cauza castrării spirituale prin cele 3 programe virus amintite. Este greşită modalitatea de evaluare a inteligenţei prin coeficientul IQ. În tinereţe, eram pasionat de teste şi de probleme de şah. Ţin minte că o doctoriţă neurolog, se ţinea scai de mine prin clasa a 12-a, să-mi explice că am rezolvat testul IQ pentru armată cu punctaj maxim posibil şi nu înţelegeam ce vrea de la mine. Pe vremea aceea eram ateu. Dar asta demult. Se poate verifica în arhive.

            E greşită evaluarea prin IQ, deoarece neuronii care au în creier rolul de a anticipa diverse evenimente şi catastrofe, sunt deturnaţi de la activitatea lor naturală divină, la activităţi abstracte, bazate pe ipoteze false, adică pe minciuni. Şi aşa rămân în timp. De ex., una dintre minciunile de bază, este axioma falsă 1+1=2, întrucât în natura nu există 2 obiecte identice. Dupa care începi să construieşti ceea ce nu există de fapt şi în timp ce unii se folosesc de tine, tu de fapt te îndrepţi cu viteză spre retard mintal şi lipsă de comunicare cu Multiversul, care funcţionează după alte legi. Eu am o vorbă, "Ţine mintea prostului ocupată, să nu se deştepte". Plus că se produc dereglări hormonale şi chiar moarte subită. Există şi alte modalităţi mai noi de definire a inteligenţei, există inteligenţa emoţională, inteligenţa spirituală, dar numai Dumnezeu si Sfinţii pot evalua inteligenţa reală, bazată pe exteriorizarea ADN-ului unic, într-o maniera unica inteligentă şi incomparabilă. Nu poţi compara mere cu pere, sau să le aduni, cu atât mai mult nu poţi compara ADN-uri diferite în dinamici non-liniare diferite.

            Deci, cele 3 programe virus sunt:

            1. Sacrificiul celor puri, neprihaniţi, a mieilor divini. Prin care au fost virusate toate religiile si mass-media prin continuitate.
            Iniţial, ritualul păgân reprezenta mass-media, că altceva nu exista, care să stimuleze vizualul şi auditivul. Într-o primă fază, ele erau generalizate la aproape toate popoarele, inclusiv la daci, prin diverse practici păgâne, ulterior FIARA a selectat pentru virusarea bibliei, doar pe acelea mai nocive pentru specia umană, prezente în Vechiul Testament şi comemorate permanent ca fiind de origine divină, doamne fereşte. Adica activităţi de vrajitorie voodoo, şopârle inoculate pe nemestecate, cu efect autodistructiv asupra celor ce nu ştiu să se deviruseze. Şi ce efect distructiv au asupra lumii în care traiesc! Mai sunt unii "deştepţi", care se justifică în felul următor: Păi, jertfeau lui Dumnezeu, nu jertfeau idolilor, ca păgânii. Păi a jertfi lui Dumnezeu e mult mai grav decât a jertfi idoilor, pentru că asociezi divinitatea cu activităţi contra vieţii şi naturii. Şi cu greu mai poţi scoate programul distructiv din subconştient.

            2. Pasarea vinei asupra altora şi nu ASUMAREA, prin toate mecanismele vizuale, mass-media, prin perpetuarea ritualului voodoo a ţapului ispăşitor.
             Şi evident, virusarea tuturor religiilor şi a toată mass-media. În timp ce păpuşarii stau la adăpost satisfăcuţi, că alţii sunt întotdeauna vinovaţi. Comuniştii, naziştii, în realitate au aceiaşi şefi, de care nu se vorbeste în cărţile de istorie, pentru că ei sunt preoţii arhitecţi.

            3. Menţinerea ritualică a maturităţii spirituale la vârsta de 12 ani.
            Virusarea religiilor, devenite în timp ritualuri laice, un mod de viaţă laic virusat în profunzime. Spre exemplu, asasinarea a 14000 de copii de către Irod, după modelul asasinatului colectiv şi ritualic, a bebeluşilor egiptenilor, pe timpul lui Moise. De la ritual, virusul se molipseşte în mediul laic prin automatisme şi la clasa conducatoare, până în zilele noastre. Aşa am ajuns în biserici să ne rugăm pentru slava lui Israel (ebr. anti-Hrist), de ex. "Minunat este între îngeri sfântul lui israel (anti-Hrist, luptător împotriva Lui Dumnezeu)", în loc să ne rugăm pentru slava noastră asupra lui israel (anti-Hrist). Nu asta înseamnă să-ţi iubeşti duşmanul! Pe timpul Sf. Ioan Gură de Aur, autorul Liturghiei, nu existau astfel de aberaţii. În omiliile contra evreilor (2 buc.), explică şi de ce.

            Aceste trei programe virus, sunt cele pe care se jură conducatorii noştri că le duc la îndeplinire, la învestire, odată cu încalcarea generalizată a poruncii lui Iisus, "Sa nu te juri nicidecum, că jurămantul e de la cel rău" (Matei 5,34). Deci, dacă pe Iisus din Biblie îl ignori, ce mai ramâne din Biblia fără Iisus, pe care tu te juri? :) Exact ce vedem în zilele noastre. Tehnologia FIAREI e suficient de dezvoltată acum, să inoculeze aceste 3 virusuri, electronic, printr-un CIP, fără să te mai poti elibera de sclavie.
            În spatele promovării lor sunt aceiaşi preoţi arhitecţi. Doar pentru asta ne rugăm în biserici "Minunat este între îngeri, sfântul lui Israel (ebr. anti-Hrist)". Trist, dar adevărat.

            Cum, de catre cine şi de ce s-a ajuns aici, nu mă întrebaţi, chiar dacă aş şti nu v-aş spune ca să nu stârnesc răutăţi subconştiente şi stereotipuri incontrolabile inoculate :). Dar, spune Iisus, că FIARA era şi nu e, dar se va arăta, iar cei care nu au nume scrise în Cartea Vieţii Mielului asasinat, nu vor întelege cum şi de ce (Apoc 17,9). Aşa, ca să ramână cu minciunile lor în continuare, că oricum nu le folosesc la ceva bun.
            A-ţi iubi duşmanul, nu înseamnă a-l absolvi, aşa cum vor unii să ne dreseze, dimpotrivă. Iubeşti, ierţi, dar n-ai cum să-i absolvi, nici măcar Iisus pe cruce nu a putut face asta, din moment ce a condiţionat iertarea, "Iartă-i Doamne, pe cei care nu ştiu ce fac". Iertarea, iubirea duşmanilor, înseamnă detaşarea individuală pe verticală de nivelul lor josnic şi amplificarea programului lor karmic de efect bumerang, iezerul de foc. Scrie în Biblie asta, nu spun de la mine :)

http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfanta-irina-118931.html
Cel mai inteligent on din lume

Vizualizări: 104

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor