reţeaua literară
poezie, proză, eseu, teatru, jurnalstică, evenimente literare
LOGODNA LUI IONICĂ
Am să povestesc în versuri întâmplare adevărată,
Petrecută-n astă iarnă, cu-n băiat şi cu o fată.
Despre ironia sorţii când ţi-apare totul roz,
În această scurtă viaţă, care nu-i decât un loz.
După luni de insistenţă, astăzi pentru prima dată,
Este invitat la Ana să petreacă o serată.
Cu acest prilej iubita, o surpriză îi promise,
Ce răbdarea-i chinuieşte şi-l făcu să facă vise.
Pregătiri s-arate bine, toate scoase din cutie,
Ziua aceasta doar oglinda, îi ţinu tovărăşie.
Îşi mai repetă o data nişte gesturi elegante,
Şi-un discurs cu vorbe-alese, presărat cu nişte poante.
Mulţumit de cum arată, trece pe la florărie,
Iar avutul îl topeşte, pentru o bijuterie,
Că ghicise că surpriza inventată de iubită,
Va fi public anunţarea, că-i frumoasa logodită.
Seara aceasta se-mplineşte, visul său clădit cu trudă.
De emoţie cămaşa-i este-n spate aproape udă.
Inima o ia la goană într-un trap vijelios,
Iar stomacul se făcuse, ca un ghem mic şi sârmos.
Va cunoaşte astă seară fraţi, părinţi, prieteni, rude.
Curioşi să afle totul despre înamoratul june.
Dar până va trece proba, timpul îi va fi calvar,
Că va fi ţinta privirii, ca gândaci-n insectar.
Însă toate-s trecătoare şi răsplata ştie bine,
Va fi infinit mai mare,după ploi, zile senine.
Cu aceste gânduri iată, Ionică se îndreaptă,
Spre căsuţa unde-n poartă, mult iubita îl aşteaptă.
Cum îl vede îl sărută şi pe ochi basma îi pune,
Îl conduce apoi în casă şi afectuos îi spune,
Că se-ntoarce într-o clipă, la ochi să nu se dezlege,
Că surpriza n-are farmec, el tăcut o înţelege.
Stătea supărat Ionică căci, crezuse că serata,
Îi va fi surpriza vieţii şi se va-nsura cu fata.
Şi când colo-ntreaga casă este o linişte deplină,
Bun prilej pentru Ionică, de a trage o băşină.
Îl ţinuse-ntreg traseul iar acum de supărare,
Îi dă drumul de furie, să audă cât mai tare.
Fâlfâi apoi cu haina ca să-mprăştie mai iute
Până a se-ntoarce Ana, să nu simtă că mai pute.
Dar deodată-ncremeneşte simţind tragedia toată,
Îşi aruncă băsmăluţa şi buimac priveşte roată.
Mesele sunt arhipline, râd cu toţi în cascadă
Doar Ionică nu aude, nici nu are ochi să vadă.
Se întoarce pe călcâie şi spre casă ţine-o fugă,
Blestemându-şi cruda soartă, Domnului înalţă rugă,
Să-l ascundă de ruşine, chiar pământul să-l înghită,
Că pierduse într-o clipă şi onoare şi iubită.
Petrecută-n astă iarnă, cu-n băiat şi cu o fată.
Despre ironia sorţii când ţi-apare totul roz,
În această scurtă viaţă, care nu-i decât un loz.
După luni de insistenţă, astăzi pentru prima dată,
Este invitat la Ana să petreacă o serată.
Cu acest prilej iubita, o surpriză îi promise,
Ce răbdarea-i chinuieşte şi-l făcu să facă vise.
Pregătiri s-arate bine, toate scoase din cutie,
Ziua aceasta doar oglinda, îi ţinu tovărăşie.
Îşi mai repetă o data nişte gesturi elegante,
Şi-un discurs cu vorbe-alese, presărat cu nişte poante.
Mulţumit de cum arată, trece pe la florărie,
Iar avutul îl topeşte, pentru o bijuterie,
Că ghicise că surpriza inventată de iubită,
Va fi public anunţarea, că-i frumoasa logodită.
Seara aceasta se-mplineşte, visul său clădit cu trudă.
De emoţie cămaşa-i este-n spate aproape udă.
Inima o ia la goană într-un trap vijelios,
Iar stomacul se făcuse, ca un ghem mic şi sârmos.
Va cunoaşte astă seară fraţi, părinţi, prieteni, rude.
Curioşi să afle totul despre înamoratul june.
Dar până va trece proba, timpul îi va fi calvar,
Că va fi ţinta privirii, ca gândaci-n insectar.
Însă toate-s trecătoare şi răsplata ştie bine,
Va fi infinit mai mare,după ploi, zile senine.
Cu aceste gânduri iată, Ionică se îndreaptă,
Spre căsuţa unde-n poartă, mult iubita îl aşteaptă.
Cum îl vede îl sărută şi pe ochi basma îi pune,
Îl conduce apoi în casă şi afectuos îi spune,
Că se-ntoarce într-o clipă, la ochi să nu se dezlege,
Că surpriza n-are farmec, el tăcut o înţelege.
Stătea supărat Ionică căci, crezuse că serata,
Îi va fi surpriza vieţii şi se va-nsura cu fata.
Şi când colo-ntreaga casă este o linişte deplină,
Bun prilej pentru Ionică, de a trage o băşină.
Îl ţinuse-ntreg traseul iar acum de supărare,
Îi dă drumul de furie, să audă cât mai tare.
Fâlfâi apoi cu haina ca să-mprăştie mai iute
Până a se-ntoarce Ana, să nu simtă că mai pute.
Dar deodată-ncremeneşte simţind tragedia toată,
Îşi aruncă băsmăluţa şi buimac priveşte roată.
Mesele sunt arhipline, râd cu toţi în cascadă
Doar Ionică nu aude, nici nu are ochi să vadă.
Se întoarce pe călcâie şi spre casă ţine-o fugă,
Blestemându-şi cruda soartă, Domnului înalţă rugă,
Să-l ascundă de ruşine, chiar pământul să-l înghită,
Că pierduse într-o clipă şi onoare şi iubită.
Adaugă un comentariu
-
Comentariu publicat de Gabriela Frantz pe Decembrie 15, 2010 la 3:53am
-
Poezia dvs mi-a adus zâmbetul pe buze,ati zugrăvit atât de bine în cuvinte fiecare secvență încât toate acțiunile din cuprinsul ei se derulează în mintea mea ca un film,dar dați-mi voie să am rețineri cu privire la veridicitatea întâmplării.
Mult succes si ”Sărbători fericite”!
-
Comentariu publicat de umbra*** pe Noiembrie 26, 2010 la 8:56pm
-
dintre oale şi bucate
am fugit să iau o carte....
să-mi destind visele creţe
de-atât- acurateţe
pentru mândrele cotlete
ornate şi-aşa complete...
şi-am ajuns fără să vreau
între oameni ce iubeau
şi-n logodne se lansau....
am zâmbit de biet Ionică!
...dar e anatomică
"mica" lui aerisire
făcută zeflemisire...
mi-a plăcut "paţania adevarăta" şi datorită ei azi am zâmbit...Mulţumesc!
m-am distrat eu de Ionca
si-am si ras ...putin de el...
© 2021 Created by Gelu Vlaşin.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !
Alătură-te reţelei reţeaua literară