Loredana Cordos - Povestea unei flori crescute in gunoi


Ne uimeşte, uneori, faptul că o floare frumoasă şi rară a răsărit din mijlocul unui morman de gunoi. Aşa este Loredana: o fetiţă minunată, crescută din mizerie, sărăcie şi lipsuri. O ţigăncuşă cu năframă roşie şi ochi albaştri al cărei chip l-ar invidia până şi Miss India şi ale cărei gesturi sunt demne de o prinţesă. Locuieşte la periferia oraşului, pe unde trece doar maşina gunoierilor, iar unui taximetrist trebuie sa-i dai o căruţă de bani pentru a-l determina să te conducă prin noroiul de acolo. Trăieşte într-un loc mizerabil, aflat în preajma rampei de gunoi. Îşi ajută bunica şi mama la măturatul străzilor. Totuşi, Loredana rămâne o floare delicată, care te întâmpină cu un „bună ziua” elegant şi răspicat şi îţi spune cuminte: „întotdeauna mă duc curată la şcoală”



Loredana Cordoş are nouă ani şi este copilul cel mare al unei familii de romi din Bistriţa-Năsăud. Trăieşte cu ai săi – şapte suflete, la periferia municipiului Bistriţa, pe strada Zăvoaielor, în apropierea rampei de gunoi a oraşului. E aproape imposibil să convingi un taximetrist să te ducă până acolo. E prea mult noroi. În schimb, mergând pe jos, ai ocazia să te împrieteneşti pe drum cu toţi câinii din zonă. Mă rog, cu unii dintre ei… Până şi cei mai mici se vor găsi foarte curajoşi să-şi arate colţii. Sunt ostili, la fel ca locurile pe care le păzesc: câteva gospodării improvizate şi sărăcăcioase, lipsite de confortul pe care noi obişnuim să-l numim „condiţii de viaţă decente”. Aşa e şi mica locuinţă a Loredanei. O curte plină de noroi, plină de tot felul de lucruri aruncate de-a valma şi cu eternele rufe puse la uscat. Dar când te întâmpină micuţa, te simţi de parcă ai fi ajuns cine ştie în ce locaţie selectă. „Bună ziua”, spune ea cu eleganţă, gesticulând cu o fineţe care contrastează izbitor cu tot ce o înconjoară. Subţire şi firavă, cu părul lung şi negru în dezordine, cu doi ochi albaştri năpădiţi de gene negre, Loredana te uimeşte prin frumuseţe, cuminţenie şi maturitate. Un copil de nouă ani peste care au trecut atât de multe, încât a devenit un om mare fără vreme. Dar şi-a păstrat vioiciunea şi candoarea. Îmbrăcată doar cu o bluză, te priveşte drept în ochi şi îţi spune cu sinceritate: „Sunt obişnuită cu frigul”.


Nomazii mileniul trei

Într-o singură cameră, locuieşte cu toţi ai săi. Mai puţin cu tatăl, care este la închisoare. I-au rămas cei doi fraţi mai mici, Alin şi Denisa, mama, o mătuşă şi bunicii. Şapte suflete într-o singură odaie, fără duşumea, netencuită, căptuşită cu pături vechi, dotată cu o uşă pe care te-ai aştepta mai degrabă să o vezi la un grajd, şi nu într-un loc în care se află oameni. Un dulap, o masă, trei paturi şi soba. O sărăcie extrem de ordonată. Niciun obiect care să depăşească stadiul de „strict necesar”. Poate doar televizorul care este deschis doar din când în când, probabil cum am deschide noi o cutie cu ceva din care ne permitem foarte rar, la desert. Nu au curent electric, doar un generator pe benzină care îi ţine două seri după ce i-au făcut plinul. La fel cum o căruţă de leme de 50 de lei le ajunge să facă focul o săptămână. Nu au nici măcar apă curentă, o aduc de la izvor. Pentru toate acestea, plătesc 200 de lei chirie, aproape cât pentru o cameră într-o locuinţă cu toate dotările.


Au schimbat până acum o mulţime de locuinţe, dacă se pot numi aşa. „Am dormit şi afară”, spune mama Loredanei. „Am stat şi acolo în spate la abator, nu mamă?”, o completează copila. Au locuit vreo patru ani într-o baracă pe malul râului Bistriţa, dar au fost alungaţi pentru că un bogătan al oraşului a cumpărat terenul. Apoi au fost mutaţi pe o vale, într-un cartier periferic al oraşului. „Am stat într-o baracă lângă vale, aşa mai provizor’. Am stat foarte bine acolo, nu ne avea nime’ grija. După aia ne-o mutat pe Valea Stejii, dar acolo era foarte rău. Între două dealuri, nu era apă de băut, aşa ceva nu ai mai văzut. Nu prea ne-am avut bine nici nu ţiganii de acolo că erau nişte ţigani mai răi, dacă mergeam în oraş venea şi ne spărgea uşa, pe copii îi bătea. Am zis că mai bine merem în chirie, dăm două milioane pe lună, decât să stăm acolo în năcazul ăla”, povesteşte bunica Loredanei. De pe Valea Stejii le era foarte greu să meargă la măturat în oraş. Cel mai greu îi era Loredanei să meargă la şcoală, pentru că aveau mult de mers pe jos numai până la staţia de autobuz. „Mergea dimineaţa şi venea noaptea târziu. Mai ales iarna, trebuia să meargă cu ea până în staţie, că era de mers numai prin livadă şi prin pădure, şi i s-a părut şi copilei greu”, mai spune bunica. „Când nu erau bani, mergeam pe jos”, o completează cu gravitate Loredana. Deşi sunt la limita subzistenţei şi au trei copii în îngrijire, nu au primit o locuinţă socială. „În fieştecare an îmi bag dosar pentru o locuinţă socială. De vreo patru ani”, spune Julieta, mama copiilor. „La alţii care n-au copii, le dă. Ea că are trei copii, nu-i dă. Şi-i şi singură, fără bărbat, nu i-o aprobat nimic… dar la alţii, două persoane, le-o aprobat”, o compătimeşte o rudă.


„Dă-i în moarte că atâţia câni se adună la gunoaiele astea!”

Mama, de la care Loredana a moştenit frumoasele trăsături, pare şi ea un copil cuminte printre micuţii săi. Are doar 25 de ani. Mama sa şi bunica celor mici este o femeie care vădeşte o forţă interioară tipică celor trecuţi prin multe şi o frumuseţe care ar fi rămas intactă dacă n-ar fi fost atâtea necazuri şi zbucium. Din capul locului se vede că ea ţine familia unită, are grijă de toţi, îi protejează şi răspunde în numele lor. Se simte datoare să explice de ce Julieta este acum „fără bărbat”. „El, acum v’o doi ani, s-o dus în pădure după nişte lemne, l-o prins pădurarul, i-o pus amendă 20 de milioane, nu avut de unde să-i plătească, şi l-o arestat. I-o dat trei ani”, povesteşte ea pe nerăsuflate bunica. Julieta şi Gabriel sunt căsătoriţi de 11 ani. Acum, au de aşteptat vreo doi ani până să fie din nou împreună. Cel puţin, au voie să se vadă o dată pe lună, pentru o oră. O oră în care cel mai important lucru este ca el „să-şi vadă copiii”. „E greu dacă nu este el, că altfel ea ar sta acasă şi ar avea grijă de copii. Dar aşa, se necăjeşte. Că o lasă pe ea noaptea. Ziua suntem noi. Dar e obositor, copila merge la şcoală şi trebuie să aibă grijă şi de copii.”, spune, arătând spre Loredana.


Cele două femei, mama şi bunica, lucrează la firma de salubrizare a oraşului şi uneori ajung acasă doar noaptea târziu. „Acum nu prea este de lucru, că plouă. Dar în lunile de vară trebuie să stăm până pe la unu, pe la două noaptea, că e foarte murdar. Acum luăm coşurile de gunoi, mai câte o hârtie mai mare, mai «pescuim» şi scăpăm”, spune bunica. „Luăm 540 de lei. A fost mai rău, dar acum ne-a mai ridicat salariul. A fost vorba că într-o zi s-au luat 8000 de lei din casierie şi din cauza asta nu ne mai dă premiul. Apoi cine i-a luat, nu ştiu. Bonuri de masă avem doar zece, nu cum iau alţii, 20, 25. Şi nu avem liber, lucrăm şi duminica şi sâmbăta şi nu primim niciun fel de sporuri. Dacă n-avem lider de sindicat, n-are cine să ne ceară drepturile.”, continuă femeia. Bărbatul ei, un om neclintit, şade tăcut în fotoliu. Afară se aude un scheunat dureros. „Dă-i în moarte că atâţia câni se adună la gunoaiele astea”, rosteşte femeia.


„M-a învăţat să fiu cuminte, dar… ”

Cei trei copii ai Julietei sunt comoara familiei. Ei aduc bucuria şi seninătatea în locul acela sărac şi lipsit de orice bunăvoinţă faţă de cei care şi-au găsit culcuşul în el. Denisa, sora mai mică a Loredanei, are abia un an şi ceva. Ea este minunea tuturor. E doar zâmbet. Alin, fratele mijlociu e cel mai retras. „Nu merge la şcoală. L-o dat la grădiniţă şi l-o dat afară că e foarte rău. Se bate cu copiii. Se pune sub masă şi doarme. Nu ascultă, e foarte rău. Atâta-i de rău, phuai de mine, nu are capăt. Atâta-i de blăstămat, acesta face cât zece copii”, spune bunica. „E foarte rău, foarte rău”, întăreşte mama. „E foarte obraznic”, spune şi mătuşa lui. Tot timpul acesta, el se joacă cu surioara lui mai mică. Şi se amuză de minune împreună. Casa se umple cu veselie de râsetele lor. Firav şi foarte sărăcăcios îmbrăcat, abia face cât un copil, şi nici într-un caz cât zece, cum spunea bunica. Nu pare deloc un copil rău şi obraznic. Cu greu, spune sfios că îl cheamă Cordoş Alin Cristian. Şi că este rău. Iar ceilalţi copii sunt cuminţi. „Îmi place la grădiniţă. Să desenez, să mă joc şi să mă uit la desene. Să desenez maşinuţe… E adevărat că nu am fost cuminte. Făceam rele. Numai eu eram rău. Ceilalţi copii se jucau. Educatoarea se purta frumos. Mă bătea câteodată, dar nu mă bătea chiar aşa… M-a învăţat să desenez, m-a învăţat să fiu cuminte, dar… ”, îngână Alin, lăsând propoziţia în suspans


Loredana este elevă în clasa a IV-a şi este premiantă. „Am doar FB şi minus FB”, spune ea. Educaţia şi delicateţea ei n-au nimic de a face cu „decorul”. Când va creşte mare, vrea să se facă vânzătoare. La ce fel de magazin? „Am impresia că la ceva mode”, îşi dă cu părerea mătuşa. Dar Loredana spune că ea vrea să lucreze la un magazin alimentar. „Ea crede că acolo e ceva mai uşor. Era o doamnă acolo la noi la non-stop şi mai stătea pe lângă ea şi-i arăta ce să dea de pe raft, şi de aia, ea a crezut că e ceva mai uşor”, explică bunica, având grijă să-i amintească fetiţei că pentru a se face vânzătoare trebuie să se aibă cu matematica. „Ştiu”, încuviinţează realistă Loredana. A văzut ea un magazin alimentar undeva, cu mâncare şi dulciuri. Întrebată cum se înţelege cu colegii de clasă, spune „bine” şi apoi subliniază: „Colegilor le place de mine pentru că tot timpul mă duc curată la şcoală”. Pentru ea, să fii curat şi să ai ce mânca reprezintă, deocamdată, cele mai înalte aspiraţii.

Veronica Ganea
jurnalist independent

* Iata si un filmulet facut la fata locului cu mult inainte de-a ajunge Pro Tv (scriitorul Gelu Vlasin a fost cel care a prezentat acest caz celor de la Pro Tv. trimitand imagini si texte semnate de jurnalista Veronica Ganea. Ulterior, cei de la Pro Tv. au dat curs solicitarii facute de Gelu Vlasin si au trimis o echipa de filmare la fata locului uitand, bineinteles mentionarea celor care au avut initiativa de.-a prezenta opiniei publice acest caz) sau cei de la bistriteanul.ro care de altfel n-au fost niciodata acolo. Reportajul l-au realizat in Erin'S Pub. Singurii care au fost acasa la Loredana inainte de aparitia Pro Tv si care de altfel au trimis cazul televiziunii sunt scriitorul Gelu Vlasin si jurnalista Veronica Ganea. Dovada stau fotografiile realizate de cei doi, materialul video, mailurile trimise televiziunii pro Tv. si acest text care a ajuns si la Libertatea (normal, pentru ca "traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul", si cei de la Libertatea au uitat sa mentioneze sursa. Mai mult, au postat fotografiile fara a avea discutate sau negociate derepturile de autor).

P.S. Intre timp cei de la ziarul Libertatea, dand dovada de deontologie profesionala au rectificat articolul facand mentiuni asupra sursei:
http://www.libertatea.ro/stire/printesa-gunoaielor-s-a-mutat-in-cas...


Vizualizări: 995

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Antonella Mocanu pe Mai 1, 2013 la 4:30pm

Felicitari celor implicati in acest ajutor umanitar acordat unei familii in mare necesitate!

Umanintatea este o floare rara in zilele noastre.

Comentariu publicat de Moldovan V. Dorin pe Aprilie 25, 2013 la 5:41pm

Paradox.

Cu totii suntem sensibili dar nimeni nu face nimic.

Citim , ne cutremuram , suferim in surdina apoi , trecem la ale noastre.

Aceasta-i fiinta umana.

Marturisesc ca sunt coplesit de aceasta realitate , prezentata.

Cum as putea ajuta ? . . . . . Cu siguranta acest exemplu nu este unicat in tara noastra.

Comentariu publicat de Savu Virgil pe Aprilie 25, 2013 la 5:06pm

nici nu mai sti ce sa spui! ramai blocat!

Comentariu publicat de bratu violeta angelica pe Septembrie 9, 2010 la 3:05pm
AM URMARIT PREZENTAREA PE PROTV....M-A IMPRESIONAT TARE MULT FETITA LOREDANA
INCREDIBIL ...
Comentariu publicat de iulia ralia pe Aprilie 3, 2009 la 10:36pm
Felicitari pentru prezentare si foto !
In legatura cu atragerea unui ajutor pentru copila aceasta, se poate face ceva ? - nu am urmarit pe pro tv.
Comentariu publicat de Camelia Hancu pe Ianuarie 5, 2009 la 10:23pm
Ca asa e-n Romania: unul trage si altul pashte! ...totusi, ar trebui sa va cereti drepturile!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor