poezie, proză, muzică, arte plastice, foto, video, evenimente
Uite, de astăzi sunt arhitect
De lume virtuală
Demiurg, cum s-ar zice
Dar bătaia de cap
Mi-o dau personajele
Adică, de exemplu, tu, eu
Pe tine te fac ea și o pun la treabă
Îi dau o pensulă mare
Cizme de cauciuc, vopsea verde
Și îi spun să coloreze iarba
Iar copacii, o pun să îi crească
La ea în cameră
Căci spațiul e îngust
Virtual desigur, dar limitat
Plus că ea e responsabilă cu natura
Și ea îi udă
Cu o stropitoare de jucărie
Având tot timpul părul în ochi
Iar unii copaci cresc strâmb
Coroana, ce să zic, e bogată
Dar trunchiul e contorsionat rău
Și fac și eu o lume, așa
După experiența mea
Din cărți, copaci și stânci
Care îmi fac implozie, haotic, în cap
Și pe ea o fac cu părul lung
Și cu niște sclipiri în el
Ca de la cioburi de sticlă
Îi dau și o umbrelă
Plus o pisică în brațe
Nu știu dacă îți place
Dar asta este, e lumea mea
Iar pe mine, adică pe el
Îl fac așa, cu față de copil
Alb, foarte strălucitor
Cu ochi de diamant
Zulufi, o coroniță mică
Un guler scrobit, brodat
Și îi fac și un istoric
El, cu pantaloni scurți, citind
Și undeva silueta lui, mică
De mână cu tatăl său
Și umbrele lor foarte lungi
Iar pe ea o mai schimb
O fac câteodată și mică de tot
Și o îndes într-un acvariu
Sub formă de borcan
Unde poate servi ceai cu biscuiți
În timp ce pisica se uită curios la ea
De dincolo de sticlă
Problema e că personajul meu
Este creat în felul următor:
Eu, fiind într-un fel
Mă uit în oglindă și îl văd altfel
Iar ce văd, schițez pe hârtie
Desigur, pe el, în al treilea fel
Dar ce am uitat să lămuresc clar
Sunt culorile, turcoaz mult
Toate nuanțele de roșu
Ceva galben, albastru, verde
Și un pic mai mult crem
Și dacă se pune problema
Despre ce rol are pisica în lumea virtuală
Doar să îi distreze pe copii
Și să zâmbească larg
Dar am început să îmi cojesc capul
Ca pe un măr
Să aprind în el focul
Și tot nu mă pot opri
Să fac din el un erou
Cu cască, arme, pumn automat
Din care să arunce șarje de foc
Să fie neîndurător
Sub armura robotică
Cu duhurile universului
Ființe fantomatice, feroce
Îmbrăcate totuși, pentru aparențe
În costume spațiale, cu leduri
Și să o caute pe ea, pe tine
Într-un oraș spațial, plutitor
Care are o structură fatală
De labirint gigantic
Care se poate fereca automat
Sau să lupt cu un vultur
Cu două capete
Care încearcă cu ciocurile
Să smulgă părți din ea
Deși, ea, tu, fiind virtuală
Și construită din fragmente
Ai câteva lipsă, la umăr, ochiul drept
Dintr-o eroare regretabilă, de program
Dar figura ei are o expresivitate
Cât se poate de umană
Iar părul este atât de riguros pieptănat
Perfect, iar dacă vreau să o fac tristă
O pun să strângă puțin din buze
Și atât, sau o fac un pic melancolică
Sprijinindu-și capul de brațul
Învelit în apărătoare de metal
Ea fiind îmbrăcată ca un stalker
Cu o expresie băiețească, puțin obosită
De persoană trecută prin lupte
Căreia, deși nu îi mai bate o inimă umană
Discul de neutroni încadrat în piept
Îi pulsează cu o lumină albastră, intensă
Și se gândește la el, eroul principal
Care e captiv într-o celulă
Aflată pe o stâncă vulturească
De dincolo de nori
Unde trebuie să se ferească permanent
De niște brațe hidoase, cu gheare
Ce ies regulat din zid
Și vor să-l sfârtece
Căci în lumea virtuală
Zidurile sunt permeabile
Iar monștrii au insomnii
Și îmi vine să mă apuc
Ca un Demiurg capricios
Să-l salvez pe Mickey Supermouse
Aruncând ancora de foc
De pe corabia mea plutitoare
Drept în oceanul arămiu
Dar e stupid, nu are ce căuta Mickey aici
Și nici vreo preoteasă neagră
Cu coarne de berbec
Și cu un craniu în mână
Dau cu mâna, hotărât, deoparte
Astfel de apariții ciudate
Doar sunt Demiurg, ce naiba
Sau să-l pun pe undeva
Pe leul uriaș, dragonul roșcat
Elful verde cu urechi ascuțite
Sau înțeleptul bătrân
Cu barbă, pipă, pălărie pleoștită
Dar nu, trebuie să fiu original
Așa că am să creez un cățel negru
Care se joacă pe o pajiște
Cu flori și fluturi electronici
Dar am uitat să spun
Că scopul jocului din lumea asta virtuală
Este să atingi mâna personajelor
O mică strângere de mână
Ca cea din Capela Sixtină
Și gata, ai adunat puncte
Dar totuși, personajul negativ suprem
Trebuie să fie, revin
Preoteasa neagră, care
Lângă morminte cu cranii
Sacrifică ritualic gâște
Și citește incantații
Din cartea din care flutură limbi însângerate
Iar ea? Ea este un pic invizibilă
Deocamdată este ascunsă după oglinzi
Călătorește singură, melancolică
În orașul virtual, cu contururi estompate
Pe lângă oamenii cu cap de televizor
Ce se împiedică și își dau brânci
Stă și moțăie în niște nori roz
Ca o vulpe nepăsătoare
În timp ce eul ei adevărat
Stă la lumină și își așteaptă micul prinț
Să îl învețe, cu înțelepciune
Despre mușcăturile din lună
Sau despre cum e să plutești
În timp ce aștepți
Ca celălalt, el, să îi aducă
Creaturile mici, luminoase
Din adâncul pădurii
Ce beau esența la cascada vieții
Iar în acest răstimp
Să pună un robot de tablă
Tâmp, cu figură din rulmenți
Să îi înmâneze un trandafir
Oare să apară și o prințesă?
Un fel de Tiana, de culoare și cu diademă
Sau omul copac?
Nu, doar dacă își dă frunzele jos
Sau zâna apei?
Dar aceasta e prea despuiată
Și are tatuaje pe brațe, de neînțeles
Dar, am o idee, mesaje către copii
Va fi în sarcina vulpii să le ducă
Va păși tiptil la balconul fiecăruia
Își va pune botul la ei în palmă
Și le va spune
Iar el, voi pune să fie salvat
De un stol de corbi
Care să îl poarte legat la ochi
Spre țărmul mării de azur
Unde ea, coborâtă din orașul spațial
Cântă la un pian translucid
Și îl încredințează slujitorului ei de încredere
Un robot uriaș, metalic
Cu burtă și o ghioagă imensă pe umăr
Iar ea, apoi, să călătorească
Călare pe exoscheletul unui șarpe
Lung, uriaș, al apelor
Desigur, pe cer se vede tot timpul
Saturn cu inelele
Și un fel de stea mică
Orbitată de o centură de asteroizi
Dar iată că tot spre ea
Mă îndreaptă pana
Mușcând din cuvinte
Care zboară ca niște umbre de păsărele
Și apropo de zburat
El va avea un vehicul spațial
Și îl va pilota de pe fotoliul
Superrobotizat și sofisticat
Având în față panouri digitale, virtuale
În lumea deja virtuală
Și cred că se va termina
Cu el salvându-l pe savantul cenușiu
Cu organe luminoase și fluide
Iar ea, transfigurată într-o zână
Cu atitudini și gesturi ușoare
În infinita ei bunătate
Îmblânzește lupul feroce
Cu trup de nori negri și fulgere
Ce vrea să muște din mica lună
Pe care ea, cu delicatețe, o ține în brațe
© 2021 Created by Gelu Vlaşin.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !
Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria