Lumea dispăruților

                                           autor:  Florin Predescu

 


România cunoaşte de decenii o defrişare umană în creştere. Exodul nu sfârşeşte nici în zilele noastre. Oameni iluştri, capabili, au ales exilul ca o alternativă a libertăţii.
În luna august actorul transilvănean Septimiu Sever s-a stins din viaţă în provincia Quebec.Am fost mereu fascinat de marii actori români de altădată a căror descendenţă profesională se află la un nivel superior, clasic. Misiunea lor atingea impactul direct asupra publicului, fie în roluri magistrale, fie în recitalurile de poezie, fie în filme. Septimiu Sever a ales emigrarea în 1971, s-a stabilit în Canada, împreună cu soţia să, Erastia Peretz, care în anul 1931, la vârstă de 17 ani avea să fie aleasă Miss România, la rândul ei avea preocupări artistice (muzică, poezie).
Pentru un actor român statutul de emigrant nu părea să fie unul promițător. Septimiu Sever a înțeles imediat aceasta şi s-a dedicat aprofundării limbii franceze, şi integrării în noua lume. Nu a abandonat şi a devenit un actor canadian de expresie franceză.  În 1990 mă aflam în primul meu an ca emigrant în Canada, în oraşul Quebec. Lucram ca manager şi bucătar şef la restaurantul vegetarian Santal. Îmi amintesc şi astăzi ziua întâlnirii cu Septimiu Sever în acel restaurant, un bărbat impunător, elegant cu gesturi uşor ferme, nu grăbite, alături de o doamnă a cărei frumusețe nu se ofilea. Vorbeau cu voci domoale, de parcă ar fi recitat versuri din Rilke ori din lirica transilvană. S-au apropiat de bufetul vegetarian. Au fost atraşi de un gulaş improvizat, adaptat la vegetarism, pregătit cu ardei gras roşu şi tofu, mai degrabă un papricaş, şi de mini plăcinte cu telemea. Raymonde, casierița l-a recunoscut şi s-a emoționat. Îi tremura vocea vorbind cu maestrul.
 Septimiu Sever a întrebat-o:

-           Cine vă găteşte mâncarea ? 

-           Avem şeful nostru, Florin. 

-           Pot să vorbesc cu el ? 

 Eram în bucătărie. Când am intrat în sală Septimiu Sever m-a întâmpinat cu o îmbrățişare de prieten vechi.  Am rămas consternat, îmi părea cunoscută fizionomia, însă nu mai ştiam cine era. Raymonde mi-a spus:

-           Este Septimiu Sever, actor celebru în provincia Quebec.

-           Dacii, am îngăimat, eram emoționat şi eu, în cămaşa de bucătar, nu prea elegant…Imi amintesc de Dumneavoastră, de film.

 Am luat loc împreună şi am vorbit despre Transilvania, despre Cluj, Sibiu, despre poezii, despre vinuri, despre sarmale şi atâtea altele. Nu l-am lăsat să plătească, bineînțeles. A scris câteva rânduri în cartea de oaspeți a restaurantului şi mi-a lăsat numărul lui de telefon.  La mai bine de un an m-am mutat la Montreal. Întâmplător locuiam nu departe de cartierul evreiesc, zonă în care locuia şi Maestrul Sever.  Avea două reşedințe: una în Montreal şi alta dincolo de fluviul Sfântul Laurențiu, pe partea sudică (Rive Sud). L-am sunat. M-a recunoscut şi şi şi-a amintit de plăcinte şi de gulaş. Ne-am revăzut când şi când la o cafea şi l-am avut din nou oaspete de onoare la un local numit Crocodile, pe atunci (1991-1992). La acelaşi local aveam să-l cinstesc pe regretatul cântăreț de operetă Dorin Teodorescu şi pe Horațiu Mălăele.  Îi plăcea să vorbim despre Transilvania, îmi depăna multe dintre peripețiile sale din tinerețe. Mă încuraja mereu spunându-mi să nu-mi pară rău că am plecat din țară, să muncesc din greu şi mai ales să mă gândesc la viitorul fiului meu. Îmi zicea mereu cu durere:
-           România e o țara scufundată într-o apă tulbure, nimeni nu o mai poate salva. Era în anii  ’90 pe când lumea spera într-o renaştere.

Într-o bună zi am avut probleme cu maşina. Maestrul mi-a oferit să mă ajute. Bob, fiul lui devenise un mecanic şi un artist carosier, în special decorator şi pictor de talent pentru motociclete Harley Davidson. Bob e de vârsta mea.
A doua zi am plecat spre Saint Jean sur Richelieu. Înainte cu vreo 5-6 kilometri de destinație maşina a rămas în pană. Nu aveam celular pe atunci. Am făcut semn cu mâna. O maşină a oprit. O doamnă eleganță şi o fetiță de câțiva ani. I-am explicat situația. Mi-a făcut semn să urc în maşină. Pronunțându-I numele Septimiu Sever a zâmbit:


-           Cine nu-l cunoaşte pe Septimiu Sever ?
 M-a lăsat în fața casei lui Bob. El ştia că aveam să vin cu maşina,
-           Unde e maşina, omule ? Vorbea bine româneşte…
 A înțeles. 
-           Hai să o aducem! Ne-am urcat într-o camionetă de remorcat şi am adus maşina.
 Trebuia schimbat alternatorul şi o curea de transmisie. Totul s-a derulat în mai puțin de o oră,  Maşina era reanimată cu succes.  I-am oferit să-I plătesc.

-           Nimic! M-a oprit să scot banii din buzunar. E pentru tata.

 Am mers la un magazin de vis-à-vis, un fel de minimarket numit Depanneur, m-am întors cu o ladă de bere (24 de sticle). 

-           Aşa da! Şi împreună cu cu angajații săi am terminat berile, vorbind de una, de alta.


 Am mai vorbit la telefon. La scurt timp am plecat în S.U.A. Mi-am zis de multe ori că revenind la Montreal îi voi vizita.


      Am fost în august şi aveam intenția să-I revăd. A fost mult prea târziu !

 

 

autor:  Florin Predescu

 

text îngrijit de  Adrian G.

Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor