Nu s-a mai dus
să zidească spirite înalte,
a rămas în templul său interior
să-şi înalţe sufletul în cuvânt.

Totul s-a prefăcut în smalţ
în literele alfabetului înflorit,
de semne pe cer nu mai apar
lumina se retrage pe umeri.

Păsările fac ouă în cuiburi străine
de nimeni nu le mai ştie de nume
doar cântecul se poate închega
şi zborul spre alte ţinuturi mai calde.

Lumina prinde coaje pe ape,
umple traista ţăranilor cu pâine,
pleacă să-mpartă verdele munţilor
şi lasă spre câmpie locuri de casă.

Se îngăduie lumii să-şi caute pacea
acolo unde stă să cadă-n prăpastie
de margini nu mai sunt
decât drumuri şi poduri peste ele.

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor