Nu-i clipă-n care cerul să nu cheme,

Între-austere ziduri de cetate,

O mamă, tatăl, sora sau un frate,

Cu ochi închişi, tăcuţi, uitaţi de vreme.

 

Iar porţile rămân desferecate.

Trec corbi ţipând şi vântu-n ramuri geme

Pustiitor, dar nimeni nu se teme.

Strigaţi au fost şi nu se vor abate.

 

N-am să-ncrustez o lacrimă-n uitare.

Rămân aşa, pierdut şi trist, dar demn

Şi mă despart senin, chiar dacă doare,

 

De cei mai dragi, vegheaţi de cruci de lemn.

Căci nici un loc din lumea pieritoare

Nu e al morţii, ci al vieţii semn.

 

 

14 aprilie, 2012 

Vizualizări: 55

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Carmen Tania Grigore pe Aprilie 15, 2012 la 12:38pm

Paste fericit!

Hristos a Inviat!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor