măi, dragă doamnă...!

[George Bulai]

măi, dragă doamnă,
de-ai să fii
singurică şi la toamnă,
ca în acest pârjol de vară,
să mă aştepţi în seri târzii
cu mere dulci
pe prisp-afară.

voi veni
cam tot la fel,
cum săream gardul în armată,
dar nu mai sunt azi subţirel,
ci mult mai alb şi-o ţâră chel
şi de cumva o să ne doară,
te-oi strânge, cu regret, în braţe,
că prea cuminţi am stat... o vară.

măi, dragă doamnă,
de-o să vin...
(eu nu promit că mai apuc)
mai ţii oluţul cel de lut
în care farmece mi-ai pus
de am umblat pe trei cărări
tot alergând să te sărut
şi tu nu mai puteai de râs?

şi dacă tot o să ne doară,
te-oi strânge, cu regret, în braţe,
că prea cuminţi am stat... o vară.
şi uite-aşa, măi, dragă doamnă,
de seamă n-am băgat c-afară,
se face-aşa de iute... toamnă!