Îți ziceam: Că nu s-a născut încă arahnidă să țeasă voalul byssus, nici n-a mai irupt forță să-și lase efigia oglindită dual în raze ultra... O, violet! O, Vero! Frumusețea e adevărul Tău și adevărul e frumusețea Ta, iar frumusețea adevărului e și durere, și întunecatul mister al morții... În noi, în adâncul-adâncului, în tăul lăuntric să-L vedem, să avem puterea ca să-L înțelegem și să-I acceptăm durerea, doar atunci, vom redescoperi și adevărul, și frumusețea Lui! Fără acestea, e 'nica în lumea noastră, ce goliciune! Ca fără de viață în moarte, ca o moarte în viață eternă... Plecăciune, Veronica – icoana mea de căpătâi!

 

        Îți amintești? Ce gală! Ce lin și misterios pluteai Scorpi-dona... Și ce mai măturai privirile cu trena rochiei austere, negru-catifea! Doar privirea lui piezișă, de sus în jos, te-a oprit hipnotic. Nu te opri Dona, e viclean și veninos, fiu de văduvă neagră! îți spunea gândul meu pios închinându-ți-se ca la o icoană, dar tu doamnă, l-ai provocat: En garde, mon cher! Nu vă sfiiți! Nu vă clocotește sângele albastru?... Hai, mușcă-mă, fiu de cățea canibală! De poți, cu ai tăi colți, rupe-mi orta de draci! Să sângereze, să nu mai dau cu ei de toți pereții hrubelor... Sunt sătulă! Să spăl, să șterg, să lustruiesc, să ordonez, șir după șir, carcase chitinoase; ia colo, mici trofee  –  ceva lupte pe viață și moarte, dar fără morți, fără eroi, doar... Maiestre! Oprește trupa și tropotul lui Ravel... S'il vous plaît, monsieur! Pe-o coardă, Andagio... Pe mezosomă doar un pedipalp vibrând, atenție! să nu mă calci pe telson, așa... așa, mai jos, da, e binișor în minor G... Acum? Da, e magnific, o val, o valuri, ce hâț și hâț-hâț! O, și ce plăcut mă ghâdiliți, dom'le, și ce comic sună când șoptiți... Miii!... se pare c-ai acul potrivit! Și-și mă faci de-de-deosebit!

 

        Trăzni-m-ar... Gheo, mai avem spirt? M-am înțepat!... Cum cu ce? Cu 'acu'!... Vii acu' au ba?

 

 

 

Morfologie externă arahnide:

mezosomă - preabdomen (scorpion)

pedipalp - membru senzitiv tactil și sexual (păianjen-mascul)

telson - terminație veninoasă (scorpion)

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor