Mă-mpresori cu privirea de parcă m-ai încadra într-o veche cunoștință. “Nu-ti dau nimic, îți zic!” Lumea se rupe și un abis se cască cât hăul.” Tu l-ai creat?” întreb neliniștea. Xeroxul nu mai face față, foile curg ca niște oceane de gânduri fade. Și cât aș vrea să le dau finețea și frumusetea pe care o caut în fiecare gând. Și totu-i trist… Prea mult îmi zic, prea mult. N-o să mai fac față terorii. Eroina e câștigătoarea vieții. Lumea privește neliniștea mea. Doare. “O să rămân singură” îmi zic, într-o mare de oceane. Privesc dincolo, e atât de frumos! Viitorul e aclamat ca o poveste. Speranța licărește în razele ce țâșnesc din ochii fericiți. Și eu tot aici, plâng… Mă-nfășor în gândurile mele. Acordul tresaltă. Parcă-s aici și parcă nu-s… Luna e rea. Îmi aruncă ochiade nerușinate. Morții nu respira. Păcat.

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor