Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca (24)

Cinematograful "Salam" din Agadir

 

          "Agadir este perla cea mai mare din şiragul de staţiuni balneo-climaterice  de pe litoralul marocan al oceanului Atlantic. Acolo vom avea posibilitatea să jucăm o partidă de tenis în fiecare dimineaţă, după care să facem plajă şi să înotăm cât dorim, deoarece cerul este senin 12 ore pe zi şi apa oceanului este caldă tot anul". Acestea au fost cuvintele cu care domnul Bahits Aalami, profesor universitar de sociologie la Universitatea din Casablanca şi partenerul meu de tenis, a reuşit să mă convingă să petrec vacanţa de primăvară la reşedinţa lui din Agadir. Este necesar să menţionez că interesul principal al distinsului domn era să i se ofere o şansă  în plus de a-şi trece în palmares măcar... o victorie pe terenul de tenis, după ce pierduse... peste o sută de  meciuri cu mine, obiectiv pentru care era dispus să sponsorizeze chiar deplasarea mea la Agadir. Pentru "sidi" Bahits, tenisul reprezenta principala îndelneticire plăcută şi constantă din afara preocupărilor lui profesionale, ajunsese un "modus vivendi". El se arăta foarte contrariat de faptul că eu reuşisem să-l bat meci după meci, deşi era mai tânăr cu cinci ani şi mai înalt cu 20 de centimetri decât mine!

        Aşa s-a făcut că într-o zi de început de martie zăboveam la o masă a unui restaurant amenajat pe plajă, în aer liber, la umbra unei imense umbrele de soare. În faţa mea se găsea "sidi" Bahits. Nu-şi arăta cei 50 de ani ai săi. Purta un tricou de tenis, care la piept avea emblema firmei "Lacoste". Tenul lui ciocolatiu părea deschis comparativ cu părul foarte negru, creţ şi tuns scurt. O pereche de ochelari heliomatici cu lentile mari şi ramă subţire de titan încadrau un obraz cu forme rotunjite, care nu arăta prea animat datorită meciului de tenis pe care îl avusese cu mine în dimineaţa zilei respective şi pierdut, ce-i drept, la scorul onorabil de două seturi la trei. În faţa noastră se desfăşura de-o parte şi de alta o plajă mai mult goală, lungă aproape "á perte de vue" (n.a. cât vezi cu ochii) şi lată de 50 până la 100 de metri, care mărginea un golf în formă de arc de cerc aproximativ perfect. La capătul nordic al ţărmului se găsea un munte asemănător cu Tâmpa din Braşov, pe versantul căruia se găsea o inscripţie uriaşă, vizibilă de la  mare depărtare, realizată prin defrişarea corespunzătoare a pădurii, care era formată din trei cuvinte: "Allah, al uatan, al malic"  (n.a. Allah, patria, regele). În vârful muntelui trona "al casbah"  (n.a. fortăreaţa) "Santa Cruz de Cap de  Gué",  construită de portughezi în 1505.  La capătul opus se distingeau cu greutate zidurile unuia dintre numeroasele  palate ale regelui, împrăştiate în tot Marocul. Soarele făcea să strălucească crestele albe ale valurilor înalte cât o frunză de lotus, care se spărgeau la ţărm într-un clipocit abia perceptibil, însoţit de un uşor huruit datorat rostogolirii înainte şi înapoi a fragmentelor rezultate din descompunerea  cochiliilor  de  scoici.  O  briză  uşoară îmi aducea în nări un vag miros de alge şi peşti. Se anunţa o zi frumoasă ca atâtea altele care au precedat-o şi care o vor urma. Sub tălpi simţeam răcoarea unui nisip fin şi curat, care prin presopunctură îmi crea o stare de beatitudine. Efortul depus în timpul meciului îşi făcuse efectul şi simţeam o dorinţă copleşitoare de "far niente". Întins aproape la orizontală în fotoliul din masă plastică, "al sadec" (n.a. prietenul) Bahits sorbea la intervale mari de timp ceai de mentă iar eu, îi urmam exemplul în cele mai mici amănunte. Amândoi aşteptam să se mai încălzească apa oceanului  pentru  a  face  o  baie.  Nu  mă  gândeam  la  nimic   special  şi  în  minte îmi  veneau  imagini  şi crâmpeie  de  conversaţie  aleatorii,  dintre cele mai  diferite... La un moment dat mi-a apărut  imaginea  vilişoarei cu două nivele, situate în centrul din Agadir, pe bulevardul Muhammad V,  unde "al usted" Bahits m-a primit aseară cu onorurile unui coleg de breaslă. ...Deodată am avut în minte imaginea doamnei Fata (n.a. Tânăra) Aalami, o femeie  brunetă, de statură mijlocie, în vârstă de aproximativ 35 de ani, cu o privire atât de blândă şi înţelegătoare, cum numai în icoane mai poate fi văzută. Când vorbea emana o maturitate şi un calm interior de admirat. Îmbrăcată într-un şort alb şi un tricou liliachiu "Lacoste", care mai mult puneau în evidenţă formele împlinite decât le mascau, soţia lui "al şiban" (n.a. bătrânul) Bahits nu părea stânjenită de prezenţa unui străin în casă. Era destul de clar că "usted al maghribi" (n.a. profesorul marocan) n-a greşit prea mult când şi-a luat de soţie o fostă studentă, pe care a promovat-o asistenta lui!... După câteva momente am retrăit "jogging"-ul realizat pe marele bulevarde în compania lui  "al dalil" Bahits, timp în care doamna Faţa pregătea cina ...În urechi am auzit un crâmpei din vorbele lui Bahits spuse în timpul alergării: "Seismul din 29 februarie 1960 a fost de gradul 7,7 pe scara Richter, cu epicentrul chiar în oraş şi a durat numai 15 secunde. Efectele lui au fost devastatoare. S-au înregistrat 15000 de victime, adică aproape jumătate din numărul locuitorilor. Au rămas în picioare doar două clădiri: fortăreaţa portugheză şi cinematograful «Salam» (n.a. Pace). Când au ieşit înspăimântaţi din clădire, spectatorii au avut în faţă imaginea de «thriller» a oraşului în ruine. Imediat ei au realizat că dacă nu veneau la cinematograf, ar fi riscat să moară striviţi de dărâmături acasă sau în altă parte"... Nu peste mult timp mi-a apărut în minte imaginea cinematografului „Salam”. În apropierea unei pieţe cu multe staţii de autobuze şi de taxi, am văzut o clădire cu o arhitectură modernă, în formă de jumătate de cilindru dispus orizontal. Mi-am dat seama că cinematograful a fost construit după un proiect conceput de specialişti...Apoi, nu ştiu cum s-a făcut că mă găseam la fostul Institut Pedagogic din Bacău, într-un laborator din clădirea care încă dăinuieşte din 1936 şi parcă începuse cutremurul din 4 martie 1977. Trepidaţiile deveneau tot mai puternice şi pereţii scoteau un zgomot de credeam că peste puţin timp se vor dărâma peste mine. La un moment dat totul s-a prăbuşit...

       - Doru, trezeşte-te! Tu ai alunecat de pe fotoliul tău pe nisip. Am deschis ochii şi l-am văzut pe "al munkidz" (n.a. salvatorul) Bahits aplecat asupra mea.

       - Ăă... cred că am avut un coşmar. Nu m-am lovit, am rostit eu cu greutate. Am privit în jur şi am văzut că plaja devenise bine populată, în special cu turişti străini. Aerul vibra datorită căldurii. În ocean amatorii de înot erau în elementul lor. În clipa aceea nu doream decât să mă alătur lor, să fac "pluta" pe spate, pentru ca, pe de o parte, oceanul Atlantic să mă răcorească la ceafă şi astfel să pot uita cât mai repede coşmarul avut mai devreme iar, pe de altă parte, să mă transform temporar într-un... "flâneur immobile" (n.a. plimbăreţ imobil), dacă ar fi să-l parafrazez pe Michel Tournier, scriitorul francez demisionar al Academiei Goncourt…

 

 Doru Ciucescu

 

 

 

Vizualizări: 40

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor