Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca (25)

Strâmtoarea Gibraltar

 

          Într-o zi de început de martie eram îmbarcat într-un ferry-boat aflat în rada portului marocan din Tanger, "Tanja" în arabă, ferry-boat care urma să traverseze  în două ore şi jumătate strâmtoarea Gibraltar  şi să arunce ancora în portul spaniol Algesiras.  Autocarul companiei "Eurolines", care mă transportase din Casablanca cu destinaţia Paris, se afla parcat în cala navei maritime. Puntea principală era ocupată pe trei sferturi de o cabină-restaurant, terminându-se la pupă cu un ştrand fără nisip, în mijlocul căruia se găsea o piscină cu pereţii din faianţă albastră. Mă aflam aşezat comod, picior peste picior, pe o bancă cu spătar, lipită de peretele care despărţea cabina-restaurant de bazinul-ştrand în aer liber. Trăgeam în piept cu nesaţ aerul răcoros al dimineţii, cu miros de raze ultraviolete şi încărcat cu umiditatea sărată a strâmtorii Gibraltar. Prora vasului era îndreptată spre nord-est,  către Europa, aşa că soarele se găsea undeva în stânga mea, la răsărit. Avusesem timp să observ că luciul apei din piscină se zburlea datorită vibraţiilor produse de motoarele navei. De la înălţimea punţii vasului, aveam drept în faţă panorama oraşului Tanger, situat la poalele unui deal calcaros cu înălţimea de aproximativ 200 de metri şi întins pe mulţi kilometri. Arhitectura cosmopolită amintea faptul că pe acolo au trecut valuri de colonialişti spanioli, portughezi, francezi şi englezi. În primul plan predomina albul ca varul al cartierului Madina al Qadima. Toate clădirile erau scunde, cu cel mult  trei etaje. Acoperişul lor era sub formă de terasă, un fel de curte suspendată, unde printre antenele clasice sau parabolice fluturau în bătaia brizei rufele multicolore întinse la uscat. Madina al Qadima era înconjurată de un zid, construit în secolul al XVII-lea de către englezi în scopuri militare. Lângă latura  nordică a oraşului vechi se distingea fostul palat al sultanului, transformat  în Muzeul de artă.  Zidul de apărare prezenta în partea vestică o mare breşă, care permitea legătura între piaţa "Socco al sagher" (n.a. Micul Socco), situată în interior, şi piaţa "Socco al kebir" (n.a. Marele Socco), situată mai sus, în exteriorul vechiului cartier. De acolo, clădirile se căţărau unele peste altele, lăsând descoperită numai creasta dealului, care mai păstra formele carstice, rezultate din eroziunea naturală a calcarului. Vegetaţia abundentă ascundea parţial conturul construcţiilor oraşului, printre care ieşea mult în relief minaretul moscheii "Muhammad V". Contemplarea frumuseţii naturale a Tangerului mi-a fost întreruptă de o voce de soprană. 

          - Bună ziua, domnule profesor.  Mi-am rotit privirea spre dreapta şi am văzut-o pe Mubaghţa (n.a. Surpriza), studenta mea din Casablanca, o domnişoară cu ochi mari, lascivi, de culoare verde  spălăcit, în mare contrast cu tenul ei relativ închis, care mă priveau direct, exprimând o surpriză plăcută. Avea părul negru lăsat lung şi pieptănat cu cărare pe mijloc. Purta o rochie vaporoasă, verzulie, care strângea lejer  rotunjimile  şoldurilor ei împovărate de farmece, caracteristice negreselor. Prin decolteul larg tresălta în ritmul bătăilor inimii un piept bine crescut. O poşetuţă roşie susţinută de o cureluşă trecută oblic peste umăr ieşea în relief pe un şold, evidenţiind  orice legănare a bazinului. Pantofii roşii fără toc îi completau ţinuta.

          - Aa, Mubaghţa, trebuie să recunosc faptul că nu mă aşteptam să te văd aici. Eu plec la Paris unde sunt invitat de nişte prieteni în perioada vacanţei de primăvară.

          - Eu merg cu autocarul la Marsilia unde urmează să fac un "mariage blanc", căsătorie de formă cu George, un francez văduv, în vârstă de 65 de ani. După cinci  ani voi deveni rezidentă  permanentă în Franţa.  În această perioadă voi trăi normal cu francezul.  Nu  îmi  fac  griji  pentru  că  George are experienţă în domeniu, el fiind la a patra căsătorie de acest fel. Apoi eu voi divorţa şi voi căuta să îmi refac viaţa cu un francez mai tânăr, în timp ce George va încerca al cincilea "mariage blanc" cu o altă marocancă tânără sau poate cu o algeriancă sau o tunisiancă. După aceste zise Mubaghţa n-a mai rostit nici un cuvânt. Eu tăceam pentru că vorbele ei mă lăsaseră perplex. Vaporul plecase de mult timp din portul Tanger. Nu erau valuri, astfel că traversarea decurgea foarte bine. Puteam să văd atât ţărmul african cât şi pe cel european. La un moment dat Mubaghţa a întrerupt tăcerea.

            - Strâmtoarea Gibraltar are lăţimea cuprinsă între 14 şi 35 de kilometri.  Gibraltar vine de la cuvintele arabe "jabal", muntele, şi "Tarec", însemnând, deci, muntele lui Tarec Ibn Ziad, un general glorios de origine berberă, din Ifrikia (n.a. Tunisia), care a reuşit prima debarcare pe tărâm spaniol, la poalele muntelui, care îi va purta ulterior numele, în fruntea unei armate formate din 7000 de berberi şi 700 de arabi. În anul 711, această armată  a învins pe luptătorii regelui vizigot Roderic şi au ocupat Andaluzia.  Ulterior, armatei lui Tarec Ibn Ziad i s-au alăturat la Toledo forţe noi conduse chiar de guvernatorul Ifrikiei, Musa Ibn Nusair, după care musulmanii au ocupat Spania până la Pirinei.

          - De unde ştii tu aceste amănunte interesante? am întrebat-o eu admirativ, ridicând vocea deoarece sirena navei intrase în funcţiune. Încurajată de laudă, Mubaghţa s-a apropiat mai mult de mine, ca să se facă mai bine auzită.

          - Eu am fost studentă la istorie timp de doi ani, după care m-am hotărât să urmez ingineria. Acum m-am decis să abandonez studiile şi să plec din ţara mea, unde nu am nici o perspectivă care să mă satisfacă. De altfel, fratele meu Mughţarib (n.a. Emigrantul) a încercat să emigreze clandestin în Spania cu o ambarcaţiune, împreună cu nişte prieteni, însă poliţia de frontieră de pe coasta spaniolă i-a prins şi i-a închis temporar într-un lagăr. Bine că nu au murit înecaţi deoarece i-a surprins furtuna, aşa cum s-a întâmplat ca atâţia alţii. 

Ferry-boat-ul intra maiestuos în portul Algesiras, situat la câţiva kilometri mai spre vest de muntele Gibraltar. Sirena navei uruia tot mai des. Mubaghţa s-a apropiat de urechea mea, reluând şirul explicaţiilor.

          - Gibraltar este şi denumirea teritoriului neautonom, care aparţine coroanei britanice din 1704, când a fost ocupat cu forţa armelor. Ulterior, ca urmare a Tratatului de pace de la Utrecht din 1714, Spania a cedat acest teritoriu Marii Britanii.

          - Azi ai luat notă maximă la istorie, am lăudat-o eu pe Mubaghţa, care pe neaşteptate, luându-mi palmele în palmele ei, mi-a pus o întrebare, care iar m-a adus în stare de perplexitate.

          - Bărbaţii din România au obiceiul să facă "mariage blanc" cu africancele?

          -Poate după ce România va deveni membră a Uniunii Europeane, am răspuns eu fără convingere... Celelalte vorbe mi-au fost acoperite de vuietul sirenei feribotului care executa manevrele de acostare la dană...

Doru Ciucescu

 

 

Vizualizări: 57

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor