Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca (29)

Un meci "strategic"

 

           Piaţa Fraternităţii (n.a. Saha al Ikhauia) este unul dintre cele mai selecte colţuri din Casablanca, unde faţada albă şi bogată în ornamente a clădirilor din jur, flancată la o distanţă egală cu lăţimea trotuarului de un şir de palmieri înalţi, îmi dădea impresia că mă găsesc în apropierea hotelului "Negresco" de pe bulevardul Promenade des Anglais (n.a. Promenada Engezilor) din Nisa. Într-o duminică după-amiaza mă refugiasem de dogoarea soarelui pe terasa acoperită a uneia dintre numeroasele cafenele, care mărgineau cele patru laturi ale pieţei Saha al Ikhuia. Puţinii clienţi erau tăcuţi şi sorbeau la intervale foarte mari de timp, cu gesturi economice din paharele cu ceai de mentă fierbinte. Bărbia lor lăsată pe piept trăda faptul că siesta de după masa de prânz se transformase în picoteală. Liniştea era spartă doar de gurluitul unor porumbei, care căutau ceva de ciugulit pe pavajul pieţei sau de înfiorarea frunzelor de palmier la întâlnirea cu rarele pale de vânt, un fel de tornade avortate timpuriu. Din când în când, trecători singuratici se aventurau să se expună radiaţiei solare tăind piaţa în căutarea drumului cel mai scurt. Pe largul bulevard Anfa, care mărginea o latură îndepărtată a pieţei, circulaţia era rară, nu se vedeau două sau mai multe maşini în acelaşi timp. Câteva ore m-am bucurat în tihnă de această linişte, care, de fapt, anunţa... furtuna! Eram în starea dintre veghe şi somn, când gândul circulă liber, aleatoriu şi se făcea că tropăiam cu un grup de localnici din Sudul marocan un dans în ritmul imprimat de "durbaca",  un instrument saharian de percuţie asemănător cu tam-tamul din jungla africană. Dansatorii erau intraţi în transă şi scoteau chiote sălbatice... Am deschis ochii şi am observat cu uimire că pe bulevardul Anfa circulaţia se animase brusc şi numai într-un singur sens. Oameni de toate vârstele, de la copii la bătrâni, se deplasau pe jos sau în maşini cu geamurile deschise, agitând mâinile goale sau steguleţe şi strigând sloganuri neinteligibile pentru mine. Mi-am dat seama că puhoiul de oameni se îndrepta spre stadionul Muhammad al V-lea, care se găsea la mică depărtare de intersecţia dintre bulevardele Anfa şi Bir Anzaran.

          Pentru a cere lămuriri suplimentare m-am uitat în jurul meu pentru a găsi o persoană  bine informată. În cafenea apăruseră mai multe tinere marocance, îmbrăcate ostentativ sumar, care cu o ceaşcă de cafea în faţă şi o ţigaretă în colţul buzelor aşteptau, cu o răbdare de fier, clienţi până seara târziu. Dintre bărbaţii, care îşi făcuseră mai devreme siesta, mai era doar unul, aşezat la o masă chiar lângă a mea.  Înalt, slab, brunet, în vârstă de aproximativ 60 de ani, cu o chelie lucioasă, întinsă până după creştet, şi  părul remanent vopsit în negru-roşiatic, avea nişte ochi vioi şi un zâmbet bonom, care m-a încurajat să-l abordez în demersul meu.  Am aflat că îl cheamă Laiib (n.a. Jucătorul) Binribah (n.a. Fiul câştigătorului) şi că  este proprietarul unor magazine de artizanat din Madina al Qadima. "Azi este meciul-derbi dintre echipele «Raja» (n.a. Speranţa) şi «Uidad» (n.a. Dorinţa), care poate desemna campioana", a început "sidi" Binribah să mă informeze. "Ambele echipele sunt din Casablanca, iar suporterii lor vor umple cu siguranţă cele 80.000 de locuri din tribunele stadionului. De altfel, fotbalul este foarte iubit în ţara noastră, care a fost şi va fi o forţă în acest domeniu pe plan african, arab şi chiar mondial. În Cupa Africii din 1976, care a avut loc în Etiopia, Marocul a devenit campioană. «Leii Atlasului», cum mai sunt denumiţi jucătorii noştri,  au participat la turneele finale ale Cupelor Mondiale din 1970, 1986, 1994.  Eu  sunt  o  adevărată  enciclopedie  privind  fotbalul  marocan.  De exemplu,  la Cupa Mondială  care  a  avut  loc  anul  trecut  în  SUA,  pot să vă spun din memorie că Marocul  a  pierdut  toate  meciurile  şi  anume:  cu  Belgia  la  scorul de 1-0, cu Arabia Saudită la scorul de 2-1 şi cu Olanda la scorul de 2-1. Ţara noastră a fost candidată la organizarea Cupei Mondiale din 1994 şi doreşte să îşi depună candidatura şi la următoarele ediţii până va cîştiga. Mai sunt foarte multe de făcut cu infrastructura, care nu este încă la nivelul standardelor cerute de FIFA, dar eu cred că în 2010 Marocul va deveni organizatoarea Cupei Mondiale".  Ajuns aici, "sidi" Binribah  a făcut o pauză pentru a sorbi o gură de ceai şi pentru a-şi trage sufletul, după care a concluzionat profetic:  "Ascultaţi-mă pe mine, eu ştiu ce vorbesc"!  Satisfăcut de informaţiile primite, i-am mulţumit stimabilului domn, după care am căzut amândoi în tăcere. După un  timp, atenţia mi-a a fost atrasă de prezenţa a două camioane pline cu soldaţi înarmaţi şi încruntaţi, care au ocupat poziţii strategice în piaţa  Saha al Ikhauia. Mirat, iar am apelat la "sidi" Binribah pentru informaţii:

           - Spuneţi-mi, vă rog, de ce au venit camioanele acestea ale armatei?

          - Vă explic cu mare plăcere. În primul rând trebuie să ştiţi că suporterii "rajaui" (n.a. ai echipei "Raja") şi "uidadi" (n.a. ai echipei "Uidad") sunt foarte pătimaşi, iar rivalitatea dintre ei este atât de mare încât, dacă se întâmplă ca meciul să nu se termine la egalitate, imediat au loc incidente sângeroase, care încep pe stadion şi se continuă pe străzi. De exemplu, eu sunt "rajaui", iar fratele meu geamăn este "uidadi" şi chiar acum, la vârsta noastră venerabilă, nu mai vorbesc cu el  câteva zile de supărare dacă "Raja" pierde meciul cu "Uidad" şi invers. În al doilea rând,  regele Hassan al II-lea nu doreşte ca aceste incidente să fie folosite de opozanţii regimului pentru a le transforma în revolte populare greu de stăvilit. De aceea, de cele mai multe ori, meciurile dintre cele două echipe se termină... "strategic", adică la egalitate; ştiţi dumneavoastră că  arbitrul face legea pe teren.  De asemenea, pentru a preîntâmpina orice surpriză legată de faptul că balonul este rotund, se ia întotdeauna măsura să se amplaseze camioane cu soldaţi la fiecare intersecţie de bulevarde din apropierea stadionului, care să înăbuşe rapid orice scânteie de revoltă.

         - Am înţeles, l-am întrerupt eu pe "sidi" Binribah, înseamnă că şi astăzi va fi un meci care se va termina la egalitate...

         - Se va înregistra un scor alb, cu siguranţă, pentru că anul acesta s-au înregistrat multe mişcări sindicale de protest şi există un foarte mare pericol ca incidentele dintre suporteri să se transforme în revolte populare spontane. Acesta este şi motivul pentru care eu nu  sunt acum pe stadion; nu îmi mai plac meciurile „strategice”.

        - Vă mulţumesc încă o dată pentru aceste informaţii, "sidi" Binribah.    

       - Mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu dumneavoastră. Ce bine de voi, românii, că nu aveţi rege; măcar nu asistaţi la meciuri "strategice" de fotbal.

       - Este adevărat că nu avem rege, dar au apărut... aşa-numiţii baroni ai sportului-rege, motiv pentru care părerile sunt împărţite în această problemă, am răspuns eu privind la mulţimea de suporteri bine dispuşi ai celor două echipe care iar invadaseră bulevardul Anfa, cântând şi chiuind bucuroşi. Soldaţii din camioane nu mai erau încruntaţi. Meciul dintre echipele "Raja" şi "Uidad" din Casablanca se terminase din nou "strategic", adică la egalitate...

Doru Ciucescu

 

Vizualizări: 48

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor