Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca (31)

Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca

 

          Casablanca are o arhitectură cosmopolită, unde nu lipsesc străzi pietonale moderne, aşa cum îi stă bine unui oraş care doreşte să devină cu adevărat… european, luându-se în consideraţie faptul că Marocul este o ţară care candidează la integrarea în Uniunea Europeană, chiar dacă se găseşte în… Africa. Una dintre ele se numeşte "Zancaţa Amir Mulai Abdallah" (n.a. Strada Prinţul Mulai Abdallah), pe care am asociat-o de la prima vedere cu "Hoche Strasse" (n.a. Strada Înaltă) din Köln, situată lângă "Der Kölner Dom" (n.a. Domul din Köln). În ambele artere comerciale strălucesc vitrine prin faţa cărora se plimbă potenţiali clienţi sau mulţi gură-cască, sunt oferite mini-spectacole în aer liber de către artişti ambulanţi, se adună pentru a-şi transmite mesage non-verbale amatorii de plăceri erotice de tot felul şi activează cu insistenţă şi deosebită fantezie  cei care au ca obiect al muncii clemenţa trecătorilor. Însă, unul dintre aspectele care fac diferenţa dintre cele două străzi pietonale este că cerşetorii din Köln aparţin anumitor etnii minoritare…, în timp ce la Casablanca ei fac parte din etnia majoritară.     

          A parcurge cei aproximativ 200 de metri ai străzii  Amir Mulai Abdallah  echivalează cu o promenadă redusă de opt ori a segmentului din bulevardul "Broadway" (n.a. Calea largă), cuprins între "East 19 Street" (n.a. Strada 19 de Est) şi "East 23 Street" (n.a. Strada 23 de Est), lung de o milă terestră, denumit, în consecinţă, "Ladies’ Mile" (n.a. Mila Doamnelor), unde vin new-york-ezele să se destreseze cumpărând în magazine celebre, ca "Macy’s", "Tiffany’s" şi altele. Într-adevăr, strada pietonală care poartă numele fratelui regelui Hassan al II-lea prezintă cea mai mare densitate de femei frumoase din Casablanca.

          S-a întâmplat să mă găsesc pe strada Amir Mulai Abdallah într-o joi, pe data de 6 ianuarie 2000 a calendarului gregorian sau  29 ramadan 1420, penultima zi de post din calendarul hegirian. Mai era o jumătate de oră până la începerea rugăciunii "al maghrib", după care este permis musulmanilor să mănânce şi să bea. Strada era pustie, fiind animată doar de câţiva trecători grăbiţi să ciugulească acasă "al ftur" şi de chelnerii cafenelelor, care pregăteau deja mesele şi scaunele  pentru viitorii clienţi. Eu mâncasem mai devreme în garsoniera unde locuiam, aflată la o depărtare de cinci minute de mers pe jos şi venisem să beau un ceai de mentă într-o cafenea situată la un capăt al străzii pietonale. Am luat loc la o masă din interior, unde nu se simţea răcoarea tăioasă a brizei marine. Nu am comandat nimic, din politeţe pentru localnicii, care au ţinut poate post încă din zorii zilei. În urechi îmi intrau vibraţiile aerului produse de hârşâituri, buşituri, clinchete, icnituri, exclamaţii, interjecţii, care formează fondul sonor caracteristic de la începutul şi sfârşitul programului unui local de alimentaţie publică. În schimb, la berăria  "La chope" (n.a. Halba), situată pe partea opusă, nu se observa nici o mişcare, deoarece este interzisă vânzarea produselor alcoolice pe parcursul celor 30 de zile ale lunii ramadan.

          La scurt timp, l-am văzut îndreptându-se spre mine pe "monsieur" Raşid (n.a. Raţionalul) Firduasi (n.a. Paradisiacul), vecinul meu, profesor universitar de chimie la Şcoala Superioară de Industrie Minerală din Rabat. Avea o mină rea, ca şi cum ar fi fost bolnav de oftică. S-a aşezat pe scaunul de lângă mine, făcând un gest de salut cu mâna şi scoţând un "of" lung. 

          - Mai este o zi, dar sunt la capătul răbdării. Postul lunii  ramadan  îmi solicită voinţa foarte mult şi recunosc faptul că mai trişez uneori, ca şi unii dintre studenţii mei când au mult de învăţat, dar abstinenţa la fumat îmi creează cele  mai  mari  probleme, deoarece sunt dependent de tutun. Nu pot să trişez, fumând la universitate sau în tren, când fac naveta la Rabat, pentru că mă vede lumea. Nu am găsit această interdicţie scrisă explicit în Coran, deoarece pe vremea Profetului Muhammad încă nu fusese adus tutunul din America; această reglementare este o interpretare a anumitor versete făcută de teologii noştri musulmani mult timp după moartea Lui, mi s-a confesat profesorul.  

          Spre surprinderea noastră, s-au apropiat de noi două tinere, îmbrăcate de iarnă, cu scurte identice din blană de iepure cu gulerul ridicat, doar că în picioarele goale purtau sandale romane. Prin hainele descheiate se puteau observa rochii identice de vară, de culoare verde, strânse suficient pentru a pune în evidenţă formele şi volumele unor corpuri ca şi perfecte. Părul negru, lăsat lung şi pieptănat cu cărare pe mijloc, contrasta puternic cu tenul lor alb.

          - Bună seara, domnule profesor Doru. Nu mă recunoaşteţi; eu sunt Jamila, fosta dumneavoastră studentă, iar ea este Ghania (n.a. Frumoasa), verişoara mea, m-a ajutat una dintre cele două tinere de a ieşi din vraja produsă de ochii lor mari, lascivi, de culoare   verde,   caracteristic   berberilor  din munţii Kabiliei din Algeria. V-am văzut prin fereastră şi am simţit nevoia să vă vorbesc, a continuat ea foarte natural.

          -Bună seara, mi-a luat vorba din gură comeseanul meu. Încântat de cunoştinţă. Eu mă numesc Raşid. Luaţi loc, vă rog, la masa noastră. Pot să vă pun o întrebare, dacă nu sunt prea indiscret ?

          -Desigur, a răspuns Ghania.

          -De ce v-aţi rujat în timpul lunii ramadan? Nu ştiţi că este interzis, deoarece rujul de buze conţine substanţe nutritive pe care riscaţi să le înghiţiţi? Este adevărat că rujul de buze tradiţional berber conţine numai argilă şi carmin. Dar rujul vostru cu siguranţă este unul de import, care conţine în peste 50 la sută din cazuri untură de castor.

          -Ba da, ştim foarte bine acest lucru încă din copilărie, a răspuns Jamila.

          -În plus, a continuat amicul meu Raşid mai în glumă mai în serios, în 1770 a fost votată o lege britanică, care prevedea că "seducerea bărbaţilor prin mijloace cosmetice este considerată vrăjitorie şi condamnată ca atare".

          - Noi nu dorim să seducem pe nimeni. Faptul că ne-am rujat în luna ramadan este forma noastră de protest contra şomajului, în care ne aflăm de doi ani, şi a decepţiilor pe care le-am avut cu bărbaţi marocani sau străini, ne-a surprins Jamila cu răspunsul ei. Apoi, s-a întors spre mine şi m-a întrebat, fixându-mă cu ochii  ei ca ai Şeherezadei, în care se pot citi 1001 poveşti: în România se produce ruj de buze sau se importă?

          - Se importă, dar este mai bine aşa, pentru că românii sunt foarte inventivi şi ar înlocui untura de castor cu untura de căţel, avându-se în vedere că în România câinii maidanezi sunt infinit mai numeroşi.

          La auzul ultimelor mele cuvinte, cele două verişoare şi-au acoperit înfrigurate buzele roşii cu ambele mâini şi au apucat să mai scoată la unison  o exclamaţie de uimire, deoarece urletul sirenei municipale, care anunţa că postul din ziua respectivă a luat sfârşit, ne-a făcut să uităm pentru moment discuţia avută până atunci şi să strigăm în cor: "garçon! "

 

 

 Doru Ciucescu

 

 

Vizualizări: 51

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor