Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca (33)

Curentul Canarelor

 

       Într-o amiază de sfârşit de iulie, plaja din Essaouira, localitate situată pe ţărmul oceanului Atlantic la paralela 31, avea un nisip fin, curat, îmbietor, dar era animată doar de…pescăruşi! Intrigat, m-am descălţat, am ieşit de pe bulevardul Muhammad V şi cu sandalele în mână am străbătut aproximativ 50 de metri, după care am intrat cu picioarele în apă. Atunci am avut senzaţia că am nimerit într-o… frapieră, ca românii excentrici, care îşi petrec sărbătorile de iarnă la… Mamaia. Intrasem în apă până la glezne, dar am ieşit imediat. Făcusem cunoştinţă nemijlocită cu răceala curentului Canarelor!…

         Puţin mai târziu reveneam pe bulevardul Muhammad V, lung de aproximativ trei kilometri, care mărginea ţărmul arcuit al golfului, la al cărui capăt nordic, pe un promontoriu în formă de triunghi, se găseau înşirate - într-un decor de Ev mediu -  "masra" (n.a. portul), "casbah" (n.a. fortăreaţa), "madina" (n.a. oraşul vechi arab), "mallah" (n.a. oraşul vechi evreiesc). M-am apropiat de această zonă pitorească şi am observat că în port se desfăşurau trei activităţi principale: se descărca peşte proaspăt, se construiau nave pescăreşti din lemn şi se servea masa. Cohorte de turişti intrau pe la poarta denumită "Douane" (n.a. vamă), treceau printre ambarcaţiunile în construcţie şi se îndreptau spre digul sudic, unde erau amplasate zeci de mese prevăzute cu umbrele de soare. M-am hotărât să îi imit şi am ajuns să iau loc lângă un domn bărbos, fumător de pipă, îmbrăcat într-un tricou de marinar. Am aflat că îl cheamă Sahir (n.a. Vigilent) Assaiiad (n.a. Pescarul) şi că lucrează ca cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Piscicole din Casablanca. În larg, la o depărtare de cel mult un kilometru, se zărea o insuliţă stâncoasă, înconjurată de oceanul  devenit de culoare…albă cu mici pete albastre datorită zecilor de mii de pescăruşi, care pluteau în căutarea unei prăzi. Aerul era străbătut de mirosul de cherhana şi de cârâitul pescăruşilor, dându-mi impresia că mă aflu îmbarcat pe un vas pescăresc. Spre uscat vedeam  zidurile cu bastioane ale fortăreţei şi oraşului vechi. Contemplarea mi-a fost întreruptă de chelner - un vlăjgan cu privire de pirat. Văzându-mă ezitant, domnul Assaiiad a intervenit:

         - Vă recomand "tajin" de sardine în ulei de "argans" (n.a. fructe asemănătoare migdalelor), care este o specialitate culinară locală.

         - Aa, desigur, merg pe gustul dumneavoastră;  pe unde călătoresc, îmi place să cunosc oamenii şi obiceiurile lor, am răspuns eu mulţumit.

        Chelnerul, inteligent, a înţeles rapid comanda şi a dispărut. Profitând de pauza creată, comeseanul meu a dorit să facă unele comentarii:

        - "Tajin" este o mâncare cu carne de berbec, sau de altă natură, şi legume fierte. Atât prepararea cât şi servirea sunt efectuate în aceeaşi farfurie rotundă din  teracotă, care are un capac tronconic tot din lut ars, prevăzut cu un mic orificiu la partea superioară. Acest tip de migdale sunt culese din arborii care cresc numai în Maroc, pe o suprafaţă de  800000 hectare, situată în munţii din zona litorală de la Safi până la Agadir. În 1999, acest arbore a fost declarat monument al naturii de către UNESCO şi protejat ca atare. Cele mai mari pericole pentru aceste păduri sunt incendiile şi turmele de capre domestice, pentru care fructele, frunzele şi rămurelele, chiar dacă au spini, sunt un deliciu. În ceea ce priveşte carnea, ea se găseşte din belşug în apele din jur, motiv pentru care Essaouira mai este denumită în glumă  "Doamna Sardina".  De  aceea, o să mâncăm peşte proaspăt pescuit din ocean. Între timp a apărut chelnerul  cu  două  porţii  de  "tajin", din care ieşeau aburi prin orificiul din capac, ca  dintr-un  vulcan  în  miniatură.   Vasele  aveau o  culoare  maro  şi erau  smălţuite  doar la  exterior.

         Domnul Assaiiad a luat cu grijă capacul de pe farfurie şi l-a pus alături, lucru care l-am făcut şi eu. Un nor dens de aburi s-a ridicat imediat, lăsând vederii patru sardine mari, curăţate de cap şi organe interne, precum şi câteva felii de cartofi, morcovi şi dovlecei. Mirosul era apetisant, dar mâncarea era prea  fierbinte;  trebuia să mai aşteptăm.

        - Pare să fie ceva gustos, am spus eu, tatonând cu un deget  vasul de teracotă.

        - O să vă placă sosul foarte mult. A fost utilizat un amestec de peste 20 de condimente, pe care noi, arabii, îl denumim "ras al hanuţ", ceea ce se traduce cuvânt cu cuvânt "capul băcăniei". Pentru că mai avem de aşteptat până se mai răceşte mâncarea, vă pot spune pe scurt istoria denumirii oraşului. În această problemă, circulă mai multe variante, dar eu o să vă redau una dintre ele. Essaouira înseamnă în berberă "lucrul bine făcut". În secolul XV, portughezii au amenajat aici un cap de pod şi au schimbat denumirea micii aşezări în Mogador, care se pare că vine de la cuvintele "amo", adică "stăpân" şi "gado", adică "vite". Probabil că navigatorii europeni au văzut păstori de vite şi de capre prin pădurile din jur. În 1541, portughezii au părăsit aceste locuri, lăsând totul în mâinele conducătorilor de triburi. În 1765, sultanul Sidi Muhammad   Ibn   Abdallah   a   pus   stăpânire   pe   localitate   şi   i-a   dat denumirea veche - Essaouira. Când a început protectoratul francez, în 1912, orăşelul a recăpătat denumirea de Mogador. De când Marocul a devenit independent, din 1956, oraşului i s-a redat denumirea  de  Essaouira.      

        - Portul pare a avea o arhitectură portugheză, am remarcat eu, după ce am ratat o tentativă de a gusta din "tajin".

        - Sultanul Sidi Muhammad Ibn Abdallah a dorit să reconstruiască din temelii Essaouira. De aceea, el a apelat la arhitectul francez Théodore Cornut, un discipol al mult mai celebrului Sébastien Vauban, comisar general al fortificaţiilor, cel care a proiectat orăşelul Saint-Malo. În schimb, fortificaţia portului a fost proiectată de un genovez, care a prevăzut şi o platformă în trepte, denumită şi astăzi "Scala" (n.a. Scara).

         - Sosul clocoteşte şi acum, am dat eu glas unei constatări.

         - Desigur, m-a aprobat puţin necăjit domnul Assaiiad, după care a continuat:   cât a stat pe foc, teracota a acumulat multă căldură, pe care o degajă acum.

         - Poate a fost ţinută mai mult pe foc deoarece sardinele tocmai au fost pescuite din apa glacială a oceanului, am încercat eu o glumă.

         - Este posibil, a gustat gluma mea domnul Assaiiad, continuând:  la Essaouira se face simţită cel mai mult prezenţa curentului rece al  Canarelor, care spală ţărmul Europei şi Africii, începând de la Cabo da Roca  (n.a. Capul Stâncii), din Portugalia, şi terminând la Cap Vert (n.a. Capul Verde),  din Senegal. Organismele marine mărunte se dezvoltă foarte bine în apă rece, de unde şi abundenţa de peşte şi de pescăruşi. De aceea, pescadoare din toată lumea vin în apele curentului Canarelor ca să-şi umple bine năvoadele, printre care şi cele din România, nu-i aşa?

         - Fără doar şi poate, am răspuns eu, gândindu-mă la scandalul vânzării flotei române, precum şi la faptul că bucătăria marocană este fie prea... condimentată, fie prea dulce, fie prea… fierbinte. 

Doru Ciucescu

 

Vizualizări: 48

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor