Am plecat să fac "mătănii",
colindând iarna din vise
fără bici și cai cu sănii,
doar cu felinare-aprinse...

Și m-a nins...zăpada grea
în valea lupilor albi de zăpadă,
își fac cuib pe-un fulg de nea
vise dulci ce stau sa cadă.

M-am oprit să privesc cerul,
ce ușor cernea un fulg...
și simțeam pe buze gerul,
cum mă săruta-n amurg.

Dar am rătăcit spre lacul
unde sălciile, țurțuri plâng,
fiindcă gerul le-a pus acul
chiar pe ramuri și le frâng.

Atâta feerie am întâlnit
lângă lacul, înghețat...
nu voiam, dar m-am trezit
cu sufletul nins...fărâmițat.

Plângea o salcie pletoasă,
cu salcâmul lângă ea...
chiar și-așa era frumoasă,
că în părul ei, lucea o stea!

Chiar și ora înghețată;
printre valuri...maluri reci,
de ne-ar da o lume-ntreagă,
n-am să plec, să nu mai pleci .

Pierdută-n întrebări, cu nasul
lipit de geamul înghețat...
cu ac de cetină desenam pasul
s-aud colinda ce m-ai învățat.

Se-aprindeau luminile, pe rând...
și tot simțeam miros de cetină vie;
mă plânge iarna, te am în gând...
câte-au fost și câte-or să mai fie?

Dida Diana Cioponea.

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor