Mărețele statui

 

Mărețe statui am vizitat la venirea mea în țara Lumii Noi,

prima fiind monumentala statuie dăruită de francezi –

„Libertatea luminând lumea”,

când sufletul meu a primit

salutul de bun venit pe pământ american;

Zeița libertății ținea în mâna stângă o placă cu inscripția datei

când a fost ratificată

Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii – 4 iulie 1776.

Mărețe statui am vizitat apoi în orașul care m-a găzduit,

oferindu-mi protecția și respectul cuvenit.

Lecții de istorie am învățat privindu-le,

admirându-le mărimea

și-nțelegând simbolul vitejiei fiecăruia

dintre cei statuați,

a dragostei lor față de țara-n care s-au născut, au crescut

și-au fost fericiți pe cât s-a putut.

Și după atât efort, atâta dăruire, măiestrie a artei,

oameni cruzi care, nu și-au putut învinge barbaria

(fiecare dintre noi o are,

dar e dator să-nvețe s-o stăpânească),

le-au demolat în câteva clipe,

rănind mândria acestei țări minunate.

Mă-ntreb: La ce distrugerile toate,

lovind sufletul aceste țări?

Fiindcă fiecare țară are sufletul ei,

sumă dobândită cândva,

din sufletele celor ce s-au născut aici,

și-a celor care-au venit –

să renască.

 

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

 

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor