Mărite-Voievod-De-Doruri, am crescut în Poezia Ta, în ninsoarea florilor de tei, ca o crăiasă din poveştile-ţi fermecate… Copilul din mine era într-o lume feerică, sub vraja selenară,  a şopotului de izvor şi a colindei de toamnă a frunzelor, când cornul sună trecerea lui Sarmis, sau trecerea oştenilor lui Mircea… şi vii îmi erau bătăliile lui victorioase, în urechi se adunau “Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie”, iar în suflet se topeau “Vâj, tu, vânt rîzleţ! Pic şi poc, sunet de ploaie…”

         Şi eu am păstorit, cu tine, Endymion, turma visurilor, cu oi de aur, văzând şi eu luna argintie “ca un palid dulce soare” şi am trăit inlunaţia frumuseţii ploii de raze şi a ninsorii de stele… în care tu, Luceafăr fără de apus, străluceşti veşnic pe Cerul Limbii Româneşti…

         Da, Mărite-Voievod-De-Doruri, mai îmi luminezi cărările, şi mai îmi descifrezi depărtările, tu, ÎNGER DE PAZĂ!

Vizualizări: 19

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor