mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

miroase a rânced

în împrejur

tăcerea se răzvrăteşte

nici fluturii nu mai zboară

în acest decor de întuneric

îmi joc ultima reprezentaţie

cineva îmi şopteşte că-s

prea bătrân să mai învăţ

repertoriul

 

încerc să-mi închipui plecarea

ca pe o toamnă văduvită de păsări

şi un cer sub care groparii

au marcat o bucăţică de pământ

pe întunericul din care a plecat şi tata

 

adevărul e că mi-e frică

 

dorm cu lumina aprinsă şi

mă hrănesc din singurătăţi

ce-nmuguresc în mine

toamna

din când în când

decupez o gaură în cer şi

mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

până când prin inima mea

vor mai trece odată toate anotimpurile

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor