Am fost prinsă fumând de un profesor, cu ceva timp în urmă. N-a alergat într-un suflet la ceilalţi profesori, ci mi-a spus că uită această poveste dacă îi răspund la o întrebare.

     - Sigur, am  răspuns eu .

     - Ce crezi că societatea îşi doreşte de la voi ? Să deveniţi oameni frumoşi,zâmbitori,de bază, oftă lung, sau oameni distruşi, cu feţe lungi şi singuri?

      

     Am oftat. Cum se poate ca o persoană ce trebuie să ne înveţe ce să facem ştie atât de puţine despre viaţă ? Poate sunt doar o adolescentă încrezută, ce se furişează în pauze să fumeze şi habar n-am ce vrea viaţa de la noi, dar ştiu sigur ce vreau eu.

    - Nu-mi doresc oameni frumoşi lângă mine. Nu dau doi bani pe ei, dar aş da lumea pentru o persoană cu cearcăne şi ochi obosiţi. Ştiu că acest om a lucrat sau a studiat până târziu în noapte, ştiu că somnul pentru cei de acest fel este o raritate, tocmai pentru că au griji, au gânduri ce nu îi lasă liberi. Gândesc, caută soluţii. Un om frumos este cel ce doarme şi îşi odihneşte trupul, dar mintea îi este obosită teribil.   Nu îmi doresc oameni cu zâmbete întipărite pe faţă, nu sunt demni de încredere. Un om să zâmbească dacă e de zâmbit, să plângă dacă e de plâns. Un zâmbet constant îmi spune doar că acea persoană poartă o mască. Sub aceasta se poate ascunde un om inteligent, dar înşelător.  Dacă aceştia ne sunt oamenii de bază, mincinoşi şi împietriţi... Umanitatea ar trebui să stea în locul lor, pe ea ar trebui să fie construite caractere ce să formeze societatea. Oameni ce nu pot să doarmă de gândul că undeva la periferia oraşului locuieşte o familie nevoiaşă, iar frigul iernii e aproape. Oameni ce învaţă cât mai mult, din plăcere. Oameni ce deşi se ascund după un chip obosit şi după un temperament melancolic, au cheia unei probleme. Oamenii puternici sunt singuri. Nu au teama asta, de a rămâne cu propriile gânduri, ba chiar e o binecuvântare. Oamenii slabi caută  mereu un grup, un sprijin sau un perete după care să se ascundă, chiar dacă par încrezători.  Societatea îşi doreşte ca noi să devenim epigonii celor ce sunt deja, să zâmbim şi să închidem ochii dacă trecem pe lângă probleme. Nu. Noi nu suntem pe wishlist-ul societăţii, dar ce ironie... nici ea nu este pe al nostru. Nici noi nu o dorim, nu o vrem. Curând, cei ce sunt acum vor păşi în spate, iar noi vom veni să o schimbăm după bunul plac. Din fericire, o vom schimba în bine. Nu ne aşteptaţi, vă vom ajunge din urmă.

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor