când devii trist rămâi singur în pragul casei tale
ca un copac ce nu cunoaşte libertatea mersului
te slujeşti de cuvinte ca de o plasă de prins muşte
atâtea lovituri de ciocan în piatra filozofală 
şi nimic nu explică moartea

construieşti singur temniţe în care îţi închizi pe viaţă culorile
laşi liber negrul culoare pe care poţi fredona în voie
după îndoielile sufletului tău
noaptea te ucide sub poveri pe care nu le mai poţi duce
nu ai găsit nicio divinitate care să dăinuie
care să-ţi mişte puţin sufletul
aşa cum ceaiul luat împreună după clipele de dragoste 
îţi înmuia oasele 
că simţeai cum dormeau în tine toţi îngerii şi visau
liber istorii simple fără eroi şi fără cuceriri

acum cuvintele ţi-au îmbătrânit subit
iar moartea lor nu e decât un mod de a marca timpul
un tic ceva mecanic ce învârteşte lumea pe degete
cu sens fără sens nu-ţi mai pasă 
ca-ntr-un muzeu în care nu se mai moare
se alunecă doar dintr-un timp în altul
până când oamenii din jur devin oameni normali
iar normalitatea o uşă falsă
mai falsă decât zâmbetul Monei Lisa

Vizualizări: 297

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Nuta Craciun (anana) pe Octombrie 14, 2013 la 6:29pm

multumesc, Mihai Pamfil ! :) 

Comentariu publicat de Mihai Pamfil pe Octombrie 14, 2013 la 6:02pm

Doamnă Iordache, dacă vorbim de malul abrupt al cuvintelor, îngăduiţi si exprimarea unor opinii tranşante, lipsite de nobila toleranţă la care invită creaţia artistică! În fond nu am făcut decât să intru în jocul pe care ni-l propune poeta, alegând formula abruptă, cuvântul univoc, fără nuanţe, fără halou semantic... Evident că m-am poziţionat greşit în raport cu arta, dar Gioconda devenită obiect de analiză psiho-somatică, Gioconda căzută pe mâna psihologilor îşi pierde calitatea de operă de artă. Psihologul uzează de instrumentarul omului de ştiinţă. Pe de altă parte, arta practicată de  Leonardo da Vinci este definită de autorul însuşi drept  „cosa mentale” (lucrul minţii), adică elaborare cerebrală, fapt pentru care e utilizată frecvent ca material ilustrativ în studiile savanţilor.

Iar afirmaţia dumneavoastră potrivit căreia un tablou poate fi privit de oriunde este de acceptat în măsura în care dumneavoastră acceptaţi ca poemele pe care le scrieţi cu sânge să fie citite de pildă de la coadă la cap, sau pe diagonală, sau acordând întâietate verbelor şi plasând spre final prepoziţiile toate.

De acord că într-un  poem important e înţelesul contextual  al cuvintelor.   

Si un cuvânt pentru doamna  Nuţa Crăciun. Pierzându-mă în divagaţii, am uitat să spun că îmi place foarte mult poemul aici postat. Dacă nu mi-ar fi plăcut, n-aş fi zăbovit pe această pagină!

Comentariu publicat de Nuta Craciun (anana) pe Octombrie 14, 2013 la 4:20pm

 va multumesc pentru cum ati citit si cum ati perceput textul meu, domnule  hatos vasile ! 

apropo de monolog si de tristete si sinceritate, cred ca totusi un monolog interior, poate sau nu, sa dea nastere geniului,  pentru ca nu orice monolog are in el geniu...atunci cand ne aplecam asupra unui lucru si il trecem prin filtrul simtirii noastre, putem evada prin puterea pe care o conferim cuvintelor, dincolo de barierele timpului si astfel ne putem juca in voie cu sensurile si cu imaginatia noastra, putem chiar uneori atinge o forma ideala de exprimare care poate contine geniu. asta in poezie caci in viata reala, acolo e nevoie de acea "sinceritate" de care amintiti, si sunt de acord ca tristetea si experientele durerii pot desavarsi un spirit, il pot inalta, il pot slefui pana cand el ar putea deveni pur.  

Comentariu publicat de Nuta Craciun (anana) pe Octombrie 14, 2013 la 3:47pm

multumesc Dominique de interventie, cam asa vad si eu lucrurile, dar bineinteles ca fiecare e liber sa-si manifeste parerea in functie de limitele proprii de imaginatie.

Radu Ciornei spunea: "poezia este o fictiune, prin care omul incearca sa se elibereze de obsesii"... iar eu personal cred ca ea este o necesitate de a depasi anumite stari, un univers in care perceptia poate salta logica stricta a cuvintelor, literatura in general nu este doar o simpla redare a lucrurilor intamplate, ci o transpunere a lor. .     

Comentariu publicat de Dominique Iordache pe Octombrie 14, 2013 la 12:46pm

Domnule  Mihai Pamfil , eu cred ca putem sa privim orice tablou din orice parte dorim, si din fata, si din spate, chiar stand si-n cap. Este interesanta aceasta insistenta a dumneavoastra de a convinge autoarea acestui poem sa priveasca zambetul Mona Lisei asa cum doriti dvs. Ea il percepe ca fiind fals...sper ca-mi dati dreptate ca are voie... Teorii exista, cum remarcati si dumneavoastra, cu duiumul...Dar domnule, este o opera de arta, nu una stiintifica... Iar aici este un anumit context ideatic si poetic...in care faptul ca zambetul acela este fals sau nu, are mai putina importanta ca generalitate...ci doar in cadrul comparatiei din text.  

Comentariu publicat de Mihai Pamfil pe Octombrie 14, 2013 la 2:44am

Stimată doamnă Nuţa Crăciun, privirea oblică modifică orice expresie, dar un tablou se priveşte din faţă, aşa se obişnuieşte, aşa se cade... Mona Lisa este personajul unui tablou pe care se cuvine să-l privim aşa cum  e normal să privim un tablou. Orice tablou.

Psihologul acela dezleagă false enigme.   Nu zâmbetul Giocondei este fals, false sunt pistele de interpretare propuse de savanţi. De ce s-o priveşti pe Gioconda de sus sau din spate? Ca să poţi afirma că vezi altceva din spate decât din faţă?!?!

Dar privită din faţă, Gioconda etalează un zâmbet amar, câtuşi de puţin fals. Ar fi fals dacă privirea şi musculatura feţei în ansamblu ar exprima altceva. Dar citim amărăciune şi în ochi şi în întreaga expresie facială. Zâmbetul vânzătoarei de parfumuri e fals pentru că se limitează la expresia buzelor. Când  emană dintr-un imbold interior, cuprinde întreaga fiinţă.

Comentariu publicat de Nuta Craciun (anana) pe Octombrie 13, 2013 la 8:04pm

multumesc de citire si de gandul frumos, doamna  Agafia Dragan! :)  

Comentariu publicat de Nuta Craciun (anana) pe Octombrie 13, 2013 la 8:01pm

zambetul acela "contrafacut" ar putea fi doar o chestie de peceptie personala sau de imaginatie, doar poezia se adreseaza imaginatiei nu ratiunii, desi redau ceva ce spune psihologul Florian Hutzler apropo de zambetul Giocondei: 

" Pictura Mona Lisa (Gioconda) a lui Leonardo da Vinci e interesantă mai ales din punctul de vedere al zâmbetului ciudat şi al faptului că expresia feţei se schimbă în funcţie de unghiul din care o priveşti.

Psihologul Florian Hutzler, de la centrul de Cercetări Neurocognitive din Salzburg, a descoperit secretul din spatele zâmbetului Mona Lisei. De ce vezi surâsul dacă priveşti ochii femeii, iar dacă te uiţi direct la buze, nu se mai observă?

Potrivit lui Hutzler, da Vinci a creat această iluzie folosind un truc inteligent. Este vorba despre modul în care au fost aplicate straturile de vopsea, de nuanţe diferite, unul peste altul, în jurul gurii astfel încât, în funcţie de unghiul din care te uiţi şi de modul în care bate lumina pe pânză impresia este diferită." 

Comentariu publicat de Mihai Pamfil pe Octombrie 13, 2013 la 6:27pm

Zâmbetul acela e prea amar ca să fie contrafăcut! Nu e zâmbetul complezent afişat de vânzătoarea de parfumuri...

Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Octombrie 13, 2013 la 5:57pm

Superba poezie, sincere felicitari

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor