Strada era pustie. Beţivul mergea cu capul în jos, mâinile îi atârnau reci pe lângă corp, reci ca două crengi îngheţate. Degetele noduroase de la mâini aveau o formă butucănoasă. Asfaltul era negru. Din când în când îl luminau becurile firmelor unde se vindea non-stop. Pe cadranul luminos scria“ DANIIMPEX SRL NON-STOP”. Asfaltul era negru. Beţivul mergea apăsat. Strada se clătina odată cu el ca un cavou. Cavoul era în procesiunea funerară mult aşteptată şi dureroasă. Cavoul era dus pe braţe. Braţele erau puternice sau nu. Braţele aparţineau unor beţivi înrăiţi. Beţivii înrăiţi care duceau cavoul beau de stingeau şi erau cei mai buni prieteni ai beţivului mort din cavou, plecat cu dracii în iad să se rupă şi acolo toată ziua şi toată noaptea. Beţivii înrăiţi care duceau cavoul cu pas apăsat băuseră cu el în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară şi la fiecare prânz în care îşi doriseră să bea. Alcoolul le devenise indispensabil. Beau numai vodcă. O rupeau pe vodcă. Cei trei prieteni care se iubeau beau numai vodca în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară. Serile şi dimineţile le deveniseră toate la fel. Se asemănau atât de mult între ele. Beţivul continua să meargă pe asfaltul negru. De la atâta băutură, începuse să aibă vedenii. Şobolanii colcăiau pe străzi. El voia să-i lovească cu piciorul dar ei fugeau şi-i săreau pe picior, încercau să-l muşte, îl muşcau. Beţivul nu prea mai avea dinţi deloc în gură. I-i mâncase alcoolul cel putrezicios. Îi era scârbă de sine însuşi pentru că nu mai avea dinţi în gură. Doamnelor le era tare scârbă de beţivul fără dinţi în gură mai ales şi pentru că mirosea oribil. Mirosea a urină uscată, a nespălat şi uneori a rahat. Nu-şi puteau închipui cum beţivul ăsta nenorocit nu se spală şi cum de se poate suporta aşa. Şi beţivului îi era ruşine că doamnelor le era greaţă. Îl apuca uneori furia că ajunsese în halul ăla, începea să alerge, să înjure oamenii pe stradă, apoi se arunca pe asfalt, în praf, şi începea să se tânguiască, să se jelească, să se bată cu pumnii în piept, să-şi rupă hainele de pe el şi părul slinos de pe cap. Cel mai mult îl scoteau din sărite zilele însorite şi călduroase, şi când se tăvălea pe jos ar fi vrut să-şi zdrobească ţeasta de o piatră sau să-l calce un tren. Oamenii se mai adunau în jurul lui, unii îl ocărau, dar nu zăboveau prea mult în cerc. Plecau pe la treburile lor. Beţivul tot pe jos era, disperat, deprimat, rănit, sfârtecat. Îi vedea pe oameni cum îşi strâmbau nasurile şi le vedea privirea dispreţuitoare. E groaznic, domne, groaznic, îşi spuneau spectatorii între ei. Încasatorul de bilete ce supraveghea intrarea la spectacolul “ O zi din viaţa obişnuită a unui cerşetor alcoolic universal” mânca dintr-o îngheţată. Avea unghii lungi doar la arătător şi la inelar. Unghii lungi şi murdare. Ar trebui ajutat cumva. Doamne fereşte să ajungi aşa. De ce nu se duce să muncească, spunea altul. E tânăr. Să se ducă să muncească. Sunt oameni bătrâni care muncesc. Ia mai dă-l în pizda mă-sii. Beţivul auzea înjurătura şi o altă depresie, mult mai nouă şi mult mai mândră pornea în galop spre el. Beţivul se ghemuia pe spate cu picioarele la piept şi o aştepta să-l înhaţe. Niciodată depresia nu-l rata. Trecea o femeie din înalta burghezie, alteori din înalta societate, si, destul de rar, din înalta Înălţime. Cea din Înalta Înălţime nu era recunoscută niciodata, numai că semăna cu cele din înalta societate. Tocmai de-asta oamenii nu intrau in panică, nu se mirau, nu-şi dădeau coate şi nu vorbeau între ei cu subînţeles. Dacă vreţi să ştiţi cum arată, inclusiv cea cu musca pe căciulă, duceţi-vă pe Dorobanţi la Mario Plaza, sau la cafeneaua” La Belle Epoque” să le vedeţi coborând din Jeepuri negre BMW X6 sau Porsche Cayenne, cu mişcări lascive şi tânguitor-stăpânitoare, de pisică neagră cu corp schimbător. Când trecea o astfel de femeie, beţivul simţea cum cade într-o groapă cu rahat. Tot timpul îi mirosea a rahat, de fapt trupul îi mirosea a rahat. Şi doamna aceea se uita la el cu scârba cu care te uiţi la o bucată de rahat care nu e a ta. Beţivul încercase de multe ori să-şi explice de ce nu se poate lăsa de băutură. Începuse de mic, de la vreo 13-14 ani. Îi plăcuse atât de mult prima oară starea de ameţeală! Îi plăcuse mai ales pentru că le făcea pe fete să râdă, să-l admire sau să-l dorească . Primele cuceriri le-a făcut beat. Le-a făcut beat pentru că atunci când era beat avea curaj cu ghiotura şi intra în paradis. Viaţa nu mai era ca înainte după ce pleca cu pluta. Nu mai simţea vidul, nu mai simţea că-l suge viaţa, că-l suge ca un şarpe. De multe ori viaţa era un şarpe uriaş cu solzi uriaşi şi dinţi uriaşi de 2 metri, falange-os ascuţite şi groase precum colţii de elefant. Când îi vedea capul mare cu limba bifurcată cât frunzele lamelă-umedă de palmier, lua toţi banii pe care-i găsea prin casă şi se oprea la primul magazin. Dădea sticla pe gât. Şarpele pleca încet, greoi, odată cu alcoolul care se amesteca cu sângele. Şarpele pleca cu trupul lui masiv ca un trunchi uriaş de copac african, se legăna în timp ce mergea şi se ascundea după tufe în pădure. Pădurea o avea beţivul tot timpul în căpăţână. Asta înseamnă că spaima nu dispărea cu totul. Se camufla, doar. Căpăţânosul ştia că şarpele doarme în spatele plantelor verzi îţi intră în ochi verdele şi, în beţia lui extraordinară-unică vedea frunzele mişcându-se şi ştia că atunci când se va trezi ele se vor da la o parte-frunze cortina de spectacol- şi şarpele uriaş va veni să-şi ia partea, căci Şarpele nu ratează niciodată, cu condiţia ca tu să fii consecvent. Frăţioare, Surioaro, mai zăboveşte putin. Dacă ţi s-a făcut şi ţie scârbă de beţivul din povestire, sau milă, sau orice, nu te înşela, şi viaţa ta poate deveni un Şarpe cu trupul masiv ca un uriaş copac african. Sfatul meu este să ai grijă ce metodă găseşti pentru a-l face să plece. Precizare: antidotul folosit de beţivul nostru, sau numai al meu, ghici cine-l prepară…Soţii doamnelor din Înalta Înălţime. Ei ştiu că este, până una-alta, singurul remediu pentru tine, ca cetăţean. Şi când zic cetăţean, zic chiar cetăţean. A trecut vremea metaforelor. Soţii lor se întâlnesc în Mari Înălţimi Secrete şi perpetuează legi pentru ca antidotul să ajungă la tine fără mari oprelişti. Opreliştile sunt cât sa te facă pe tine să te crezi liber, într-o societate liberă. Si eu am folosit de atatea ori antidotul împotriva Şarpelui. Numai că nu ştiu cum ajuns aici, fără să-mi pun prea multe întrebări şi, ce e cel mai ciudat, cu ideea nestrămutată că Înalţii din Înălţime sunt Părinţii Mei. Mai presus de măicuţa mea şi de tăicuţul meu. Şi chiar mai presus de cel ce se presupune că m-a făcut, atunci când am libertatea de a putea presupune, căci şi această libertate mi-o mai ascund, din când în când, în ultimul timp, din ce în ce mai des, Înalţii Părinţi ai mei din Înalta Înălţime. Eu îi iubesc. Şi eu, şi ei ştiu asta. Uneori, mă mai mânii pe ei, dar Ei îmi fac câte un cadou şi îmi trece repede. Asta e slăbiciunea mea, sunt un copil. Vorba aia, doar sunt copilul lor, nu? Oaaa, oaaa, da-ţi-mi biberonul, mami, tatii, am nevoie de voi…Mi-e frică şi mi-e şi bucurie, totuşi, şi tot din acelaşi din când în când, că voi găsi, uitat, într-o zi, în bucătăria voastră, cuţitul cu care tăiaţi materiile prime din care-mi preparaţi antidotul împotriva Şarpelui gros cât un copac african, şi nu mă voi mai putea stăpâni să nu vă înjunghii. Nu-mi rămâne, până în ziua respectivă, decât să visez. Din voia voastră. V-aţi tăiat singuri craca. Până se va rupe de tot, mai e un pic…

 

 

Nota: a se citi “beţiv” = 1. drogat; 2. alcoolic

          a se citi “vodca”= 1. heroină sau orice alt drog considerat drog de către legile Ţării Româneşti. ; 2. bautura care contine alcool si e imbuteliata spre a fi comercializata in Tarile Romane

Vizualizări: 112

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Liviu-Ioan Muresan pe Martie 14, 2015 la 4:35pm

Mai trebuie lucrat. Normal că degetele noduroase au formă butucănoasă. "De la atâta băutură, începuse să aibă vedenii", redundant. etc.

Comentariu publicat de andreiasul pe Martie 13, 2015 la 9:44am

multumesc pentru lectura. domnule ramniceanu, eu am propus o solutie, in finalul textului...multam, inca o data, pentru vizita....

Comentariu publicat de spiridon ramniceanu pe Martie 13, 2015 la 7:55am

Recunosc că nu mi-a plăcut d.p.d.v. ideatic (aplaud forma literară excelentă). Nu e suficient să constaţi, trebuie să propui (prin implicare inutilă), o soluţie (evident utopică!).

Comentariu publicat de Dominique Iordache pe Martie 13, 2015 la 7:49am

Lamentarea a devenit o modă, dar ce bine că se poate manifesta sub formă artistică! Interesantă lumea văzută din interiorul „ bețivului”, perspectivele, încrucișarea lor... Mi-a plăcut!

Comentariu publicat de spiridon ramniceanu pe Martie 13, 2015 la 7:41am

Un om normal trebuie să ignore (să nu observe)"şarpele gros cât un copac african". Lamentarea a devenit o modă la noi!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor