Îți simt frăgezimea obrazului pe tâmpla-mi de omăt

Respirația noastră, la unison, parfumată, mă gâdilă duios pe lobul urechii mici de madonă.

Pielea ta, caldă spre fierbinte, umedă și colorată în roz fondant, mă soarbe ca pe un vin bun, unul roșu si greu.

 

Cu buricele degetelor lungi și fine îmi atingi, atent, lacrimile uleioase, sărate

Iei urma nisipului cu scoici rămas de pe tălpile tale, acum strivit pe chipul meu.

Zgârii ca o pisică nervoasă, plângi, îți mâzgălești pe chip lacrimile copiate de la mine.

 

Sonata Lunii se aude de undeva dintre noi, pianul vechi al minții mele cântă – e semn de revoltă

Muzică surprinsă de tremur și de vise rotunde, de răsfăț absolut

Sunt amețită de amor, de crunta-mi durere-plăcere.

 

N-ai cu adevărat un nume, ești mai mult un cântec simplu, unul cu refren clasic

Ai gust și consistență de noapte lăptoasă.

Fur cerneală de la tine și-ți scriu un “Te iubesc” umil cu stiloul

Pe umăr.

 

Nu plânge, nu acum. Fă-o la noapte, duelează-te cu strigoii petrecăreți…

 

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor