Masca tribală, masca poetică

 

Masca, în lumea spirituală e faţadă  şi paravan.Transformare, metamorfoză. Omul de după mască are altă voce, se mişca altfel, se poartă altfel, este o altă fiinţă. Masca pusă pe faţă este graniţa între realitate şi iluzie, intre zeu şi om, viaţa egală cu moartea se întrepătrund ca să se despartă. E o ceaţă undeva care nu se ridică . Cel din spatele măştii nu are un rol anume. El devine subiect, acţiune, rol.Masca este centrul unui costum , fie el purtat la o procesiune, la o mascaradă, la un bal.
 
La un ritual păgân sau religios , la un dans care este  miezul culturii unui trib, o comunitate. Dar soldatul mascat? mânjit cu negru în tranşee, simulând iarba, tufişul inocent în care pasc gazele blânde. Apoi mai este şi masca literară Cum manipulează poetul viziuni, îmbrăcând subiectul în păduri, în faţete multiple ale unui real afectat de imaginaţie. 
Iată o poezie a avangardistului Blaise Cendrars :
 
"Perforări"

Evadate pe mare
Căderi de apă
Arbori păroşi înspumaţi
Frunze grele lucioase de cauciuc
Lustruială a soarelui
Strălucire
N-am ascultat dialogul aprins dintre prietenii mei care îşi
împărtăşesc ştirile mai mult decât ce am adus din Paris
Pe cele două faţete ale apropiatului tren
 sau atunci pe cealaltă parte a văii izolate
Pădurea este aici şi mă priveşte şi mă nelinişteşte şi mă îmbracă
precum masca unei mumii
Eu nu privesc
Umbra unui ochi
 
Omul de după mască devine un moralizator: e un poliţist, un judecător, un profet, un gâde. El pedepseşte, iartă, face ordine, goneşte raul . El transformă  un copil în adult, un cetăţean în conducător, alteori este un semănător, el plasează idei, le seamănă, le culege înapoi de la  tribul său copleşit de transfigurarea şefului.
 
Nimeni nu ştie când s-a făcut prima mască şi unde. Era pentru a speria prada? Pentru a ne apăra de duhuri ? Poate a  şamanului care goneşte boala.  Da ! să ne păcălim Karma, să nu fim găsiţi, sub mască  e un altul, nu cel destinat răului. Omul primitiv este cel creativ, omul modern are o altă mască,  vicleană, înşelătoare, ea înlocuieşte plânsul cu râsul, durerea cu o grimasă, boala cu o culoare lividă. Precum culorile Africii.
Maia Levy-Iron
Deviaţie
 
M-am întors obosită.
afară pe cer mă aşteptau prunci
îmbibaţi în roz violent
berzele, spuneau la radio, au deviat spre vest
din drumul lor spre Africa.
Nu ştiu încotro voi continua,
lăsând în urmă pretendenţi la fecunditatea mea.
flori imortale se caţără pe bustul meu
vocea mea se pierde, amuţeşte..
 

La urmă  vine masca estetică. Masca opulentelor carnvaluri, Veneţiile misterioase, absconse trăiri între păcat si dorul de el.  Cea purtată la bal de femei frumoase, de cavaleri amorezaţi, narcisiştii belşugului mental în exces debordant
care caută zeiţe în femeie, voluptate în cuvinte şi mai departe de ele, cum este revelaţia unui  poet mascat în păgân 
doar să ajungă la inima doamnei dorite:
 Ruga unui păgân
 sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Ion Pillat
 
Ah! flăcările nu-ţi opri;
În inimă să-mi laşi căldură,
O, voluptate! o, tortură!
Diva! supplicem exaudi!

Zeiţă-n aer răspândită,
Văpaia-ţi din pământ mă cheamă!
Înalţă-mi vlaga umilită,
Ce-ţi dă un cântec de aramă.

Fii, voluptate, doamnă-n noi!
Şi masca de sirenă pune,
De carne sau de catifea;

Ori varsă-mi adormire grea
În vinuri mistice, străbune.
O, voluptate, zvelt strigoi!






 
















 
Text : Adrian Grauenfels
Foto: National Geographic
Masti: Haiti, Sierra Leone, Nigeria, Ghana, Benin

 

Vizualizări: 92

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor