Mint. Nu cu răutate. Nu ca să ascund ceva ce n-am făcut sau am greşit. Mint pentru că-mi place să cred altceva despre mine. Şi e metoda mea prin care pot să mă conving să fiu ceva mai bun. Vreau să fiu ceva mai bun. Nu din teamă. Eu mint cu speranţă. Cred.

Eu mint ca să mă joc. Pentru ca jocul e concret. Şi dacă eu nu cred minciuna, nu e defapt minciună.

Oamenii se coc. Dar nu dupa reţete. Nu poate fi atât de simplu. Să-mi asum tot ce fac, zic, gândesc şi exteriorizez. Să-mi asum relaţiile pe care le am. Şi eventual obiectivele. Pare sec. Toate astea ca să ajung la acel rang de om copt cu privire limpede în care umbrele se reflectă profund şi îndulcesc orice trăsături neregulate ale feţei. Eu vreau să umplu privirea aia. Să o umplu nu să o adun. Nu să o constitui, sau să o compun. Deci trebuie să fie ceva mai mult de atât.

            Eu simt. Cred că toată lumea simte defapt daca şi-ar da timp. Deci nu e o calitate, e un mod de a-mi petrece timpul. Eu simt şi memorez. E un mecanism. Cele mai mici gesturi, un ton, un interval de aşteptare, poziţia umerilor din spate. E ceva ce scapă, analogiile devin patetice. Dar e ca şi cum aş putea să spun exact în ce ipostază se vede omul acela, şi zona emoţională în care se află.

Trec pe strada şi pot să-mi dau seama cine a facut azi sport şi s-a relaxat, cui i se taie picioarele de la atata stat. Cine a băut o cafea prea amară, cine are aşternuturi pufoase. Şi supoziţiile se verifică: cine stă acasă în halat şi cine poartă tricouri vechi şi însoioşate cu zilele, şi cine crede ce spune sau copiaza limbaje de exprimare sigure.

Şi pot să fac acelaşi lucru cu mine. Sunt zile în care umplu pantalonii cu un mers de balerină, zile în care sunt defapt o vânzătoare de ziare ambulantă. Sunt gesturi pe care nu eu aleg sa le fac. Sunt lucruri pe care mi le observ.

Nu ştiu dacă oamenii la care mă uit sunt conştienţi că văd toate lucrurile astea pe ei, dar ştiu că dacă ei s-ar uita, ştiu ca ar vedea exact aceleaşi lucruri pe care le vad eu în mine, în mine. Şi ştiu că inconştient de la asta mi se trage întreaga natură a relaţiilor mele cu cei din jur. Ştiu că poate nu se obosec să definească ce văd dar “fata care nu aruncă pliculeţele de ceai, şi le lasă să se scorojească în cană câte tre zile” deşi ei nu ştiu asta, se reflectă în mintea lor în “fata care nu aruncă ambalajele de eugenie adunate în geantă” şi asta pentru ei înseamnă ceva. Acelaşi ceva. Chiar dacă nu m-au văzut nici cu eugenie şi nici cu ceai.

            Când ma întâlnesc cu cineva, parcă tot locul se schimbă, e un anumit aer, impregnat de tipul relaţiei noastre, şi până şi claxoanele sună de fiecare dată la fel. În felul ăla. Şi poate suprapun eu imagini pe gol, dar de la un punct încolo, e mereu acelaşi ton de abordare. Mereu la fel. La unii cu acele pauze, care mereu sunt de dezinteres, la alţii mereu de stânjeneală. Poate nu evoluăm. Sau poate pur şi simplu nu ţine de noi să o schimbăm. Parcă degeaba schimbăm locul, se imibă totul de toate întâlnirile de până atunci. Da. Cred că pot să fiu obiectivă. Pentru că atunci când minţi discerni mai clar.

            Eu. Ma detaşez. Sunt obişnuită să mă detaşez. Şi dacă ar fi mai credibil aş încerca să ies din mine fizic şi să mă arăt şi celorlalţi. Să le arăt că acel al doilea eu ştie ce gândesc ei,  să se confrunte şi să se uimească. Ca apoi să intru înapoi şi să pot să mint în continuare şi şi ei să ştie că minciuna e doar ca să ascundem că amândoi ştim cum sunt şi cum e, dar preferăm să nu ne mai dedublăm atâta.

            La un nivel concret, locurile au memorie, noi ne impregnăm de ele, şi de fiecare dată încercăm să recompunem şi reordonăm memoria aceea, pe măsură ce o adaugăm în trecutul nostru teoretic trăit ca prezent. La nivel individual fiecare are un acest al doilea eu, care include egoul, sau imaginea socială, dar nu este definit numai de ea. Raportul cu acest al doilea eu, unde-l plasezi, cât de tare te influenţează şi când, ce rol îi dai şi cum îl negi este ceea ce ne defineşte defapt.

 

 

Analiza: O serie de fapte legate de tema identităţii:

 

 

1. Copiii au un prieten imaginar. La care renunţă ulterior. Sau li se renunţă.

2. În jurul adolescenţei apare fenomenul de deja-vu.

3. Accepţiunea generală cum că bătrânii “dau în mintea copiilor”

4. Nevoia de idoli, nevoia de model de imagine.

5. Identitatea nu este alterată de vârstă.

 

 

            A. Vag. Foarte vag îmi amintesc de un pulover roz al mamei mele, lălâi şi scămoşat, cu mânecile atât de lungi că puteam să le ridic până la cot şi să dublez practic mâneca. Mama mea e plecată în delegaţie, tata la fel, eu sunt la şcoală şi îi patez puloverul cu cerneală. “Ce vrei să te faci când te faci mare?” Nu veterinar, nu pompier, nu asistentă, nu avocat, coşar? Ca în povestea din lecţia trecută? Nu. Bonă? Nu. Magician, nu, aviator,nu, inginer,nu, fotograf,nu, muzician,nu, sportiv,nu, instalator, nu ştiu ce face, nu, pictor,nu cred. Un coleg de lângă mine are o mandarină decojită învelită în staniol. El se face soldat. Mâzgăleşte banca pe ascuns, şi înainte de ore schimbăm băncile între ele să nu afle “doamna” cine le-a jegoşit. Nu ştiu ce mă fac. Veterinar e pe val. Pentru că sună complex şi ai de a face cu iepuri. Atât. “Dar părinţii tăi ce sunt?” Ingineri. Dar nu ştiu ce fac ei. Şi nu pot sa zic că vreau să mă fac ceva ce nu ştiu ce e. Am scris despre cum vreau sa ma fac inginer şi de ce.   

            Stiam CE vreau să fac. Vroiam să îmi crească părul până la umeri, să fiu brunetă cu ochii verzi, să port o haină de blană pufoasă pe care să se adune zăpada iarna fără să se topească atunci cand intru în casă, să ma filmeze cineva şi să pastrez scene cu mine spălând vase pe slow motion, să-mi placă conopida şi salata de varză şi să masez oameni pe tâmple şi gât.

 

             B.  Prima oară când am auzit de prieteni imaginari a fost de la televizor.

Cartoon Network dupa ora 9 seara se transforma în TCM. A fost un episod din Top Cat unde apăruse ideea asta. Că avem cu toţii un prieten imaginar. Şi invizibil. Tata nu ştie engleză. Mama puţină. Apoi au schimbat postul. Vorbeau despre fâşia Gaza.

 

            C. Făceam piaţa în spatele blocului cu frunze şi pietricele. Nu prea se poate pierde la jocul ăsta, dar eu tot timpul rămâneam fără frunze. Aşa că ieşeam de bunăvoie din joc. Ceilalţi le reciclau sau le furau de sub ochii vânzătorului când nu era atent. Dar până la urma erau doar nişte frunze, şi la un moment dat o să se termine toţi copacii de pe lângă bloc. Nu vedeam morcovi, telina şi paine. Vedeam frunze şi cum chelesc copacii. Dar cu adidaşii lui tata în picioare mă simţeam responsabilă şi gospodină. Şi mergeam apăsat şi încruntată, mă gândeam cum o să apăr frunzele dacă vine un hoţ să ni le fure, dar nu le spuneam fetelor, sa nu se sperie. Tata primise adidaşii de la un prieten care i-a facut manual. Din piele piele. Dar mai mici. Aşa că îi purtam eu.

Şi când stateam pe loc, eram mai importantă.

 

            D. Crezi că e de rău dacă mă uit în oglindă şi mă văd cum am visat să fiu în urmă cu 10 ani?

 

            E. Elogiul Nebuniei.

Autor (i):

Erasmus din Rotterdam

Pret:

9,60 LEI

Editura:

Antet

Nr. pagini:

88 pagini

Colectia:

Filosofie

ISBN:

9738203074

 

 

Disponibilitate:

disponibila in aproximativ 7 zile de la data comenzii

 

 

 

            F. Fenomenul “Britney Spears”. Adică toată lumea poartă jambiere şi bluze înnodate sub sâni să li se vadă buricul, şi poarta părul în coadă de cal.

Cultura Hip-Hop, adică bretele lăsate şi adidaşi butucănoşi. Sau mai tarziu: last.fm trebuie să asculţi ce se ascultă, să citeşti ce se citeşte, să îţi placa

Che Guevara sau măcar să ai o părere despre el. Şi Liiceanu.

 

           

            G. Cred că e vina mea că numesc memoria experienţă. Cred că experienţa constă în faptul că îţi dai seama că niciodată nu o să mai fii atât de productiv util şi versatil pe cât ai fost. Cred că la nivel uman, reciclarea e cea mai proastă obligaţie.

 

            H. Dragostea este defapt histrionism acut direcţionat către o singură persoană.

 

 

            I. Bunica mea bea bere. Şi când crede că nu sunt acasă, se târăşte încet până la frigider şi bea bere pe ascuns. Dacă o surprind, îmi face complice cu ochiul. Bunica mea nu mai poate să vorbească inteligibil. A avut un atac cerebral şi trebuie atent supravegheată.

 

             J.        Dublajul realizat de....

                        Traducere şi adaptare.....

 

            K. Prima mare dragoste s-a lăsat cu tăieturi pe picioare. Am vorbit cu porumbeii la 4 dimineaţa. Dacă îşi întorceau coada spre mine, nu mă mai iubea.

Ştiam. A fost o noapte lungă. Nu mi-am dat seama decât la 3 ani dupa seara aia, că eu chiar am stat în faţa blocului lui o noapte întreagă uitându-mă la lumina de la apartamenul lui. Aşa se făcea prin filme. Eram pe pilot automat. Bănuiam că poate nu simt nimic. Şi m-am tăiat. Undeva era şi gândul că oricum nu simţeam nimic pentru el. Dar trebuia să bifez prima mare dragoste. Eram pe o bancă galbenă.

           

            L.  Prima mea amintire a fost un deja-vu. Eram într-un 300 vechi. Stăteam pe locurile duble faţă în faţă, la Piaţa Romană şi aşteptam să se faca verde. E aglomerat şi în paralel mai aşteapta un autobuz la stop. Mă uit la marginile uşilor negre cu galben pe fundal alb şi ştiu că e un baiat cu şapcă roşie care se uită la mine prin geam. Apoi ridic privirea spre geam şi-l vad. Aud tusea unui om în ceafă şi ştiu ce o să spună. Pe drum spre casă, pe trotuarul din faţa blocului mă gândesc la bine şi rău şi că nu există una fără alta. Mi se pare o idee atât de mişto încât nu poate să fie a mea. Mătuşa care are grijă de mine e mândră de descoperire. Nu-i spun de băiatul cu şapcă roşie.

 

            M. Defapt sunt un homosexual prins în corpul unei femei. Mă cheamă Gavroche. Cine e Gavroche? Ce trebuie să fac să primesc porecla pe care mi-o doresc?

 

            N. Daca vrei ceva cu adevarat, ţi se întâmplă. Sau dacă înfigi trei ace de gămălie în tocul uşii în dreapta sus. E târziu şi încerc să mă concentrez. Nu să nu fiu grasă şi cu coşuri, ci să fiu slabă şi deşteaptă şi să iau 9 la teza la mate.

 

            O. Primul vis pe care l-am avut era cu un lup care mă alerga prin casă. Eu mă ascundeam de el în dulapul lui tata. Deşi ştiam că n-avea uşi şi că o să mă vadă. Când m-am trezit, tata mi-a spus să-i dau cu sare pe coadă lupului, că o să se transforme într-un Mercedes verde. Era singura maşină pe care o ştiam.

Data următoare m-am culcat cu sare în pumn. Nu mai ştiu ce visasem defapt. Era un lup, dar nu mi-a fost frică de el. Sarea trebuia luata din vis. Dar m-au crezut mai tare când am luat solniţa în pat.

 

            Teoria: Creăm ca să ordonăm. Şi orice decizie e un act de creaţie. Existenţa e protecţie. Curiozitatea există. O faci. Ordonezi ca să optezi. Şi invers. Temporalitatea există ca să hrănească conceptul de numere. Practic totul se întâmplă simultan.

 

 

            Graficul: Două axe paralele. Una curge dinspre 3 spre 40 de ani. Cealaltă începe la 40 se termina la 3. Defapt doua spirale, care se întrepătrund mai des în jurul vârstei de 20 de ani.

 

 

            Definiţia: Deja-vu-ul este un moment de întâlnire, în care poţi schimba ceva esenţial.

 

 

            Presupunere prin absurd:

            Orice copil are un prieten imaginar în jurul vârstei de 3 ani.

Unii prieteni imaginari sunt dinozauri sau acadele, dar acei copii ajung ori să aiba multe animale de casă, ori să-şi facă tatuaje pe tot corpul. Unii prieteni imaginari sunt oameni cu care copiii pot sa vorbească mai uşor. Şi le ascultă sfaturile şi au încredere în ei. Prietenii lor imaginari sunt ceea ce ei vor sa devina “când o să se facă mari”. Nu ştiu exact cu ce ce ocupă, câţi prieteni au şi unde locuiesc. Dar ii văd. Îi cunosc defapt pentru că ei i-au creat apoi s-au detaşat. Prietenii lor imaginari au exact aceleaşi date ca şi ei. Aceeaşi identitate practic în altă formă, şi care pornesc în viaţă din alt colţ temporal. Să zicem că un prieten imaginar are vârsta de 40 de ani. Când l-am creat. Apoi am uitat de el. M-am dus la şcoală, mi-am făcut prieteni reali. El avansează în varstă spre vârsta de 3 ani, către experienţa pe care o avea în el ca date de inceput dar nu a trăit-o. Cam la fel ca şi noi, care avansăm catre vârsta şi exprienţele pe care i le-am dat lui. Uităm de prietenul imaginar.

            Adolescenţa: îţi faci imagini despre tine. Atunci îţi asumi un al doilea eu. Un dublu. Defapt e acelaşi prieten imaginar care acum are altă funcţie. Asta e greşeala. Daca îţi propui să fii cineva cu o formă exactă, care să facă anumite lucruri, practic îl ţii pe dublul tău in loc. Pentru că încercând să-l copiezi, îl întorci în timp. Îl obligi să înainteze pe scara ta temporală care e inversa lui.

Imagini false despre tine care te ţin şi pe tine în loc.

            Şi deja vu-ul? Apare mereu în jurul adolescenţei şi dispare deobicei pe la 30 de ani. Asta pentru că în perioada 15-26 încă vrei să te descoperi şi eşti foarte deschis. Empatic. Şi îţi pui întrebări. Şi el la fel. El trece atunci prin aceeaşi perioadă. Şi vă întâlniţi. Pentru că ai exact acelaşi traseu cu el. Pentru ca a avut exact aceleaşi date cu tine. Şi vă întâlniţi într-un autobuz. Şi ai emoţia aia aproape intrusivă. Eşti singurul de la masă care ştie că a mai fost aici. Şi apoi mereu te scuzi faţă de ceilalţi cu care eşti la masă. Tu cu tine încerci să îţi dai seamă dacă ce ai făcut până atunci e bine sau rau, dacă trebuia să ţi se întâmple ce ţi s-a întâmplat sau dacă ai greşit. Dar dublul nu încearcă să-ţi spună nimic mai mult decât că a fost şi el pe acolo. Că e şi el pe acolo. Ca ai fost pe acolo dar nu în contextul asta.

             Deja-vu-urile sunt momente moarte. Pentru că taie posibilitatea să ţi se întâmple ceva nou în ele. Sunt întâlniri ratate din punctul ăsta de vedere. Vă vedeţi şi pierdeţi timpul împreună.

Până la urmă e un schimb. El are maturitatea necesară, dar nu spiritul jucăuş al tău când eşti copil. Relaţia cu dublul ar explica şi de ce bătrânii “dau în mintea copiilor”. Dacă dublul trăieşte maturitatea/bătrâneţea la vârsta de 3 ani, după reperele mentale de 3 ani, şi noi dupa reperele lui de la estimativ 40.

 

Posibilă concluzie:

             Deci dublul pe care ni-l asumăm avansează invers în vârstă, apucăm să ne întâlnim cu el dar nu şi sa facem schimb de informaţii. Dacă încercăm să-l copiem ne ţinem pe amândoi pe loc. Dublul este o sumă de intuiţii şi concluzii pripite dar funcţionale. Dacă e o anomalie, deja-vu-ul nu se poate explica decât chimic şi neurologic. Dacă vrei sa crezi în el eşti posibil schizofrenic.

Dar este o scuza perfectă păstrând un echilibru optim de control, pentru toate lucrurile pe care nu vrem să ni le explicam sau asumăm.

            Dublul nu este doar un garderobier al costumelor în care pozezi. Asta e relaţia care încet încet duce la schizofrenie. Dacă-l uiţi de tot, nu o să ai deja-vu-uri. Ceea ce nu e neapărat rău. Întrebarea care rămâne deschisă este dacă dublul poate să decedeze înaintea ta. Adică ştim că o să moară când o să atingă vârsta pe  care ai avut-o tu când l-ai creat. Şi ştim că atunci când eşti mic nu ai noţiunea de vârstă.

 

Menţiuni:- durata întâlnirii este percepută diferit pentru dublu şi pentru tine. Dacă un deja-vu poate să dureze pentru tine câteva secunde, pentru el poate au fost câteva minute. Ca să nu mai vorbim de faptul că poate le-a perceput ca ore.

-          renunţarea la deja-vu. Se întamplă să vrei să ieşi din deja-vu şi să crezi că asta face parte din deja-vu. Probabil nu face. Este exact ca la o întâlnire cu un prieten care nu vrea să te lase să pleci. Ştii ce va spune, ştii ce-i vei spune. Dar nu are legatură decât cu un obicei.

-          Nu vei schimba niciodată nimic dupa un deja-vu. De aceea se numesc ocazii. Ştii că e o ocazie, o tratezi ca atare. O păstrezi ocazie. Chiar dacă vei schimba, nu ai certitudinea că acţionezi pentru dublu sau pentru tine. Actionezi din impuls fals.

-          Poţi să renunţi la deja-vu-uri prin carţi de medicină. Nu citi S.F-uri.

-          Nu confunda deja-vu-ul cu familiaritatea pe care o experimentezi în anumite relaţii. Cu faptul ca poţi anticipa, sau că te simţi la fel în preajma lor. Sau ba da. Dacă vrei. Dar e autoindus.

-          Se poate să ai un deja-vu despre un deja-vu.

-          Se poate sa visezi că ai avut un deja-vu.

-          Nu încerca să-ţi amintesti cum arăta prietenul tau imaginar. Nici el nu mai ştie cum arătai tu.

 

 

            Eu când mint vreau să deschid oportunităţi. Adică mint ca să ştiu că s-ar putea ca lucrurile să stea şi altfel. Şi pe măsură ce încep să-mi cred minciuna, trebuie să-mi fabric alta, pentru că prima devine reală. Eu trebuie să-mi asum un rol. Conştient. Apoi să-l uit. Ca să-l numesc personalitate. Deviza: “Fii superficial. Acum umple.”

Nu ştiu ce face dublul meu. Eu cred ca dublul meu când avea 40 de ani s-a gândit să faca un copil, pe mine. Şi a avut noroc. Apoi nu ştia ce să facă cu el, şi a început să-mi citească toate poveştile pe care le cunoştea. Cu tot cu bibliografia din josul paginii. Şi de fiecare dată când citesc câte o carte mă frustrez că îmi amintesc. Şi aş fi putut să o rescriu din memorie. Trebuie doar să-mi dau seama de ordinea literelor. Luaţi o carte şi schimbaţi-i semnele de punctuaţie între ele. Cam aşa o aud eu când o citesc înainte să o citesc.

            Studiu asupra cronologiei aplicate la litere: am băgat o ordine a literelor în alfabet ca unele cuvine să fie mai lungi ca celelalte, să aiba dreptul sau rangul să fie, deşi înseamnă acelaşi lucru ca şi altele care încep cu alta literă şi sunt mai scurte. Cele mai scurte n-au deobicei sens. Şi alea cu mai multe de doua c-uri. Studiul ar fi prea lung şi criptic.  

Eu când citesc o carte aproape că o copiez defapt. Dar cu conştiinţa curată.                                  

Eu când mint o iau de la capăt. Şi ma reordonez. Pentru că eu când mint îmi fac loc printre oameni.  

 

 

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor