„Neam viclean și desfrânat (israelit) cere semn, dar un semn nu i se va da, decât semnul lui Iona prorocul. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile și trei nopți, așa va fi și Fiul Omului în inima pământului trei zile și trei nopți. Bărbații din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta (israelit) și-l vor osândi, că s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; iată, aici este mai mult decât Iona” (Matei 12, 39-41)

           După 2000 de ani de existenţă colectivă, diferenţa dintre efectele valorilor creştine şi efectele valorilor israelite, este ca diferenţa dintre arta cultivatului de fabaceae şi arta datului de pârţuri.

           Competiţia provine din lăcomie şi din dezvoltarea de timpuriu, a acelor porţiuni din creier, care au legătură cu lăcomia şi cu răutatea. Să ne înțelegem de la bun început, deoarece unii au de multe ori impresia că fac altceva. Când rezolvi o problemă complexă cu eforturi și costuri mai mici decât concurența, nu se numește competiție, ci evoluție. Când rezolvi relaxat, aceeași problemă pe care altul o rezolvă încrâncenat, nu e competiție ci evoluție. Când prin credință muți munții, în timp ce altul are nevoie de multe macarale, de asemeni se numește evoluție și nu competiție. Evoluția dospește precum aluatul, competiția forțează artificial creșterea, așa cum a explicat și Iisus. Competiţia e totuna cu des-frânarea. De aceea, mamifere cu creierul de maimuţă, o singura dată pe an sunt în competiţie, atunci când au sângele otrăvit cu hormoni. La oamenii cu creierul de maimuţă, aflaţi în competiţie zi de zi, dereglările hormonale sunt cronice şi produc tot felul de boli. Nici nu trebuie să-i bată Dumnezeu pentru faptele lor, că se bat singuri. Notaţi-vă pe o hârtie, de câte ori într-un grup de interese, e utilizat cuvântul competiţie şi veţi vedea pe ce scară acel grup e anti-Hristic. Chiar şi atunci când unii membri ai grupului sunt bisericoşi, ei nu merg la biserică, ci la o sinagogă puţin modificată, deoarece pe aia o văd în orbirea lor. Competiţia e tortul, trufia e felia de tort, competiţia e o trufie perpetuă. Orice act de competiţie, pe lângă lăcomie şi slavă deşartă în lipsa faptelor bune, este în acelaşi timp şi un act de agresiune energetică şi chiar fizică, adică o metodă satanistă de dezvoltare. În urma acestui antrenament voodoo al competiţiei, susţinut în vechime ritualic, de jertfe voodoo orientate împotriva sufletelor nevinovate, neprihănite, miei, porumbei sacrificaţi ritualic, ajungi prin legile fireşti ale scăderii energetice, ale incitării anti-Hristice, să munceşti în structuri mari anti-Hristice, împotriva propriului popor bine orientat spre Hristos, fiind plătit ceva mai bine, evident, întrucât banul e ochiul dracului. Oricât de ciudat ar părea pentru unii, opusul competiţiei, al desfrânării, este disciplina. Merge şi smerenia, dar smerenia e un cuvânt din slavonă care a fost utilizat în sensul de sclavie, ceea ce e fals. Mândria e creştină, de asemenea un cuvânt ce a fost tradus greşit din scripturi, deşi Isaia scrie că Hristos va veni mândru de belşugul puterii Lui, cu hainele stropite de sânge. In Dex, mândrie e sinonim cu demnitate. Dacă din altare, propovăduieşti împotriva a ceea ce un copil, un elev învaţă din dicţionar, cu cele mai bune intenţii, din altare, poţi distruge un popor. Fără demnitate, fără mândrie, Iisus nu ar fi putut pune mâna pe bici să-i altoiască pe duşmanii lui Dumnezeu la ei acasă, în templu chiar. A fost un gest de normalitate, de demnitate, pildă generaţiilor următoare prostite şi minţite să se comporte asemenea oilor blege în faţa duşmanilor lui Dumnezeu, nicidecum un demers competiţional războinic. Iar pocăinţa, e o traducere pentru "întoarcerea în interior", aşa cum a explicat şi David în Psalmul 51, pe care ei îl consideră de-al lui Moise şi Aaron, cu stupidele lor  jertfe voodoo, prin justificarea şi incitarea la crimă organizată împotriva neprihăniţilor, deşi David nu e de-al lor, iată dovada:

          "Dacă ai fi voit jertfe, şi-aş fi adus;
           Dar şie nu-şi plac arderile de tot.
           Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit;
           Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită"


           Competiţia e diavolească de la începuturile căderii diavolului şi până în ziua de azi, diavol care a căzut energetic prin competiţie cu îngerii, competiţia fiind menţinută artificial doar în anumite cercuri de interese, stăpânite de aceşti pseudo-îngeri. Vezi cazul lui Iuda, în care diavolul intra şi ieşea ca la el acasă, conform mărturiilor lui Iisus, pentru că Iuda era mereu în competiţie cu ceilalţi colegi de apostolat, după cum a atenţionat însuşi mântuitorul. "Când voi întinge bucăţica de pâine în blid, imediat cel pilotat de diavol va face la fel ca mine, pentru a fi remarcat astfel de ceilalţi, pentru că e în competiţie cu ceilalţi... Dar voi dacă veţi fi chemaţi într-o adunare, aşezaţi-vă în ultimul rând şi nu în faţă... Maria a ales calea cea bună şi nu Marta...etc. samd.". Deci, dacă eşti în competiţie cu aproapele tău şi crezi în Dumnezeu, Dumnezeu nu te va ajuta, dovada a fost Iuda, care putea să-l atingă pe Dumnezeu, nu doar să creadă în Dumnezeu şi cu toate acestea altcineva îl conducea spre împlinirea destinului său anti-Hristic, lăsându-i iluzia propriei libertăţi victorioase. Iar faptul că ştiinţa CIP-urilor biometrice de control al oamenilor, bazată pe matematică, nanotehlogii, a fost prevăzută în Biblie acum peste 2000 de ani, înseamnă că finalitatea celui rău şi a competiţiei e previzibilă şi aplicabilă. Aşa se formează cel rău, prin metoda alegerii, a deciziei personale, ca medium pentru diavol, prin metoda competiţiei, de la căderea din cer a diavolului şi până în zilele noastre. De ce se decade energetic prin competiţie? Ar fi multe de amintit aici, dar mă opresc la două aspecte medicale uşor de înţeles, care sunt integrate de ani buni în sisteme educaţionale performante din unele ţări cu rezultate. Dacă nu s-ar ţine cont periodic de descoperirile medicale, probabil şi acum am fi la stadiul din urmă cu câteva secole, când rănile deschise erau tratate cu balegă proaspătă şi plină de paraziţi, întrucât gândirea superficială considera că muştele de pe o balegă, sunt efectul proprietăţilor dătătoare de viaţă ale acestei balegi proaspete şi pline de paraziţi. Iar ocultiştii deştepţi în imaginaţia lor narcisistă, ar ţine conferinţe despre planul lui Dumnezeu de mântuire prin jertfă, care se face prin rahatul plin de paraziţi. Deci:

           1.Competiţia produce tahicardie în 100% cazuri, iar asta pe termen lung înseamnă boli cronice. Spre deosebire de mişcarea fizică periodică, ce determină tahicardie pe termen scurt, pentru a produce o liniştire a inimii în restul timpului. Conform cercetărilor, sporturile extreme practicate regulat sunt de asemenea benefice sănătăţii. Drumeţiile off-road, cu mountain-bike, înotul subacvatic etc., pot fi practicate fără probleme după vârsta de 50-60 de ani şi în plus, te fac să vezi banalul cotidian într-o nouă lumină. Mai ales dacă te dezobişnuieşti de lungul şi toxicul exerciţiu competiţional orientat împotriva oamenilor, ce presupune o interacţie la nivel de câmpuri, un ritual de farmece orientat împotriva adversarului, încercând să-l domine, să-l stăpânească. Ori stăpânitorul cel mare al lumii acesteia este diavolul, Dumnezeu nu este un stăpânitor, ci un Creator. Nu există competiţie cu atribute, cum se justifică unii, există competiţie şi atât, că exerciţiul dereglării generale a organismului împotriva naturii nu ştie gramatică. Sportul de performanţă însă, e dăunător sănătăţii, se vede asta în special după o anumită vârstă. Starea de fond creativă, sănătoasă a organismului, e caracterizată de o încetinire a bătăilor inimii faţă de medie, pentru că şi în isihasm e la fel, altfel nu se emit frecvenţe alfa de către creier, creativitatea dispare, fiind înlocuită de docilitate şi dresaj, iar personalitatea devine toxică şi nu benefică. Uitaţi-vă în jur şi îi recunoaşteţi după comportament, că e foarte simplu. Nu spunea Hristos "”Ce-i foloseste omului să câstige lumea întreagă, dacă-si pierde sufletul?” (Marcu 8, 36). Ori, Hristos nu era un intelectual puturos care vorbea în metafore ca să mintă, Hristos este Cuvântul Veşnic al Adevărului, ce există de dinainte de facerea lumii şi până după preschimbarea totală a lumii. 

           "Cand se inserează, voi ziceţi: Are să fie vreme frumoasă, căci cerul este roşu."(Matei 16,2)
Mergând mai departe cu cititul semnelor în astronomie, la îndemnul Mântuitorului, observăm că atunci când o supernovă străluceşte mai ceva ca o stea obişnuită, mai ceva ca o galaxie, ca un anti-Hrist în cădere, e semn că în câteva luni va fi moartă, colapsată în stea neutronică, gaură neagră. Sunt aceleaşi legi, aceleaşi semne care guvernează peste tot, de aceea făcea referire Hristos la ele. Un bolnav incurabil în ultima fază, preţ de câteva zile, se face dintr-odată bine şi se simte excelent înainte de a muri. Cam aşa e la altă scară şi cu deştepţii pământului, care au totul la picioare într-o viaţă scurtă de om, nu din cauză că-i iubeşte Dumnezeu mai mult ca pe alţii, dimpotrivă: un Einstein, Lenin, Bill Gates, G.Soros, sunt supernove, adică moarte anticipat. Pentru că aceste supernove moarte sunt modelele educaţionale la care se face referire pe plan global. Ei nu au trecut prin nedreptate, temniţele bolşevice, la fel ca un Nikolai Aleksandrovich Kozyrev, un Grigore T. Popa, nu au trecut prin uitare forţată, la fel ca un Nikola Tesla.  Şi acum să revizuim puţin cuvintele Mântuitorului referitoare la stelele lumii acesteia, de data aceasta de la Matei, nu de la Marcu: "Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul?"(Matei 16,26). Este exact acelaşi lucru, ce poate fi cuantificat, determinat, multiplicat, prin sistemul global educaţional. Pentru că produce suflete pierdute, suflete moarte. 

           2.Fiecare are un ADN unic, la fel ca o melodie unică creată armonios. Nu există ADN bun şi ADN rău, tot ADN-ul e prost, la fel cum toate otrăvurile cu care funcţionează organismul, sunt bune în doza şi ecuaţia potrivită. Luaţi şi înghiţiţi un gram de magneziu pur, să vedeţi ce păţiţi. Mai bine vă delectaţi cu cianuri, dacă vă antrenaţi prin creşterea treptată a dozajului. Vorbind strict genetic, fără aberaţii politice semitice ce nu au nici o legătură cu genetica, a-i considera pe unii semiţi şi buni, e o prostie la fel de mare ca a-i considera pe alţii anti-semiţi şi răi. Susţinătorii ambelor tabere, trebuie luaţi de urechi şi daţi cap în cap până-şi revin. Nemernicii sunt în general precoce şi geniali, talentele sunt în general proaste că te ţin pe termen lung într-un fals echilibru pentru ca alţii să ţi-o ia înainte, sănătoşi sunt doar roboţii care nu au suflet să evolueze, cam pe aici ne învârtim, fără a generaliza. Dar există ADN acceptat ca punct de plecare, chiar şi ca defecte genetice ale ologilor vindecaţi de pe timpul lui Iisus, ca punct de construcţie a casei solide pe temelie solidă, deci acceptarea. De aceea ADN-ul, unicitatea, nu are concurenţă atunci când se manifestă în deplinătatea potenţialului, pornind de la acceptare, pe plan interior. A nu se confunda cu acceptarea pe plan exterior, ce e o acceptare a tot ce vine din partea duşmanilor lui Dumnezeu, o acceptare fără credinţă, dar cu dresaj, obedienţă, complicitate. Nu ar fi existat Sfinţii Mărturisitori, dacă ar fi acceptat complicitatea şi asocierea de imagine cu planul duşmanilor lui Dumnezeu, atitudini de oi blege. Duşmanii lui Dumnezeu întotdeauna deturnează cu puţina lor inteligenţă sensul cuvintelor, aha, acceptare, înseamnă că trebuie să ne acceptaţi pe noi, vă cere Hristos asta. Evident că mint. In aceste situaţii, rolul lui Dumnezeu mai rămâne unul singur, cum îmi spunea Maestrul Ioan Muntean, "Să lăsăm grijile în seama lui Dumnezeu", dacă tot grijile ne vin din partea duşmanilor lui Dumnezeu. În felul acesta, putem ieşi la Lumină şi credinţa se poate manifesta în direcţia în care dorim noi. Altfel, credinţa noastră devine un soi de voinţă păgână combinată cu multe griji, iar cu cât te agiţi mai mult spre un scop, cu atât te înfunzi mai mult în mlaştină. Trebuie să ieşim la Lumină înainte de a cere şi ţi se va da. Tot ce afirmă Hristos, reprezintă un aspect interior al problemei, niciodată un aspect exterior. Când spune "Luaţi exemplu de la mine, că sunt blând şi smerit cu inima", precizează "cu inima", nu altfel, adică în "interior". Pentru ca duşmanii lui Dumnezeu să nu poată crea falsuri, să nu poată să-ţi ceară să ai o atitudine de oaie bleagă în faţa lupilor răpitori, pe plan exterior. Iar când ADN-ul cuiva se manifestă la potenţial maxim, pornind de la acceptarea interioară, neacceptarea falsurilor şi a grijilor ce vin din exterior, credinţa e exprimată fără îndoială, ca şi cum deja s-ar fi întâmplat, dorind aproapelui nostru tot ceea ce ne dorim nouă, în numele lui Iisus Hristos şi cât mai des. Voi cum credeţi că se manifestă un astfel de individ, că aveţi toate datele? Vă reamintesc eu, individul spală picioarele apropiaţilor, sau face ceva similar, deşi poate preschimba apa în vin. Vedeţi vreo umbră de competiţie aici? Eu nu. Pentru că tot binele pe care-l face, îl face în secret pentru a-şi aduna Comori în Cer, spre deosebire de duşmanii lui Dumnezeu, care fac binele pentru a fi remarcaţi, premiaţi, lăudaţi, iar în felul acesta comorile adunate de ei în Cer sunt zero, pentru că Dumnezeu nu răsplăteşte de două ori aceeaşi faptă. Ar fi nedrept faţă de Univers. Au primit laude şi onoruri pe lumea aceasta, s-a terminat, o spune Hristos, dar ei, fiind prostuţi cu duhul, nu-şi dau seama că se sapă singuri şi sărăcesc. Ba mai mult, în sărăcia lor strălucitoare, prin masonerie şi alte cluburi evreieşti, îi mai disceditează şi pe alţii care fac înmiit mai mult decât ei, fără a ieşi în evidenţă. Dacă toată strălucirea e a noastră, unul în minus nu mai contează, lichidaţi-l. Şi ăla se mântuie şi ei nu. Ca proştii. "Piatra pe care au aruncat-o zidarii, a ajuns să fie în capul unghiului". Sunt aşa de prostuţi, încât, în dorinţa lor de a se afişa ca iudeofili cu potenţial de a fi promovaţi pe undeva, se identifică pompos cu păcatele tinereţii idolului lor David, pe vremea când acesta era un criminal laş fără bărbăţie, necunoscând măcar scripturile, mai precis faptul că David s-a rugat toată viaţa să-i fie iertate păcatele tinereţii, aşa au apărut Psalmii, dar tot nu a fost iertat până la urmă. Nici el şi nici Solomon(Suleiman), pe care Iisus îl ironiza, punând iarba câmpului mai presus de slava lui Solomon. Păi oricine poate omorî pe altul mişeleşte, fără ca acesta să aibă posibilitatea să se apere. Ce mare calitate e să fii un criminal abject şi laş, atacând mişeleşte pe cineva care te-a provocat la luptă dreaptă, în codiţiile în care Ştefan al nostru, aşa mic de statură cum era, pe câmpul de luptă dărâma Goliaţii ca pe popice? Sau câtă bărbăţie avea David, să trimită la moarte un brav luptător ca să-i fure nevasta? Că acesta era David pe care ei îl au de model în creieraşele lor pilotate de diavol? Israeliţii n-au nici acum o constituţie, la fel ca cei din ţările bananiere din Africa, pentru a nu fi obligaţi să apere drepturile semiţilor de religie creştină şi musulmană. Dar ce să-i ceri snobului, dacă nu are discernământ, măcar la nivelul vârstei de 12 ani, pe testate? Nu asta le reproşa Iisus în (Matei 12,39)? "Neam viclean şi adulter..."! Spre deosebire de noi, românii, care avem drept înaintaşi pe cei mai viteji dintre traci (câţi am mai rămas), evreii îşi susţin mândri descendenţa, la beţie şi incest, dintr-un Noe beţiv şi fiicele acestuia cu care s-a împreunat. În Biblia lor scrie asta, nu zic de la mine. Iar pe termen lung, ideologia are repercursiuni genetice, cu toate că, cei mici, întotdeauna au gura mare. De aceea îi numea Iisus "vicleni" şi "desfrânaţi" pe evrei. Noroc de faptul că noi cunoaştem povestea lui Utnapiştim din textul original, complet, ce se referă la potop, după care evreii şi-au făcut copiuţe cu orori de gramatică şi logică, de au ieţit bancuri Radio Erevan până la urmă, că altfel l-am putea bănui de promovare a imoralităţii, pe Dumnezeul nostru, cea ce ar fi absurd. Mai mult, aceleaşi legi guvernează şi alte planete din Univers, chiar Iisus lasă să se înţeleagă asta: "Mai am şi alte oi (rătăcite), care nu sunt din staulul acesta", iar în Apocalipsa (Descoperirea), aflăm că "Balaurul (diavolul) târăşte cu coada lui a treia parte din stelele cerului", fără să precizeze cum sunt guvernate celelalte două treimi dintre stelele cerului. E de înţeles că se poate trăi în rest paşnic, pe bază de acceptare, credinţă în ce trebuie, evoluţie. Probabil şi acolo, sunt editate cărţi despre paleoastronautică, pe care le savuram şi eu în perioada liceului. Poate că acolo nu există israeliţi şi kabalişti care să se creadă buricul pământului în micimea lor. Şi acolo, probabil, nu există câte un Ahriman local, un Lucifer local, care sunt toleraţi să facă treaba murdară, deoarece Dumnezeu nu pedepseşte niciodată, deşi uneori e nevoie. Dar poate că şi acolo se revelează Ierusalimul Ceresc, în care nu există nici temple şi nici preoţi, ca la noi dealtfel, în care nu există medici, întrucât nu e nevoie, ci există doar spirite libere, ce nu pot să greşească, există doar Lumină Necreată în diverse forme de manifestare, neatinse de putreziciune şi de legea entropiei. Deci, când o treime dintre indivizii Universului Creat guvernat de diavol, se manifestă în competiţie, în afara acceptării, în afara ADN-ului lor, aşa prost cum e, ca peste tot, cum credeţi că se manifestă ei? Exact ca Iuda, ce se crede deştept, frumos, cult, superior, îşi face singur dreptate pentru toate fleacurile. Adică e slab. Omul slab e mai actual decât oricând, prin modelul didactic ales de Iisus în persoana kabalistului Iuda, imediat uşor de recunoscut în societate, pentru că, asemenea lui Iuda, tot timpul caută să se pozeze cu VIP-uri, pentru construcţia unei notorietăţi proprii furată prin inducţie vizuală, prin asocierea prin inducţie vizuală a imaginii VIP-urilor cu propriile interese meschine, deoarece 90% dintre simţurile percepute de oameni sunt vizuale. Împărăţia Cerurilor se dospeşte asemenea aluatului, nu se grăbeşte, spune Mântuitorul. Unde vedeţi competiţie aici? Dumnezeu s-a revelat păstorilor şi pescarilor, cu o alimentaţie animal-proteică dar cu o inimă liniştită, Hristos s-a revelat ologilor cu defecte genetice, dar Hristos nu s-a revelat rabinilor postitori şi erudiţi, care doreau să iasă în evidenţă cu orice preţ. A scris şi Iuda o Evanghelie demnă de cascadorii râsului, a fost chiar precoce, întrucât a terminat-o înainte ca Iisus să rostească Fericirile. Pentru că Iuda nu l-a citat pe Iisus, ci Iuda s-a pozat cu Iisus şi a citat din sine, anticipat, precoce. A mai completat ulterior cu cina de taină şi alte rapide adăugiri. Ar fi bună totuşi pentru un scenariu de film pentru actori gen Louis de Funes.  Deci, dacă individul intră în competiţie, o face în afara ADN-ului său, într-un univers virtual fals, dominat de tatăl minciunii, al imaginilor false, al schizofreniei personalităţilor multiple clonate. Isus a ţinut să explice ucenicilor, dându-l exemplu pe Iuda, ce înseamnă să fii posedat de diavol, la nivelul cunoştinţelor de atunci, lăsând mărturii foarte importante în scripturi, dar acum se cunosc inclusiv zonele sitemului nervos central prin care demonii pot pune stăpânire pe un individ pentru a-i controla libertatea aparentă. De aceea, Sfântul Arsenie Boca s-a apucat de studiat medicina. Pentru că, aşa cum sfinţii din vechime ne atenţionează, diavolul gânditor îndeamnă pe oameni, iar cea mai mare realizare a diavolului este să te convingă că nu există. Evident nu pe toţi, ci doar pe cei crescuţi de mici în acest spirit, pentru a deveni mediumi. Competiţia e una dintre cele mai importante metode de antrenament în acest sens, de aceea Iisus le spune rabinilor, "Vameşii şi curvele merg înaintea voastră în împărăţia Lui Dumnezeu", de aceea Iisus spune despre sinagoga din Capernaum, "Vai ţie Capernaume, Cetăţii Sodoma îi va fi mai uşor la judecată decât ţie". Până la forma superioară şi supremă a competiţiei, totalitarismul. Vedeţi, iniţial instituţiile lui satan, prin rabinul Moses Hess, mentorul lui Karl Marx, întâi au vorbit despre capital, acumularea de capital şi apoi despre marxism, socialism, comunism. Invers nici nu ar fi posibil. Şi nici măcar nu sunt originali cu aceste teorii, că ei nu au imaginaţie. Ei citesc Noul Testament, iar acolo unde Iisus spune că unui om i s-au dat 3 talanţi să lucreze alţi 3 talanţi, altui om i s-au dat 5 talanţi să lucreze alţi 5 talanţi, ei spun în felul următor: păi îi lăsăm puţin sub stăpânirea noastră să muncească, apoi luăm noi cei 16 talanţi şi îi împărţim între noi. Cine comentează prea mult, la puşcărie, torturi etc. Acesta e comunismul, explicat în două fraze. Şi care s-a implementat acolo unde s-a dorit lichidarea creştinilor, în special a ortodocşilor, că Lumina Sfantă de la egiptenii ortodocşi vine. 50 de milioane de creştini au fost lichidaţi în sec XX. Noi suntem creştini şi nu răspundem cu crimă la aceste fapte. Dar infractorii dovediţi de o justiţie dreaptă, ar trebui trataţi aşa cum au fost trataţi în perioada de înflorire a unor mari civilizaţii, nu prin crimă ca răspuns la crimă, ci prin muncă în folosul comunităţii, la costruit piramide, catedrale, autostrăzim mai ales că unii îşi dau onoruri pompoase de masoni, deci n-ar trebui ca mistria să aibă secrete pentru ei. Israeliţii infractori, fără ţară, fără graniţe, fără constituţie, stau acum cu mitralierele în jurul bisericii Sf. Mormânt din Palestina, poate, poate, mai lichidează vreun creştin, sau îi lovesc cu pietre, sau îi scuipă, efectiv degeaba. În orientul Mijlociu, israeliţii lichidează direct ortodocşii, dar şi prin intermediari precum Daesh(ISIS), pentru a-şi lărgi graniţele. Asta pentru că, reflexul păcătosului este de a se considera el un ales, un reprezentant îndreptăţit al ADN-ului suprem, deşi e taman pe dos. Acolo e pură ideologie, n-are nici o legătură cu genetica. Aşa cum creştinii kazari sunt la fel de buni ca creştinii africani, chinezi, amerindieni, semiţi. Dar spune-i prostului asta, să vezi ce se întâmplă, întrucât cu schizofrenicii n-ai cum să te înţelegi. Ar fi în stare, pe pilot automat, să inventeze teorii rasiste cu kazari răi, cu canibali buni hrăniţi cu carne de sfinţi, în răutatea lor necondiţionată, doar, doar, îi protejează pe sataniştii care l-au omorât pe Iisus Hristos, doar, doar, ne ţin la distanţă de tradiţia egiptenilor ortodocşi, care erau monoteişti încă de dinainte de Moise I (cel scos din apă), plagiatorul lui Sargon I (cel scos din apă). Să fim bine înţeleşi, a ierta nu înseamnă a absolvi. Pe cruce, Iisus spune "Iartă-i Doamne pe cei care nu ştiu ce fac", pentru că acolo erau kabalişti care ştiau foarte bine ce fac, Iuda nu a acţionat niciodată de unul singur, de pe vremea când au modificat numele lui Iacov în Israel(ebr.Israel=anti-Hrist). Ei participau la întruniri secrete şi primeau indicaţii despre ce trebuie să facă, în jurul unor componente esoterice ce nu sunt explicite în scripturi, ci doar dovedite de arheologie, ritualuri de sacrificii umane şi canibalism, care-i puneau în legătură cu prinţul întunericului. Aşa se recomandă IHWH lui Moise: "Eu sunt prinţul întunericului", în Biblie e tradus "Îndrăzneşte faţă de negură şi intră înlăuntrul celor nevăzute"
"Poporul stătea la depărtare, iar Moise s-a apropiat de negura unde se afla Dumnezeu." (Exodul:20,21) "Domnul a zis că binevoieşte să locuiască în negură"(Solomon). De aceea, atunci când Iuda era prezent, Iisus făcea referire la practica ospitalieră din vechime a regelui mag Melchisedec, iar apostolii amintesc acest lucru, la vinul şi pâinea dăruite aproapelui pentru comuniune, într-o manieră ironică să-l atigă nu numai pe Iuda, ci să atingă în moalele capului întreaga reţea din care făcea parte Iuda: "Acesta e trupul meu care trebuie mâncat, acesta e sângele meu care trebuie băut". Melchisedec era canaanit, iar pe timpul lui Avraam (Ibrahim, Abraham), Melchisedec era un rege mag al Cetăţii Salem (Ierusalem), Salem fiind o zeitate supremă canaanită, foarte prezentă în inscripţiile din Siria. Acesta e originea cuvântului Ierusalim. Nu spun asta cu patimă, ci cu discernământ, după îndemnul Mântuitorului, pentru că eroarea aduce suferinţă, multă eroare aduce şi mai multă suferinţă, iar cuvintele Rugăciunii Domneşti "Precum în Cer, aşa şi pe Pământ", nu se mai pot îndeplini atunci când le rosteşti în eroare şi nu în Duh şi în Adevăr, deoarece în Cer nu există suferinţă, ci doar beatitudine, adevăr, pace. Dar israeliţii au falsificat scripturile profeţilor omorâţi de ei, în favoarea lor şi i-au satanizat pe canaaniţi şi pe egipteni, punând în scripturi blesteme asupra canaaniţilor şi a egiptenilor, care de fapt, prin revelaţiile profeţilor asasinaţi de ei, erau îndreptate asupra lui israel. Două exemple edificatoare: 1. În genealogia lui Iisus după Matei, alături de mulţi bărbaţi, apar şi patru femei, dintre care Rahab, o canaanită stră-stră-bunică a lui Iisus, pe care evident, israeliţii au transformat-o în curvă în scrierile lor, la fel ca pe Fecioara Maria; 2. Este ilogic ca Ieremia să spună "Iar pe egipteni îi voi risipi printre neamuri şi-i voi împrăştia în felurite ţări." (Ieremia 46:13), când de fapt israeliţii au avut această soartă, aşa cum a mai fost scris şi exemplele pot continua; Deci nici o treabă cu Israel, acesta apărând la trei generaţii după Melchisedec şi Avraam, ca nume ebraic pentru anti-Hrist şi distrugerea lumii prin păcat, cât mai repede, să existe cât mai mulţi nemântuiţi şi cât mai mulţi neprihăniţi jertfiţi. De aceea, Sfânta Euharistie a devenit antidot la distrugerea lumii prin păcat, antidot la distrugerea lumii prin legalizarea canibalismului şi a jertfelor umane, similar metodelor populare de contracarare de "farmece"(cântece) prin "descântece"(des-farmece), păcat care prin legalizare, aşa cum se încearcă azi legalizarea păcatului cu paşi mici, i-ar fi asasinat în scurt timp pe cei neprihăniţi şi buni, pe cei incomozi, rămânând la putere fiii întunericului şi prinţul întunericului. Altfel, fără Sfânta Euharistie, nu am fi existat aici. Oricine poate face acest gest în familie, în anturaj, în numele lui Iisus, să dăruiască puţină pâine şi puţin vin, pentru a întări reţeaua comuniunii în Hristos, a bisericii. Mai ales că Sfântul Arsenie Boca ne reaminteşte recent ce spunea şi Hristos: "BUCURAŢI-VĂ", "De dincolo am să vă ajut mai mult".

           Disciplina, opusul competiţiei, înseamnă să ştii să te opreşti până acolo unde nu afectezi libertatea, sănătatea, dezvoltarea şi prosperitatea celor care nu sunt duşmani ai Lui Iisus Hristos, adică precum în Cer aşa şi pe pământ. Când ai de-a face cu duşmani ai lui Dumnezeu, e permis să pui mâna pe bici să-i trosneşti, după exemplul Hristic, că nu încalci drepturile omului, dimpotrivă, le aperi. Hristos nu a venit să împlinească legea israeliţilor, aşa cum susţin unii snobi creştini anti-Hrişti, care nu cunosc scriptura. Legea pe care a împlinit-o Hristos galileanul, e legea profeţilor pe filiera lui Ioan Botezătorul, un duşman virulent al sinagogii: „Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Dar Ioan căuta să-L oprească. „Eu”, zicea el, „am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine ?” Drept răspuns, Isus i-a zis : „Lasă-Mă acum, căci trebuie să se împlinească legea.” (Matei 3 : 11). Deci asta e legea despre care vorbea Hristos. Evreilor întotdeauna li se adresa cu "în legea voastră este scris..." şi niciodată cu "în legea noastră". Evreii nici nu prea înţelegeau ce spunea Hristos, că nu ştiau siriaca(aramaica). Când pe cruce, spune "Eli, Eli, lama sabahtani!", evreii au crezut că zice ceva de Ilie, prin similitudini fonetice. E ca şi cum pentru ei "detractor" era totuna cu " de tractor". Iar pentru cei ce cred că Ilie era evreu, le reamintesc că nu. O spune Hristos. Ilie a fost trimis la văduva libaneză Sarepta, pentru că Dumnezeu a găsit mai multă credinţă decât la văduvele israelite. "Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă." (Luca 4, 24-26)

Deci, totul la evrei se desfăşoară după cuvintele mântuitorului: "Până la mine toţi au fost furi şi tâlhari" (Ioan,10:8). Ar trebui să desfiinţăm scriptura ca să înţelegem pe dos. Sau să cităm din biblia satanistă.

           Cam aşa se acţionează prin competiţie. E ca şi cum ai spune, lasă că mai trec cu maşina pe roşu la semafor, de vreo 5-6 ori, că pe urmă am timp să trec pe verde. scade imunitatea, se dereglează întregul mecanism neuro-hormonal şi endocrin, apare vulnerabilitatea şi orbirea minţii, apoi ai şanse să nu mai apuci vreodată să treci pe verde. Prin competiţie, porţiuni din creier se formează în zona greşită, înmagazinând informaţii aparent inofensiv, însă activarea lor la nevoie creează un suport medium pentru a putea fi sub control, involuntar, sub hipnoză, de alte entităţi, ce stăpânesc inclusiv invizibilitatea la nivel tehnologic. Pentru că devii ca ei, deşi ai fi în stare să juri că eşti pe calea cea bună.

           Hristos spune că, "Toate acestea pe care le fac eu, le veţi face şi voi şi multe altele pe deasupra", pentru că Hristos proiectează în cei apropiaţi, modelul devenirii la superlativ, până la perfecţiunea divină în ceilalţi, fără să-l intereseze munca pentru propria reputaţie ştirbită de alţii răuvoitori, evident israeliţi. Trebuie doar să observi şi să crezi, e simplu. Aşa, indivizi umani au devenit Sf. Irina, Sf. Spiridon, fiind indestructibili încă din lumea aceasta. Nu au reuşit adversarii să le facă rău, oricâte metode au încercat, iar acum sunt veghetorii noştri, ajutorul nostru, sunt mulţi. Pentru că pot să-şi scadă energia pentru a devini materie, spre vizibilitatea şi ajutorul nostru în cumpene, pot de asemenea să-şi crească energia să devină invizibili tuturor, deoarece energia înaltă nu are legătură cu masa, ci cu absenţa masei. Sunt mii de cazuri. În Lumea Reală, lumea Energiilor Înalte Necreate, totul se bazează pe revelaţie şi nu pe inerţie. Omul Petru a putut merge pe apă prin revelaţie şi nu prin gravitaţie, Pavel a fost muşcat de viperă şi a murit vipera, în loc să moară Pavel, tot prin revelaţie. Diavolul e cel care vrea să ne convingă că energia e proporţională cu masa, prin proprii săi mediumi ştiinţifici, crescuţi până la adânci bătrâneţi în desfrâu, minciună, furţişaguri, beţie, curvăsăreală, cu scandaluri în familie, divorţuri, muriţi nebotezaţi, neîmpărtăşiţi, dar ei au derogare de la toate acestea, că sunt buricul pământului în ochii snobilor. Pentru că o astfel de ipoteză asupra energiei şi a masei, e echivalentă cu faptul că viteza întunericului este mai mare decât viteza luminii, se poate demonstra matematic la nivel de clasa a VI-a, această problemă bazată pe această ipoteză falsă, deşi Tesla a demonstrat contrariul despre lumină, în conformitate cu Noul Testament (Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o). Iar pe Nikola Tesla, cu o viaţă de ascet, fiu de preot ortodox, l-au scos de tot din sistemul mondial educaţional, deşi, fără să precizeze sursa, adică ilegal, se folosesc de brevetele lui Tesla în toate domeniile, ce necesită lumină, energie nepoluantă, curent alternativ, motoare electrice. Asta e educaţia, astea sunt modelele educaţionale pe care le oferim copiilor noştri, plagiatul şi minciuna? Şi ne mai mirăm că lumea a ajuns aici, cu ecumenişti şi masoni la putere, care nu sunt în stare să meargă în două picioare, nu să învingă gravitaţia precum Petru. Dar ei au întotdeauna explicaţii abracadabrante la toate lucrurile, bazate pe rânjete, în prostia lor de viitori nemântuiţi. Nici măcar un lucru elementar n-au înţeles ecumeniştii şi masonii, după cei peste 2000 de ani de creştinism. Că bunul samarinean a  fost dat exemplu pozitiv de Iisus, întrucât samarinenii nu aveau amestec cu evreii, Cuvântul cel veşnic al Tatălui din eternitate, putea să aleagă orice alt exemplu, dacă era cazul. ori mesajul e foarte clar. Că nu trebuie inventate legi ecumenice,  pentru a reglementa activitatea bunului samarinean, după interesele evreieşti şi ecumeniste. Dacă nici măcar pe Sfinţi nu-i citesc, cu privire la aceste subiecte, dacă nici măcar pe Sf. Calciu Dumitreasa nu l-au ascultat, care spune limpede ce înseamnă ecumenismul şi masoneria, ce pretenţii să mai ai de la intelectualii snobi? Că Sfinţenia a fost întotdeauna aproape, pot oricând pune degetul pe Sfinţenie şi cu toate acestea, cu rânjetul pe buze, fac taman pe dos. Nu e asta culmea prostiei? Eu zic da! Iar numele corect al Tatălui Ceresc, dacă vreţi să-l invocaţi, e Abba(aramaică=tati, tăticuţule). Există o formaţie de muzică pop, cu oameni obişnuiţi, ce se menţine în topul armoniei ca şi creaţie şi inspiraţie, peste Bach, Mozart, Wagner, după părerea mea, doar pentru că a utilizat rezonanţa acestui nume fără să-şi dea seama, ABBA (nume folosit de Iisus pentru tati, tăticuţule, în siriaca veche). 

           Forma supremă de disciplină şi autodisciplină, este rugăciunea inimii. Când te rogi în numele lui Iisus, nu te rogi niciodată ca evreii, să primeşti putere să le demonstrezi celorlalţi cât de grozav şi de narcisist eşti, ci te rogi să-ţi recunoşti păcatele tale, poate vei fi ajutat. Sincronizat cu disciplina respiraţiei şi a bătăilor inimii, ca mai apoi să devină funcţie vitală, ce funcţionează inclusiv în timpul somnului. Disciplina aceasta  inimii disciplinate şi liniştite, o practică inclusiv Dumnezeu, care ştie dinainte să-i ceri tu ceva: "Iată stau la uşa inimii şi bat, de va auzi cineva glasul meu, voi veni". De aceea Sf. Ioan Gură de Aur spunea că nici măcar un singur israelit nu crede în Dumnezeu. Pentru că israeliţii stau cu spatele la Dumnezeu şi încep să alerge după Dumnezeu până ajung în iad. Oricât de grozavi s-ar crede, credinţa lor e ateistă. "Originea comunismului este Templul din Ierusalim"(Arsenie Boca, Cuvinte Vii, 2006). "Mai lăsaţi poruncile care încep cu 'Să nu', că mântuirea începe prin 'Fericiţi cei', spuse de vreo 9 ori"(Arsenie Boca).

           Competiţia înseamnă să-ţi construieşti o imagine mai bună decât în realitate, de aceea, cei aflaţi în competiţie sunt lupi îmbrăcaţi în haine de oi, făţarnici. Cei mai lacomi şi mai răi indivizi pe care îi ştiu după faptele lor "măreţe", sunt fabricaţi de Universitatea Harvard, leagănul ideologiilor totalitare israelite: 1.Capitalismul sălbatic, 2.Comunismul-KGB, 3.ISIS-Mossad, 4.Calul galben-vânăt clonarea unor centri de putere în Asia, deci cele patru cabale israelite, cei patru caballos(span.=cai, de după cucerirea Americii de către spanioli), Harvard fiind "perla Americii". Iar ca o a cincea încununare a tuturor cunoştinţelor integrative acumulate din cele patru cabale experimentate, precum eterul peste cele patru elemente tradiţionale, fiara apocaliptică, care stă pe siliciul nisipului mării(Silicon Valley), conform Apocalipsei. Inteligenţa artificială, antrenată să depisteze creştinii funcţie de particularităţile din anatomia electromagnetică creştină a corpului omenesc, să-i omoare prin metode specifice, chiar şi prin modulaţii introduse prin wireless. Desfrânata(competiţia) Biblică stă pe fiara roşie, conform Apocalipsei. Nu Turnul Babel a fost de condamnat, era o simplă clădire înaltă ca multe altele din istorie, ce nu putea afecta planul Lui Dumnezeu. Ci COMPETIŢIA(desfrânarea) a fost condamnată, aşa au toate sens. Dar nu asta a fost asta cea mai mare greşeală a constructorilor de cetăţi, Iisus a intat de câteva ori în sinagoga din Capernaum, să le arate israeliţilor că vibraţia lui Dumnezeu nu e recunoscută în sinagogă, pentru că sinagoga e a lui satan, nu a lui Dumnezeu. Sinagoga din Capernaum a fost dărâmată şi pe locul ei a fost ulterior construită altă sinagogă mult mai frumoasă. Iată ce spune Iisus, Cuvântul Veşnic: "Şi tu, Capernaume: N-ai fost înălţat până la cer? Până la iad te vei coborî. Dar zic vouă că pământului Sodomei îi va fi mai uşor în ziua judecăţii decât ţie". Iată cum, dragi prieteni creştin ortodocşi, cetatea Sodoma este mai bine cotată la Bursa Lui Dumnezeu decât sinagoga din Capernaum şi noi nu ştim, pentru că ni se ascunde asta.

           Fiara e roşie pentru că, conform istoricilor foarte bine pregătiţi, precum profesorul Antony Sutton de la Stanford University, capitalismul de extremă stânga a fost implementat de pe Wall Street în Rusia, prin evrei, prin Lenin. Ca să omoare 30 milioane de ruşi, cei mai inteligenţi, apoi înfiinţarea KGB-ului, să fie o sperietoare pentru ce va urma, după cum a explicat ulterior rabinul Iosev Tzvi. 

           Efectele educaţionale ale competiţiei se văd în jur, în special în politicile intereselor de grup, pe tot mapamondul. O fabrică de idioţi utili, şantajaţi de nişte stăpâni. Cei mari şi lacomi, îi manipulează pe cei mici, prin conducători lacomi şi şantajabili, sau îi omoară. Comuniştii fac la fel, doar că ei pe deasupra, sunt şi invidioşi pe averea altora, pe care şi-o dau lor, sărăcind restul oamenilor. Păi ce comunism sau socialism e ăsta, în afară de gargară?

           Au ajuns până acolo încât, prin patriarhi iudeo-comunişti, au virusat inclusiv ritualurile creştine, cu formule sataniste din sinagogi. Aici nu e vorba de marcionism, care e slab şi e o sectă slabă. E vorba de Sf. Ioan Gură de Aur-iţi, care sunt tari. Vezi cele 2 omilii conta evreilor şi Liturghia originală. Că în fond, de la ce a pornit Sf. Ioan Gură de Aur, ca să se lămurească cu câteva aspecte dubioase din anumite traduceri? A scris chiar la începutul textului "Omilia I contra evreilor". S-a ridicat prin asceză la Cerurile Energiilor Necreate, uitând tot ce au spus profeţii până la el şi acolo a văzut lumea în Lumina celor Sfinte şi Adevărate. Când s-a reîntors, ce credeţi că spune? Că "Nici un iudeu nu crede în Dumnezeu". Să moară snobii de oftică. Snobii, pe care-i vezi că se bâţâie ca ciocănitorile pe lângă zidul plângerii, cu chelii false tuflite pe creştetul capului, că aşa dă bine, în speranţa că îi remarcă cineva prin politică sau afaceri. Şi la ora actuală, Ioan Gură de Aur e tradus de parcă ar fi tradus din limba sovietică, nu din aramaică. Când spune că mândria e păcat şi smerenia e cauza virtuţilor, păi ce, ştia slavona? Că smerenia din slavonă provine, nu din aramaică, pe care o predica Ioan Gură de Aur. În general, eu evit traducerile făcute sub supravegherea unor teologi mediocri, lacomi, invidioşi, precun ex-patriarhul Justinian Marina: "Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic!" a spus Justinian Marina, sub care s-au tradus scrieri ale Sfinţilor din limba sovietică, cu faţa la iudei şi cu spatele la Hristos. Sfinţii au scris altfel, cu faţa la Hristos şi cu spatele la iudei, se poate verifica. Exemplele sunt multe şi se poate schimba complet sensul unei propoziţii, chiar şi dacă nu pui intonaţia acolo unde trebuie, "fericiţi cei săraci, cu duhul" devine "Fericiţi cei săraci cu duhul", adică fericiţi cei lacomi, cei care se bazează pe bogăţia materială, nu pe bogăţia duhului. Dacă nici asta nu convinge pe nimeni, atunci hai să vedem altfel, aşa cum fac eu şi alţii mai competenţi ca mine păcătosul. Hai să aplicăm procedeul pocăinţă(întoarcere în interior) şi să vedem ce găsim acolo. Păi eu văd subconştientul meu, care nu poate fi minţit. Dacă în plan exterior, de multe ori închid ochii şi accept să fiu minţit frumos, pentru ca alţii să fie mai fericiţi, contribuind chiar şi cu atât la asta dacă nu se poate altfel, păi în plan interior nu mai funcţionează. Pentru că în subconştient, totul porneşte neconştientizat, mecanicist, de la reflexele pavloviene şi dresaj în sus, de la traume, spaime nerezolvate total, chiar şi ca amprentă ce condiţionează insesizabil în primă fază, apoi pseudo-educaţie, condiţionare, stimuli liminali şi subliminali, inteligenţă artificială şi restul. Ca un tren pe care-l pui pe şine spre Siberia, deşi tu speri că, prin gânduri frumoase şi comportament civilizat, vei ajunge Pe Coasta De Azur. Păi hai să vedem dacă ajug pe Coasta de Azur sau nu. Să luăm de exemplu "Rugăciunea Domnească", adevărată, puternică, prezentă, prezentă în toate cultele. Ţinând cont de faptul că mântuitorul ne avertizează că "din cuvintele tale vei fi găsit drept şi din cuvintele tale fei fi găsit vinovat", chiar se irită atunci când ucenicii îi cer să-i înveţe cum să se roage, atunci când subconştientul meu primeşte rugăciunea Tatăl Nostru, atunci el nu va putea fi minţit, ci va fi întors cu spatele la alte realităţi şi cu faţa la cel descris prin textul rugăciunii. Mai exact, mă aliniază cu faţa la un individ metafizic, stăpân peste toate de care eu am habar, individ metafizic ce e caracterizat prin următoarele: e ispititorul tuturor şi are un nume spurcat ce trebuie sfinţit de mine "Sfinţească-se numele tău ... şi nu de duce pe noi în ispită". A ta e puterea, amin. Dacă nu aş fi sub hipnoză, ci aş fi un puşti de clasa a 2-a dezvoltat normal, aş constata imediat că prin cuvinte mă adresez diavolului, că aşa spune traducerea. Păi cum e posibil asta? Mă uit în jur şi văd că unii de pe la Harvard, râd de creştinii care se roagă să fie "precum în cer aşa şi pe pământ" şi e taman pe dos "precum în iad aşa şi pe pământ", că deja pe unii i-au invadat islamiştii care ucid trupuri, ecumeniştii care ucid suflete, cu studii alese, vorbind frumos şi cu glumiţe decente să capteze turma? Păi cum e posibi ca rugăciunea noastră din piepturile curate să se împlinească pe dos? Cum e posibil ca eu să ajung cu trenul de Siberia în Siberia, deşi eu sunt politicos şi cumsecade, smerit chiar? Uite aşa, că 97 % dintre oameni, au nivelul de conştiinţă specific vârstei de 12 ani şi în plus se află şi sub hipnoză colectivă. Fac mecanic ceea ce ar trebui să facă conştient şi se cred buricul pământului, iar din cauza asta Dumnezeu nu-i ajută. Punct. De trei ori Sfânt este numele tău, Doamne, peste toate cele văzute şi nevăzute şi nu mă lăsa dus în ispită de către satan. Amin.

           E foarte important, israel în ebraică înseamnă anti-Hrist, adversar al Domnului Dumnezeu, puteţi întreba orice evreu. De aceea, preamărirea lui israel în bisericile creştine, înseamnă preamărirea diavolului şi împărăţia diavolului pe pământ. În Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, nu existau aceste formule de laudă adresate lui israel, pe care el le condamna, pentru binele creştinilor. Ori el era vorbitor nativ de aramaică, iar până în zilele noastre, doar ortodocşii copţi din orientul mijlociu, prin prezenţa şi rugăciunile lor, reuşesc să aprindă luminile supranaturale de Paşti, în Biserica Sf. Mormânt din Palestina. Îi vedeţi pe egiptenii ortodocşi, lăudându-l pe Israel la Liturghie? Eu nu. În Biblie, Vechiul Testament, israel a fost întotdeauna criticat şi nu lăudat. "Din Egipt am chemat pe Fiul meu", spune vechiul profet Osea, asasinat de israeliţi. Iar noii profeţi vorbesc prin Patericul Egiptean în 12 Volume. Azi, egiptenii ortodocşi aprind Lumina Supranaturală la Biserica Sf. Mormânt din Palestina. Doar ei, restul stau acolo pentru poze frumoase. Când au încercat şi catolicii să se lipească la rugăciune, nu s-a mai întâmplat miracolul, aşa că s-au repliat  pe la căşile lor. Pentru că, catolicii au fost iudaizaţi mai mult decât majoritatea ortodocşilor. Unde este israel în toată povestea asta? Evident la furat şi la tâlhărit, ca de obicei, viteji doar prin texte falsificate a la Hollywood. Dar a fost profeţit că, urâciunea pustiirii se va aşeza pe sine în locul cel Sfânt(Ţara Sfântă Palestina), devenind prin forţă, Israel(anti-Hrist). Iisus desfiinţează minciunile şi textele falsificate din Vechiul Testament, printr-o singură frază. Ca să nu existe discuţii sterile şi pierdere de vreme, el arată că sirienii erau mai iubiţi de Dumnezeu decât israeliţii. Apoi îşi vede de treaba Lui, îndemnându-ne să facem la fel.

          “Şi mulţi leproşi erau în israel, pe vremea proorocului Elisei”, a spus Mântuitorul, “şi totuşi nici unul din ei n-a fost curăţit afară de Neeman, Sirianul. Şi toţi, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie” (Luca 4,27).

           Dacă vreodată, te acuză cineva că eşti anti-semit, întreabă-l dacă ştie ce înseamnă cuvântul "semit" şi vei vedea că nu cunoaşte etimologia cuvântului "semit", pentru că e prost şi snob. Poate aşa veţi înţelege de ce toţi politicienii slabi îi pupă în fund pe israeliţi, în masonerie sau nu.

           Cât despre poveştile cu broaşte, Marea Roşie despicată de nemântuitul Moise cel aflat în iad, conform revelaţiilor transmise de Dumnezeu maicii Veronica de la Vladimireşti, persecutată la vremea aceea de patriarhul pro/iudeo/sovietic Justinian Marina, pot să constat din citirea Vechiului Testament că Moise făcea ce făcea recent şi Hitler, mai exact, evreii cu defecte fizice erau consideraţi spurcaţi de Moise înaintea dumnezeului lui şi erau omorâţi, de ce oare unii aplică dubla măsură în definiţia nazismului? N-am nici o problemă cu ultimele 9 porunci, ce existau la Hammurabi, pe care l-a plagiat dumnezeul lui Moise, cam nătâng de altfel, la Sargon I, până la articolele lui Lenin, Soros, dacă le cauţi, dar ce treabă are imaginea cu faptele, ori mântuirea ţine de fapte, nu de imagine. Iar complicii, întotdeauna au fost pedepsiţi mai mult decât criminalii, cu toată propaganda lor de imagine. În ziua de azi, plăgile cu broaşte , lăcuste, sânge, arme biologice, omorârea pruncilor nevinovaţi, repetată mai apoi ritualic în mentalul colectiv până la consacrarea lui Irod, nici presa de scandal nu le-ar publica, atâta timp cât provin dintr-o singură sursă şi nu e deontologic, jurnalistic vorbind, să dai crezare manipulărilor dintr-o singură sursă, mai ales că scribii egipteni consemnau tot felul de amănunte stupide, dar aici...nimic. Nu spunea Iisus israeliţilor că "Voi aveti de tata pe diavolul; si vreţi să impliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş"(Ioan 8:44). Ce e cu dubla măsură aici? Omul lui Dumnezeu, preotul Nil Dorobanţu, care n-a omorât pe nimeni, spunea că preoţii ce nesocotesc revelaţiile maicii Veronica de la Vladimireşti, fac o mare greşeală ce îi va costa. Nici Arsenie Boca nu-l pictează deloc pe Moise, nici măcar fără aureolă, la Biserica Drăgănescu, deşi a pictat acolo inclusiv Sfinţi cu fizionomie africană, pe care eu nu îi ştiam. Pentru că Arsenie Boca spune: "Eu am pictat doar ce am văzut, nu din imaginaţie". Şi eu cred la fel, iar dacă mai adaug aici revelaţia Sf.Nifon din sec. IV, ce descrie lumea de dincolo într-o manieră detaliată, precisă, sursă de inspiraţie în picturile de la Voroneţ, ceea ce nu prea se ştie, mi se confirmă din cel puţin 3 surse bune că evreii nu sunt lăudaţi pe lumea cealaltă, iar Moise nu e prezent printre mântuiţi, cu toate falsurile ce au fost băgate pe gât multora, pentru pierzarea noastră. 

           Evident că nu mă aştept să creadă prea mulţi, că aceasta e legătura de sânge, lucrătoare, dintre diavol şi evrei, prin care se inventează, pentru protecţia lor, alţi şi alţi duşmani contrafăcuţi tot de evrei, pe demonstrate cu documente video, precum daesh(isil). Pentru a se ascunde adevărata cauză a conflictelor şi a scopului acestor conflicte, de a invada Europa Creştină cu terorişti mercenari şi de a depopula forţat teritoriile din jurul israelului, pentru a-şi extinde ei graniţele şi influenţa. În ultimul secol, documentele au dovedit că evreii au încercat să se ridice omorându-i pe alţii, pentru că altfel nu sunt în stare. E vorba de zeci de milioane de crime, nepopularizate, acoperite de minciună în sistemul educaţional global. Totuşi, am să vă mai citez din sfinţii recenţi, cu  o viaţă reală manifestată din lumea veşnică, de dincolo de legile putreziciunii de aici. Sf. Iosif Vatopedinul de la Muntele Athos, care avea darul profetic, iar după câteva ore după ce a murit recent, i-a apărut prin miracol, un zâmbet larg pe faţă şi aşa a fost îngropat şi cu siguranţă că a rămas neputrezit în Domnul, se va demonstra. Evident că nici pe acesta nu-l veţi crede mulţi, mai degrabă veţi crede pseudointelectualii puturoşi şi şcoliţi de instituţiile diavolului care domină lumea, asemenea unor supernove strălucitoare pentru că sunt moarte precoce, cu explicaţiile lor culte şi savante la nivel de clasa a VI-a. Că pe verificate şi pe testate aşa au creierele dezvoltate, oricâte pagini gândite de alţii ar memora ca să pară culţi. Îî recunoşti uşor pe la conferinţe, fiind caracterizaţi de păcatul clevetirii, cum spunea duhovnicul meu "specialişti în teoria chibritului", deoarece sunt foarte sociabili şi băgători în seamă de dimineaţa până seara, pe la TV, îi recunoşti uşor după rânjetul lor strâmb pe pilot automat, pictat şi de Arsenie Boca la Drăgănescu, pentru ca aceşti mediumi iudeofili să fie recunoscuţi în societate. Pentru ei, heirupismul colectiv şi etica, sunt acelaşi lucru cu creştinismul, pentru că sunt ataşaţi de formalism şi de superficialitate până la orbirea spirituală şi complicitate la dominarea lumii, ei nu înţeleg propoziţii elementare din ABC-ul creştinismului, precum cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos adresate rabinilor formalişti care nici nu fură, nici nu sunt desfrânaţi: "Adevarat vă spun că vameşii si curvele merg înaintea voastră în Împaratia lui Dumnezeu."(Matei, 21:31). Poţi să-i verifici în felul următor cât sunt de prostuţi, dacă iei un text din Lenin şi înlocuieşti "creştin" în loc de "comunist", fără să le spui, ei cad pe spate de la atâta profunzime a gândirii creştine. Eu îmi fac datoria, ca să nu poată spune cineva că am ştiut şi nu am zis, că am ştiut şi nu am făcut, îmi fac datoria de fost elev premiant, de actual creştin practicant, să vă împărtăşesc şi vouă ce e necesar şi nu ce dă bine iudeofililor, minciunii, pseudocreştinilor iudeofili, anti-Hriştilor iudeofili, diavolului şi slavei deşarte, instituţiilor ce şcolesc iudeofili pseudocreştini infiltraţi în sistemele de educaţie asemenea lui Iuda, filosofii pseudocreştine inspirate de diavol. Mi-a venit destul de greu să mă dezobişnuiesc de modul greşit  de a gândi şi a acţiona, format de şcoală, pentru a mă putea implica efectiv în proiecte de dezvoltare ce ţin de lumea reală. Din experienţă, cam 7 din 10 profesori nu au ce căuta la catedră, deoarece nu înţeleg pe ce lume trăiesc. Din fericire însă, cam cu 3 din 10 profesori, am fost implicat şi eu în proiecte de dotare şi de modernizare a laboratoarelor şcolare, uneori tineri profesori fiind de multe ori bine orientaţi, unii având mastere şi doctorate în străinătate, au construit imediat un microclimat favorabil de lucru, au accesat imediat fonduri europene aflate la discreţie, au construit corpuri noi de şcoli, au modernizat laboratoare, au orientat imediat elevii în direcţia în care trebuie, pornind de la schimbarea mentalităţii, dar cu toate acestea, activitatea lor este marginalizată de dinozaurii ce predomină şi ne conduc. Iar clasa politică ne reprezintă, a spus Arsenie Boca asta. Dacă am avea profesorii din Islanda, am avea şi politicieni ca în Islanda, directorii din Islanda, bancherii din Islanda, plus echipă naţională de fotbal ca bonus. Aşa, ne mândrim cu cei torturaţi în temniţe, de către evreii bolşevici, cei torturaţi şi omorâţi care n-au avut cum să-şi transmită mai departe la urmaşi experienţa dobândită, în familie, în familia creştină, prin distrugerea ei după planuri rabinice, de pe vremea când eram grânarul Europei, resemnându-ne acum cu ce am rămas şi aplaudând snobii care pentru 30 de arginţi laudă deşteptăciunea evreilor. Măi, ce deştepţi sunt evreii! Dacă n-ar fi existat o Ştefania Mărăcineanu, care să fie furată şi plagiată, nimeni nu ar mai fi auzit de Marie Curie azi. Şi uite aşa. Educaţia e în mare parte bazată pe falsuri şi pe formarea unor abilităţi şi deprinderi greşite, inspirate de diavol, de a forma anti-Hrişti cumsecade şi docili, personal auxiliar, mercenari plătiţi scopului iudeofililor de a distruge lumea creştină, de a realiza israelul (ebr.anti-Hrist) mare, prin golirea vecinătăţilor israelului de oameni paşnici şi incomozi, precum adevăraţii semiţi din Irak, Egipt, Siria, Iordania, Palestina, creştini, şiiţi, cum se poate demonstra prin analiza ADN, în orice centru medical de profil:

           "Cei care pun în mişcare acest rău sunt evreii. Ei sunt îndemnaţi de către diavol să facă aceasta, pentru a distruge sămânţa ortodoxiei...Trebuie să fim atenți, pentru că diavolul, care este stăpânitorul lumii acesteia, nu încetează să ne ispitească...Puterea lumii a fost preluată acum de evrei, iar scopul lor este de a anihila Creştinismul."(Iosif Vatopedinul, Muntele Athos)

           În concluzie, nu poţi reduce arta, ştiinţa, la un numitor comun în vederea competiţiei, decât la nivelul de jos, la fel cum fasolea din specii divers colorate, poate fi comparată doar la nivel de pârţuri, care sunt toate la fel. Deci numai aşa, fasolea poate fi evaluată într-un sistem competiţional. De aceea, în ţări puternice precum Germania, China, Finlanda etc., pentru binele societăţii lor, sunt campanii colective părinţi-profesori, de descurajare a competiţiei, în înteresul ţării lor. Prin disciplină, inimă liniştită, nu prin competiţie, elevii, apoi specialiştii, cultivă fasole, nu se întrec în dat pârţuri.

Vizualizări: 343

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de RobertC pe Iunie 17, 2018 la 10:49pm
Istoria formării teroriştilor daesh(isil) în Orientul Mijlociu şi Uniunea Europeană. Sunt aceiaşi terorişti formaţi secolul trecut pentru Rusia şi Germania, în acelaşi scop, de aceleaşi grupuri de interese, dar îmbrăcaţi altfel. De aceiaşi oameni. Pentru ca posteritatea să ştie asta.

Comentariu publicat de RobertC pe Aprilie 2, 2018 la 4:03pm

Comentariu publicat de RobertC pe Martie 28, 2018 la 7:15pm

Comentariu publicat de RobertC pe Martie 17, 2018 la 9:15am
Comentariu publicat de Valentin Butnariuc pe Martie 16, 2018 la 6:21pm

Cu deplin respect, competiţiile şcolare au rolul de a ierarhiza elevii. Ne place sau nu, societatea umană e una construită pe ierarhii. revenind la elevi, la copii, ierarhizarea acestora e absolut necesară, fiindcă nu poţi să-i pui de-a valma în clase, în şcoli. sunt copii născuţi pentru informatică de vârf, de pildă, aşa cum sunt şi copii născuţi pentru a deveni meseriaşi foarte buni. Sigură că nu ne plac, la fel ca marelui Creangă, competiţiile şcolare. O, dacă tot ce este inevitabil în viaţa noastră ne-ar produce exclusiv plăcere! Cât despre copilăria lui Creangă, nu aceasta e "vinovată" pentru opera marelui scriitor, ci geniul său. Indeferent ce fel de copilărie ar fi avut un talent ca Ion Creangă, tot nişte "Amintiri" unice, geniale, ca literatură, ne-ar fi dat.

Comentariu publicat de RobertC pe Martie 16, 2018 la 10:16am

Ion Creangă e subiect de competiţii şcolare, deşi lui Ion Creangă nu i-au plăcut competiţiile şcolare. În cazul contrar, cu siguranţă că nu ar mai fi auzit nimeni de Ion Creangă, deoarece şi-ar fi petrecut copilăria în cu totul alt mod.

Comentariu publicat de Valentin Butnariuc pe Martie 14, 2018 la 11:05am

Voi pleca de la informaţia dv. cum că în unele ţări dezvoltate se practică "descurajarea competiţiei". Nu am informaţii despre aceste campanii şi nu vreau să mă pronunţ în necunoştinţă de cauză. Presupun însă că e vorba de descurajarea acelui gen de competiţie care nu e bazat pe loialitate, pe corectitudine, pe respect. Omenirea, aş îndrăzni să spun, a mers şi merge înainte datorită competiţiei. Doar întrecându-se cu semenul său omul a putut progresa, ralizând această civilizaţie de care, nu putem nega, beneficiem cu toţii, chiar şi aceia care dezavuează competiţia. cineva a inventat roata dintr-o bucată - altcineva i-a adus îmbunătăţiri, inventnd spiţele - oare nu şi din spirit de competiţie, din dorinţa - absolut firească - de a face ceva mai bun, deci de a fi mai competitiv? Foarte bună chestia cu fasolea, dar cu câte milenii ne-am întoarce înapoi dacă ne-am axa exclusiv pe miraculoasa plantă? Poate că exacerbarea spiritului de competiţie dintre oameni va grăbi sfârşitul omenirii... Dar acest spirit e mult prea înrădăcinat în fiinţa noastră umană - aş zice că e parte integrantă, fundamentală, din însăşi umanitatea noastră. 

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor