A bătut cineva la mine în poartă.
Prea târziu ca să pot deschide,
prea devreme ca să fiu acasă,
dar am deschis o uşă ferecată,
să privesc încă o dată
cum umbra celei care m-a ucis
de mai multe ori,
cu altă armă de fiecare dată,
îmi cere surâsul înapoi,
cel pe care l-a pierdut când era fată,
de o mie de ori.

Poţi să baţi mereu la mine în poartă.
Chiar dacă stau la masă,
nu sunt eu,
e umbra celui pe care l-ai mai ucis,
o dată,
şi-ncă o dată,
aproape mereu,
de câte ori ţi-a împrumutat câte-o părticică
din suflet să te încălzească.

De mâine am să plec.
Nici măcar n-am să mai pun zăvorul la poartă,
o iau cu mine
şi-am s-o las descuiată
să poată trece vântul prin ea,
să bată,
de fiecare dată,
doar şi vântul
te mângâie la fel ca o fată.

 

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=u96AY879...!

 

Vizualizări: 32

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor