se umflă liniștea-n pereți 
așa cum se dilată morții

aici se înfășoară timpul ca de rămas bun, 
e un șarpe care îți intră în cochilie,
îți sapă în interiorul urechii,
tot ce auzi e o melancolie de sticlă,
pare un ochi care încearcă să fixeze lumina
sub plasturi

te dai de trei ori peste cap
și te transformi în ancore, 
în veliere și mateloți care așteaptă
o disperare în care să eșueze

mă întreb dacă sub ape există o linie 
a orizontului

visezi la un țărm plin de cocotieri, pe care soarele cade oblic,
te străpunge,
deasupra ta va flutura aerul unei dimineți în care nu te mai regăsești,
în minte ai o frică teribilă
că vei trăi și dincolo de sfârșitul lumii,
vei fi doar tu și liniștea care țiuie în albul pereților,
doar tu și o melancolie care putrezește

tot ce lași în urmă sunt urletele pe care atât de frumos 
le pui să zâmbească de la ferestre

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor