Referitor la poporul biblic din timpurile lui Avraam sau Moise, adică la cei care viețuiau atât propria lor personalitate cât și a înaintașilor...
Astea sunt cazuri particulare care țin fie de nivelul evolutiv de moment al omului, fie de... ce spuneam prin alte postări când mă refeream la o karmă superioară celei individuale. Cum de a fost posibilă o... memorie colectivă în cazul pomenit mai sus? Ideea cu... poporul ales... nu este o exagerare. Doar că, nu trebuie limitată doar la iudei. Poate ai observat că mai toate popoarele cred că au trecut sau sunt în această postură. Și... poți să-i contrazici? Dacă privești la epocile de cultură puse în evidență de literatura teosofică sau antroposofică vei constata că ele poartă nume de popoare. Epoca protoindină, protopersană, egipto-iudeo-caldeană, greco-romană, ariană... toate pun în evidență popoare care la momentul respectiv au constituit vârful de lance al evoluției, adică popoare „alese” care să poarte karma devenirii umanității în anumite momente. Nimic ieșit din comun, până aici! Chestia cu memoria colectivă care curgea de la cei din viață până departe spre fondatorii seminției în cauză ar avea cam două explicații. Este vorba de faptul că în acele perioade omul nu era încă într-o stare individualizată (ca eu), el funcționând încă sub stăpânirea unui Eu grup care acoperea tot neamul în cauză. Omul nu avea încă o conștiență de sine proprie. Fiecare din indivizii în cauză, funcționa ca un terminal al acestui Eu grup în care memoria era... să zic... la comun (cam același lucru cu instinctele regnului animal care sunt aceleași pentru o întreagă specie), ea întinzându-se până la originea neamului. Erau vremuri în care omul nu ajunsese încă la ceea ce numim gândire sau mai bine spus la propria-i gândire. Erau vremurile gonsei, adevăratei gnose în care entități superioare gândeau în om.
O altă explicație ar putea fi legată de cazuri particulare legate de aceste neamuri „alese”. Despre iudei, vorbim, de fapt. Cazul lor este destul de interesant privit ca aspect în evoluția umanității și începe odată cu Noe și Sem, adică odată cu potopul sau mai bine spus odată cu apariția semitismului. Ambele aspecte, de care am vorbit, mai sus, au legătură cu ceea ce numim consangvinitate. Adică... cu ideea „fixă” de a procrea doar în limitele neamului. La iudei și acum este valabilă. Vezi, această fixație își avea, atunci, rostul ei! Omul, la început, nefiind încă individualizat, trăia, murea și revenea sub umbrela aceluiași Eu grup. Mă rog, asta cu revenitul mai poate fi interpretată. Tot așa cum noi, acum, suntem manifestările aceluiași Eu individualizat. De aici și consangvinitatea care, într-adevăr, atunci, era legată de linia ereditară care urmărea, într-un fel, linia manifestărilor Eului grup. Sângele fiind, cum să-ți spun, exponentul Eului spiritual în entitatea fizică.
Și atunci puteam vorbi despre o linie ereditară dar nu și despre reîncarnare, așa cu putem vorbi acum. Neexistând individualități (Eul fiind al grupului) nu exista nici karmă individuală, pentru că fără o rațiune proprie omul nu era supus greșelii și , desigur, judecății. Karma aparținea întregii comunități reprezentate de același Eu grup. Despre linia ereditară care l-a avut drept cap de „serie” pe Sem, s-ar putea spune mai multe. Lucrurile ar putea trece drept fabulații în ochii multora.
Nu o dată am întâlnit ideea că denumirea de „semiți” ar veni de la seminție, adică de la sămânță. Nu este așa! Ea vine de la, cel numit mai sus, unul din cei trei fii ai lui Noe. Semiții se trag din seminția lui Sem, deci. Sem, Ham și Yafet erau cei trei fii ai lui Noe. „Legenda” spune că din Sem s-a născut neamul semiților, un neam de preoți și profeți, din Yafet neamul arienilor, neam de conducători militari, iar din Ham, cel blestemat și de Domnul și de Noe, neamurile hamiților, de lucrători și slujitori. La semiți intră iudeii, arabii, egiptenii; ca neamuri ariene sunt, în afară de europeni, indienii, perșii (Iranul de astăzi) în măsura în care nu s-au corcit cu totul... iar în neamurile născute din Ham ar intra popoarele africane.
Interesant ar fi că, după această socoteală unii ar cam rămâne pe dinafară. Mă refer la unii asiatici, de exemplu. Dar, poate la fel de interesant ar fi și faptul că Noe ar fi avut de fapt patru fii. O referire în acest sens am găsit-o în cartea „Mitul arian” a lui Leon Poliakov. Alte detalii însă... vorba turcului: yok. Dar, asta nu înseamnă că mintea nu poate să scotocească. Mă rog, asta pentru că veni vorba de Noe.
Prin alte postări făceam referire la faptul că etericul și astralul uman, la corporalitate mă refer, după moarte se dizolvă în etericul și astralul universal, la fel cum corpul fizic se descompune în mediul fizic. Totuși, când interese legate de „economia” universală o cer, se poate întâmpla ca aceste corpuri să nu fie dizolvate și, mai mult, având în vedere că poartă ceva important în ele, să fie transmise unor alte entități spre a se uni, la încarnare, cu corpurile lor eterice și astrale pentru a beneficia de ceea ce ele conțin. Șteiner vorbește despre multe cazuri de genul ăsta, unul din ele fiind și cel al lui Sem, al cărui corp eteric nu numai că a fost păstrat, dar datorită importanței lui a fost și multiplicat. Astfel că, orice nouă încarnare pe linie iudaică, a primit un exemplar al acestui corp eteric multiplicat. Cum în corpul eteric se păstrează, pe lângă altele și memoria, toți cei care au beneficiat de el au avut, în felul ăsta, acces la o memorie ancestrală, venită de la Sem. Singura condiție ca ea să se păstreze era cea a consangvinității.
Asta ar fi cea de a doua explicație pentru ceea ce se cheamă memoria comună întinsă pe mai multe generații, la care te refereai!
Ieșind din contextul discuției, dar păstrând ideea cu multiplicarea corpului eteric, aș mai face un mic comentariu, așa... mai spre glumă. Corpul eteric este, cumva, arhetipul în plan fizic al corpului material. Teoretic, același corp eteric multiplicat, ar trebui să determine forme identice ale corpului fizic la bărbați și la femei. Deci, iudeii ar fi trebuit să semene între ei și, toți cu strămoșul Sem. Doar că, ei au primit acest corp eteric doar ca o completare a propriului lor corp eteric. Ca un fel de „doi în unu” din reclamele zilelor noastre. Așa că, nu căuta cu orice chip asemănarea!
Dar, ceva, ceva se pare că tot s-a păstrat! Doamne, ajută!

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor