Orașele de lux, privite de sus

Au străzile colorate într-un violet roșiatic seara

Iar clădirile strălucesc de un violet albăstrui

Dar în spatele ferestrelor întunecate

Distanța dintre buzele și chipurile apropiate

Are forma și culoarea unui fir de fum negru

Diferite de cele ale panglicii albe

Aruncată în sus cu gesturi exacte

De o sportivă de gimnastică ritmică

Creând atâtea volute și curbe molatice și grațioase

Surprinse prin fereastra sălii de antrenament

Izbită într-un ritm înnebunitor de regulat

De niște fulgi mici, șfichiuitori

Pe fondul întunecat al podului văzut de dedesubt

Care ocrotește o altă fereastră sub o reclamă violet

Dincolo de care sunt prinse în capcană

Toate lucrurile din mintea noastră

Precum acele mâini împreunate

Degete printre degete, bine strânse în lumina violet

 

Dar în camera alăturată stă altcineva

Sau bănuim asta pentru că altfel

N-ar fi fixat cu fața la fereastră un scaun singur

Scăldat în lumina alb murdar a dimineții

Și nu s-ar ghici în umbra peretelui din spate

O mască cu cioc, de doctor vechi cu lanțetă

În timp ce locatarul e într-un cazinou

Jucând la ruletă, pariind mereu pe negru

Uitându-se indiferent la doi îndrăgostiți

Cărora capul mare de urs de pluș, fixat pe umeri

Îi cam incomodează dar sunt uniți în ciudățenia lor

 

Oricum, este mândru că ea a pierdut lupta

Cu el, căruia nu îi este niciodată frică să fie singur

Și să lase sub lumina violet contururi de umeri goi

Care tremură pe cearșafuri deranjate

Sau siluete singuratice care își doresc să zboare cât mai departe

Pe aripile păsărilor care planează

Sub bucata de cer care mai păstrează

Un rest șters dar superb violet

Dintr-un apus care a avut loc

Acum multe minute în urmă

Lăsând în loc un început de noapte, violet închis

Vestit de alte păsări, mai mici, care dau des din aripi

 

Dar el își acompaniază singurătatea

Cu bănci, salcii, fuioare de ceață

Picioare subțiri ale unor fete a căror tăcere e albă

Cu chipuri acoperite de șuvițe negre

Și cu țigări albe scoase din buzunar

Alături de flori de colț și floricele de mușețel

Fumate în fața lui de o femeie cu degete pătate de nicotină

Nemachiată, în flanelă, neîndrăznind să se uite

Decât prin oglindirea geamului ușii care dă spre balcon

El gândindu-se doar la otrava dulce, violet

Și la siluetele lui și ale ei

Siluete de umbre răspândite prin tot orașul în anumite locuri

Citind cu greu o scrisoare de-a lui, veche, netrimisă

În care scria cu negru și alb că ea nu înțelege

Și că el a încercat, chiar a încercat

Ceva despre imaginație, sălbăticie, despre distanța de la A la B

Despre el ca un războinic care va pleca

Spre propriul lui Soare unde va arde și va zbura cu aripi arse

 

De fapt plagia veșmintele negre ale Segoviei Amil

Dar și cerculețele de fum de țigară

Suflate de o vagă cunoștință la care se aciuase

Papionul, mustața, trabucul, pieptănătura

Prietenului său, artistul poeziei negre

Dansul haotic în hanoracul negru cu mâneci foarte lungi

Al necunoscutei din bar

Îmbrățișarea perechii de bătrâni

Sub felinar, pe zăpada albă

Străbătută de urme de drifturi

 

Apoi se refugiase în cabina unui actor

Cu oglinda încadrată de lumini albe

Asupra căreia își proiectase chipul și o altă oglindă mai mică

În care se vedea la infinit chipul și o oglindă și mai mică

Și nu avea curajul să mai iasă din cabină

Pentru că văzuse, asemeni lupului de stepă

Reclame violet, dar nu pe un zid neutru

Ci silueta ei în vitrina unui magazin

Și câteva cuvinte care constituiau un mesaj

Despre ce înseamnă să fii pentru totdeauna în gândurile ei

Cuvinte despre drumul până la Lună și înapoi

Tot violet, proiectate pe luciul apei râului

Cuvinte despre dragoste

Proiectate în sala de așteptare a unui spital

Unde lampa cu neon clipea defect, violent, violet

 

Dar a coborât, în sfârșit, în stradă

În stația de tramvai, unde o femeie

Era întinsă pe banca de așteptare

Iar o mână era căzută pe jos

Și ținea elegant o țigară

Printre degetele cu unghii îngrijite, vopsite în negru

Iar o altă femeie ținea pe genunchi un trandafir

De o culoare nedefinită

Iar el i-a întins o sticlă de vodcă

Să-și fixeze floarea în ea, ca într-o vază

Și tot urmărind, ca să-și piardă timpul

Niște urme negre pe trotuar

O fată frumoasă, cu chipul și părul

Scăldate în lumina violet a orașului

Venind de la lămpile cu neon, reclame, becuri stradale

S-a întors și i-a spus

Deși din gura ei ieșeau aburi

Că aceasta nu este o poveste de dragoste

Și s-a mirat căci undeva, pe o altă stradă

Ploua torențial și sub o umbrelă neagră

Două siluete negre se îmbrățișau în lumina violet

Iar apoi orașul s-a făcut trist

Venea dimineața și lumina a devenit albastră

Vizualizări: 49

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor