O gară și-un tren gata de plecare
(unde ori de unde - cam incert).
"Nu e rău!" mi-am zis, parcă, a visare,
doar n-oi nimeri în vrun deșert…
Şi, curând, au dat, viu, să tot apară
sate, noi orașe,-un pâlc de țări,
sau chiar câte-un bloc, singur, prea-ntr-o doară
'nfipt în plin câmp, mândru-n așteptări.
Prin vagoane,-n timp, oameni și neoameni
prind pe rând contur dar mulți se pierd -
Bifurcatu-mi drum, taie căi de-asemeni
până garnituri de tot discord.
Uneori, chiar, râd : Oare cum destinu-mi
pare că-i, destinu',-a nu-mplini?
Alteori, e trist, golul, când nimicu'-mi
cată cu,-optimism, a-l suplini.
Hm!
Ce puțin a fost, chipul, a-ți cunoaște
doar ca pe o piesă de decor…;
mai grăbit sau, chiar, prea lent, vrun tren, poate,
și-ast-ar fi ucis, cred, cest fior.

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor