„Ea e hotarul dintre trupul şi sufletul meu.

E apa care curge printre îngeri şi demoni.

Dar cine poate fura o apă curgătoare?” Ionel Teodoreanu

 

- Nu, n-am avut curajul de-a curge pân’ la capăt

Prin malurile-abrupte voind să îmi recapăt

O linişte uitată de ani în depărtare

Când nu eram un fluviu ce alerga spre mare.

 

Şi totuşi, azi mi-e cursul năvalnic, parcă vraja

Îl cheamă către marea ce nu-şi cunoaşte plaja,

Te-am confundat de-o viaţă cu malurile mele,

Ţi-am explorat abisul şi-apoi ţi-am scris pe vele

 

Că viaţa e ciudată... Fugim prin amintire

După aceeaşi urmă. O singură iubire

Îmi e de-ajuns, iar vocea ce-n vise mă chema

O recunosc, iubite! Eşti marea ce-mi lipsea!

 

- Sunt alintat de valuri în fiecare noapte,

Simt fructele iubirii la sânul tău că-s coapte,

Ne-mbrățișăm în golful cu fantezii nebune,

Furtuna ne cuprinde când soarele apune.

 

Nimic nu-i mai fierbinte ca apa care curge

Și-n drumul ei doar marea cu brațe lungi o strânge,

Se contopesc pe viață, o singură suflare,

Iar fluviul înflorește și se transformă-n mare.

 

Că viaţa-i o poveste când plaja e departe

Și stânci nu cresc pe maluri, nu sunt nici valuri sparte,

Ești fluviul ce-mi inundă poemele cu rime,

Devin ocean cu tine, câștig în profunzime.

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor