"Micuța Lulu"

Cu mult soare și un loc luminos!

Așa s-ar putea descrie sătucul de pe malul Prutului în care locuia Lulu cu familia ei. Un loc desprins dintr-o poveste tocmai pentru că însăși viața de aici părea să țese o poveste frumoasă. Lumea își duce traiul în liniște, fără griji, gustând din bucuriile oferite de roadele pământului. Împrejurimile sunt pline de fânețe grasă, vii, livezi și bineînțeles multe legume. Roșia proaspăt culeasă și călduță este foarte zemoasă în aceste locuri și cu un gust amestecat de dulce și sărat. O bunătate ! Dacă adaugi un pic de ceapă și brânză de oaie, masa devine un adevărat răsfăț gustativ. Cele două păduri ce îngrădesc satul sunt mici și nu prea dese, dar suficiente pentru locuitorii de aici, care, în duminicile de vară, mai trec pentru a face câte un grătar cu familia și prietenii. "Sașlâcul" , așa cum îl numesc ei, este "specialitatea bucătarului", acesta fiind făcut din carne de miel ținută o noapte la macerat în vin, ceapă și alte mirodenii. Copiii cresc printre animale și bucuriile naturii și nici nu bănuiesc cât de mult noroc au să cunoască o astfel de viață.

Aici, printre căsutele de lut și piatră, se află casa lui Petrică și a surioarei lui, Lulu. O căsuță mică și îngrijită, cu o ogradă pietruită și o mică grădiniță în fața casei . Florile înveselesc privirea încă din primele zile de primăvară când se ițesc din pământul negru frumoasele lăcrămioare, apoi vin lalelele și maiestuoșii trandafiri. Aceștia din urmă înfloresc până toamna târziu. În mijlocul grădinii mici se află un leagăn de fier. Alături, legat cu o sfoară de crengile unui vișin, stă atârnat altul din lemn. O găleată și o lopătțcă sunt abandonate lângă un morman de lut așteptând să fie și ele băgate în seama de micuții care mișună în jur. Unul din copii luă găleata și, privind spre soare, exclamă :

-    Băăăi, uite că e amiază și noi n-am plecat !

Era Petrica, un băiețel cu păr balai. Câțiva pistrui i se vedeau pe nas și pe obrajii rotunzi. Era cel mai înalt dintre toți, avea noua ani și se considera căpitanul echipei. Facu un semn cu mâna unei fetițe, care stătea liniștită în leagănul de lemn, era Lulu, surioara lui mai mică. Ea se ridică alene și, luând o altă galeată în mâinile ei micuțe, se îndreptă spre poartă. Purta pantalonași trei sferturi de culoare roșie, îi primise de la o mătușă. Sus avea un tricou în dungulițe alb-roz, iar pe cap o "palancă", așa se numea pălărioara albă din bumbac. Abia împlinise șase ani. Era o fetiță rotundă la față, cu păr bălai și ochi albaștri.

-    Veniți ? întrebă ea ridicând din umeri .

Petrică privi spre grădină analizând cu o privire serioasă dacă n-a uitat ceva și făcu semn celuilalt băiat să iasă. În drum mai așteptau cuminți două fetițe, nu aveau mai mult de 8 ani. O luară cu pași grăbiți prin praful gros și cald. Pe alocuri pământul, înfierbântat sub razele soarelui, le ardea tălpile golașe. Urcară dealul într-o clipă și în fața lor apăru o câmpie mare, bine cunoscută de ei,  plină cu lanuri de grâu galben și floarea soarelui. Spicele se înclinau în fața soarelui parcă mulțumidu-i pentru razele binecuvântate pe care le împărțea. Capetele de floare soarelui se unduiau și priveau cu lăcomie spre pata galbenă din cer fredonând un cântec de iubire. Bineințeles că n-au rezistat tentației și au intrat în lanul de răsărită . Petrică a ales trei pălănci, una le-a dat-o fetelor, una lui Mihăiță și a treia a păstrat-o pentru el. Au ajuns într-o pădure mică. Nu știu dacă pot fi numiți așa câțiva copaci adunați pe o margine de deal. Căldura își făcea efectul.

Limba li se uscase în gură și pământul părea din ce în ce mai fierbinte. Fiecare petec de umbră era ca o mană Dumnezeiească. Printre copaci începu să se vadă în vale livada cu meri. O luară la fugă pe valea mare, prin iarbă și tufișurile sălbatice, fără să le pese de scaieții și bucățile de crengi uscate care le zgâriau picioarele. Obrajii li se îmbujoraseră, setea devenea din ce în ce mai apăsatoare pentru micii poznași. Petrică se opri brusc și scoase binecunoscutul fluierat.

- Uite o fermă ! Hai sa cerem apă.

- Crezi că ne vor da ? întrebă Mihăiță.

- De ce nu ? Cine merge ?

Hotărâră să meargă toți. Intrară tiptil pe o ușă întredeschisă. Nimeriseră într-o cameră mică și întunecoasă, cu pereții dați cu var alb. Într-un colț era o masă cu câțiva ardei grași pe ea. N-au găsit apă așa că și-au luat câte un ardei și au ieșit repede afară mușcând cu poftă din ei.

- Aaaaa !

Lulu se așeză jos și începu să dea din mâini disperată.

- Sunt iuți ! exclamă Petrică.

Cine să fi știut ? Lulu gesticula în continuu și începu să plângă ștergându-și ochii cu mâinile, dar nu făcu decât să împrăștie iuțeala ardeiului pe toată fața. Copiii însă n-o băgară în seamă. Și ei au gustat din ardei și uite că nu plâng. O luară domol la vale. Lulu se ridică înghițând în sec și porni în urma lor.

- Cred că era un izvor pe aici, zise Mihăiță. Haideți după mine că nu e mult de mers.

Într-adevăr, au ajuns la un mic izvor, ce sclipea îmbietor la umbra unui copac bătrân și, în sfârșit, și-au putut domoli setea. Livada cu meri era deja aproape. Au intrat și s-au înfruptat din merele zemoase și încă verzi. Au ales câteva fructe cu pete roșii și au pornit încet spre casă. Era deja seară când au intrat în sat. Părinții nu i-au certat, știau că începe sezonul în care micuții bântuie dealurile căutând mere, roșii, struguri, de parcă n-ar fi avut și acasă.

 

"Visul"

Lulu privi cu insistență soarele , apoi, când începu să-și simtă ochii aprinși de văpăi, își aținti privirea amețită spre Lenuța, verișoara ei, care venise în vizită de câteva zile.       

- Știi ce am visat azi noapte ? o întrebă ea cu o voce ghidușă .

- Ce ? întrebă curioasă Lenuța.

- Parcă ne jucam în curtea școlii și dintr-odată am zărit o sârma îndoită sub formă de ușă. M-am aplecat și m-am uitat prin ea. Deodată m-am trezit într-o cameră, se pare că era o încăpere secretă. Am ieșit și te-am chemat și pe tine, după care ne-am jucat acolo ore întregi. Ah, ce frumos ar fi fost dacă era adevărat! suspină Lulu cu o urmă de regret în glas.

- Vai, ce vis frumos ! Ce mi-ar plăcea și mie să găsim acea cameră, să fie numai a noastră ! Dar ia spune-mi, erau și jucării în ea ?

Lulu privi într-o parte și, după o scurtă pauză, începu să povestească, se vedea că împrovizează :

- Păi să știi că erau multe păpuși de diferite mărimi. Erau și păpușele Barbie , unele aveau părul alb, iar altele negru sclipitor. Într-o parte a camerei se afla un palat albastru cu ferestre roz în care încăpeam și noi … un pic.

- Ce frumos !... exclamă entuziastă Lenuța.

- Da, da și aveam și un trenuleț pentru jucării, de fapt toata camera era un întreg orășel al jucăriilor cu căsuțe și străzi, cu mașinuțe și semne de circulație. În apropierea orașului aveam și câteva dealuri micuțe cu mici copăcei exotici. Amândouă aveam firmele noastre, erau cele mai mari din oraș. Eu aveam o firmă de design vestimentar, iar tu erai mare afaceristă…

- Dar eu vreau să am o firmă de haine ! o întrerupse cu un scâncet Lenuța.

- Ei, păi stai să vezi, că aveam oricum ambele acțiuni și de la o firmă și de la cealaltă și ne ocupam amândouă de creații vestimentare, dar și de dezvoltarea afacerii tale. Știi ? Așa cum am văzut în filme. Uite, hai să-ți desenez cam ce am plănuit pentru noua colecție.

Lulu luă o foaie de hârtie și începu să deseneze câteva rochițe. Schițele erau un pic stângace, dar treptat au început să capete contur.

- Vai ! Ce frumoasă e rochița asta, exclamă încântată Lenuța, arătând spre ultima schiță ! Dar ia zi, cum se numește firma ta ?

- Engi, răspunse Lulu, după o scurtă pauză. Engi sună frumos și-mi place, repetă ea surâzând.

- Da, într-adevăr, sună tare frumos. Trebuie să mă gândesc cum se numește firma mea, adaugă Lenuța scoțând la iveala jocul de Monopoly. Uite câți bani am și câte firmulițe dețin ! Trebuie să-mi verific angajații să nu-și facă de cap, am fost plecată în concediu și sigur au apărut destule probleme.

- Bine draga mea, diseară te invit la mine să-mi vezi noua colecție. O să-i dau gata pe toți, să vezi ce succes o să am.

- Daaaa, deja am pus ochii pe rochița aceea, ce culoare îi vei da ?

- Albastră ! Albastră ca oceanul și ca cerul senin. Am un material numai bun pentru ea, de fapt e vorba de o rochie de-a mămicăi, pe care nu o mai poartă.

- Crezi ca ți-o va da ? o întrebă Lenuța.

- O voi convinge eu cumva. Schița o fac eu, iar rochia o duc la tanti Geta să mi-o croiască, răspunse Lulu dintr-o suflare.

- Păi, ai incredere în ea ?

- Bineînțeles că da, am văzut că se pricepe plus că nu pare a fi ceva complicat.

- Ce frumoasă va fi ! Eh, ți-am zis eu că mi-ar plăcea mai mult firma de design vestimentar.

- Păi , după reprezentație vii și tu cu câteva schițe.

- S-a făcut ! Mă duc să mă ocup de firmulițele mele.

- Bine, draga mea, răspunse Lulu îndreptându-se spre colțul ei din bibliotecă. Vorbim după ce ne terminăm treaba.

Prin geam sclipeau razele sălbatice de soare. Fetele începură să vorbească de zor cu personaje invizibile și doar ochiul unui părinte ager putea să-și dea seama de jocul lor. 

 

"La grădiniță"

Ce poate fi mai frumos într-o dumincă de vară decât să fii copil și să alergi ca un bezmetic prin praful cald și să respiri aerul curat care încă se mai poate găsi pe la sat ? Asta făcea și Lulu zilnic, împreună cu Petrică și gașca lor de prieteni zglobii.

- Unde mergem azi ? întrebă Petrică.

- Am auzit că au adus jucării la grădiniță, hai sa vedem dacă putem intra, propuse Matei.

Lulu privi speriată, ea n-ar fi vrut, dar știa că dăcă majoritatea vor zice să meargă, nu va avea de ales. Bineînțeles că așa se și întâmplă. Citi și pe fețele altor micuți aceeași frică pe care o avea și ea, totuși nimeni nu se încumetă să zică ceva.

Grădinița nu era departe și imediat au ajuns acolo. Portița din lemn, văruită cu var alb, era legată cu o sârmă, iar pentru cei mari n-a fost greu sa o deschidă și să intre în ograda mare . Mergeau tiptil. Cei mici stăteau în urma lor ca niște roboței, lipiți de zid. Petrică era în față și vorbea în șoaptă cu Matei. La colț s-au oprit , Petrică privi cu un aer serios spre celălat capăt al curții.

- Nu se vede nimeni, spuse el. Hai să mergem ! La grupa mijlocie e geamul spart și putem intra.

Matei șovăi și spuse că el nu încape pe geam. Întradevăr era mai durduliu și se mișca mai greu. N-ar fi putut intra pe geam așa ușor cum reuși Petrică. Lulu prinse curaj și intră a treia. Dupa ea mai intrară încă vreo patru copii. Au dat buzna înăuntru, uitând că paznicul poate fi prin apropiere, au început să cotrobăie gălăgioși pe unde nimereau . Ușa care dădea spre jucării era incuiată.

- Pfiuuu !

Petrică aruncă o pereche de pantaloni ce stăteau uitați pe un scaun.

- Cine i-o fi lăsat pe ăștia aici, cred că sunt și murdari.

Două fetițe începură să râdă zgomotos.

- Sunt cadou pentru tine, știau c-o să vii.

Râsetele lor zglobii umplură dintr-odată toată sala. Lulu privi spre fratele ei mai mare parcă spunându-i "ți-am zis eu că nu e bine". Ținea în mâini o minge decolorată . Acasă avea altele mai frumoase, dar parcă i-ar fi plăcut să aducă un trofeu cu ea de la gradiniță.

- Paaaaaznicul !

Gata minge ! Cui ii mai trebuie ? Ieși prima pe fereastră și alergă așa cât o ținură picioarele spre poartă fluturându-și fustița albastră. În spate auzi țipetele copiilor și vocea unui bărbat. Traversă repede drumul și se ascunse după gardul de vizavi unde era punctul medical. Acolo stăteau tupilați și ceilalți copii împreună cu Matei. În câteva minute apăru și Petrică gâfâind și cu fața roșie de frică. Lulu parcă se mai liniștise, acum îi părea rău că nu luase mingea, ar fi avut timp. Ei, lasă, își zise, rămâne pe altă dată. După vreun sfert de oră ieșiră din ascunziș și cu aere de copii cuminți o luară spre râpa din vale. Soarele ardea în continuare. Mai erau multe de facut până venea seara.

 

"Barbie"

O altă zi de vară, o altă pagină însorită din cartea vieții unor copii voioși și cuminți, în felul lor. Azi a venit Nadia în vizită cu papușica ei la Lulu. Trebuia să ajungă și Galea, aceasta a promis că va veni cu două păpuși noi. Lulu își privi odraslele. Una avea buzele colorate cu carioca, iar alta era cu părul tuns. Prima arăta binișor, cea de-a doua stătea pe un capăt de pătură, încercând parcă să se ascundă de ochii lumii. Când i-a tuns părul, s-a gândit că o va face mai frumoasă. Mămica ei e fericită de fiecare dată după ce se tunde, dar uite că păpușa n-a avut noroc. Oare trebuia să rămână așa ? Lângă pătură aveau pregătit un lighean de plastic cu apă în care spălaseră jucăriile. Păpușa blondă cu buzele colorate, arăta în continuare bine, deși i se întinse un pic culoarea de pe buze ,dar cealaltă parcă chelise de tot. Vai ! exclamă Lulu și privi dezamăgită spre drum, și-a distrus păpușile. Toate eforturile ei de reabilitare parcă sunt în zadar. Le-a pus pe pătură cu fața la soare să se usuce. Nici păpușa Nadiei nu arăta mai bine. Îi tăiase și ea părul într-un exces de zel, dar numai în față. Ochii erau colorați cu un verde crud într-un stil ciudat. Ieșea foarte mult în evidență, dar cu siguranta nu într-un mod plăcut. Nadia era totuși mândră de opera ei și se tot lăuda. Gândul ăsta o mulțumi pe Lulu.

Se auzi poarta și în ogradă intră Galea foarte zâmbitoare și cu o pătură în brațe. De după pătură se ițeau două capete frumoase. Erau două păpuși deosebite, una blondă și alta brunetă. Cea brunetă le atrase în mod deosebit privirile. Era micuță, cu picioare foarte lungi, avea culoarea corpului maronie și părul de un negru intens, bogat și lung. Lulu și Nadia rămaseră cu gurile căscate, mai ales dupa ce le-a arătat Galea că părțile corpului se mișcă, deși nu păreau să aibă încheieturi. Era o minune ! Uitaseră de celelalte jucării, uitaseră de celelalte păpuși. Toate privirile erau ațintite către frumusețea de ciocolată, știau de la Galea că se numeste Barbie . Auziseră și ele că ar exista o asemenea păpușă, dar nu credeau că poate fi atât de desăvârșită. Au decis că aceasta va rămane la fiecare pe rând. Lulu o luă prima și promise că îi va pregăti o frumoasă garderobă, așa cum merită o prințesă. După ce Nadia și Galea plecară, luă brunețica în casă, lăsând celelalte păpuși afară, pe pătură. Cui îi mai trebuiau ? Căută printre bucățile de material ce le păstra într-un sertar. Avea unele pe care le ținea pentru ocazii speciale. Bineînțeles că era una dintre acele ocazii. Alese cateva bucăți și le întinse pe jos. Cam ce ar putea să croiască ? se intrebă micuța. Hm, din bucata roșie ar putea face o rochiță la care ar putea atașa mâneci din dantelă neagră. La mijloc îi va pune o cordeluță roz. Da ! Va arăta ca o prințesă, așa cum este ! Luă în mâini bucățile de material alese ,iar pe celelalte le mototoli și le băgă înapoi în sertar. Cu setul de ace și ațe dupa ea alergă vioaie în bibliotecă, acolo avea liniște destulă pentru ceea ce voia să facă.

Afară se însera, îi era un pic foame, dar alungă gândul ăsta din mintea ei și, luând foarfeca, începu cu mâna ei micuță și firavă să taie bucăți din materialul roșu . Ochii ei împrăștiau veselie în jur, obrajii rotunzi și rozi îi sclipeau, iar gura părea să schițeze un zâmbet de satisfacție deplină. Era fericită.

 

"Hoțul din ospătărie"

Petrică se putea lăuda și el cu multe isprăvi “fericite”. Era un băiețel isteț, cu mintea ageră și privirea șmecheră. Purta mai mereu o șapcă albă pe cap, care, într-un timp, deveni gri și plină de pete, deși maică-sa se chinuise să-i readucă din albeață. Petrică nu putea renunța la acest petec de pânză cu cozoroc, încă mai aveau multe de făcut împreună.

- Matei ! strigă el apropiindu-se de o poartă de fier vopsită în albastru.

De după poartă se iți mutra dolofană a prietenului său.

- Ce vrei ? întrebă acesta.

- Păi hai, nu așa a fost vorba ? Hai că ne grăbim, ceilalți așteaptă după colț.

- N-am cum, am treabă. Dacă nu mătur ograda azi, se supără rău tăticu.

- Hai mă că o faci diseară după ce terminăm treaba noastră , zise Petrică dându-i un ghiont prietenește.

Matei nu avu nici o șansa. Cu capul plecat și cu ochii speriați privi spre ogradă și ieși în drum . Nici Petrică nu era foarte fericit de ceea ce plănuiseră, dar uite ca Serioja a venit cu ideea să meargă la ospătărie. El n-ar fi fost de acord, mai ales ca unchiul lui era directorul școlii de care aparținea ospătăria, dar cum toți copiii erau entuziasmați de idee, a trebuit să accepte. Acum și Matei făcea figuri, asta mai lipsea. Erau vreo șase baieți, între timp apărură și trei fetițe. Mergeau târâindu-și tălpile goale prin praful cald de pe drum. Pe alocuri pământul bătătorit frigea. În depărtare începu să se zărească ospătăria, era o casă ca oricare alta, un pic mai mare totuși. Cei mari povesteau că ar fi aparținut unui boier, care a fost deportat de comuniști în Siberia. Din ospătărie ieși cineva, era o femeie plinuță cu un batic alb în cap.

- Uite-o pe tanti Tamara ! Cred ca merge acasă, ca să vezi ce noroc pe noi, exclamă entuziasmat Maxim.

Bun noroc, își zise și Petrică în gând și grăbi pasul. Intrară mai întâi în grădina din spatele ospătăriei. Iarba uscată de arșița verii le zgâria picioarele. Ușa din spate era deschisă larg și bineînțeles că au dat buzna înăuntru, fără să se gândească prea mult la ce ar putea urma.

- Grijă mare, că tanti Tamara stă chiar aici, aproape ! Grăbiți-vă, îi atenționă Petrică, pe tonul unui șef.

Copiii se împrăștiaseră prin camere gălăgioși.

- Ia te uită cât săpun !

Matei se opri lângă o masă plină cu calupuri de săpun și le făcu celorlați semn să se apropie. Aceștia veniră și, ca la comandă, începură să bage săpun în buzunare. Cei care nu aveau și-au făcut câte o poală din bluze sau tricouri și au început să îndese acolo cât puteau.

- Ce faceți măi aici, faraonilor ?!

Pe ușa din față aparu tanti Tamara cu fața roșie de furie și cu un melesteu în mână. Petrică avu timp să iasă pe ușa din spate, la fel și ceilalți copii. Bineînțeles că s-au împrăștiat așa cum s-a întâmplat și la gradiniță. Rămase doar cu Matei care avea ca și el vreo patru bucăți de săpun.

- Ce facem acum cu ăsta ? întrebă Pietrică arătând spre săpun.

- Păi, eu îl duc acasă , îl dau mămicăi.

- Și, dacă te întreabă de unde-l ai, ce-i zici ?

- Că l-am găsit.

Petrică nu fu încântat de răspuns. Iși luă rămas bun de la Matei și intră în ogradă. Afară se înnoptase. În casă Lulu cosea de zor la rochița păpușei Barbie.

- Uite, un cadou pentru tine, zise Petrică, întinzâd săpunul. Da’ să nu spui la nimeni.

- Da’ ce sa fac eu mă rog cu el ?

- Speli hăinuțele la păpuși, nu tu te rugai de mămica alaltăieri să-ți dea săpun. Uite că acum ai !

- O, da ! Multumesc, zise Lulu luând bucățile de săpun, și, ascunzându-le într-un coș, în care ținea bucăți de material și mosorele de ață.

În ogradă se auzeau voci. Era tatăl copiilor cu unchiul Ion, directorul școlii. Pregăteau un șașlâc pentru a doua zi. Era duminică și plănuiseră să meargă la pădure . Dintr-odată se mai auzi o voce, era de femeie. Imediat Petrică recunoscu vocea doamnei Tamara.

- Domn’ director, n-o să vă vină să credeți. Niște faraoni de copii au intrat azi în ospătărie și mi-au furat tot săpunul pe care l-am primit aseară. Eu am tras o fugă până acasă, cinci minute doar. Nu știu cum de au avut timp.

- Ce copii ? Cine erau ? întrebă Ion cu vocea lui groasă, dar fara să dea semn de îngrijorare.

- Nu știu, n-am reușit să-i văd bine. Unii cred că erau de-ai lui Vasile de peste drum, o să merg chiar acum la el .

- Copiii din ziua de azi sunt tare obraznici, se auzi vocea mamei . Nici părinții nu prea mai au grijă de ei, ce să mai ceri copiilor, zise ea intrând în bucătărie unde stăteau cei doi copii ai ei cu privirile serioase.

Petrică răsuflă ușurat. Deci nu l-a vazut, și el, care credea că a venit să-l ia la rost. Dacă merge la nea Vasile și băieții lui zic ceva, el tot o sa nege. E considerat un copil cuminte în sat și va fi crezut. Lulu privi spre maică-sa cu un pic de teamă, acum și ea facea parte din toată povestea asta, deci și ea este vinovată. Grija asta nu dură mult. Mama îi invită pe cei de afară în bucătărie. Pe masă stau înșirate farfuriile și un abur îmbietor se simte de la tocănița de cartofi și de la galbena mămăligă rotundă. Tatăl apăru și el cu o farfurie cu pești fripți presărați cu usturoi. Petrică începu să înfulece cu poftă alături de surioara lui. A fost o zi plină și, bineințeles, că le era foame.

 

"Puii"

Era o zi de vară ca oricare alta. Soarele se înălțase deja și începea să ardă. Micuța Lulu alerga bezmetică prin ogradă în ciuda cățelușilor dolofănași care încercau să se joace cu ea. Se opri, îi privi cu dojană, dar și cu un aer jucăuș. Îi luă pe doi dintre ei în brațe și se așeză pe pragul mare din fața casei. Erau mici și pufoși. Abia de vreo săptămână le ieșiseră dințișorii. Semănau cu niște ursuleți, doar că erau foarte micuți. Unul era gri, iar celălalt negru cu guleraș și lăbuțe albe, semăna cu maică-sa, Martinica. Lulu se apucă să-i tragă de codițe, când pe unul, când pe celălalt. Cățelușii parcă asta și așteptau. Au început să se învârtă în poala fetiței scoțând din când în când câte un lătrat subțirel și vioi. După câteva minute de joacă, Lulu îi sărută pe amândoi pe boticurile rotunde și umede și îi lăsă pe prag. Îi aduse și pe ceilalți doi frățiori lângă ei. Merse în bucătărie, se opri lângă găleata cu apa rece, din care luă o cană mare pentru a-și astâmpăra setea. Luă de pe masă sticla cu lapte și căută castronul de tablă. Îl găsi lângă ușă. Pe pragul casei cățelușii stăteau întinși pe un petec de umbră. Lulu puse castronul jos. Micuții ciuliseră urechile, le era cunoscut zgomotul. Când auziră cum toarnă laptele, începură să se ridice câte unul și, dând din codițe, se apropiau recunoscători de castronul cu lapte proaspăt. Lulu îi privi cum plescăiau cu poftă. N-au lăsat nimic în castron! Ba mai mult, începură să se împingă mârâind și încercând, când unul, când altul să lingă vasul din tablă. Aveau burțile pline, erau rotunde, de greutatea lor nici nu puteau merge. După ce au văzut că nu li se mai dă nimic, au început să se târască spre locul umbros. Burțile li se lipeau de prag. Lăbuțele din spate erau ușor ridicate. Scoțând niște scâncete drăgălașe au ațipit într-un final. Lulu îi mai privi un pic. După un timp simți că se plictisește și plecă să-și caute surioara mai mică.

AVEA CHEF DE JOACĂ !

 

"Prima zi de școală"

Și uite așa curg zilele senine în acest loc parcă rupt din rai. Viața merge pe un făgaș normal și liniștit. Oamenii sunt multumiti de ce au și văd fiecare zi ca pe o binecuvântare. Fetele cresc mândre și cu forme rotunde, iar flăcăii voinici. Toamna aduce roade bogate. În această perioadă se face și hramul satului, sau ziua satului, cum o mai numesc unii. Oamenii se adună în centru și vănd câte una alta. Prăjiturile cu diverse forme și arome invadează mesele, iar înghețata de piersici este o altă bunătate care îți răsfață gustul. Mai găsești și diverse lucruri făcute manual, în special din lemn, mărunțișuri necesare într-o gospodărie frumoasă . Prima zi de scoala are un alt farmec. Lulu este foarte emotionată, deoarece anul asta va merge și ea la scoala în calitate de elev. În fiecare zi probează uniforma școlară, o rochiță maronie, la care va purta un șortulet alb transparent. E foarte mandră de sortuleț, n-a mai văzut la nimeni unul la fel. Se privi în oglindă, are părul scurt, dar destul cât să-l prindă în două codițe mici, pe care mama ei le va acoperi cu două flori mari din dantelă albă. Le privi câteva minute simțind că nu se mai satură. Luă în mână ghiozdanul roșu pe care stătea scris mare cifra cinci. Aceasta era nota maximă care se putea lua în acea vreme. Va învața bine, și-a promis. Abia așteaptă să învețe să citească și să scrie. A mai încercat ea, dar fara mari reușite. Și uite că a venit prima zi de școala ! Mâine e marea sărbătoare. Vor pleca de la grădiniță în grup organizat și vor păși în ograda copiilor mari. Au și un mic cântecel învățat. Lulu începu să fredoneze și ieși în fugă afară, lăsând rochița și șortulețul pe marginea unui scaun. Florile căzură jos, iar geanta rămase răzemată de un picior de la alt scaun, așteptând parcă ziua de mâine. Afară era o zi însorită, frunzele începeau să prindă pe alocuri culoarea ruginei.

 

 

Vizualizări: 138

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de GOGA GR. CONSTANTIN pe Martie 28, 2011 la 5:01pm
Incipitul unei proze, in care sinceritatea sentimentului  si tandretea scrisului sunt in juxtapunere....
Comentariu publicat de GOGA GR. CONSTANTIN pe Martie 28, 2011 la 4:58pm

Univers poetic de stepa, in libertatea coacerii roadelor lumii, copiii!

Lulu, Petrica, Matei, Galea, soare, praf, mere, gradinita, sapun, Barbie, jocuri si jocuri...miracol de peste Prut!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor