au fugit toți copacii din ținutul ăsta arid 
care se naște atât de tandru în inimă,
aici sălășluiesc toate fantasmele 
dintr-o lume pe care nu o mai înțelegi,
cu care nu te mai identifici,
în care conștientizezi că nu mai ai ce căuta

nu vom mai avea lemn pentru arcă,
asta e singura ta îngrijorare,
fără ea nu avem cum să o luăm de la capăt,
știu că nu îți pasă,
fără lemn nu sunt păsări,
fără păsări nu mai e nici cer,
fără cer nu-i mai poți urla în față 
nefericitului care își spune începutul tuturor depresiilor
și care-și are vizuina acolo:
mă, ce mai e de salvat dintr-un om din care dragostea a fugit

notezi direct sub carne,
acolo unde tendoanele se îmbină perfect,
ai un tuș special,
plin de resemnare și teamă:
nu mai veni, 
câmpurile de lavandă pe care le-am visat împreună
demult s-au uscat,
umbrele care nu se ating nu mai au ce să își spună

nu mai e nimic de făcut,
te chem, iar chemarea mea seamănă cu plânsul unui copil pedepsit pe nedrept,
au fugit toți copacii din ținutul ăsta arid
și nu vom mai avea lemn nici pentru cruce,
ce mai e de pătimit,
cine a mai rămas să înalțe rugăciuni pentru tine,
o, doamne, 
tot cred că ești un sunet
care nu mai găsește pereți de care să se lovească,
femeia care te-a uitat
luminează pe sub piele,
e o boală de care nu ai unde să te mai ascunzi
și care te va ucide, în cele din urmă

javră, trezește-te, 
middle age crisis
e un timp care te întâmpină cu flori atât de vechi,
le atingi și ele se destramă

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor