Mircea Cartarescu invitat la MTR pentru o lectura publica

[Gelu Vlaşin]

Povestitorii de la Sosea este un proiect al MTR - Muzeului Taranului Roman, care isi propune sa aduca in fata publicului, luna de luna, pe unii dintre cei mai pretuiti scriitori romani. Lecturile publice sunt pretutindeni unele dintre cele mai vii evenimente ale scenei culturale. Este evident astazi ca, dincolo de intimitatea cititului, iubitorii de literatura cauta sa-l cunoasca, sa-l auda, sa-l simta pe autor in relatia cu propriul text. Discutiile dintre scriitor si cititorii lui, purtate de fiecare data dupa lectura unui fragment de roman sau a unei povestiri, sunt deseori mai incitante, mai autentice si mai lamuritoare decat clasicele dezbateri critice. Vino la Clubul Taranului pentru a-i asculta citind si pentru a-i intreba multe si marunte! Joi, 2 iulie, de la ora 19.00, la Povestitorii de la Sosea este invitat scriitorul Mircea Cartarescu care va citi un text nepublicat inca in volum. Moderator va fi Simona Sora, redactor la Dilema Veche si editor coordonator la Dilemateca si recent castigatoare a premiului USR pentru cartea de critica literara "Regasirea intimitatii"

[Maria Maria]

mi-ar fi placut sa fiu si eu acolo
felicitari pentru astfel de proiecte

[VOICAN MARIN]

Fiindcă este vară şi abia acum mirosul florii de tei a pătruns în sufletele noastre, vă trimit un poem pew care l-am scris cu lacrimi în ochi pentru cea care a plecat spre stele

T E I B Ă T R Â N

Tei bătrân, ce ţii plecate, la fereastra dragei mele,
Crengi cu flori înmiresmate, te rog, bate şi îi cere:
Să ridice storul care, mi-o ascunde de privire,
Şi s-asculte-a mea cântare de alean şi de iubire!

Cine o fi pus zăbrele la fereastră! – să nu poată
Decât a privi la stele, dar să-mi iese, niciodată?…
Storu-ncet s-a ridicat şi fereastra se deschide:
Văd un cap, s-a arătat şi-a lui faţă îmi surâde…

Parcă este condamnat şi-mpăcat cu soarta lui;
Pe geam şi l-a rezemat – lângă creanga teiului.
Tei cu ramuri aplecate înspre casa dragei mele,
Tu, la noapte, încet, bate în fereastra cu zăbrele.

Şi în păr, tu, lasă-i flori, de aromă să se-mbete;
Vezi, dacă o prind fiori? Hai, vorbeşte-i pendelete.
Pieptul ei virgin de fată va sălta cu mici suspine,
Spune-i că sosesc îndată, şi să freamăţi după mine.

* * * * * * *

Stă pe gânduri şi visează, o cunosc după privire:
Cu-o idee se distrează; parcă are ea o presimţire…
Se ridică, se coboară, şi-un fior prin minte-i trece;
Că o frică o-nconjoară, ca un sloi de gheaţă rece.

Vântul cald i se strecoară printre bucle răvăşite,
A-nţeles, e-ntâia oară, parcă-ar vrea să se mărite:
(Cine poate să mă ştie cum arăt şi cum gândesc?!…
Stau închisă-n sihăstrie, cred c-aici mă prăpădesc…

Ochii mei nu pot să plângă, nimeni nu i-a sărutat;
Sunt stăpână, ori sunt slugă? Ah, mă sting, şi e păcat!
Pentru ce sunt blestemată! Să aştept, pe cine-anume?
Nu l-am văzut niciodată! Despre el mama îmi spune:

„Erai mică, dulce floare, atunci când te-am logodit
Cu un nobil de rang mare!” Doamne! cu ce am greşit?
Tinereţea mea se duce, şi-n obraji paloare-mi simt;
De-i bătrân, nu mi-l aduce! Tu, eşti mare, bun şi sfânt:

Faţa-ntoarce-Ţi-o la mine, ruga-ascultă-mi, Te implor!
Moartea o prefer…mai bine! Adu-mi-l pe cin’ mi-e dor!)
Eu ciupesc a strunei coardă, şi în noapte magic a vibrat.
Ochii ei vor să mă vadă, diamante mişcătoare, care ard.


Cânt cu patimă crescândă, din privire nu mi-o scap;
Ea, ca frunza tremurândă… mişcă ritmic al ei cap.
„Tei bătrân, cu frunza rară, Dragei mele, te rog, lasă
O ghirlandă princiară… şi îmbracă-mi-o-n mireasă!

Mi-o-nveleşte în petale, şi la soare mi-o arată,
Urc-o-n ramurile tale,… vreau să fie legănată,
Ca o zână să plutească, părul blond să se resfire;
Blestemata de fereastră! Să n-o mai poată reţine!

Tei bătrân, dă într-o parte trei zăbrele, ca să zboare!…
Să mi-o văd bătând din aripi şi, uşor, să se coboare:
Să vină, vreau să mă ieie, să mă-ncălzească la sân,
Să mă lege, să nu-mi deie voie să mai plec la drum.

Tei bătrân, fă-mi o scară!…ă mă urc până la ea,
Să fugim în astă seară, şi s-o duc la casa mea.
Să mi-o prind cu gingăşie, pragul casei să mi-o trec;
Mi-este dragă ca soţie, doar cu ea vreau să petrec!…

Noapte, zi…, nedespărţiţi, cum stau două turturele –
Care nu-mi ştiu de părinţi; să ne giugiulim ca ele:
Gură-n gură, cioc în cioc, să ne-ncăldurim pe creacă,
Să dormim numai un strop. Dragei mele o să-i placă.


Ah! dacă-o ramură se rupe, teiule, sunt om pierdut!
În moment ce-o să mă pupe; să o prinzi! Ai priceput?
Am o teamă…,dacă-o scap? Creanga poate să se mişte;
Mâna-i trec de după cap…şi-i dau gura să mă muşte,

Eu să muşc din para ei!… Poftă am să gust un strop;
Tu, din ramuri, bătrân tei, să nu-mi mişti, să stai pe loc!
Frica, nu-i bine s-o prindă…c-ar fugi tocmai acum…
Of!…ruşinoasă, în oglindă, s-ar uita cu spaimă-n sân.

Tei bătrân, apleacă-ţi ramul: ia-mă, -nalţă-mă la ea!
Să smulg fereastra şi geamul şi cu-o singură vergea;
S-o răpesc, s-o duc acum! Iar de-o fi să-i fie frică,
Un frunzar să-i faci în drum, şi să-i dai o rămurică.

De ea, poate, să se-agaţe – şi la pieptul meu să stea,
Să o strâng puţin în braţe. Ah! guriţă ei, de-o vrea,
Să mi-o lase s-o sărut?…şi în sân să-i pun o floare.
Tei bătrân, bătut de vânt, de mi-o iau de cingătoare,

Tu, ai grijă să nu cadă! Umbră-n juru-ne să faci!…
Nimenea să nu ne vadă, că ne suntem foarte dragi”.

Când eram mai fericit, aud uşa scârţâind, un răcnit:
„Iar mai cântă un aiurit?!…” zice-un bărbat răguşit.
„Ia să văd! Cine-mi strică somnul? Am să-i plătesc!…”
Eu m-ascund pe loc, în pripă, şi din umbră mi-l privesc.

Are-un retevei în mână… „plata mea.” L-a pregătit:
De m-atinge, sigur, pot o lună să rămân la pat, lungit.
Dar, ce văd! Cine coboară? Ochilor nu-mi vine-a crede!
Este ea: ca umbra se strecoară; ce ochi are!…că mă vede.

Şi un „ miauuu!” zice…micuţa, juri că-i un cotoi;
Cu-o mână-şi ţinea rochiţa şi-mi fugea de cel băboi.
O!.. ce „miauuu!” scoate, că băboiul, zvrrr! cu parul:
“Uite-a dracu, miorlăita!…ea face-ntreg scandalul.”

-Sât! Să punem mâna la gură…căci în râs dacă pufnim,
Ai să vezi ce-alergătură…,bâte-n cap ce-o să primim.
Când vede geamul deschis, ce scandal!…ţipă, e-ndrăcit:
“Intră-n casă, când ţi-am zis!” Moşneagul s-a zăpăcit.
Urcă pe scări, înapoi… trage uşa: „ zdranc!” zăvorul;
Pe când noi stăteam sub tei îmbrăţişaţi, fiindcă dorul

Ne-a unit, şi putem pleca,
Iar fereastra cu zăbrele…
Se uită moşul prin ea –
Să vadă cerul cu stele.

El, de mâine o să plece,
Să păzească în pădure
Iepurii; n-are ce-alege,
Că proverbul bine spune:

“Decât fată mare-n casă,
Să o-nchizi şi s-o păzeşti?
Păgubaş, taică, te lasă!…
Nicicând n-ai să reuşeşti.”

[CORNELIA COSTIN]

MI-A BATUT IN GEAM...

Mi-a batut in geam de dimineata
card de nespalate lighioane
mi-au cerut hlizindu-se povata
incotro-s livezile cu poame

uluita,de surprindere si teama,
m-am ferit sa le privesc in fata
si fara sa vreau sa bag de seama
am simtit cum sufletu-mi ingheata.

am aflat tarziu, pe nesimtite
ce-a-nsemnat hoarda de rasete...
unde sunteti lighioane pripasite
nesatui jefuitori de suflete?...

[GLORIA DAVILA ESPINOZA]

Felicitaciones por el trabajo
Gloria

[Pena Gheorghe]

IATĂ, E VARĂ...

Iată, e vară şi marea se tot agită,
Ne zâmbeşte ţărmul cu valuri ondulate;
Alergăm desculţi, prin nisipuri afânate
Şi-ţi ating părul şi bluza pizmuită.

Deasupra, pescăruşi cu fomea domolită,
Ne dau târcoale cu ţipete speriate;
Iată, e vară, şi marea se tot agită
Ne zâmbeşte ţărmul, cu valuri ondulate.

Şi alergăm pe plajă, briza-i blagoslovită,
Marea în zări se clatină ca o vietate;
Eu îţi desfac părul şi bluza cu păcate-
Iată, e vară şi marea se tot agită.

George PENA

[Vasilica Ilie]

Multumim pentru informatie! O zi buna!