Mircea Dinescu - Curajul cuvintelor
 

Se pare că post modernismul a început mult mai devreme decât socotim. Pictorul  francez Toulouse Lautrec, de pildă,  se lasă de pictură (în jur de 1870) că să se dedice, câțiva ani,  vânatului și bucătăriei. Rezultatul este o carte de excepție, (The art of cuisine) conțînând rețete extraordinare, ilustrată cu desene de animale, menuuri și reclame culinare  care ne arată că arta poate transcende fără granițe. În Israel, ne-au vizitat recent poetul Mircea Dinescu și soția sa cu care am avut plăcerea unei  minunate seri de poezie, gastronomie și voie bună cu care ne-a obișnuit doamna Doina Meiseles, perfecta amfitrioană a unor întâlniri culturale si culinare fără de egal. Dinescu este fără îndoială un personaj complex, un poet șarmant, lucid, care alege fără multă ezitare să citească  (privindu-te peste ochelari) din poeziile sale scurte, acide, dar pline de o malițioasă și nedisimulată critică. La voce, aduce aminte de regretatul Mircea Crișan care ne salva, cu glume și un umor iscusit ascuns printre rânduri, sufletele torturate în anii comunismului despotic, instalat în România anilor 70 și 80. Câteva volume de poezie (în versuri) bine temperate, bine rimate, pline de îndrăzneală fățișă, sau alteori de o revoltă declarată, ne vor delecta auzul și setea de cunoaștere a unui gen protestatar puțin folosit de poetul israelian de limbă română..  Dinescu s-a născut la Slobozia în 1950, în zodia scorpionului, zodie care explică în exces ascuțimea și ritmul scrisului său.  A studiat la Facultatea de Jurnalism a Academiei de Științe Social-Politice „Ștefan Gheorghiu” .
Debutează cu poezie în 1967, în revista Luceafărul, iar în 1971 volumul  "Invocație nimănui", (1971), este distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut. Este redactor la Luceafărul (1976-1982) și România literară (1982-1989). Talentul  său literar este remarcat de  critică și  încununat cu numeroase premii literare (Premiul Herder, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Poezie, Premiul Academiei Române pentru Literatură ș.a.). În urma interviului acordat în februarie 1989 lui Gilles Schiller (pseudonimul lui Jean Stern) și publicat în cotidianul Libération, în care atacă  regimul Ceaușescu, este supus arestului la domiciliu și i se ia dreptul de semnătură. A fost prezent în studiourile Televiziunii Române în timpul revoluției din 22 decembrie 1989. După revoluția din 22 decembrie 1989 este președintele Uniunii Scriitorilor (1990-1993). Înființează revistele de satiră politică Academia Cațavencu (1990), Plai cu boi (2001) și Aspirina săracului (2003).  După spusele dânsului este o prezență activă, editează ziarul Cațavencii și  are constante intervenții critice, televizate și publicistice. Conduce două restaurante,  unul în București despre care un critic local ( Dan Alexe ) ne avertizează : 
  "...restaurantul lui Mircea Dinescu, în centrul vechi din București, poartă un nume furat din Cioran, "Lacrimi și Sfinți". 
Sigur, Dinescu, cu traiectoria lui încâlcită, e un personaj ciudat. E un poet de care se îndrăgosteau toate liceenele în vremea lui Caușescu . "Proprietarul de poduri", a apărut după revoluție  ca  proprietarul unui debarcader la o moșie pe Dunăre.  Dar și Gérard Depardieu are restaurant și podgorii. Hai să vedem cum e la Dinescu.....  dăm note bune decorului (kitsch minimalist de bun gust, cu berze și porci din Lego pe pereți) și numelor mâncărurilor, de genul: Barza torturată, sau tigaia cu măruntaie, momițe, creier, etc (numită Brigada de Moravuri)." 
La celălat sediu, la conacul de pe malul Dunării, Dinescu se ocupă el însuși de prepararea bucatelor.  A inaugurat  în comună doljeana Cetate, un conac care a primit numele de „Port Cetate”, acolo poetul a organizat mai multe spectacole și festivaluri. Conacul are cramă și oferă servicii de masă și cazare, devenind una din atracțiile turistice și culturale ale zonei. 
Dar să revenim la poeziile citite de maestru în această seară magică. Pe masă se zăresc volumele: " Colierul din bomboane de colivă", Cele mai frumoase poezii", "O beție cu Marx", "Moartea citește ziarul",
"Întoarcerea Barbarilor". Suficient material pentru o delectare de lungă durată care acoperă circa 30 de ani de poezie protestatară. Există aici poezie politică, o poezie bășcălie, o poezie a revoltei, o poezie aluzie așa cum gasim  în  "Doamne - Ferește" din volumul "Moartea citește ziarul", carte imposibil de publicat în 1989, deci apărută la Amsterdam în Olanda:

Doamne-Fereşte

Istoria parcă ne duce-n burtă
şi parcă a uitat să ne mai nască,
preafericiţii cu privirea scurtă
sorb borşul dogmei ce le plouă-n bască,
făcând spre lucruri zilnic reverenţe
căci cine ştie ce episcop doarme
în polonic, în coşul pentru zdrenţe,
în ţevile acestor triste arme
unde Nebunul îşi cloceşte crima
şi ne omoară fiindcă ne iubeşte,
când ne e foame desenează peşte,
când vine frigul arestează clima,
opriţi Istoria-cobor la prima
opriţi la staţia Doamne-Fereşte  

**

Avem aici un logos fără de oprire, o călătorie într-o lume unde  rațiunea doarme, "nebunul" își omora supușii prin iubire, foamea era hrănită cu lozinci despre "victoriile socialismului", și cât curaj au cuvintele poetului care pune pe hârtie aceste gânduri înainte de revoluţie, încă pe timpul marelui "Conducător". Iată și o minunată satiră în poezia numită "Salon de Toamnă" (fragment):
...Dumnezeu-pictorul
deschide o expoziție impresionistă în zidul jilav
(mici pete neînrămate, voluptoasă igrasie ce-l excită pe Manet)
de care nici popa nici primarul dornic de ceremonii
n-au habar
altfel, de bună seama, s-ar fi
tăiat o panglică
s-ar fi rostit discursuri ar fi gâlgăit șampania
și critica și-ar fi ros ciolanul ei roz, 
aici la zidul săracului.
**
Ne despărțim cu regret de perechea Dinescu sorbind, nu din "Ultimul ceai", ci dintr-un vin roșu, ca un sânge al trecului comun celor care au plecat și celor care au rămas, cei care au luptat și cei care nu, care au scris și citit, sau numai criticat, pasivi sau tacuţi ,cu toții îndrăznind  trecerea prin experiența ultimativă oferită omului care se numește viață, poezie și apoi tăcere.
 
Ultimul ceai

Întîi ți se dă corpul doar ție cu chirie
pînă pricepi că-s sute de locatari în el,
penibil ca o gloabă ce intră-n fierărie
c-ar vrea dintr-o potcoavă să-și toarne un inel,
o să te joci o viață de-a butler-ul cu lordul
ce lenevește-n vena aortă și-n buric,
te duci la spițerie că te trimite cordul
să-i iei anticolivă și prafuri antidric,
o să-ți păzești vezica și-o să te-nchini fățarnic
cînd treci pe lîngă sfînta ta boală de plămîni
și țucălar, și moașă, și bonă, și paharnic,
copil din flori al piesei Slugă la doi stăpîni,
o să-ți petreci la groapă ciolanele auguste
cu morga unei rude sosite din Shanghai
și-or năvăli săracii pe tine să îți guste
esența translucidă din ceștile de ceai…
 
**
Adrian Grauenfels
feb 2018

Vizualizări: 51

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Februarie 5, 2018 la 7:14am

Multumiri Adrian pentru aceste ... cuvinte...

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu
era Cuvântul.” (Biblia, Ioan, cap.1- 1)

Am prins si eu curaj sa va directionez catre primele mele cuvinte exprimate literar:

DelaAdamlaJudecatadeapoi.pdf

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor