Strig din urbana mea făptură
că m-am topit
și curg pe sub asfalt,
cu unghiile am scobit însemne
ș-am zgâriat
un vultur ne-nfricat.
Nu scot pământul,
îl îndes în hăuri
și nu mă tem
de chipul meu de lut,
mai trec în goană
sacrele vedenii
un leu de-aramă
și un bivol am răpus.
Mă-nchin de voie
făr-a ști uzanța,
nu mă încurcă
incantatul gând
nici mugetul de ape
greu crescându-l,
nici blânda sa chemare
din adânc.
Eu sunt unealta
disperării mute
scăldată în lumina dănțuind
și adevărul faptelor mărunte
catastrofal, irevocabil, revelând.
Cu sânge am chemat
către imagini
când mâinile tocite
prindeau vânt,
n-a fost iubire
să se verse lină
și nici mai sfânt nu sunt
dar râd și plâng.

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor