Mitotologie generala, Stefan Borbely (partea I)

Stefan Borbely (nascut in 1953 in Fagaras) este conferentiar la Facultatea de litere din Cluj in cadrul Colectivului de literatura universala si comparata. Doctor in literatura comparata (1999), echinoxist de formatie a debutat editorial in 1955 cu volumul de eseuri Gandirea magistratului Thomas. A mai publicat : Xenograme (1997), Visul lupului de stepa ( 1999), De la Herakles la Eulenspigel . Eroicul (2001) , Opozitii constructive (2002), Matei Calinescu. Monografie (2002), Cercul de gratie (2003), Proza fantastica a lui Mircea Eliade.Complexul gnostic (2003). In prezent, este membru al Uniunii scritorilor din Romania si ASPRO.

Mitologiei generala a lui Borbely este impartita in trei domenii : mituri cosmogonice, rituri de initiere si de sacrificiu.
Lumea arhaica, spre deosebire de noi, crescuta intr-un cult al certitudinii bazat pe stiinta, isi distrugeau si reconstriau lumea in mod periodic in functie de ciclurile temporale legate de fertilitate. Freud : aceasta mentalitate avea rolul « fixarii » in timp a efemerului


1. Miturile Cosmogonice :


Etimologic, termenul vine din gr.”Kosmos ”(ordine) si “gonos” (creatie sau provenienta ereditara/ parinti ) definind zamislirea unei lumi de catre un actant. Prin precizarea ereditatii se creeaza o matrice temporala care sugereaza o genealogie a omului. Din punct de vedere ritualic, fiinta nu este considerata sau conceputa ca o entitate solitara, ci un purtator de sacralitate integrat intr-o comunitate, deci fiinte a unei serii genealogice. Relatia sintactica a timpului este pusa in evidenta prin opoziatia « naos - anterioara cosmosului, opaca, informa,apa, monstru acvatic abuziv pe care cosmosul o organizeaza » . In acceptiune arhaica, putere va avea nu acela care detine armele cele mai bune, ci acela dotat cu cele mai eficiente instrumente de disciplinare a sacrului prin legare si fixare.


Francis E.Peters da inca o definitie a “kosmosului aisthetos” prin « ordine, ornament, univers fizic »legandu-l astfel de ordinea filosofica a imaginii si a numarului pentru pitagoreici : « universul este kosmos, pentru ca poate fi redus la proportii matematice (harmonia ) » ceea ce, in opnia lui Borbely, ar stabili o legatura intre univers si suflet, katharsis-ul devenind efortul seren al omului de a-si construi echilibrul lautric pe baza harmoniei.

Personal, remarc in acest punct, diferenta subtila de nuanta a termenului « katharsis » care apare pentru prima data la Aristotel in Poetica definind o stare de purificare prin intermediul artei (mimesis), prin reprezentare dramatica facand in acelasi tip discutata distinctie intre miza si cauza, punand in joc morala si estetica (religie si literatura) ; pe alocuri, termenul este legat si de medicina lui Hippocrat definind o purificare prin catastrofe naturale, medicamente sau purgative facand distinctia intre religie si rituri magice ; este legat de asemenea de suflet si ar insemna un dialog eliberator ; intr-un cuvant, detasament de pasiuni.
Freud ne vorbeste ca eliberare de sub o excitare anormală, prin stabilirea sau restabilirea asocierii unei emoții cu amintirea sau ideea evenimentului care a cauzat-o.


Intre accptiunile lui Borbely (legare si fixare de sacru), a lui Francis E. Peter ( armonie intre univers si suflet) si pe de alta parte detasare de pasiune cum il prezinta altii, ma-ntreb firesc daca sentimentul de eliberare despre care vorbeste Freud este o purificare sau pur si simplu acceptare?! Mi se pare ca cele doua cuvinte („purificare”si „acceptare”) nu sunt sinonime totale intrucat intervine factorul vointa rationala in cel de-al doilea. Oare pasiunile sunt doar in sens negativ? Oare omul se raporteaza doar la ceilalti sau si la sine insusi in raport cu natura sa si cea inconjuratoare?


Un aspect important al cosmogoniei, spune autorul, este crearea simultana a spatiului si timpului. In actul primordial de genesis se creeaza atat timp cat si spatiu, ambele avand in lumea arhaica ambele avand o acceptiune palpabila, nu doar notionala ca in perioada moderna. Prin geneza cosmica spatiul ar limita timpul si invers. In foarte cunoscuta cosmogonie iudaica din Vechiul Testament, autorul declara ca lucrurile s-ar fi petrecut asfel:” Creând in sase zile cele ce sunt gandite sa fie,Dumnezeu declanseaza, prin chiar consecutia mitica a perioadei sale de creatie timpul sau istoria; ca o consecinta lucrurile, odata create sunt in mod armonios inchise in timp motiv pentru care ritualistica arhaica nu ingaduie regresii paradisiace: acolo nu te poti intoarce spre „Mo Tempore” (expresia lui Mircea Eliade), spre „centru”, pentru a te resacraliza, deoarece o asemenea regresie ar insemna ca epifaniile temporale ale lui Iahwe ar putea fi ,calitative, inegale, ca Dumnezeu pierde o anumita cantitate de sacru in timpul muncii sale, supozitie incompatinila cu premisa perfectiunii de sine, mereu egale a divinitatii”.


Pentru pitagoreici cosmosul era”o faptura vie cu respiratie si principiu ( al Limitei): in afara lui sunt doar diverse manifestari ale Nelimitatului (apeiron) pe care cosmosul le inhaleaza si carora le impune limita” .


2. Haosul


Este reprezentat printr-o substanta matriciala fluida, neorganizata, monstruoasa, de regula feminina (uneori bisexuala)cu dubla deschidere: spre nastere si resorbtie avand dubla interpretare: germinativa pe de o parte si terifianta pe de alta. Etimologic, provine din cuvantul greces „kâos”inrudit prin radacina de catre Victor Kernbach cu verbul „ keinen” care sempnifica „ a se deschide, a se casca” ceea ce aproprie reprezentarea arhaica a haosului de aceea a unei guri fluide imenese din care se zamislesc toate lucrurile. Exista, astfel, in mitologie o bogata reprezentare”a scuipatului „ germinativ, cosmogonic ,insa regimul germinativ in acest sens este dublu anuland calitatea inertiala non-germinativa a apei prin substanta opusa a focului. O alta asociere a cosmosului duce la cuvantul grecesc „kashma”,abis. C.G. Jung citeaza cosmogonia partiala din Aitareya-Upanisad, in care gura e asociata craparii oului cosmic primordial, zeul invocat Agni, fiind cel al focului:”Arunci el scoase din apa un parusha (barbat) si-i dadu forma. Pe acesta il cloci; in vreme ce-l clocea, gura lui se crapa ca un ou si din gura tasni vorbirea , iar din vorbire Agni”. Relatia duala adversativa dintre apa si foc este foarte bine reprezentata aici prin parusha, androidul primordial nascut din apa, inca neispravit fiindca va fi „clocit”, dar va fi desavarsit doar prin trasformarea sa in foc. Freud, adaga o alta conotatie dublei interpretari a haosului (cea germinativa si terifianta) ce ar implica sexualitatea. Gilbert Durând asociaza functia lunara a fecunditatii din riturile agricole cu valentele cosmogonice, seminale ale ciclului menstrual feminin despre care s-ar crede ca ar fi funest din punct de vedere arhaic, ritualic pentru ca ar reprezenta o stare pre-cosmogonica. James George Frazer prezinta in Creanga de aur mai multe cazuri a excomunicarii femeii „impure” din comunitatea barbatilor in acea perioada a lunii.
In "Geneza" din Vechiul Testamant termenul folosit de Tohu-Wabohu , adica desert plus vid. La scandinavi apare ca Ginungagap si are semnificatii cel putin duale: tinutul desertic dintre cel de ceata si foc la intretaierea carora se formeaza primele seminte de viata si, pe de alta parte, desemneaza strarea pre-comogonica de dinainte de nastere a uriasului de ghiata Ymir. In mitologia greaca fortele cosmogoniei continua sa actioneze in lume inzestrand fiintele de dinaitea construrii panteonului mitic. Pentru a exemplifica, urmasii uriasului de ghiata Ymir sunt si piticii frigurosi care traiau in tinuturile hivernale ale si pe care zeii Aseni ii evitau din cauza fortei lor destructive redudabile. In mitologia greaca Haosul da nastere Geei , zeita pamantului, in strafundul caruia se zamasleste Tartarul cel fara de lumina, dar si Eros (principiul de armonizare a universului ) , Erebos ( intunericul fara margini) si Nyx (noaptea adanca). Din Erebos si Nyx iau nastere doua tinuturi de lumina: eterul, Aither (unde traiesc zeii) si Hemera, ziua luminoasa (harazita oamenilor). Astfel, lumea ar fi impartita in: Aither, Cer, Pamant, Hades, Tartar cu precizarea ca Tartarul are o deschidere marina prin intermediul lui Poseidon, fiind asimilat pamantului fara de fund de sub valuri, consonant cu pozitia originara a Geei. Alain Ballabriga afirma ca Tartarul se subsumeaza unei impartiri triadice a lumii: Cer, Pamant, Tartar. Celor doua lumini le corespund regimuri specifice de imagini: in Olimp, cand sunt ei intre ei, zeii au o alta infatisare decat cea sub-eterica pe care le-o arata muritorilor. Exemple elocvente in acest sens avem atunci cand sub influenta perfidei Hera , tebana Semele, mama lui Dyonisos, ii cere tatalui, marelui Zeus sa i se arate in plenitudinea frumusetii sale divine; Zeus e ingrozit de rugaminte, dar nu poate da inapoi pentru ca jurase pe juramantul zeilor ca-i va indeplini Semelei orice dorinta. In cosecinta, imaginea divina o incinereaza pe Semele, Zeus recuperand copilul Dyonisos din cenusa aflata la picioarele sale, pentru a-l naste ulterior singur atunci cand ii vine fatului sorocul. Un alt exemplu vine din complexul zeului Helios: dispretuit pe motiv ca ar fi progenitura unui om de rand , Phaeton isi viziteaza tatal, pe Helios pentru a-i confirma paternitatea. Intampinandu-l cu bucurie pe Phaeton (cel care va cere carul solar pentru a-l conduce pe cer si care, ulterior, va fi omorat), Helios isi scoate in prealabil aura solara , pentru anu-i pricinui vreun rau fiului sau.

Vizualizări: 233

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor