Cât de greșit, pe suflet, spirit,

Îl judecăm la fel precum pe corp,

Ne întrebând naivi de ce e orb

Și mut și surd și ocult, empiric!?

 

Tot credem putregaiul din coșciug

Ce-ar fi supremul, de ce suntem, anatomici;

De mâini zbierând, ne plângând comici,

Purtați de nas, cu parul de belciug.

 

Sau doar mimăm că nu am ști de haruri      

Primite, ca și cum doar le-am merita,

Indiferent de cum am fi; le-am tot avea

Ca și când făr-a da... le merităm eterne daruri!?

 

E greu de spus de corp suntem în fond,

Că el dispare sigur, când spui ”oare-s cine?”;

Tipar croit se promenând pe oasele divine...

Sau, plutim flu halou, o buclă de fum blond?!

 

E evidentu-n aparențe vii, teluriene,

Citite material în simț, miros, retine,

În pipăit de vis, plăcerile de bine

De îndestulat ambiții, pământene...

 

... Dar e-un nestins de hipocamp mister,

Ascuns de emisfere, în receptacol,

Vibrând în non-control, ca un oracol

Cu negrul vid din stele... pe-o parte bleu, de cer!

21.08.2012

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor